Sfanta Xenia din Sankt Petersburg, nebuna întru Hristos
Adaugat la iunie 6, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Xenia Grigorievna s-a născut pe la 1730 într-o familie bună, probabil din mica boierime. S-a măritat pe la vîrsta de douăzeci de ani. Ea şi soţul ei, un capelmaistru imperial pe nume Col. Andrei Teodorovici, s-au bucurat se cîţiva ani de căsnicie laolaltă, trăind îndestulat şi fericiţi, avînd o viaţă lipsită de griji în oraşul-capitală al Rusiei, Sankt Petersburg.
Apoi, într-o noapte, la o beţie, soţul Xeniei, tînăr şi deplin sănătos, a murit pe neaşteptate. întreaga ei lume s-a prăbuşit. Nu numai că fusese lipsită aşa de neaşteptat de iubitul ei soţ, dar exista primejdia ca el să fi murit fără a se căi de păcatele lui. Căci tînăra pereche fusese mai curînd lumeaţă, neîngrijindu-se în chip deosebit de viaţa bisericească, iar el murise fără a fi avut parte de sfintele taine ale Mărturisirii şi Împărtăşaniei.
Spre uimirea prietenilor şi rudelor, Xenia a început a-şi da toate bunurile. Banii şi lucrurile personale le-a dat săracilor, casa a lăsat-o unei prietene apropiate, Paraschiva Antonova.
Rudele au hotărît că, desigur, şi-a ieşit din minţi din pricina şocului pierderii soţului. Ei s-au adresat epitropilor în grija cărora fusese lăsată, spre a cerceta dacă Xenia era în stare să dispună de averea ei în mod conştient. Epitropii au chemat-o şi au aflat-o cu totul întreagă la minte, avînd tot dreptul să facă ce voia cu averea ei.
Apoi Viaţa ei spune: “Dîndu-şi seama că nu poate fi adevărată fericire pe pămînt şi că averile lumeşti sunt doar piedici în calea dobîndirii adevăratei fericiri în Dumnezeu, scăpînd de acele piedici, Xenia a dispărut dintr-o dată din Petersburg vreme de opt ani. Se spune că în aceşti ani a trăit la o sihăstrie, într-o obşte de sfinte nevoitoare, învăţînd despre rugăciune şi viaţa duhovnicească de la un stareţ”.
Continuare…
O nouă făptură în Hristos prin Sfântul Botez. Botezul pruncilor
Adaugat la mai 29, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Teofan Zavoratul
„Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă” învaţă Apostolul (II Corinteni 5, 17). Creştinul devine această făptură nouă prin Botez. Din cristelniţă omul nu iese nicidecum la fel cum a intrat. Cum este lumina faţă de întuneric, cum e viaţa faţă de moarte, aşa este un om botezat faţă de unul nebotezat. Zămislit întru fărădelegi şi născut în păcate, înainte de botez omul poartă în el toată otrava păcatului, cu toată povara urmărilor acestuia. Se află într-o stare de necinste pentru Dumnezeu; este din fire un fiu al mâniei. Este un om distrus, cu toate părţile şi puterile sale răvăşite, îndreptate cu precădere spre înmulţirea păcatului. Continuare…
Biserica Reformată (Calvină)
Adaugat la mai 27, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Religii si secte
Calvinismul — mişcare religioasă protestantă care apare în prima jumătate a sec. XVI, în Elveţia (Geneva), ca o reacţie împotriva Bisericii catolice din Franţa.
Întemeietorul calvinismului este Jean Chauvin sau Calvin, învăţat catolic francez. Profund revoltat împotriva intoleranţei cu care autorităţile Bisericii catolice franceze urmăreau mişcările eretice, Calvin însuşi va ajunge un intolerant în cadrul bisericii calvine, pe care o înfiinţează în 1541.
Doctrina ei o formulase încă din 1536, în lucrarea „Institutio religioni Cristianae“, considerată ca cel mai bun tratat de teologie dogmatică şi morală a protestantismului.
Calvinismul se bazează pe libera interpretare a Sfintei Scripturi şi nu admite Sf. Tradiţie. De asemenea, dintre Sfintele Taine nu admite decât Botezul şi Euharistia, fără a recunoaşte însă în aceste taine prezenţa reală a Mântuitorului; astfel, el neagă caracterul obiectiv sacramental al tainei, considerând că aceasta are efect numai la cei predestinaţi. Cultul este şi mai simplificat decât la luterani, calvinismul păstrând doar predica, rugăciunea şi cântarea de psalmi; ca obiecte de cult n-a păstrat nimic, neadmiţând altare, icoane, lumânări, orgă, eliminând orice obiecte bisericeşti sau odăjdii, mai radical decât în luteranism; nu admite semnul crucii, crede în predestinaţie şi de aceea respinge liberul arbitru. Continuare…
Aducerea Cinstitelor Moaşte ale Sfîntului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei
Adaugat la mai 22, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Pe vremea binecredinciosului împărat grec Alexie şi a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stăpînind în Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici şi Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care după aceea s-a făcut monah, a fost năvălire a ismailitenilor contra stăpînirii greceşti de pe acea parte de mare, pentru că, începînd de la Herson, vrăjmaşii Crucii lui Hristos, au robit pămîntul creştin pînă la Antiohia şi Ierusalim şi au pustiit cu foc şi cu sabie toate cetăţile şi satele, bisericile şi mănăstirile; iar pe cei ce au scăpat de sabie, bărbaţi, femei şi copii, i-au robit şi toate părţile acelea le-au luat în stăpînirea lor. Atunci şi cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaşte ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiaşi agareni.
Toate acestea s-au făcut însă cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre cu care mîniem foarte mult pe Domnul şi întărîtăm pînă la amărăciune îndelunga Lui răbdare, precum zice pentru cei păcătoşi în psalmi: Amărît-au pe Cel Preaînalt… Pentru că, Dumnezeu prea mult Se mîhneşte de fărădelegile poporului ce vieţuieşte fără de pocăinţă; atunci nu cruţă nici pe sfinţii Săi, nici ascultă rugăciunile plăcuţilor Săi; pentru că a zis oarecînd către Sfîntul Prooroc Ieremia: „De va sta Moise şi Samuil înaintea feţei Mele, rugîndu-se pentru poporul cel ce Mă urăşte, sufletul meu nu este către poporul acesta. Surpat-am pe dînşii de la faţa Mea, la moarte, la sabie, la foamete şi la robie”.
Despre păcatul homosexualităţii
Adaugat la mai 15, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur, Morala
„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii” (Romani 1, 26, 27).
Toate patimile omeneşti sunt necinstite, dar mai ales pofta nebună după bărbaţi; căci sufletul mai mult pătimeşte şi se necinsteşte în păcate decât trupul în boli. Bagă de seamă cum şi aici, ca şi în cazul dogmelor, îi lipseşte de orice iertare. Despre femei zice: „au schimbat fireasca rânduială”. Prin urmare, nu se poate spune că au fost împiedicate de ceva în relaţiile fireşti, nici că nu au avut cu cine să-şi împlinească trebuinţa şi au fost silite să se arunce în această cumplită nebunie. Căci „a schimba” presupune a avea ce schimba; după cum atunci când vorbea de credinţă zicea că „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună” (1, 25). Bărbaţilor iarăşi le reproşează acelaşi lucru, spunând: „lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti”. Continuare…
Ce este “Paştile blajinilor”? Originea şi sensul sărbătorii
Adaugat la mai 10, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Petru Pruteanu
Citind şi ascultând diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, am întâlnit idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Prin mass-media am auzit chiar şi aberaţii precum că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această zi se întorc pe pământ” şi se bucură alături de cei veniţi la cimitire să-i cinstească. De aceea cred că este util să amintim puţin istoria şi însemnătatea acestei zile. Ea nu este chiar atât de simplă cum cred unii, dar nici foarte complicată încât să nu fie reţinută chiar de fiecare creştin.
Învierea lui Lazăr şi a altor persoane de către Mântuitorul, dar mai ales Slăvita Înviere a lui Hristos Însuşi, sunt premiza credinţei în învierea noastră şi a tuturor celor din veac adormiţi. Credinţa în învierea morţilor este fundamentală în creştinism, iar Învierea lui Hristos, aşa cum spune Sf. Ap. Pavel, este şi arvuna învierii noastre şi a tuturor celor din veac adormiţi (I Corinteni, cap. 15). Toţi vom învia, dar nu toţi în aceeaşi stare: unii „spre învierea vieţii, iar alţii spre învierea osândei” (cf. Ioan 5:29). Desigur, bucuria Învierii, dar şi evenimentul Învierii în sine, precum şi serbarea anuală a acesteia, este o mare mângâiere şi bucurie mai ales pentru cei adormiţi, trecuţi la Domnul (nu „în nefiinţă” cum se exprimă unii, care n-au idee de creştinism) şi care aşteaptă învierea de obşte, după cum şi noi o aşteptăm (şi mărturisim acest lucru şi în Crez). Continuare…
Hristos e mai aproape de noi când ne simţim pierduţi
Adaugat la mai 8, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Rafail Noica
Cuvântul părintelui Rafail Noica, rostit la Mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Essex
Încă de data trecută când am venit aici am observat că ne-am adunat mulţi, însă nu se ştie niciodată când ne vom vedea pentru ultima dată cu toţii. Suntem împreună acum şi mi-am regăsit aici fraţii şi surorile, dar îmbătrânim. Mulţi au şi trecut la Domnul de când ne-am văzut ultima dată, cei bătrâni s-au dus deja, întâi fratele Ieremia, acum nouă ani, şi apoi fratele Simeon. Unde au plecat ei oare? Nu ştim încă şi nu putem înţelege, dar va trebui să-i urmăm şi noi. Şi permiteţi-mi să vă spun că aceasta e marea taină din vieţile noastre. Încotro ne îndreptăm? Vedem că sfârşitul vieţii noastre vine odată cu moartea, şi asta pentru ca există un oarecare adevăr în acest lucru, dar şi din pricina necredinţei noastre, căci suntem necredincioşi.
Continuare…
Marele dar al credinţei
Adaugat la aprilie 25, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti
În viaţa aceasta de pe pământ, Dumnezeu cere fiecăruia dintre noi să fie aflat credincios (cf. I Cor. 4, 2). Însă a găsi pe cineva credincios în cuvânt şi în fapte este foarte greu (cf. Pilde 20, 6). Desigur, nu spun acest lucru doar ca să-ţi arăţi conştiinţa, pentru că nu se cuvine să dai seama vreunui om de cele făcute (Cf. Pilde 20, 6), ci ca să-ţi dovedeşti credinţa curată în Dumnezeu, Care «mântuieşte pe cei drepţi la inimă» (Ps. 7, 10) şi care «cunoaşte gândurile oamenilor» (Ps. 93, 11). Este mare lucru să întâlneşti un om credincios, căci acesta este mai bogat şi decât cel mai bogat om de pe pământ. Celui credincios poţi să-i încredinţezi toate bogăţiile lumii (Pilde 17, 6), căci acesta s-a lepădat de toate şi pe toate le-a defăimat. Cei care strâng multe averi şi bogăţii, au sufletul sărac. Şi cu cât adună mai multe bogăţii, cu atât mai obsedaţi sunt să dobândească şi acele puţine lucruri care le lipsesc. Însă în cazul omului credincios se petrece următorul paradox: în săracia sa, el se simte bogat, întrucât, mulţumindu-se numai cu cele de trebuinţă, adică cu hrana şi îmbrăcămintea, acesta a defăimat orice dorinţă de a se îmbogăţi (Cf. I Tim. 6, 8).
Continuare…
Despre duhovnici
Adaugat la aprilie 24, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul
În Postul Mare, în timpul vecerniei, la Vechiul Russikon, Domnul i-a dat unui monah să vadă pe ieromonahul Avraamie în chipul lui Hristos. Bătrânul duhovnic luase epitrahilul şi se pregătea să-l mărturisească. Când monahul acela a venit în locul unde se fac mărturisirile, s-a uitat la duhovnic, un bătrân cu părul alb, şi a văzut că faţa lui era tânără ca a unui băiat şi strălucea cu totul şi era asemenea lui Hristos. Atunci monahul a înţeles că duhovnicul stă [îşi săvârşeşte slujirea sa] în Duhul Sfânt şi că prin Duhul Sfânt îi sunt iertate păcatele celui ce se pocăieşte.
Continuare…
Despre trândăvie
Adaugat la aprilie 16, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur
Leneşul se scoală din pat după ce soarele a năpădit de mult în piaţă, când cei mulţi s-au şi săturat de muncă. După ce se scoală, se întinde, întocmai ca porcul pus la îngrăşat! Şi-a risipit în somnoreală cea mai frumoasă parte a zilei, stând întins multă vreme în pat. Apoi se găteşte şi pe urmă iese la iveală.
Veritabilă privelişte a neruşinării! Ajunge undeva, se aşează, spune şi face asemenea lucruri, încât mai bine ar fi fost pentru el să fi dormit mai departe decât să se fi sculat.
Continuare…
