Sfîntul Ioan de Kronstadt (Vieţile sfinţilor căsătoriţi)
Adaugat la ianuarie 2, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Familia, Ioan de Kronstadt, Vietile Sfintilor
Sfîntul Ioan s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia, la 18 octombrie 1829, într-o foarte săracă familie preoţească. Cei mai mulţi dintre strămoşii săi, vreme de cel puţin 350 de ani, au fost preoţi sau cantori sau au slujit într-un fel sau altul Bisericii, astfel că Ioan a fost blagoslovit cu o creştere foarte evlavioasă. Tatăl său îl lua foarte des la slujbele bisericii, iar acasă vorbea adeseori cu el despre Hristos şi sfinţi. El însuşi spune: „Pe cît îmi pot aduce aminte, din cea mai fragedă pruncie, pe cînd aveam patru sau şase ani, părinţii mei mi-au sădit obişnuinţa rugăciunii, şi prin pilda lor m-au făcut să fiu un copil în armonie cu religia”.
În ultimii săi ani, vorbind uneia din fiicele sale duhovniceşti, Stareţa Taisia, Sfîntul Ioan i-a spus: „Ştii ce anume a pus temelia întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Sfintele Evanghelii. Tata avea Noul Testament în slavonă, iar mie îmi plăcea să citesc minunata carte cînd veneam acasă în vacanţele şcolar; stilul şi simplitatea povestirii o făcea accesibilă judecăţii mele copilăreşti. Am citit Evangheliile, m-am desfătat cu ele şi am aflat în ele o mîngîiere de neînlocuit. Acest Nou Testament l-am avut cu mine şi la şcoală. Aş putea spune că Noul Testament mi-a fost prietenul copilăriei, dascăl, călăuzire şi mîngîiere”¦”
Continuare…
Fericiţi cei milostivi – Sf. Teofan Zăvorîtul
Adaugat la ianuarie 1, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Teofan Zavoratul
„Tot celui ce cere de la tine, dă-i, porunceşte Domnul (Lc. 6, 30). Iată una dintre cele dintîi porunci ale creştinismului, despre care amintesc deseori şi Domnul, şi Sfinţii Apostoli. Ca să ne facă a o păzi cu mai multă rîvnă, ei au înconjurat-o cu cele mai mişcătoare îndemnuri şi cu cele mai înspăimîntoare ameninţări. Oricine ştie asta, şi orice om cu conştiinţă se socoate îndatorat să îi ajute pe nevoiaşi după puterea sa. Totuşi, dacă vom cerceta faptele noastre mai cu asprime, poate nu vom afla nici una pe care s-o împlinim cu mai puţină luare-aminte decît ajutorarea celor nevoiaşi, la care suntem îndatoraţi. Ajutăm în silă, numai ca să scăpăm de cel ce ne bate la cap cu cereri, iar cîteodată îl refuzăm cu totul (şi asta nu se întîmplă oare nu cîteodată, ci cel mai des?). Ce n-au mai născocit zgîrcenia şi lăcomia ca să-şi îndreptăţească răceala faţă de cei aflaţi în nevoie! „Milogeli făţarnice”, „milogi care nu vor să facă treabă”, „n-avem de unde”, „sunt vremuri grele”, „trebuie să punem deoparte pentru zile negre”, şi aşa mai departe. Toate aceste gînduri umblă sub chipul lozincilor de mai sus între cei ce nu iau aminte la datoria lor, trec şi la cei cu luare-aminte şi adeseori îi rătăcesc de la calea dreaptă a făptuirii.
Continuare…
Deznădejdea şi nepăsarea
Adaugat la decembrie 25, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur
În viaţa creştinului, deznădejdea şi nepăsarea sunt distrugătoare. Pe cel care a căzut în păcat, deznădejdea nu-l lasă să se ridice, iar pe cel care este în picioare, nepăsarea îl face să cadă. Deznădejdea îl lipseşte pe om de bunătăţile pe care le-a dobîndit, iar nepăsarea nu-l lasă să scape de relele care îl apasă. Nepăsarea îl coboară din ceruri, pe cînd deznădejdea îl coboară de tot în prăpastia răutăţii. Iată cît de mare este puterea celor două patimi.
Diavolul a fost la început un înger bun; dar pentru că s-a purtat cu nepăsare, a fost stăpînit de deznădejde şi a căzut într-o asemenea răutate, încît nu se mai poate ridica din ea. Faptul că el era bun la început ni-l arată Domnul: Am văzut pe satana ca un fulger căzînd din cer (Luca 10, 18). Asemănarea diavolului cu un fulger vădeşte lumina pe care o avea el mai înainte şi cît de mare şi puternică a fost căderea lui.
Continuare…
Despre Dumnezeu Fiul (II)
Adaugat la decembrie 23, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Catehism
149. Ce înseamnă îndeosebi numele de „Iisus” dat Mîntuitorului?
Numele de „Iisus” înseamnă Dumnezeu Mîntuitorul. Iisus înseamnă în limba ebraică Mîntuitor şi numele acesta I se potriveşte în chip desăvîrşit, căci El e într-adevăr Mîntuitorul lumii. Şi I se potriveşte atît de desăvîrşit pentru că nu I l-au dat oamenii, ci îngerul, la porunca Tatălui Ceresc, Care a ştiut de mai înainte ce lucrare va săvîrşi Fiul Său în lume. „Nu te teme” , spune îngerul lui Iosif, „a lua pe Maria logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfînt. Şi ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus” . Şi îngerul arată îndată şi pricina acestei numiri: „Că Acesta va mîntui pe norodul Său de păcatele lor” (Matei 1, 20-21 ).
În Vechiul Testament numele acesta l-a purtat Isus Navi, urmaşul lui Moise, care a condus poporul lui Israel în Ţara Sfîntă, mîntuindu-l de rătăcirea prin pustiu. Dar el a fost numai un chip al lui Iisus Hristos, Care a mîntuit toate popoarele de rătăcirea în păcat, ducîndu-le în împărăţia cerurilor. El nu e numai un oarecare mîntuitor, ci Mîntuitorul, în înţelesul desăvîrşit al cuvîntului.
Continuare…
Cuvînt despre Secte – Arhim. Ioanichie (Balan)
Adaugat la decembrie 22, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Religii si secte
Iubiţi credincioşi,
Toata lumea vorbeşte astăzi despre secte, dar puţini stiu ce anume sînt ele, de cînd au apărut în ţara noastră, cine le-a întemeiat, ce scop au, dacă sunt sau nu plăcute lui Dumnezeu.
Sectele sunt grupări religioase mai mici sau mai mari, ce s-au rupt de Biserica apostolică întemeiată de Hristos, schimbînd dogmele credinţei şi explicînd după mintea lor Sfînta Scriptură. Ele au luat fiinţă chiar în timpul Apostolilor, prin Simon vrăjitorul şi prin crestinii iudaizanţi care amestecau religia creştină cu cea iudaică a Vechiului Testament. Secte creştine şi, mai ales, eresuri mari ca arianismul, nestorianismul, monofizitismul, monotelismul şi iconoclasmul, adică luptatori împotriva Sfintelor Icoane, au fost secole de-a rîndul, tulburînd şi dezbinînd Biserica creştină în primul mileniu. Dintre aceştia se pot aminti astăzi armenii, copţii, iacobiţii şi alţii.
Continuare…
Puterea de a ierta pacatele
Adaugat la decembrie 16, 2008 de Victor
Categoria: Articole
Puterea data de Hristos Apostolilor de a ierta pacatele oamenilor nu apare ca o harisma personala care ar fi disparut cu viata lor pamanteasca, ci ca o institutie permanenta si ca o expresie concreta a puterii Duhului Sfant cu care Hristos insusi a investit pe Apostolii Sai dupa inviere. Caci odata cu instituirea preotiei sacramentale: „Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi… Luati Duh Sfant” (In. 20, 21-22), are loc si instituirea Tainei Spovedaniei, aratata ca lucrare a celor investiti cu puterea Duhului Sfant si trimisi in lume: „Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20, 23).
Continuare…
Despre Dumnezeu Fiul (I)
Adaugat la decembrie 12, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Catehism
130. Care sunt articolele din Simbolul Credinţei despre Dumnezeu Fiul?
Articolele din Simbolul Credinţei despre Dumnezeu Fiul întrupat: art. II – art. VII.
131. Ce ne învaţă aceste articole privite laolaltă?
Ele ne vorbesc despre cea mai mare şi mai minunată faptă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Ele ne spun că Cel ce ne-a mîntuit pe noi este Însuşi Fiul lui Dumnezeu, iar mîntuirea ne-a înfăptuit-o prin întruparea Sa ca om, prin învăţătura şi prin moartea Sa pe cruce şi Învierea din morţi, după care S-a înalţat la ceruri întru slava, de-a dreapta Tatălui.
Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu şi prin facerea lumii şi a oamenilor, despre care ne vorbeşte articolul I din Simbolul Credinţei. Dar dovada cea mai mare a iubirii nemărginite ce ne-o poartă ne-a arătat-o prin aceea că pe Însuşi Fiul Său L-a trimis în Lume, ca om, şi L-a dat morţii pe cruce „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire”. Continuare…
În memoria Preafericitului Patriarh Alexei (Album foto)
Adaugat la decembrie 9, 2008 de Victor
Categoria: Articole
Despre Dumnezeu Tatăl
Adaugat la decembrie 1, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Catehism
105. De ce în articolul I din Simbolul Credinţei, numim pe Dumnezeu: Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămîntului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor?
Pentru că Dumnezeu a făcut cerul şi pămîntul şi tot ce există, cum ne spune Sf. Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul” (Fac. 1, 1). Psalmistul Îl laudă pentru puterea atotţiitoare: „Că în mîna Lui sunt marginile pămîntului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o şi uscatul mîinile Lui l-au zidit” (Ps. 94, 4-5). Dumnezeu a făcut totul din nimic. La creaţiune iau parte toate cele trei persoane ale Sf. Treimi. Despre părtăşia Cuvîntului la facerea lumii, ne mărturiseşte Sf. Apostol Pavel, zicînd: „Ca în El (Fiul) au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute” (Col. 1, 16). Despre părtaşia Duhului mărturisesc cuvintele Sf. Scripturi: „Şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei” (Fac. 1, 2). Dumnezeu a făcut lumea în timp, după o anumită ordine, cu scopul de a fi fericită şi de a slăvi pe Dumnezeu.
Continuare…
Postul – Sf. Grigorie Palama
Adaugat la noiembrie 27, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Post
Sfîntul Vasile cel Mare, vorbind despre post şi, desigur, despre valoarea sa, spune că postul este „mai vechi decît legea”, deoarece el exista în Rai şi chiar înainte ca Dumnezeu să ne fi dat Legile Vechiului Testament. Porunca lui Dumnezeu de a nu gusta din pomul cunoaşterii, binelui şi răului reprezintă porunca postului. Neascultarea lui Adam legată de această poruncă a dus la moartea duhovnicească a omului. Aceasta ne arată marea valoare a postului. De aceea, nu există sfînt care să nu fi iubit postul. Şi este izbitor faptul că cei ce se căiesc şi doresc să-şi schimbe felul de viaţă, iubesc mult postul şi doresc să-l practice. Aceasta ne arată că postul este un element esenţial în viaţa duhovnicească. Continuare…
