Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Cuvant la Taierea capului Sfantului Ioan Inainte-Mergatorul

Adaugat la septembrie 11, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Teofan Zavoratul

Tăierea capului Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul „Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul Domnului, este cel dintai model de viata calugareasca. Asa il si socoteau primii asceti crestini si se imbarbatau in chip deosebit cu pilda lui in ostenelile sihastresti. De la el invatau insingurarea, fiindca el din copilarie a petrecut in pustie. De la el invatau postirea, pentru ca el se hranea cu plantele peste care dadea intamplator in pustie. De la el invatau simplitatea in imbracaminte pentru ca haina lui era din peri de camila si era incins cu cingatoare din piele. De la el invatau necasatorirea, lepadarea de sine, smerenia, devotamentul fata de Dumnezeu, necrutarea propriei vieti, spre mantuirea proprie si a altora „“ virtutile ale caror trasaturi sunt atat de vadite in viata lui.

Ca inainte-mergator al harului celui nou, ca propovaduitor al pocaintei, ca aratator al randuielilor dupa care ajunge omul sa placa lui Dumnezeu si calauza catre Hristos, el le este insa model si indrumator tuturor crestinilor in viata mantuitoare. Toate varstele, toate clasele sociale si toate felurile de meserii vor gasi destul spre zidire fie in faptele lui, fie in feluritele imprejurari ale vietii lui. Acum praznuim Taierea capului Inainte-Mergatorului Ioan „“ sfarsitul si cununa vietii lui. Sa strabatem, deci, cu pomenirea aceasta viata incepand de la zamislire si pana la moarte, asa incat prin aceasta sa implinim datoria cinstiririi lui pline de evlavie si totodata sa dam fiecaruia putinta de a lua din viata lui cele de priinta si trebuinta, ca sa traga invatatura si sa-i urmeze. Continuare…

Avorturile sunt o formă de genocid

Adaugat la septembrie 2, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Avort, Efrem Vatopedinul, Familia

Înţelegem ispitele şi provocările epocii noastre, în care plăcerea trupească este oferită omului într-un mod foarte facil. Relaţiile premaritale şi extramaritale sunt considerate fireşti, dar ele sunt împotriva firii. Astfel se încalcă premisele căsătoriei, dar şi însăşi Taina nunţii. Curăţia dinaintea nunţii şi fidelitatea, cuminţenia în căsătorie nu reprezintă doar aplicarea unor porunci morale ale lui Dumnezeu, ci au o prelungire ontologică. ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2:24). Prin unirea trupească din căsătorie cei doi soţi devin una, trăiesc adevărata unitate şi dragoste, cea binecuvântată de Dumnezeu. În timp ce orice legătură premaritală şi extramaritală scindează personalitatea. Şi, ca o urmare firească, roadele acestor relaţii păcătoase aduc sarcini nedorite, care de regulă sfârşesc în avorturi.
Continuare…

Cuvânt la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului – Sf. Luca, Arhiepiscopul Crimeei

Adaugat la august 19, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Luca al Crimeii, Predici

Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).

Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii.

Să ne amintim cum în fiecare zi îi vindeca pe cei bolnavi, tămăduind orice fel de boală, izgonea duhurile cele viclene din demonizaţi, cum a redat vederea celor orbi şi auzul celor surzi printr-o singură atingere… Nu ajung acestea?

Toate acestea, însă, nu au fost suficiente pentru oamenii care Îl invidiau, pentru oamenii despre care marele prooroc Isaia a spus:

„Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi privind veţi privi şi nu veţi vedea. Că s-a îngroşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu au auzit, şi ochii lor şi-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă şi să-i vindec pe ei”( Matei 13:14-15).
Continuare…

Despre pacea sufletească

Adaugat la august 6, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Serafim de Sarov

Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeşte pacea lăuntrică şi mii de suflete se vor mântui în jurul tău. Totul este subordonat agonisirii acestei păci, alipirea de Biserică, adevărata nădejde, îndepărtarea de patimi, iertarea greşelilor, neosândirea aproapelui, tăcerea lăuntrică.

Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos, prin care sunt respinse năvălirile durerilor celor rele, din văzduhuri şi de pe pământ. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12).
Continuare…

Cu ce trebuie să ne înzestrăm sufletul?

Adaugat la august 1, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Serafim de Sarov

Trebuie să ne înzestrăm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, căci cuvântul lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hrănesc sufletele flămânde de Dumnezeu.

Să ne înzestrăm sufletul şi cu citirea Noului Testament şi a Psaltirii, stând în picioare, ca să se producă luminarea minţii.

Trebuie să ne înzestrăm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât mintea să „se scalde” parcă în Legea Domnului, conform căreia omul trebuie să trăiască.

Când omul îşi va înzestra sufletul său cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va înţelege şi va face diferenţă între bine şi rău.
Continuare…

Familia de martiri a ultimului Ţar Romanov – Nicolae al II-lea (arhiva foto)

Adaugat la iulie 17, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Tari Mucenici Romanov, Vietile Sfintilor

Familia de martiri a ultimului Ţar Romanov - Nicolae al IIÎn apropiere de Sankt Petersburg, la 19 mai 1868, s-a născut ţarul Nicolae al II-lea, în ziua de prăznuire a Sfîntului şi Dreptului Iov. Din acest motiv, ţarul obişnuia să spună: „M-am născut în ziua de prăznuire a Sfîntului Iov, mult pătimitorul, şi sunt sortit să sufăr”. După 23 de ani de domnie, în ziua de 17 iulie 1918, bolşevicii l-au executat pe ultimul ţar al Rusiei, împreună cu ţarina şi cei cinci copii ai săi.

Era nepotul favorit al lui Alexandru al II-lea, care îl numea „raza lui de soare”. Cînd era mic, era trimis zilnic să-şi viziteze bunicul.

„Părinţii mei lipseau, iar eu, împreună cu bunicul, eram la slujba Miezonopticii. În timpul slujbei, se dezlănţui o furtună puternică, fulgerele luminau unul după altul, bubuiturile ca de tun zguduiau biserica şi parcă întreaga lume, pînă la temelii. Deodată, o răbufnire de vînt intrată pe uşă stinse flacăra lumînărilor aprinse în faţa iconostasului. Continuare…

Naşterea Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul

Adaugat la iulie 7, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Sarbatori, Vietile Sfintilor

Naşterea Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul

Hristos, Mîntuitorul nostru, Soarele cel neapus, vrînd să răsară lumii, plecînd cerurile, S-a pogorît în cel mai curat pîntece fecioresc. Deci, se cădea mai întîi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfîntul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicînd: Vine Cel mai tare decît mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrîneţile sale din pîntece sterp, precum demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrînită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nemăritată şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrînei, aceea este împuternicită ca şi pe Fecioara Maria cea neîntinată s-o facă maică”.

Naşterea cea minunată a Sfîntului Ioan a fost înaintemergătoare Naşterii lui Hristos, cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amîndouă Maicile, rînduiala naşterii covîrşea rînduielile firii, Dumnezeu voind aşa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

Continuare…

Cuvînt la Duminica a IV-a după Pogorîrea Sfîntului Duh

Adaugat la iulie 6, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Predici

„Nu vă răzbunaţi voi singuri, iubiţilor. Căci scris este: „A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Drept aceea de flămînzeşte vrăjmaşul tău, dă-i lui pîine, de însetează, adapă-l; căci aceasta făcînd, cărbuni de foc grămădeşti pe capul lui” . (Rom. 12, 19- 20).

Despre împăcare şi despre iubirea vrăjmaşilor

Dacă Dumnezeu ar voi să pedepsească, după cum se cade, toate atacurile, ce noi săvîrşim împotriva Lui, în adevăr noi n-am mai trăi nici o zi. Încă Palmistul a zis: „De te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va putea suferi”? (Ps. 129, 3). Fără a gîndi la toate păcatele cele ascunse, pe care numai conştiinţa păcătosului le cunoaşte, şi care numai Dumnezeu le vede, fără a pomeni toate acelea, dacă noi am trebui să dăm socoteală numai de păcatele noastre cele văzute, cum am putea noi dobîndi iertarea lor?
Continuare…

Cuvînt la Duminica a III-a după Pogorîrea Sfîntului Duh (Rusalii)

Adaugat la iunie 29, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Predici

„Luaţi seama la crinii cîmpului cum cresc, nu se ostenesc nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon întru toată slava sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia” (Mat. 6, 28- 29).

Bogatul nu trebuie să se semeţească întru bogăţia sa

„Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le, să nu se înalţe cu gîndul, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (l Tim. 6, 17).

Continuare…

Rânduieli educative – Sf. Teofan Zăvorâtul

Adaugat la iunie 24, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia, Teofan Zavoratul

Dacă rânduiala aceasta de lucrare asupra trupului şi a puterilor mai de jos ale sufletului este ţinută în chip riguros, atunci şi sufletul va primi din ea o foarte bună pregătire pentru un viitor cu adevărat împlinit. Cu toate acestea, nu e decât o pregătire; formarea viitorului trebuie realizată printr-o lucrare hotărâtă asupra tuturor puterilor sale: minte, voinţă şi inimă.
Continuare…