Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Ajunul Bobotezei

Adaugat la ianuarie 18, 2014 de Victor
Categoria: Articole

In Ajunul Bobotezei se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Potrivit canonului 1 al Sfantului Teofil al Alexandriei, in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru.

Postul din ziua de 18 ianuarie (5 ianuarie) dateaza din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Sfantului Botez a doua zi. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita – Agheasma Mare.
Continuare…

Începuturile vieţii monahale în Egipt

Adaugat la ianuarie 17, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Istoria Bisericii

Retragerea Sfântului Antonie în pustie

„Originea monahismului” – scrie Ivan Gobry, unul dintre cercetătorii de astăzi ai monahismului – „o găsim în Însuşi Hristos”[1].

Demersul originar al primilor asceţi, întemeietori ai vieţii monahale, trebuie în­ţeles ca un răspuns la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos!”[2]; „fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi!”[3].

În căutarea începuturilor vieţii monahale ne vom raporta de la bun început la Sfântul Antonie cel Mare, socotit dintotdeauna întemeietorul monahismului, „părintele monahilor” prin excelenţă. De altfel, în Viaţa Sfântului Antonie se vede cel mai bine – şi poate pentru prima dată – noutatea demersului spiritual al Părinţilor deşertului, al „evenimentului nemaiîntâlnit pe care l-a reprezentat retragerea anahoreţilor creştini”[4].

Desigur că, până la Antonie, şi persecuţiile împăraţilor romani au mânat mulţi creştini în pustie, Sfântul Ioan Casian chiar subliniind că „retragerea (anahoresis) în pus­tie a început din pricina prigoanelor”[5].
Continuare…

Folosul venit din ispite

Adaugat la ianuarie 15, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Iosif Vatopedinul

1. Cunună a nemuririi şi virtute şi mântuire a omului este să sufere el cu bucurie şi mulţumire nenorocirile care i se întâmplă. Să-şi înfrâneze mânia, să-şi ţină limba, să fie atent la răzvrătire şi să se ţină departe de plăcerile pe care le provoacă iubirea de sine (filavtia[1])

2. Fiecare împrejurare întristătoare îi aduce omului înţelept amintirea de Dumnezeu şi provoacă o mâhnire potrivită în acela care L-a uitat pe Dumnezeu.

3. Fiecare suferinţă venită fără de voie să ţi se facă pricină pentru amintirea de Dumnezeu, şi niciodată nu-ţi va lipsi motivul pentru pocăinţă.
Continuare…

Despre Sf. Ierarh Vasile cel Mare – de Sf. Nicolae Velimirovici

Adaugat la ianuarie 14, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Nicolae Velimirovici, Vietile Sfintilor

Sfîntul Vasile s-a născut în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Incă nebotezat fiind, Sfîntul Vasile a stat cincisprezece ani la Atena unde a studiat filosofia, retorica, astronomia, şi toate ştiinţele acelui timp. Colegi de studii i-au fost Sf. Grigorie Teologul şi Iulian, împăratul apostat de mai tîrziu. La anii maturităţii a primit Sfîntul Botez în apele Iordanului împreună cu [celebrul] Eubul, fostul său profesor.

A fost Episcop al Cezareei Capadociei timp de aproape zece ani, şi şi-a încheiat viaţa pămîntească la vîrsta de cincizeci de ani. A fost apărător mare al Ortodoxiei, luminător al curăţiei morale, zelot al trării religioase, culme a gîndirii teologice, ziditor şi stîlp al Bisericii lui Dumnezeu. Continuare…

Evanghelia despre Lumina din întunericul Egiptului

Adaugat la ianuarie 8, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Nicolae Velimirovici, Predici

(la Liturghia Zilei a Doua de Crăciun)

Matei 2:13-23

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.” Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că nu sunt.” După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: “Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.” Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.
Continuare…

Pastorală la Naşterea Domnului a ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove

Adaugat la ianuarie 7, 2014 de Victor
Categoria: Articole

Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii” (Ioan 4, 42).

Preasfinţiţi arhipăstori, Preacuvioşi şi Preacucernici părinţi,

cinstiţi monahi şi monahii, drept-măritori creştini,

Lumina cea neînserată a Betleemului ne adună pe toţi în preajma sfintelor altare pentru a ne închina în faţa Dumnezeiescului Prunc Iisus, fiindcă El aduce pacea, bucuria şi împăcarea omului cu Dumnezeu.

Din vistieria de învăţătură a Sfintei noastre Biserici desprindem lesne că Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos este darul cel mai de preţ, pe care Părintele Ceresc ni l-a oferit nouă pentru a ne face din robi fiii Săi.

Acest dar fără seamăn, de a ne fi adus din întuneric la lumina cunoştinţei, este rodul dragostei lui Dumnezeu, după cum scrie Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem” (I Ioan 4,9).
Continuare…

Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii

Adaugat la ianuarie 5, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

( Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri )


Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii

(Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9)

Iubiţi credincioşi,

Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, „este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El” (Dicţionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

Continuare…

Sărbătorile trebuie să ne însufleţească şi să ne încălzească credinţa

Adaugat la ianuarie 3, 2014 de Victor
Categoria: Articole, Ioan de Kronstadt, Sarbatori

Cum prăznuim sărbătorile? Prăznuim, de obicei, fie un eveniment (când se cuvine să ne pătrundem de importanţa lui, să-i înţelegem rostul, să ne dăm seama ce roadă poate aduce credincioşilor), fie o persoană, de pildă Domnul nostru Iisus Hristos, Maica Domnului, îngerii şi sfinţii (pentru a ne desluşi relaţia dintre acea persoană cu Dumnezeu şi cu oamenii, înrâurirea binefăcătoare pe care o poate avea asupra Bisericii lui Dumnezeu, în special).
Continuare…

Sfaturi părinteşti pentru trezire şi pocăinţă – Gheronda Filotheos Zervakos

Adaugat la decembrie 30, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia

Bucuria cea mai mare, slava, cinstea, precum şi bogăţia cea mai de preţ pe care o poate avea un cuplu este de a avea dragoste unul pentru celălalt. Mai bine este să fiţi săraci şi să aveţi dragoste, decât să aveţi bogăţii şi să vă lipsească dragostea. Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi, dacă Îl aveţi pe Dumnezeu nu mai aveţi nevoie de nimic altceva, aveţi tot ceea ce vă trebuie.

Vor urma zile negre şi vremuri grele. Generaţia de acum, căreia îi aparţinem şi noi, este o generaţie pervertită (stricată). E nevoie de multă atenţie, de rugăciune continuă, de credinţă adâncă şi de dragoste deplină ca să ne mântuim în vremurile acestea tulburi.
Continuare…

Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii

Adaugat la decembrie 29, 2013 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici

( Despre zavistie şi făţărnicie )

Zavistia este maica uciderii şi decît preadesfrînarea este mai rea
(Sfîntul Ioan Gură de Aur, „Împărţire de grîu”, Buzău, 1833, p. 164)

Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din rîvnă pentru cinstirea sîmbetei, şi-a ascuns zavistia şi făţărnicia sa, zicînd: Şase zile sînt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecaţi-vă, iar nu în ziua sîmbetei (Luca 13, 14). Vedeţi, fraţii mei, ce zavistie şi făţărnicie acoperită? Vedeţi ce viclenie ascunsă, sub rîvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea şi în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpînea pe acest om, nu rîvna pentru cele sfinte. Oare nu ştia el că Dumnezeu a rînduit sîmbăta ca încetare de lucrul mîinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune şi, mai ales, vindecarea unei femei bolnave?

Continuare…