Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Direcționează 2% din impozitul tău pe venit către AO „LOGOS”

martie 24, 2022 Categoria: Anunturi

Sprijiniți activitatea Asociaţiei Obşteşti „LOGOS” (cod fiscal: 1011620005354), redirecționând 2% din impozitul pe veniturile obținute în anul trecut.

În perioada fiscală 1 ianuarie – 3 mai 2022, cetățenii Republicii Moldova au posibilitatea să direcţioneze 2% din impozitul pe venit unei asociații care desfășoară activități de utilitate publică. Redirecționarea este gratuită și simplă. Pentru aceasta, persoanele trebuie să meargă la oricare subdiviziune a Serviciului Fiscal de Stat (SFS) şi să depună Declarația pe venit pentru anul 2021. În declarația pe venit, începând cu anul 2017, este o subsecțiune dedicată celor 2%, în care contribuabilul persoană fizică scrie doar codul fiscal al ONG-ului pentru care oferă 2% din impozitul său.

Secțiunea din declarația pe venit este opțională și poate fi îndeplinită de orice persoană care a obținut venituri din cel puțin un salariu. Dreptul la redirecționarea celor 2% le revine doar persoanelor fizice care nu au datorii la bugetul de stat pentru perioada anterioară.

Ministerul Justiției ne-a confirmat că Asociaţia Obştească „LOGOS” este înscrisă în lista beneficiarilor desemnării procentuale.

Prin urmare, persoanele fizice plătitoare de impozite care doresc să direcționeze 2% către o organizație nonguvernamentală sau cult religios din țară vor trebui să indice codul fiscal al organizației pe care doresc să o susțină (cele 13 cifre). În Formularul CET18, codul fiscal al organizației beneficiare este introdus în secțiunea a cincea (facultativă), în câmpul M1.

Modalitatea de direcționare e foarte simplă:

Declarația cu privire la impozitul pe venit poate fi depusă de către contribuabili prin următoarele metode:
• în format electronic, prin intermediul serviciului „Declarație electronică” de la calculator sau telefon mobil (pentru deținătorii de semnătură electronică sau mobilă);
• pe suport de hârtie, la orice direcție deservire fiscală în baza actului de identitate sau prin sistemul „Declarație rapidă”;
• prin intermediul oficiului poștal, expediind formularul declarației printr-o scrisoare recomandată pe adresa oficiului fiscal la care contribuabilul se deservește.

SFS oferă persoanelor fizice cetățeni posibilitatea depunerii declarației precompletate, care se bazează pe datele din sistemul informațional al Fiscului cu referire la veniturile obținute și impozitul pe venit reținut. Declarația precompletată poate fi obținută la orice subdiviziune a Serviciului Fiscal, la prezentarea buletinului de identitate.

Asociația obştească „LOGOS” mulțumește tuturor donatorilor pentru susținerea financiară în cadrul “Campaniei 2%”. Datorită implicării Dvs., în anul 2021, către AO „LOGOS” au fost redirecționați 40.280 de lei. Din această sumă am decis să transferăm:
15.000 lei – Victoriei Scutari, mama lui Petru Scutari (pentru operaţie la ochi, transplant de cornee);
4.000 lei – lui Petru Severin, tatăl Liviei, fata care suferise traumă la ochi (pentru operaţie şi reabilitare la ochi);
9.500 lei – Anetei Caruntu (bolnava de cancer la sân în stadiul 4);
1.500 lei – Oxanei Barbu, o mamă singură cu grad de invaliditate (pentru achitarea urgentă a chiriei locuinţei).
Restul sumei a fost folosită pentru ajutorarea familiilor social-vulnerabile, procurarea articolelor sportive pentru copii ş.a.

Asociația „LOGOS” vă mulțumește anticipat pentru sprijin şi ajutor!

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.