Predică la Duminica a XI-a după Rusalii
Adaugat la septembrie 8, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici
Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat.
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine? (Matei 18, 32-33)
Iubiţi credincioşi,
Sfînta şi dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe cei ce ne greşesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învaţă că toată Legea şi proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăşte din dragoste, după mărturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveşte (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele său este semn că acela nu are dragoste şi petrece în întunericul urii de fraţi (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).
Cuvânt al Sf. Luca al Crimeei despre întinarea de la lume
Adaugat la septembrie 5, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Luca al Crimeii
În ce constă întinarea lumii? De ce pată trebuie să ne păzim?
De multe trebuie să ne temem. De multe trebuie să ne ferim. Vă voi spune că ne întinăm şi de la citirea cărţilor care laudă patimile trupeşti, de la privirea imaginilor neruşinate. Ne întinăm des şi cu acea întinare a lumii manifestată în vorbirea de rău, bârfe, clevetire. Ne întinăm de fiecare dată când aplecăm urechea la clevetire, dar mai ales când singuri devenim părtaşi la bârfe şi la clevetire. Ne întinăm cu vorbirea întinată, cu care atât de mulţi dintre noi s-au deprins, fiindcă Domnul a spus că nu doar orice cuvânt răutăcios, rău şi necurat, ci şi orice cuvânt deşert, la Dumnezeu este o vină grea.
Continuare…
Planurile noastre şi voia Domnului?
Adaugat la septembrie 2, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Iosif Vatopedinul
Planurile şi hotărârile noastre se mişcă pe temeiul judecăţilor şi concluziilor noastre întrucât noi vedem atât cât ne îngăduie câmpul nostru vizual. Dumnezeu însă, Care mai dinainte Se îngrijeşte de zidirea Sa, nu-Şi va zădărnici hotărârile Sale, ci va schimba modul lucrării stihiilor, al lucrurilor, chiar şi a persoanelor, pentru ca să se împlinească lucrul cel mai de folos. Faptul de a descoperi care este voia dumnezeiască va depinde de gradul propriei noastre străduinţe pentru căutarea ei, de lepădarea propriei noastre voiri, care este pătimaşă, nedesăvârşită şi părtinitoare, precum şi de sfatul Bisericii: „întreabă pe tatăl tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrâni şi-ţi vor spune” (Deuteronom 32, 7).
Continuare…
Predică la Duminica a X-a după Rusalii
Adaugat la septembrie 1, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici
Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar,
veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20)
Iubiţi credincioşi,
Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.
Patru lumânări
Adaugat la august 26, 2013 de Veaceslav Bodarev
Categoria: Articole, Pilde si povestiri
Patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută, încât le puteai auzi vorbind:
– Eu sunt Pacea, spunea una dintre ele, oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge…
– Eu sunt Credinţa, spunea alta. Dincolo de tot ce se întîmplă, eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa că nu mai are nici un sens să stau aprinsă. Şi numai a terminat de vorbit, că o adiere blândă a stins-o.
– Eu sunt Iubirea, declară a treia lumânare. Nu mai am putere să stau aprinsă. Oamenii mă dau la o parte şi nu-mi mai înţeleg valoarea. Ei nu mai pot să-l iubească măcar pe aproapele lor. Spunând acestea, s-a stins încetişor.
Între timp, în încăpere intră un copilaş, văzu cele trei lumânări stinse şi zise:
– De ce nu ardeţi? Vai, ar trebui să fiţi aprinse mereu!
Continuare…
Predică la Duminica a IX-a după Rusalii
Adaugat la august 25, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici
S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23)
Iubiţi credincioşi,
Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi „maica tuturor faptelor bune”. Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.
Cei nepregătiţi să nu vină la Sfânta Împărtăşanie
Adaugat la august 23, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti
Este foarte trist ca preotul să iasă pe uşile împărăteşti, să-i cheme pe creştini să se împărtăşească şi nimeni să nu se apropie!
Unii, din necredinţă şi lipsă de evlavie, nu vin deloc să se împărtăşească cu această pâine dumnezeiască. Alţii iarăşi, din necunoaştere, puţină credinţă, nesârguinţă şi lipsă de iubire adevărată şi curată către Dumnezeu, se împărtăşesc de două-trei ori pe an, dar şi asta o fac din obişnuinţă; căci cei mai mulţi se apropie fără frică de Dumnezeu, fără credinţă şi dragoste.
Continuare…
Să ajutăm pe Alexandra să-şi realizeze visul!
Adaugat la august 22, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Binefacere

La cei 18 ani ai săi, Alexandra Macovei din s.Vălcineţ (Călăraşi) are probleme serioase cu coloana vertebrală, fiind diagnosticată cu scolioză displastică dorsală din dreapta. Scolioza este o afecţiune a coloanei vertebrale în care se poate observa o deviere în plan frontal, în cadrul căreia apare gibozitatea – rotaţia corpurilor vertebrale, manifestată prin ieşirea în afară a coastelor, coloana fiind în parametri normali dreaptă.
Continuare…
Cuvînt la Schimbarea la Faţă – Sf. Ioan Gură de Aur
Adaugat la august 19, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Predici, Sarbatori
” Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan,
fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor… „
(Matei 17, 1-2)
Pentru ce a luat Domnul cu Sine numai pe cei trei Apostoli? Pentru că ei întreceau pe toţi ceilalţi.
Petru se deosebea şi prin aceea că iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin răspunsul ce-l dăduse împreună cu fratele: „Putem bea paharul” (Matei 20, 22). Şi, în afară de aceasta, prin fapta sa, căci Iacov, într-adevăr, a făcut ceea ce adeverise prin acel răspuns, pentru că el a fost atît de nesuferit pentru iudei, încît Irod a crezut că-şi va dobîndi cinstea lor, dacă-l va omorî (Fapte 12, 1-3).
Dar pentru ce a îngăduit Domnul să se arate Moise şi Ilie?
S-ar putea aduce multe motive, dar primul este următorul: Unii oameni ziceau că Hristos este Ilie, alţii că este Ieremia, sau altul din proorocii cei vechi, de aceea a trebuit să se arate lîngă Hristos cei mai însemnaţi dintre trimişii dumnezeieşti ai Vechiului Testament, spre a arăta ce deosebire mare este între Domnul şi slujitorii Săi, şi pentru ca Petru, cu dreptate, să poată avea laudă de la Domnul cînd L-a numit Fiu al lui Dumnezeu. Continuare…
Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii
Adaugat la august 18, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici
Nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănînce (Matei, 14, 16)
Iubiţi credincioşi,
În Sfînta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pîini şi doi peşti. Căci mergînd prin Galileea, vestea tuturor cuvîntul mîntuirii, fiind înconjurat de o mare mulţime de oameni, bărbaţi, femei cu copii în braţe, bătrîni şi bolnavi de tot felul. Toţi căutau pe Dumnezeu şi erau însetaţi după cuvintele de învăţătură ale Mîntuitorului. Toţi suspinau după Mesia şi aveau nevoie de păstori duhovniceşti care să-i înveţe Sfînta Scriptură, să-i hrănească cu cuvinte de mîntuire, să-i scape de robia patimilor şi să-i călăuzească spre Hristos.








