Mila si dreptatea zugravite in Icoana Mantuitorului
Adaugat la iulie 16, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Icoane
Icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai.
In nici o alta parte, afara de aceasta icoana, nu se intrupeaza mai cu adevarat cuvantul Psalmistului David, care zice: „Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.” (Psalm 84,11) Icoana aceasta ante-iconoclasta, pastrata in Muntele Sinai, este una dintre cele mai minunate icoane din intreaga Biserica Ortodoxa de Rasarit. Putin mai jos vom si afla cum se regaseseste cuvantul Psalmistului zugravit in aceasta Icoana.
Mantuitorul Pantocrator – icoana din Manastirea Sfanta Ecaterina, Muntele Sinai
Minunata este icoana Mantuitorului Pantocrator din Sinai, care a folosit drept model multora dintre cele urmatoare. Icoana care-L infatiseaza pe Mantuitorul Iisus Hristos in calitate Sa de Pantocrator, pastrata inca si astazi in Manastirea Sfanta Ecaterina, Munte Sinai, Egipt, este una dintre foarte putinele icoane pastrate de Biserica Ortodoxa de Rasarit inca de din-nainte de Perioada Iconoclasta, cand majoritatea icoanelor au fost distruse de furia celor orbi la minte.
Mijloace de vindecare recomandate de către părinţi contemporani (II)
Adaugat la iulie 14, 2009 de Victor
Categoria: Andrei Andreicut, Articole, Cuvinte duhovnicesti
c). Rugăciunea, cel mai la îndemînă medicament
1. Bătrînul Iacob zicea: „Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile”.
2. Adresîndu-se maicilor din mănăstirea sa Antim, Bătrînul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.
3. Bătrînul Iosif zicea: „Începutul drumului spre rugăciunea curată este lupta împotriva patimilor. Este imposibil să faci progrese în Rugăciunea lui Iisus atîta timp cît lucrează patimile. Totuşi acestea nu împiedică să existe harul rugăciunii, dacă nu suntem cuprinşi de nepăsare şi de slavă deşartă.
Continuare…
Soborul Sfinţilor Apostoli
Adaugat la iulie 13, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Sfîntul Apostol Petru, cel fierbinte rîvnitor după Domnul şi slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfînt, care a zis: Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu…, a fost frate cu Andrei cel întîi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescăreşti la apostolie şi de la vînarea peştilor la vînarea oamenilor, a cîştigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vîslă, cheile Împărăţiei cerului. Sfîntul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întîi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorît pînă la Roma şi a binevestit Cuvîntul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetăţii Romei, cu puterea lui Hristos, surpîndu-l jos din înălţimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost spînzurat pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero.
Mijloace de vindecare recomandate de către părinţi contemporani (I)
Adaugat la iulie 9, 2009 de Victor
Categoria: Andrei Andreicut, Articole, Cuvinte duhovnicesti
Ne este foarte cunoscută pilda Samarineanului milostiv. Învăţătorul de lege l-a întrebat pe Mîntuitorul cine-i semenul nostru? Şi Domnul i-a răspuns printr-o parabolă: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari, i-a dat gazdei şi a zis: ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da. Care dintre aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tîlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: mergi şi fă şi tu asemenea” (Luca 10, 30-37). Continuare…
Icoana Maicii Domnului Tihvinska
Adaugat la iulie 9, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Icoane
În anul 6851 de la facerea lumii, pe vremea dreptcredincioasei stăpîniri a marelui domn Dimitrie Ioanovici, în zilele prea sfinţitului mitropolit Pimen şi ale lui Alexie, arhiepiscopul din marele Novgorod, s-a arătat preacinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, avînd însemnat pe mîna stîngă Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Arătarea ei a fost astfel: În hotarele marelui Novgorod, nu departe de malurile rîului Neva, nişte pescari vînau peşte şi, fără de veste, i-a luminat de sus o strălucire cu rază luminoasă. Ei, uitîndu-se în sus, au văzut icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, strălucind în chipul soarelui şi astfel mergea în văzduh pe deasupra apei, purtată de mînă nevăzută. Ei, minunîndu-se foarte mult de aceea şi umplîndu-se de spaimă şi de bucurie, şi-au lăsat lucrul şi şi-au îndreptat ochii şi mintea la acea minune care se vedea, voind să vadă în ce parte va merge şi unde va sta acea preaslăvită icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Continuare…
Predica la Duminica a IV-a după Rusalii
Adaugat la iulie 5, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Nicolae Velimirovici, Predici
Evanghelia credinţei
Matei 8, 5-13
Cum să se mîntuiască un om lipsit de smerenie, de blîndeţe, de supunere si de ascultare faţă de Dumnezeu ?
Cum să se mîntuiască necredinciosul şi păcătosul „dacă dreptul abia se mîntuieşte” (I Petru 4, 18) ?
Apa nu se adună pe crestele munţilor ci în locuri joase, adînci. Nici binecuvîntarea lui Dumnezeu nu se sălăşluieşte în cei mîndri, care se umflă pe sine în faţa Lui, ci în cei smeriţi si blînzi, care si-au adîncit inima prin smerenie şi blîndeţe, prin închinare înaintea măreţiei lui Dumnezeu şi ascultare de voia Sa.
Continuare…
Răni ale fiinţei omeneşti, pricinuite de păcat
Adaugat la iulie 2, 2009 de Victor
Categoria: Andrei Andreicut, Articole, Biserica si societate, Morala, Tinerii
Dumnezeu l-a făcut pe om tînăr, frumos şi nemuritor. Dumnezeu privind întreaga creaţie, a cărei încununare era omul, a văzut că toate „erau bune foarte” (Facere 1, 31). Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: „Dacă vreţi să ştiţi cum era trupul nostru, atunci cînd a ieşit din mîna lui Dumnezeu, să mergem în rai, şi să-l vedem pe omul aşezat de Dumnezeu acolo. Trupul său nu era supus stricăciunii; asemănător unei statui scoase din cuptor şi strălucind de lumină, el nu era încercat de nici una din neputinţele pe care le vedem astăzi”.
În pericopa evanghelică cu învierea lui Lazăr este un amănunt, peste care trecem uşor. Se spune acolo că Mîntuitorul văzîndu-l pe Lazăr în mormînt de patru zile, mirosind urît, „a lăcrimat” (Ioan 11, 35). De ce? Superficial analizînd situaţia putem răspunde aşa: pentru că-l iubea pe Lazăr. Cînd moare un om drag plîngi. Aşa că nu-i lipsită de temei această afirmaţie. Dar motivul mult mai profund pentru care a plîns Domnul Hristos este altul. El ştia că l-a creat pe om tînăr, frumos, sănătos şi nemuritor. Şi iată-l pe omul frumos, sănătos şi nemuritor, mort de patru zile, intrat în descompunere şi mirosind greu. Văzînd în ce hal a ajuns coroana creaturii Sale, Mîntuitorul a plîns.
Cine făcuse lucrul acesta? În orice caz nu Dumnezeu, pentru că aflăm din Sfînta Scriptură că „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 13). Şi atunci, totuşi, cine a făcut moartea, pentru că ea este o realitate peste care nimeni nu poate trece? Continuare…
Rugaciunea in biserica – Sf. Ioan de Kronstadt
Adaugat la iulie 1, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Ioan de Kronstadt, Slujbele Bisericii
Iubesc sa ma rog in biserica, mai ales in sfantul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindca in biserica ma schimb in chip minunat prin harul lui Dumnezeu; in rugaciunea de pocainta si umilinta cad de pe sufletul meu spinii si lanturile patimilor si ma usurez atat de mult; toata vraja, tot farmecul patimilor piere si sunt ca mort pentru lume, iar lumea cu toate bunatatile ei este ca moarta pentru mine; eu prind viata in Dumnezeu si pentru Dumnezeu, doar pentru Dumnezeu, si ma patrund de El cu totul si sunt un duh cu El; ma fac ca un copil mangaiat pe genunchii mamei, inima mea este atunci plina de pace preacereasca, dulce; sufletul se lumineaza cu lumina cereasca; atunci vezi totul limpede, vezi totul dupa adevar, simti prietenie si dragoste catre toti, chiar si catre vrajmasi, carora lesne le gasesti dezvinovatire si pe care ii ierti cu drag. O, ce fericit este sufletul cu Dumnezeu! Biserica este cu adevarat rai pamantesc.
Roadele necazurilor
Adaugat la iunie 25, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur
Multă sudoare varsă ţăranul pentru a-şi cultiva ogorul „“ pregăteşte boii, ară, seamănă, înfruntă greutăţile iernii, sapă şanţuri adînci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atîtea şi atîtea lucrări necesare şi obositoare. Toate însă sunt făcute cu bunăvoinţă de ţăran, cu o singură nădejde: că atunci cînd va veni vara va secera grîul auriu, îşi va umple hambarele cu roade bogate, se va bucura de recolta îmbelşugată.
Continuare…
Diavolul ştie că doar credinţa ne scapă de uneltirile lui
Adaugat la iunie 12, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt
Simţim lucrînd în inimă două forţe potrivnice, dintre care una se opune cu înverşunare celeilalte şi care, atunci cînd pătrunde în inimă, silnic sau prin vicleşug, aduce primejdie de moarte. Cealaltă, pe care înţelepciunea o face să se simtă batjocorită de orice întinăciune, se îndepărtează în linişte cînd inima este atinsă de cea mai mică necurăţie. Una ucide, cealaltă aduce desfătare vieţii şi bucurie inimii.
Continuare…
