Sfîntul Apostol Filip
Adaugat la noiembrie 27, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Lîngă Marea Galileii era o cetate care se numea Betsaida, aproape de Horazin şi Capernaum. Iar Betsaida înseamnă în limba evreiască, „Casa Vînătorilor”, pentru că vieţuiau acolo vînători de peşte. În acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Petru şi Andrei erau fraţi pescari şi se îndeletniceau cu vînarea peştelui, pînă ce au fost chemaţi de Hristos la apostolat. Iar Filip, în copilăria lui, a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte şi a ajuns iscusit în Sfînta Scriptură, înţelegînd bine toate proorociile despre Mesia Cel aşteptat, pe care citindu-le adeseori, se aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L ştia şi era cuprins de dorirea Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la faţă, nici nu ştia că venise pe pămînt şi pe Care mulţi ar fi dorit să-L vadă şi nu L-au văzut.
Cu astfel de iubire aprinzîndu-se el pentru Mesia, iată că Cel dorit călătorea prin Galileea şi a aflat pe Filip, precum scrie despre aceasta Evanghelistul Ioan: „A vrut, zice el, să meargă Iisus în Galileea, unde a aflat pe Filip şi i-a zis: Vino după Mine! Iar el, auzind această chemare a Domnului, nu numai cu urechile trupeşti, ci şi cu ale inimii, îndată L-a crezut a fi adevăratul Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin prooroci; şi a mers după Dînsul, luînd aminte la viaţa Lui preasfîntă şi urmînd sărăciei Lui. Apoi a învăţat de la Hristos dumnezeiasca înţelepciune cu care avea să înţelepţească nebunia neamurilor.
Filip, bucurîndu-se pentru aflarea unei astfel de comori, prin care avea să fie răscumpărată toată lumea, n-a voit ca numai el singur să se îmbogăţească cu acea comoară, ci dorea ca şi alţii să fie părtaşi aceluiaşi dar. Deci, aflînd pe Natanail, prietenul său, i-a vestit cu mare veselie, zicînd: Am aflat pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret, despre Care a scris Moise în Lege şi în Prooroci. Iar Natanail, auzind aceasta, şi nenădăjduind ca să iasă Mesia, Împăratul lui Israil, dintr-o asemenea cetate mică şi dintr-un neam simplu, a zis: Din Nazaret poate fi ceva bun? Iar Filip, sfătuindu-l ca să vină să-L vadă, i-a zis: Vino şi vezi! Pentru că Filip ştia că dacă Natanail va vedea pe Iisus şi va auzi mîntuitoarele Lui cuvinte, îndată va cunoaşte că Acela este Mesia, lucru care s-a şi întîmplat. Căci atunci cînd l-a dus pe el la Iisus, atunci Dumnezeu, Care ispiteşte inimile şi rărunchii, văzînd pe Natanail venind la dînsul, l-a cunoscut. Şi a zis despre dînsul: Iată cu adevărat israilitean întru care nu este vicleşug.
Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului
Adaugat la noiembrie 26, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Vietile Sfintilor
Luminătorul şi dascălul lumii, stîlpul şi întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinţei, Sfîntul Ioan Gură de Aur, s-a născut în Antiohia Siriei, din părinţi necredincioşi, care ţineau de credinţa cea elinească, însă slăviţi şi bogaţi. Tatăl lui era voievod şi se numea Secund, iar mama sa, Antuza.
Cînd a venit în vîrstă, a fost dat de părinţii săi la învăţătura înţelepciunii elineşti, lui Libanie sofistul şi lui Andagratie filosoful. Şi fiind încă tînăr, a început a pricepe mai bine decît cei bătrîni, înţelepţindu-l pe el Duhul Sfînt. Pentru că el, cunoscînd pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Ziditorul tuturor, a lepădat credinţa elinească şi, alergînd la prea sfinţitul Meletie, care păstorea în acea vreme Biserica Antiohiei, a primit de la dînsul Sfîntul Botez.
După aceea, a voit Preabunul Dumnezeu de a luminat şi pe părinţii lui cu lumina sfintei credinţe, nelăsîndu-i a rătăci în întunericul necredinţei, pe aceia care au născut pe un luminător ca acesta. Iar după primirea Sfîntului Botez, voievodul Secund, tatăl Sfîntului Ioan, vieţuind nu multă vreme, s-a dus către Domnul, la cea mai bună viaţă. Iar Antuza, mama Sfîntului Ioan, a rămas văduvă foarte de tînără, avînd mai puţin de douăzeci de ani de la naşterea sa.
Morala libertăţii
Adaugat la noiembrie 23, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Morala
Domeniul moralei ecleziale este domeniul libertatii personale, concret si totusi nemarginit. El e domeniul universal al vietii in unica-i implinire reala: implinirea ipostatica si personala.
Acest adevar originar si fundamental este in acelasi timp cel mai greu accesibil. Ne inversunam, noi oamenii, sa transportam domeniul vietii in spatii unde nu are ce cauta. Ne mesterim idoli ai vietii, dar si idoli ai raului care surpa viata: dam o realitate factice unor amenintari inconsistente si obiectivam pacatul in afara spatiului unde el chiar se savarseste: spatiul libertatii personale. Cautam fara ragaz metode radicale si sisteme etice mai eficace, si credem ca starpim raul in manifestarile lui istorice, sociale, culturale si politice. Uitam sau ignoram ca aceste manifestari ale raului reveleaza aventura noastra existentiala si ca jocul lumii se joaca exclusiv in cadrul vietii personale.
Continuare…
Despre fumat – o abordare ortodoxă
Adaugat la noiembrie 15, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Laurentiu Dumitru, Sanatate, Tinerii
MULTI CRESTINI se intreaba de ce este considerat fumatul un pacat. Ca doar nu-i pomenit in Biblie, spun acestia, si pe buna dreptate, pentru ca tutunul intra in Europa mult mai tarziu, pe la anul 1500. Dar asta nu inseamna ca obiceiul fumatului n-ar fi daunator vietii trupesti (dupa cum se precizeaza pe pachete) si, implicit, vietii sufletesti.
Patima cu pricina este una din cele mai raspandite printre tineri [1] si din nefericire din ce in ce mai multi nu o mai trateaza ca patima. E adevarat ca, pe langa problema dramatica a drogurilor, tutunul trece la prima vedere drept inofensiv. Dar a spune ca sunt rele mai mari nu inseamna ca relele mai mici nu mai au consistenta lor. Azi se spune mai mult ca oricand raului bine si binelui rau si asta-i cu adevarat grav.
Treptele iubirii de vrăjmaşi
Adaugat la noiembrie 15, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti
Iubirea de vrajmasi dupa Sfantul Siluan Athonitul
Multe religii recomanda iubirea aproapelui; crestinismul singur cere iubirea vrajmasilor. In aceasta privinta Noul Testament este in ruptura cu Vechiul, care opunea violentelor suferite legea talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mana pentru mana, picior pentru picior, arsura pentru arsura, rana pentru rana, moarte pentru moarte” (Is 21, 24-25).
Hristos Insusi semnaleaza aceasta singularitate si ruptura atunci cand spune: „Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit si Eu pe voi. Din aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fata de altii” (In 13, 34-35), si mai mult inca atunci cand da aceasta invatatura intemeietoare, pe care trebuie sa o reproducem integral caci, din ea deriva intreaga invatatura patristica:
„Ati auzit ca s-a zis: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau, iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt. … Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Eu insa va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ca va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, pentru ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Mt 5, 38-39, 43-45)
Continuare…
Sfîntul Dimitrie al Rostovului. Despre aceea că în această vale a plîngerii pururi trebuie să ne pocăim şi să plîngem pentru păcatele noastre
Adaugat la noiembrie 12, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Dimitrie al Rostovului
"1. Pocăieşte-te, omule, de păcatele tale în toată ziua şi plângi pentru acestea zi şi noapte. Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală; căci, de nu vei lua aminte la păcatele mici, atunci nu vei avea sârguinţă nici pentru cele mari. Pocăieşte-te şi în cele mai mici şi care par neînsemnate păcate; căci, dacă vei călca doar o singură mică poruncă, greu îţi va fi să păzeşti şi pe celelalte, mari, după cum a spus cineva despre aceasta: "Nu spune: aceasta nu-i nimic, aceea nu-i nimic; ci păzeşte-te şi de cuvântul în deşert, chiar şi de cel mai subţire gând rău, căci vei da seama şi pentru cuvântul în deşert, în ziua Judecăţii, după cum a spus Domnul. Căieşte-te în fiecare zi şi în toată vremea, pentru că neîncetat greşeşti înaintea lui Dumnezeu – în fiecare zi săvârşeşti nelegiuiri nenumărate înaintea Lui. În toată viaţa ta pocăieşte-te, plângi şi tânguieşte-te. Căci nimic în acest veac nu este vrednic de bucurie şi veselie – nu vei găsi nimic vrednic de bună-cugetare şi bună-lucrare, afară de plâns şi tânguire: însăşi naşterea ta este întru plâns şi viaţa ta se trece în tânguiri, iar sfârşitul vieţii tale este moarte, necaz şi amărăciune sufletului".
Enciclopediile Larousse, instrument de manipulare
Adaugat la noiembrie 9, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Biserica si societate, Familia, Savatie Bastovoi, Tinerii
Enciclopediile Larousse, instrument de manipulare
Enciclopedia pentru copiii, LAROUSSE, Religiile, Editura Rao, 2007
Ştiaţi ca Lenin, cînd era mic, a spart o vază, iar după aceea a recunoscut? Cred că nu. De ce? Pentru că nu aţi citit cărţile ilustrate pentru copii din colecţia „Steluţa”. Poate că sînt şi alte lucruri pe care nu le ştiţi. Tot din acelaşi motiv. Pentru că nu citiţi cărţile pentru copii.
Dar Tratatul de dizinformare al lui Vladimir Volkof l-aţi citit? Unii da, alţii nu. Ei, domnul Volkof, fost (dacă există foşti) ofiţer spune un lucru curajos. Şi anume: nu doar ziarele sînt unelte de manipulare, ci şi enciclopediile, şi dicţionarele. V-aţi pus vreodată întrebarea cine face dicţionarele şi enciclopediile? Enciclopediile sînt invenţii ale Revoluţiei Franceze. Dar pe vremea comuniştilor cine le făcea? Comuniştii, desigur. De aceea ele trebuie urgent schimbate. Da. Şi cine o să le facă acum? Dar există unele gata facute! Şi noi ce trebuie să facem? Să le traducem! Să le traducem şi iar să le traducem! Ce, nu aveţi încredere în Larousse? Larousse ştie tot! Da”¦
Sfîntul Apostol Iacob, fratele Domnului după trup
Adaugat la noiembrie 5, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Sfîntul Iacov a fost fiul Sfîntului Iosif, logodnicul Preacuratei Fecioare. Din tinereţele sale, iubind viaţa aspră, niciodată n-a mîncat bucate sau untdelemn, ci numai pîine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decît numai apă. În baie n-a intrat şi toată odihna trupească a lepădat-o, apoi pe trup avea întotdeauna o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea ca a cămilelor. Apoi a păzit curăţia fecioriei sale fără de prihană, pînă la sfîrşit. Pentru că el se numea fratele Domnului, iată ce se scrie: „Că Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru feciori cu femeia lui cea dintîi pe care o chema Salomeea, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia preotul, tatăl lui Ioan Botezătorul. Aceşti feciori erau: Iacov, Simion, Iuda şi Iosi. Mai avea şi trei fiice: Estir, Maria şi Solomeea, care era femeia lui Zevedeu şi mama apostolului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. Murind Salomeea, femeia lui cea dintîi, Iosif trăia cu multă înţelepciune, crescîndu-şi copiii săi în frica Domnului şi întru învăţătura poruncilor Legii. Şi lui Iosif, ca unui bătrîn înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire. Iosif ţinea loc de tată Domnului nostru Iisus Hristos, cum era numit de mulţi care nu ştiau taina întrupării Fiului lui Dumnezeu şi care era socotit ca bărbat al pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta iudeii, mirîndu-se, ziceau: „Nu este Acesta feciorul lui Iosif, teslarul? Oare nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui Iacob, Simon, Iuda şi Iosi? Şi surorile lui nu sînt toate trei la noi?”. Deci, Mîntuitorul nostru este socotit ca unchi al apostolului Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, care era fiu al Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul. De aceea se numea Domnul fiul lui Iosif şi frate după trup al fiilor acestuia, pentru că împreună cu ei a vieţuit. Pentru aceea şi Iacov s-a numit fratele Domnului după trup. Iar cînd s-a întrupat Hristos Domnul şi Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, a fugit cu dînsul în Egipt, atunci şi Iacob a fugit cu dînşii, călătorind împreună cu Maica Domnului şi cu Sfîntul Iosif, tatăl lui.
Continuare…
Patericul Sarovului
Adaugat la octombrie 29, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Biblioteca digitala, Serafim de Sarov
Vă prezentăm în format electronic cartea „Patericul Sarovului”, tipărită cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Traducere: Svetlana Ceapă.
PREFAŢÄ‚
Sfîntul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei (13, 7): Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvîntul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
Acest pasaj biblic m-a determinat să nu-i dau uitării pe cuvioşii pustnici vieţuitori ai mănăstirii Sarov. De aceea, în semn de recunoştinţă deosebită faţă de învăţăturile lor duhovniceşti, m-am hotărît, după măsura puterilor mele, să adun ceva povăţuitor şi mai puţin cunoscut din viaţa şi faptele acelor nevoitori, care au plecat la cele veşnice, şi să le public. Am făcut acest lucru atît spre folosul sufletului meu, cît şi spre folosul altor creştini, care cinstesc cu evlavie amintirea călugărilor mănăstirii Sarov.
Timp de zece ani cît am vieţuit în mănăstirea Sarov, am adunat informaţiile respective de la evlavioşii ei părinţi, care au plecat la cele veşnice, informaţii reale ce le-am prezentat pentru cinstitorii de Dumnezeu, care îşi caută mîntuirea. Aceste informaţii adunate cu strădanie sunt modeste, dar altfel nici nu s-a putut, căci părinţii călugări demni de amintire, despre care scriu eu în această carte, au lucrat faptele mîntuitoare în taină, închizînd bine uşa chiliilor lor.
Nevinovăţia compromisurilor – Danion Vasile
Adaugat la octombrie 26, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Biserica si societate, Familia, Morala, Tinerii
Danion, ce compromisuri faci?
E o întrebare delicată. Aş fi făţarnic să zic că nu fac nici un compromis. Chiar văzînd că unii îmi scriu, convinşi fiind că eu am ajuns la cine ştie ce măsură duhovnicească, l-am întrebat pe duhovnicul meu: „Părinte, oare n-ar fi mai bine să vorbesc mai pe şleau şi despre neputinţele mele, şi despre căderile mele, şi despre faptul că fac unele compromisuri”. Ele sunt mici sau mari, asta depinde de cine le judecă: celor cu viaţă sfîntă li se par mari, celor care trăiesc o viaţă obişnuită li se par de nebăgat în seamă, poate. Dar duhovnicul a considerat că nu e cazul să fac asta. Aşa că nu vreau să vorbesc despre compromisurile pe care le fac. Spun doar că mă rog cu disperare Domnului să mă schimbe şi să mă ajute să nu mai fac niciun compromis, cît de mic, pentru că a face un compromis înseamnă a te îndepărta de lucrarea lui Dumnezeu şi de voia lui Dumnezeu. Şi chiar dacă minciunile ni se par nişte lucruri comune, de exemplu, că toată lumea recurge la ele, practic, pentru un creştin, compromisul este un păcat.
Continuare…
