Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Slujba Sfintelor Taine. Cununia (Nunta)

Adaugat la noiembrie 14, 2012 de Victor
Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism, Slujbele Bisericii

204. Unde se cuvine să se facă slujba Cununiei?

Slujba Cununiei se cuvine să se facă în biserică, deoarece Cununia este una din cele şapte Taine şi aici e locaşul sfânt în care se săvârşesc şi celelalte Sfinte Taine şi pentru că aici se adună şi Biserica în înţelesul ei de comunitate, adică obştea credincioşilor din care face parte şi care, în felul acesta, se bucură şi ia parte împreună cu noi la unul din cele mai de seamă prilejuri de bucurie din viaţa noastră, după cum ia parte şi la necazurile şi durerile noastre. De aceea, săvârşirea cununiei în casă este îngăduită numai rareori şi numai din motive bine întemeiate, cu dezlegarea arhiereului, care hotărăşte de la caz la caz.

205. Când se săvârşeşte Cununia?

Fiind prilej de bucurie şi de veselie, Cununia se săvârşeşte în zilele de sărbătoare, îndată după liturghie, când toţi credincioşii se află în biserică.
Continuare…

Civilizatia europeana – de la Edictul de la Milan la crestinofobie. IPS Ilarion Alfeiev

Adaugat la noiembrie 1, 2012 de Victor
Categoria: Articole, EUtopia, Ilarion Alfeiev, Istoria Bisericii

Pe data de 2 octombrie 2012, presedintele DECR, IPS Ilarion, a vorbit la deschiderea conferintei internationale reflectie-actiune dedicata Sfintilor Constantin si Elena – inceputul si triumful crestinatatii in istoria umanitatii, desfasurata la Academia de Stiinte din Rusia:

Dragi participanti si oaspeti ai aceste conferinte, permiteti-mi sa va salut in numele Intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Ruse, Prea Fericirea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei si al intregii Rusii. In declaratiile sale, Sfintia Sa s-a adresat de multe ori pe tema valorilor crestine care au format civilizatia europeana devenind fundamentul spiritual al poporului nostru. Intrucat aceasta este o tema atat de importanta, e nevoie sa fie revizuita/dezbatuta in mod constant.

Lumea crestina se apropie de o data remarcabila si anume, aniversarea a 1700 de ani a Edictului de la Milano, care a intrat in istoria lumii ca cel mai important document juridic care separa cele doua epoci – cea ale Romei pagane si a Europei crestine. Continuare…

Sensul vieţii

Adaugat la octombrie 26, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Moise Aghioritul


Unii spun că viaţa noastră este destul de scurtă. Credem, însă, că noi înşine ne scurtăm timpul vieţii prin lipsa de măsură, prin reaua întrebuinţare a lucrurilor şi prin pervertirea obiceiurilor.

Dacă ne folosim viaţa cu respect, cu socotinţă şi cumpătare, atunci aceasta este cu siguranţă destul de lungă. Omul, în general, nu apreciază timpul, îl lasă să curgă fără să dobândească vreun folos, îl iroseşte cu uşurinţă, nu-l valorifică, nu-l întrebuinţează într-un mod folositor. Oamenii trăiesc adesea de parcă ar fi nemuritori aici, pe acest pământ. Nu răscumpără timpul, deşi zilele sunt destul de rele. Timpul sporeşte pe măsură ce omul creşte duhovniceşte, pe măsură ce se apropie de adâncul şi de sfinţenia sensului vieţii.
Continuare…

Din învăţăturile Cuviosului Ambrozie de la Optina

Adaugat la octombrie 23, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Sfintii de la Optina

Cuviosul Ambrozie de la Optina A trăi înseamnă să nu fii mîhnit, să nu judeci pe nimeni, să nu superi pe nimeni şi cu toţi să fii respectuos.

Pentru mireni, rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, iar pentru călugări – iubirea de sine. Tristeţea vine din îngîmfare şi de la diavol. Vine din îngîmfare cînd nu ni se face voia, cînd ceilalţi nu vorbesc despre noi aşa cum am vrea şi, de asemenea, vine din rîvna de a depune eforturi peste puterile noastre. Omul e ca un gîndac: cînd e cald ziua şi e soare el zboară, se mîndreşte şi bîzîie: „Toate pădurile şi luncile sunt ale mele! Toate luncile sunt ale mele, toate pădurile sunt ale mele!”. Iar cînd soarele dispare, cînd vine frigul şi bate vîntul, gîndacul îşi pierde îndrăzneala, se lipeşte de o frunzuliţă şi zice: „Nu mă împinge jos!”.

Neliniştea sufletească este simptomul mîndriei ascunse şi demonstrează lipsa de experienţă şi de pricepere a omului.

Dacă cineva este neputincios cu trupul, dar a făcut multe păcate, acela să pornească pe drumul smereniei.
Înţelepciunea duhovnicească se cîştigă prin smerenie, frică de Dumnezeu, menţinerea conştiinţei curate şi a răbdării în necazuri.

Casa sufletului este răbdarea, hrana sufletului este smerenia. Cînd în casă nu se găseşte hrană, atunci sufletul iese afară, adică din răbdare. Pe vechii creştini, vrăjmaşul îi ispitea prin chinuri, iar pe cei de azi – prin boli şi gînduri.
Continuare…

De vorba cu Parintele Anthony Karbo din Colorado Springs (SUA) despre problemele tinerilor din ziua de azi

Adaugat la octombrie 16, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Familia, Tinerii

– Parinte, cum le vorbiti tinerilor despre pa­catul trupesc, in aceasta lume in care valorile crestine sunt ridiculizate la tot pasul?

– De fapt, problema este alta: copiii nostri sunt, unii dintre ei, in preajma bisericii cel mult doua ore pe saptamana, o singura zi pe sapta­mana, numai cateva ore — si atat! Şi, chiar si-n orele acelea, daca nu avem grija, se vor plictisi, vor incepe sa susoteasca intre ei… inraurirea lui Dumnezeu e asa de mica, iar restul de 99,9% din viata lor – adica scoala, televizorul, muzica, toate la un loc le spun altceva decat glasul abia auzit al lui Dumnezeu… Au redus glasul acesta la un procent infim in viata lor. Toate celelalte le spun: „Nu-i nici o problema!”, „E-o prostie sa n-o faci!”, „Nu mai fi virgin!”, „Inca n-ai incer­cat drogul asta? Care-i problema ta?!”, „Trebuie sa te imbraci asa, trebuie sa vorbesti asa, trebuie sa te porti asa, trebuie sa faci asta..!’. Toate celelalte din viata lor ii imping in alta directie.

Mereu le spun ca acelasi sarpe din gradina Raiului se strecoara si in spatele lor si le sop­teste in ureche: „Dumnezeu nu vrea sa te simti bine! Nu vrea sa ai si tu o viata!”, exact la fel cum le-a spus si lui Adam si Evei. Se intam­pla exact la fel, chiar si in ziua de azi – la fel cum s-a intamplat cu Adam si Eva. Diavolul ne promite ceva mai interesant, mai atractiv, care o sa ne dea viata: „Chiar a zis Dumnezeu asa? Ei, hai, n-a zis chiar asa…” – si strecoara indoiala asupra lui Dumnezeu. Iar noi ne la­sam sedusi si ne impartasim de pacat…
Continuare…

Predica la Sfantul Ioan Evanghelistul

Adaugat la octombrie 9, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Predici

Frati crestini,
Cel mai mare predicator al lumii din toate timpurile, Sfantul Ioan Gura de Aur, cautand sa infatiseze pe Sfantul Ioan Evanghelistul, cu pana sa maiastra muiata in lumina, a reusit sa zugraveasca un portret, prin punerea in evidenta a umbrelor unei comparatii cu niste oratori sau artisti vestiti care atrag prin talentul lor admiratia lumii. De aceea indemnu-va sa fiti cu luare aminte, pentru a putea vedea in toata splendoarea sa, stralucita icoana sufleteasca a Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan.

„Sfantul Ioan Evanghelistul e un fiu al tunetului, mult iubit de Hristos, coloana intregii Biserici raspandite in lume, un om care tine cheile cerului, care si-a atins buzele sale de Patimile Mantuitorului, care a fost botezat cu botezul Sau, si s-a sprijinit pe inima Sa cu o totala odihna; iata cine ne cheama sa-l ascultam prin Evanghelia sa. El nu vine sa ne dea o reprezentatie, el nu-si ascunde fata sa sub masca, el nu se urca pe scena, el n-are orchestra la picioarele sale, el nu poarta un vestmant de aur. El se infatiseaza cu podoabele unui caracter aparte, de o frumusete incomparabila; el apare imbracat cu Hristos, avand in picioare stralucitele incaltari care vestesc Evanghelia pacii; el poarta in jurul mijlocului sau si pe piept nu purpura impodobita cu aur, ci adevarul numai e acela care face tesatura ornamentala. Continuare…

Sfaturi catre miri – Sf. Ioan Gura de Aur

Adaugat la octombrie 2, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia, Ioan Gura de Aur, Tinerii

Din seara nunţii în care o vei primi pe mireasa ta în camera de mire, primeşte-o ca pe o statuie şi chiar de atunci să înveţe să fie cumpătată, blândă şi să trăiască cinstit; de la început chiar, de cum păşeşte pragul casei tale, să calce în picioare dragostea de bani. Să o înveţi să fie înţeleaptă, să o înveţi să nu-şi atârne aurării de urechi, nici împrejurul gâtului, nici pe pereţii casei; sa nu dorească haine ţesute cu fir de aur şi nici obiecte de lux. Continuare…

Pana cand ne vom zbate si ne vom chinui?

Adaugat la septembrie 25, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

“Adeseori e ca si cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru ca suntem mandri si cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaste mandria in noi insine, dar Domnul lasa pe cel mandru sa se zbata chinuindu-se in neputinta sa pana ce se smereste“.
Continuare…

Cuvînt la începutul Indictionului (la Anul Nou bisericesc)

Adaugat la septembrie 14, 2012 de Victor
Categoria: Articole

(Anul Nou bisericesc începe la 1/14 septembrie)

Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile şi anii întru a Sa putere, a aşezat spre slava Sa şi spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Aşezămînt a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie, la începutul anului bisericesc, ca poporul ales să se îndulcească de roadele cîmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste.
Continuare…

Nestatornicia stării noastre lăuntrice

Adaugat la septembrie 7, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Teofan Zavoratul

Vă plângeţi de nestatornicia stării dumneavoastră lăuntrice – uneori este bună şi alteori rea. Nu se poate altfel.

„Am trecut şi trec prin stări sufleteşti supărătoare, sub diverse forme”. Nu avem altceva de făcut decât să le suportăm cu smerenie şi suflet dârz, fără să slăbim în lupta noastră duhovnicească, fără să lăsăm deoparte împlinirea poruncilor dumnezeieşti – ceea ce şi faceţi întocmai.

Vine o stare duhovnicească bună. Pleacă. Vine una proastă. Pleacă şi aceasta. Alternarea lor este continuă şi de neînlăturat. Singurul lucru pe care puteţi şi trebuie să-l faceţi, este să doriţi şi să urmăriţi întotdeauna binele.
Continuare…