Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe

Adaugat la mai 6, 2020 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe

Sceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecînd în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebînd Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: „Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pămînt şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere”.

Deci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: „Cine sînt drepţii aceia de pe pămînt, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?” Iar slujitorii i-au răspuns: „Creştinii de sub cer sînt drepţii aceia”. Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a umplut de mînie şi de iuţime asupra creştinilor şi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăşi. Şi îndată a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepţi, nevinovaţi şi fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părţile stăpînirii sale.

Şi puteai să vezi atunci închisorile barbarilor, tîlharilor şi ale făcătorilor de ruşine deşarte, însă erau pline de cei ce mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Puteai să vezi felul caznelor celor mai înainte obişnuite, lepădîndu-se ca simple, iar altele noi şi mai cumplite aflîndu-se, prin care în toate zilele mulţimea creştinilor era schingiuită pretutindeni. Iar după ce în toate părţile şi mai ales dintre ale Răsăritului s-au adus la împărat multe scrisori pline de clevetiri asupra creştinilor, care îl înştiinţau că cei ce nu ţin porunca lui întru nimic, şi care se numesc creştini, numărul acelora este fără de sfîrşit; pentru că atîta s-au înmulţit, încît este de trebuinţă, ca ori să-i lase să petreacă în credinţă, ori cu război să se ridice asupra lor.

Continuare…

Cuvant la Taierea cinstitului cap al Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului nostru Iisus Hristos

Adaugat la septembrie 11, 2019 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Vietile Sfintilor

Precum un barbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbrava, la umbra copacilor, la chemarile pasarilor si racoarea apelor, isi simte lina si netulburata cugetarea mintii si se arata cu fire blanda, catre toti oamenii, asa si noi, in zilele trecute, fiind mangaiati de suflarea Duhului, cea blanda, va vorbeam voua despre milostenie. Iar cand Evanghelia ne vorbeste despre nebunia lui Irod, inversunarea femeilor, ospatul barbarilor nebuni si masa cea pangarita, darul cel fara de lege, lucrul cel necuvios si ingroparea trupului preacinstit, simt ca ma fac alt om, fiindca incremenit ma simt, iubitilor, cand, inaintea mea, aduc faptele facute de Irod, de este ingaduit a le numi fapte si nu ucideri, ale celui ce a facut niste lucruri ca acestea. Ca, zice Evanghelistul Matei: „In vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Si a zis slujitorilor sai: Acesta este Ioan Botezatorul, el s-a sculat din morti, si de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2). Marturiseste uciderea Proorocului si nu poate minti, ca a stiut, pe cel ce l-a omorat ca este Prooroc si barbat drept. Ca, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis ca el s-a ridicat din morti si pentru aceasta se fac minuni printr-insul. Si, pentru care pricina a ucis pe Prooroc? Pentru ca acesta a fost propovaduitorul adevarului. Si voia, prin vadire si mustrare, sa curme fapta cea fara de lege si sa fie, precum i se cadea, ca imparat, pazitor al poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfranata a dulcetilor, strica legile. Ca acela este imparat, care da legi cu dreptate, implinindu-le, mai intai el insusi, iar nu schimbandu-le. Ca, in ce alt chip s-ar fi putut pune randuiala, in lumea pe care o stapanea, daca nu prin legile cele dupa dreptate, infranand neamul oamenilor, cel greu de tinut in frau. Dar Irod era imparat, nu al popoarelor, ci al desfatarilor si rob al patimilor. Continuare…

Sfîntul Prooroc Ilie Tesviteanul

Adaugat la august 2, 2019 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfîntul Prooroc Ilie Tesviteanul

Vrînd să începem viaţa Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi rîvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece pînă acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvîntare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos, vom punem înainte faptele care le-a făcut el, pentru cea mai luminoasă arătare a rîvnei lui, cu care s-a nevoit către Domnul Dumnezeu.

De la început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israil, au fost nedespărţite între dînsele, cu o unire şi o sfătuire îndreptîndu-se, cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israil, pînă la împăratul David şi Solomon. După Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tînăr, nebăgînd în seamă sfatul cel bun al bătrînilor celor înţelepţi, ci ascultînd sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor de o seamă cu dînsul, a început a asupri poporul lui Israil, îngreunîndu-l cu diferite dăjdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri.Atunci cele zece seminţii ale lui Israil, desfăcîndu-se de dînsul şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. El a fost mai înainte rob al lui Solomon, pe care împăratul vrînd să-l bată pentru oarecare pricină, acesta a fugit în Egipt, unde a stat pînă la moartea lui Solomon.

Continuare…

Cununa Apostolilor. La prăznuirea Sfinţilor Petru şi Pavel – Sf. Grigorie Palama

Adaugat la iulie 12, 2019 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Vietile Sfintilor

1.Pomenirea fiecăruia dintre sfinţi, în ziua de sărbătoare rînduită, este un prilej de mare bucurie, comună poporului şi cetăţii, supuşilor şi dregătorilor, fiind aducătoare de mare folos duhovnicesc.

Căci, precum spune înţeleptul Solomon, “pomenirea cuviosului cu laude şi lauda dreptului bucură poporul” (Pilde 10:7). Şi aşa cum noaptea se aprind făcliile şi luminează spre folosul şi bucuria tuturor celor de faţă, tot aşa şi viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu şi sfîrşitul cel fericit pe măsură, şi harul dăruit acestora pentru curăţia vieţii lor, asemenea unei făclii luminoase prezente în mijlocul nostru prin pomenire, aduce celor adunaţi, deopotrivă, înţelepciunea duhovnicească şi tot folosul.

Aşa cum de roadele pămîntului se bucură nu numai cultivatorii, ci toţi oamenii (căci bucuria roadelor pămîntului este comună tuturor), la fel şi rodirea întru Dumnezeu a sfinţilor, prin virtute, nu-l bucură numai pe cultivatorul sufletelor, ci şi pe noi toţi laolaltă, întrucît sufletele noastre sunt aduse la o hrană şi o bucurie comune.

Dar chiar şi în această viaţă, toţi sfinţii sunt un îndemn la virtute pentru cei care îi ascultă şi îi văd fiind în comuniune cu ei. Căci ei sunt adevărate icoane însufleţite, stîlpi umblători întru bine, cărţi vii şi grăitoare, care călăuzesc spre mai bine. Iar după ce s-au mutat din această viaţă la viaţa cea veşnică, prin pomenirea faptelor bune pe care le-au săvîrşit, dobîndim un folos fără de moarte.
Continuare…

Sfanta Matrona din Moscova

Adaugat la mai 2, 2019 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfanta Matrona din MoscovaNascuta in anul 1881, in gubernia Tula, intr-o familie de tarani saraci, cu patru copiii, semnele alegerii ei de catre Domnul s-au aratat inca inainte de nastere. Din cauza saraciei in care traiau, mama Matronei se gandea sa o abandoneze in orfelinatul contelui Golitin. Un vis prevestitor i-a zadarnicit acest plan. Viitorul ei copil i s-a aratat in somn sub forma unei pasari albe, cu chip omenesc, avand ochii inchisi. La nastere, apropiatii au constat ca fetita era oarba. Cand a venit vremea botezului, i-au pus numele Matrona, in cinstea Cuvioasei Matrona a Constantinopolului, care a trait in secolul al V-lea si care este pomenita pe data de 9\22 noiembrie. La botez s-a intamplat prima minune: „Cand preotul a cufundat-o in cristelnita, cei prezenti au vazut cum deasupra ei se inalta un stalp de fum bineinmiresmat”. Copilul s-a nascut insemnat: „Pe pieptul fetitei era o mica umflatura in forma de cruce, o cruciulita in relief, nefacuta de nimeni”.

Precocitatea ei duhovniceasca s-a manifestat in mai multe feluri. „Peste ani, o prietena povestea ca, pe cind Matrona era inca sugar, mama ei se plangea: „Ce sa fac? Fata nu primeste san miercurea si vinerea, in aceste zile doarme intruna. Mi-este imposibil s-o trezesc”. Inca din copilarie, in timpul noptii, cand parintii dormeau, ea se furisa la coltul sfant si, intr-un mod de neinteles, lua de pe raft icoanele, le aseza pe masa si, in linistea noptii, se juca cu ele”. Foarte de timpuriu Domnul a inzestrat-o cu darul clarviziunii, al facerii de minuni, al vindecarii bolnavilor, al discernamintului.”Cei apropiati observau ca ea cunostea nu numai pacatele omenesti, crimele, ci si gandurile. Continuare…

Sfînta Muceniţă Varvara

Adaugat la decembrie 17, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfînta Muceniţă Varvara

În vremea împărăţiei lui Maximian păgînul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului un oarecare om de neam bun, bogat şi slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei şi cu credinţă de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decît numai pe ea şi care, cu vîrsta, s-a făcut foarte frumoasă la faţă, încît nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumuseţea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meşteşug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase şi în ele a închis pe fiica sa, Varvara, rînduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiindcă murise mama ei. Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumuseţea fiicei sale de către poporul cel simplu şi de neamul de jos, căci socotea că nu sînt vrednici ochii unor asemenea oameni, a vedea faţa cea prea frumoasă a fiicei sale.

Deci vieţuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mîngîia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pămîntului. Odată privind spre cer şi luînd seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dînsa şi către slujnice: „Cine le-a făcut pe acestea?”. Aşijderea, căutînd şi la frumuseţea cea de pe pămînt, la verdeaţa cîmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: „A cui mînă a zidit toate acestea?”, iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis: „Toate acestea le-au zidit zeii”. Apoi fecioara a întrebat: „Care zei?”. Continuare…

Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat

Adaugat la decembrie 13, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida Galileii de pe malul Mării Tiberiadei. A fost fiul lui Iona şi frate al lui Simon Petru, ocupându-se cu pescuitul împreună cu aceştia, cu Iacov şi cu Ioan. Căutând cele duhovniceşti, a urmat o viaţă feciorească, ajungând ucenic al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, de la care a primit mărturie despre Iisus, că Acesta este Mielul lui Dumnezeu. Andrei a fost cel dintâi care a primit chemarea lui Hristos, luându-l împreună cu el pe fratele său, Petru. După tăierea capului Înaintemergătorului, s-au întors la cele ale pescuitului, de la care i-a chemat Hristos pentru a deveni ucenicii Lui, iar ei L-au urmat, lăsând deoparte rubedenii şi treburi.

Faptul că Andrei avea un loc aparte între ucenici se vede din faptul că, atunci când unii elini au cerut să-L vadă pe Hristos, s-au adresat lui Filip, iar acesta, la rândul lui, a apelat la Andrei, care i-a şi dus la Hristos. După Cincizecime, Andrei cel Întâi Chemat a predicat Evanghelia în Bitinia, în regiunea Mării Negre, în Propontida şi în Bizanţ, în Sciţia (ţărmul de nord al Mării Negre), Tracia, Macedonia, Thessalia, Peloponez, ajungând până în Patra (după unele mărturii, ar fi binevestit şi în Scoţia). Continuare…

Sfanta Mare Mucenita Ecaterina

Adaugat la decembrie 7, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfînta Mare Muceniţă Ecaterina

Pe vremea păgînului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai înainte împărat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasă, de statură înaltă şi foarte înţeleaptă. Căci învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încît toţi se mirau de înţelepciunea ei. De aceea mulţi din domnii cei bogaţi căutau să o ia de soţie de la maica sa, care era creştină în ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase în acea vreme asupra creştinilor păgînul Maximin.

Deci, rudeniile şi maica sa adesea o sfătuiau să se mărite, ca să nu se înstrăineze împărăţia tatălui său vreunui alt străin şi astfel să se lipsească de dînsa. Iar fecioara Ecaterina, ca o înţeleaptă ce era, foarte mult iubea fecioria şi nicidecum nu voia să se mărite. Dar, văzînd că o supără mult, a zis către dînşii: „De voiţi să mă mărit, apoi aflaţi-mi un tînăr care să fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sînt eu, precum singuri mărturisiţi că întrec pe toate celelalte fecioare şi atunci îl voi lua de bărbat; pentru că mai nevrednic şi mai prost decît mine nu voiesc a lua. Cercetaţi dar pretutindeni şi de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogăţia, cu frumuseţea şi cu înţelepciunea, atunci mă mărit. Iar dacă îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

Continuare…

Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de plată

Adaugat la august 9, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de plată Pe vremea împărăţiei păgînului Maximian, cumplitul muncitor al creştinilor, toată lumea era acoperită cu întunericul păgînătăţii închinării la idoli. Atunci s-a făcut mare prigonire pretutindeni asupra celor ce credeau în Hristos. Deci mulţi mărturisitori ai preasfîntului nume al lui Iisus Hristos au fost ucişi. Intre aceştia a pătimit pentru Hristos şi Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, din cetatea Nicomidiei, care se află în părţile Bitiniei. Acest slăvit între mucenici şi răbdător de chinuri al lui Hristos, s-a născut în cetatea Nicomidiei, din tată de neam bun, cinstit şi bogat, cu numele Evstorghie şi din maica sa, Euvula.

Tatăl său era cu credinţa păgîn, sîrguindu-se cu căldură la închinarea idolilor, iar maica sa era creştină, învăţînd de la strămoşii săi sfînta credinţă şi slujind cu osîrdie lui Hristos. Deci, fiind ei însoţiţi cu trupurile, erau despărţiţi cu duhul, el jertfind mincinoşilor zei, iar ea aducînd jertfe de laudă adevăratului Dumnezeu. Şi născînd acest prunc, despre care ne este cuvîntul, l-au numit pe el Pantoleon, care se tîlcuieşte „cu totul leu”, ca cel ce avea să fie cu bărbăţia asemenea cu leul, însă mai pe urmă a fost numit Pantelimon, adică „întru tot milostiv”, pentru că tuturor s-a arătat că este milostiv, cînd tămăduia pe cei bolnavi fără de plată, iar pe cei săraci îi miluia, împărţind cu dărnicie averile părinteşti celor ce aveau trebuinţă.

Deci fiind el încă copil, maica sa îl creştea în buna credinţă creştină, învăţîndu-l să cunoască pe Unul şi adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri, pe Domnul nostru Iisus Hristos; să-I placă Lui cu lucruri bune, să creadă într-Insul şi să se abată de la închinarea idolilor celor mulţi. Deci copilul lua aminte la învăţătura maicii sale şi cunoştea în parte, pe cît putea înţelege în anii copilăriei. Dar, o, ce pagubă şi lipsire! Maica lui cea bună şi învăţătoarea sa s-a dus către Domnul din tinereţe, lăsînd pe copil nevenit încă în vîrsta şi în înţelegerea cea desăvîrşită. Iar după sfîrşitul ei, copilul a mers lesne în urma rătăcirii tatălui său, fiind dus adeseori de dînsul la idoli şi învăţîndu-se la păgînătatea lor.
Continuare…

Sfîntul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul de minuni

Adaugat la iunie 9, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Minunile Ortodoxiei, Vietile Sfintilor

Sfantul Ioan Rusul Patria natală – Rusia

Sfîntul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfîrşitul veacului al şaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfîntul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a ridicat împotriva turcilor în 1711.

Prizonier de război

Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului, sfîntul Ioan a fost vîndut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcîndu-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi, vai!, cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani.
Sfîntul Ioan însă făcea parte dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Bătrîneţile cinstite nu sunt cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vîrsta bătrîneţilor – o viaţă fără prihană”. Împodobit deci cu înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adică – necredincios.
Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, sfîntul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi lepede credinţa că ar prefera să moară decît să cadă în acest înfricoşător păcat. Agăi turc i-a spus: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sîrguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decît credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri”. Continuare…