Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Două porniri proprii tinereţii

Adaugat la februarie 18, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Teofan Zavoratul, Tinerii

Tinereţea e primejdioasă în ea însăşi; pe lângă aceasta însă, mai sunt şi două tendinţe proprii acestei vârste, iar prin ele impulsurile tânărului se aprind cu multă forţă, dobândind multă putere şi devenind primejdioase. Acestea sunt: 1) o sete neostoită de senzaţii şi 2) nevoia de a se întâlni cu alţii. Prin urmare, pentru a ocoli primejdiile vârstei, s-ar putea da sfatul ca aceste porniri să fie supuse unei anumite rânduieli, altfel în loc de bine ele vor face rău. Deprinderile bune însuşite mai înainte îşi vor păstra toată puterea, dacă nu sunt înăbuşite şi nici stânjenite.
Continuare…

Convertirea unui samurai. Primul ortodox japonez

Adaugat la februarie 16, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Religii si secte, Vietile Sfintilor

Aceasta povestire despre lucrarea Sfantului Nicolae Kasatkin, apostolul Japoniei este foarte insufletitoare. Chiar si mai mult, povestea si viata primului sau convertit intru Hristos, parintele Paul Takuma Sawabe. Ce preot luptator pentru Hristos!

Sfantul Nicolae Kasatkin a fost un preot orthodox care slujea lui Hristos in Japonia in timpul shogunatului Tokugava, in perioada Edoa (1603 – 1868). Strainii erau priviti cu neincredere, chiar urati si era ilegala pentru cineva sa propovaduiasca o religie straina. In primii ani ai misionariatului sau Sfantul Nicolae a fost infruntat de catre un razboinic samurai si preot shintoist pe nume Takuma Sawabe. Inarmat cu sabia katana, Swabe a stat in fata tanarului preot Nicolae cu intentia de a-l ucide inainte ca acesta sa apuce sa predice.

Cu o privire feroce pe chip, samuraiul s-a oprit in fata Parintelui Nicolae. Ce treaba avea omul asta sa intre in tara mult iubita a samuraiului si sa propovaduiasca o credinta ciudata? Ii va spune acestui tanar preot una sa-l tina minte! Daca vorbele nu vor fi de ajuns sa-l convinga atunci poate trebuie luate alte masuri. Continuare…

Cuvinte în Duminica Lăsatului sec de carne

Adaugat la februarie 15, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Luca al Crimeii, Predici

I. Despre Judecata cea viitoare a lui Dumnezeu

A mai rămas o singură duminică pînă la Postul Mare. În duminica următoare, Duminica Iertării, Sfînta Biserică ne va chema să ne împăcăm, să ne iertăm unii altora greşelile, amintind că Dumnezeu ne iartă numai atunci cînd ne iertăm şi noi unii pe alţii.

Pregătindu-ne pentru nevoinţa Patruzecimii şi pentru această împăcare, sfînta Biserică, prin pericopa evanghelică de astăzi, ne zugrăveşte spre învăţătură Judecata care va fi la a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.

Hristos va veni în toată slava Sa cerească, şi înaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toţi drepţii şi toţi păcătoşii; nimeni nu va putea da dosul, nimeni nu va putea rămîne deoparte, nu se va putea piti în spatele altcuiva.
Continuare…

Omul poate trăi fără orice şi fără oricine – numai nu fără Dumnezeu

Adaugat la februarie 11, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Nicolae Velimirovici

Zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de iubit decât orice tovărăşie de pe pământ. Lui slujeşte-I, cu El întovărăşeşte-te; Lui tămâiază-I, de El îndulceşte-te; Lui vorbeşte-I; despre El grăieşte; pe El iubeşte-L…

Nu te întrista din pricina singurătăţii pe care o ai de îndurat acolo unde trăieşti. Dacă, aşa cum scrii, te simţi ca în pustie, să ştii că foarte mulţi tocmai în pustie s-au mântuit. Dar toţi aceşti pustnici ai lui Dumnezeu s-au înălţat până în preaînalta tovărăşie a lui Dumnezeu şi a îngerilor lui Dumnezeu. Altfel n-ar fi putut îndura pustia. Continuare…

Trebuie să ne ferim de tot ceea ce ne împinge spre păcat

Adaugat la februarie 9, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur

Să băgăm în seamă cursele şi să ne depărtăm de ele.

Să băgăm de seamă prăpăstiile şi să nu ne apropiem de ele. Va fi dovadă de înţelepciune a fugi nu numai de păcat, dar şi de ceea ce, părând neînsemnat, ne ademeneşte spre greşeli.
Continuare…

Greşelile mici aduc pe cele mari

Adaugat la februarie 4, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur

Diavolul, în răutatea lui, foloseşte multe metode ca să prindă pe oameni. El îşi începe învăluirile prin ceea ce este mai mic.

Vedeţi, el voia să facă pe Saul să asculte nebuniile Pytonisei, dar dacă l-ar fi sfătuit dintr-odată, Saul n-ar fi luat în seamă, el care a gonit de la sine felul acesta de femei. Aşa că el a acţionat cu surprindere şi progresiv. După ce n-a ascultat de Samuel, şi jertfi în lipsa lui, Saul zice, drept răspuns la imputările ce i se făcea: „Din pricina duşmanilor, nevoit am fost”, şi în loc să plângă, cum s-ar fi cuvenit, el se poartă ca unul care nici un rău n-a săvârşit.
Continuare…

Cuvînt în Duminica Vameşului şi Fariseului

Adaugat la februarie 1, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Luca al Crimeii, Predici

I. Despre rugăciune

Se apropie Postul Mare, vreme de rugăciune şi pocăinţă, vreme foarte însemnată a vieţii noastre – fiindcă ce lucru poate fi mai însemnat pentru creştini decît rugăciunea şi pocăinţa?

Sfîntul apostol şi evanghelist Matei ne spune că atunci cînd Domnul Iisus Hristos a ieşit la propovăduire, primul lucru pe care a început să-l înveţe a fost pocăinţa. El îi chema pe toţi la pocăinţă prin următoarele cuvinte: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Mt.3, 2). Chemarea la pocăinţă va răsuna mereu în răstimpul de pregătire pentru Post şi în timpul Postului – astăzi însă vom vorbi despre rugăciune.

Rugăciunea este cea mai însemnată dintre lucrările omeneşti, fiindcă prin rugăciune duhul omului intră în împărtăşire nemijlocită cu Duhul Cel Dumnezeiesc. Continuare…

Despre Sf. Antonie cel Mare – din “Proloagele de la Ohrida” ale Sf. Nicolae Velimirovici

Adaugat la ianuarie 30, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Vietile Sfintilor

Antonie era egiptean şi s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lîngă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui, care era minoră, şi i-a asigurat traiul împreună cu cîteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor iar el însuşi, neavînd mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie.

La început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la ţărmul Mării Roşii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. Faima lui s-a întins în întreaga lume şi în jurul lui s-a strîns mulţime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mîntuirii prin cuvîntul şi exemplul vieţii lui. De-a lungul celor optzeci şi cinci de ani de nevoinţe ascetice, el s-a dus doar de două ori la Alexandria.

Prima oară cu gîndul să sufere mucenicia pentru Hristos în timpul dezlănţuirii persecuţiilor, iar a doua oară la invitaţia Sfîntului Atanasie, ca să respingă acuzaţia arienilor cum că şi el, Antonie, ar fi fost arian. Antonie a murit la vîrsta de una sută şi cinci ani, lăsînd în urma lui oştiri întregi de monahi şi de următori ai lui. Continuare…

Despre mulţimea ispitelor, după Cuviosul Iosif Isihastul

Adaugat la ianuarie 29, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Iosif Isihastul, Iosif Vatopedinul

Se numesc ispite [1] deoarece zămislesc cercare şi, potrivit [legilor] războiului nevăzut, ele se fac purtătoare de cunoaştere duhovnicească celor cu luare-aminte. Ispită este şi se numeşte orice piedică întâlnită în lupta noastră pentru credinţă şi cucernicie, când ne îngrijim să ne găsim sub ascultare faţă de Dumnezeu. După învăţătura Părinţilor, clasificarea ispitelor este diversă. Altele sunt ispitele celor care luptă să-şi adauge câştig şi înaintare în lupta lor; altele sunt ispitele celor extenuaţi şi lipsiţi de zel pentru a se păzi de cele vătămătoare şi periculoase; altele sunt ispitele celor moleşiţi şi adormiţi, ca să se trezească. Continuare…

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei

Adaugat la ianuarie 27, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Ea s-a născut la sfârşitul secolului al treilea în Capadocia şi provenea dintr-o familie aristocrată. Tatăl ei, Zabulon, era un renumit comandant la curtea imperială din Roma. Mama ei, Suzana, era sora patriarhului Iuvenalie din Ierusalim. Atunci când Nina a împlinit doisprezece ani, părinţii ei au decis să-şi dedice restul vieţii lor lui Dumnezeu, au vândut toată averea şi au împărţit banii săracilor. Zabulon a plecat şi a dispărut în deşertul Iordanului. Suzana a mers la Ierusalim şi a fost rânduită diaconiţă la Sfânta Biserică a Învierii Domnului, pentru a avea grijă de femeile sărace şi bolnave, iar pe Nina a dat-o în grija evlavioasei stareţe Niofora pentru a o creşte.
Continuare…