Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Mijloace de vindecare recomandate de către părinţi contemporani (II)

iulie 14, 2009 Categoria: Andrei Andreicut, Articole, Cuvinte duhovnicesti

c). Rugăciunea, cel mai la îndemînă medicament

1. Bătrînul Iacob zicea: „Nici o rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă priveşte, rugăciunea mă ţine de ani de zile”.

2. Adresîndu-se maicilor din mănăstirea sa Antim, Bătrînul din Chios, sublinia: „Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în acelaşi timp, de post şi de priveghere. Postul slăbeşte patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri şi-i dăruieşte harisme dumnezeieşti”.

3. Bătrînul Iosif zicea: „Începutul drumului spre rugăciunea curată este lupta împotriva patimilor. Este imposibil să faci progrese în Rugăciunea lui Iisus atîta timp cît lucrează patimile. Totuşi acestea nu împiedică să existe harul rugăciunii, dacă nu suntem cuprinşi de nepăsare şi de slavă deşartă.

4. Rugăciunea este izvorul puterii. Bătrînul Porfirie zicea: „Mucenicii sufereau mult cînd îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferenţa este că ei erau în permanenţă uniţi cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decît suferinţele lor, încît le puteau învinge. Dar dacă lăsau rugăciunea, chiar pentru un moment, suferinţele deveneau insuportabile şi ei erau gata să se lepede de Hristos. Ancoraţi în rugăciune, ei primeau forţă şi suportau pînă la sfîrşit suferinţele martiriului”.

5. Bătrînul Amfilohie sfătuia: „Rugăciunea făcută cu stăruinţă, trezvie, pietate, credinţă şi frîngerea inimii, este bună şi folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubeşte! Omul în rugăciune vorbeşte cu Dumnezeu şi Îi cere bunuri duhovniceşti şi mîntuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit”.

6. Bătrînul Ieronim zicea: „Nu neglija rugăciunea. Fereşte-te de nepăsare şi indiferenţă. Dacă te rogi dimineaţa, şi simţi frîngere în sufletul tău, toată ziua vei avea aripi. Dar dacă începi ziua fără rugăciune, vei umbla abătut”.

7. Acelaşi Bătrîn îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovniceşti, referitor la rugăciune: „Mai întîi roagă-te, asigurîndu-ţi liniştea. Dacă nu te poţi ruga mult dimineaţa, roagă-te la amiază, sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de linişte şi te roagă. Roagă-te pînă plouă, adică pînă-ţi vin lacrimile. Mulţi sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a se obosi. Rugăciunea este dulce”.

8. Scopul universului este să-L laude pe Dumnezeu. Bătrînul Ioil din Kolamata zicea, referitor la acest lucru: „În cer, îngerii şi sfinţii, stelele şi păsările Îl laudă pe Dumnezeu. Pe pămînt Îl laudă înţelepţii şi oamenii simpli, călugării şi pustnicii. Lauda lui Dumnezeu este firul care uneşte toate locurile din univers, ea este ultima raţiune, ţinta cea mai înaltă, şi deci pentru om de asemenea, scopul suprem”.

9. Acelaşi Bătrîn zicea de asemenea: „În pacea şi bucuria pe care o simte omul care se roagă, pămîntul se netezeşte; gînduri bune şi murmure cereşti încep să-i parvină şi să-i şoptească sfaturi bune la ureche: acestea sunt conversaţii cereşti”.

10. Bătrînul Amfilohie zicea: „Rugăciunea lui Iisus a umplut Raiul cu atîţia sfinţi! Singură Rugăciunea inimii curăţeşte şi sfinţeşte. Psalmii şi cîntările Bisericii sunt bune, dar noi le zicem pentru a atrage şi a mişca sufleteşte lumea. Noi, călugării, trebuie să vorbim în Rai încet. Cei ce psalmodiază se aseamănă cu oamenii care se află în afara palatului împărătesc şi cîntă pentru a-şi manifesta entuziasmul. Împăratul, cu siguranţă, primeşte cu plăcere aceste cîntări, pentru că ele vorbesc despre El, dar preferă în taina inimii Sale ceea ce I se spune la ureche”.

11. Ieronim, Bătrînul din Eghina, zicea despre rugăciune: „Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru acesta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se pare un martiriu”. Şi repeta de asemenea: „Cînd îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plîngi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună spontan lui Dumnezeu ce o doare”.

12. Uneori, acelaşi Bătrîn, zicea: „Dacă tu însuţi nu asculţi şi nu înţelegi ce zici în rugăciune, cum vrei ca Dumnezeu să te asculte? Şi mărturisea: „Eu, cînd simt răceală, mă rog şi harul lui Dumnezeu mă încălzeşte”.

13. Porfirie, Marele Bătrîn, zicea despre rugăciune: „Cînd suntem, sub influenţa harului lui Dumnezeu, rugăciunea noastră devine curată. Să ne rugăm fără încetare, chiar dacă suntem lungiţi pe pat şi ne pregătim de somn sau ne odihnim”.

14. Acelaşi bătrîn îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovniceşti: „Nu te ruga lui Dumnezeu să te ridice din boli, ci într-armează-te cu Rugăciunea inimii şi ai răbdare. Vei avea de aici un mare cîştig”.

15. Rugăciunea îl limpezeşte pe om. Bătrînul Porfirie sublinia acest lucru folosindu-se de un exemplu: „Generatorul electric este undeva, şi becul în cameră. Dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rămînem în beznă. Vreau să spun că unde este Hristos, acolo este sufletul nostru. Dar dacă noi nu manevrăm întrerupătorul rugăciunii, sufletul nostru nu va vedea lumina lui Hristos şi va rămînea în bezna diavolului”. Unuia dintre fiii săi duhovniceşti Bătrînul îi spunea: „Ştii tu ce mare dar ne-a făcut Dumnezeu dîndu-ne dreptul să-I vorbim în orice oră, în orice moment şi oriunde ne-am găsi? Aceasta este marea noastră demnitate. De aceea trebuie să-L iubim pe Dumnezeu”.

16. Bătrînul Ioil îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Cînd te apropii să te rogi, adu-ţi aminte de patimile tale, de slăbiciunile tale, de uşurinţa cu care tu rătăceşti şi cazi, dar adu-ţi aminte şi de faptul că Hristos te poate sprijini”.

17. Acelaşi Bătrîn sfătuia: „Aşează-te în genunchi şi zi: Ţine-mă Hristoase ca să nu mă despart de Tine”.

18. Rugăciunea îl ajută enorm pe om să se elibereze de patimi. Bătrînul Eusebiu spunea, în acest sens: „Cînd patimile intră în suflet, îl cuceresc şi-l fac rob. Omul are atunci nevoie de a deveni conştient de starea sa şi de a se ruga fără întrerupere întru smerenia inimii pînă ce va fi eliberat de patimi”.

19. Bătrînul Eusebiu îi spunea unuia dintre fiii săi duhovniceşti: „Nu neglija niciodată rugăciunea şi lectura! Fii binefăcător pentru alţii cu cuvîntul şi cu fapta. Înfrînge mîndria drăcească”.

20. Dracii pornesc o luptă crîncenă împotriva nevoitorilor. Împotriva lor ne opunem cu rugăciunea şi, progresiv, devin neputincioşi. Bătrînul Iosif îi scria unui călugăr tînăr care era angajat întro asemenea luptă: „Tu nu vezi că, la fiecare rostire a lui Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul, numeroşi draci cad şi-ţi întorc spatele. Tu vezi doar că eşti rănit. Să şti că, în acelaşi timp, şi ei sunt înfrînţi şi fugăriţi. De fiecare dată cînd noi răbdăm ei fug în viteză şi, la fiecare rostire a Rugăciunii lui Iisus, ei sunt grav răniţi. În vremea luptei nu aştepta ca tu să-i ataci cu arme şi cu săbii, iar ei să-ţi răspundă cu ciocolată şi cu delicatese!”

21. Rugăciunea trebuie însoţită de dragoste. Bătrînul Amfilohie zicea: „O rugăciune fără dragoste este ca o pasăre fără aripi: i se pare că-i frumoasă, dar n-are aripi şi nu poate zbura”.

22. Bătrînul Amfilohie le spunea călugăriţelor sale: „Eu doresc, ca voi să întemeiaţi staţii de rugăciune pe insulele noastre. Eu vreau să ascult vocea Domnului în voi. Vreau ca Domnul să vorbească prin inima voastră! Să devină tron a lui Dumnezeu prin Rugăciunea lui Iisus„.

23. Bătrînul Porfirie zicea: „Faceţi metanii cînd vă rugaţi, chiar dacă acest lucru vă oboseşte! Rugăciunea însoţită de o nevoinţă de bunăvoire este mai plăcută lui Dumnezeu şi dă roade”.

24. Ieronim, Bătrînul din Eghina, sfătuia: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poţi ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă eşti în genunchi, tu n-ai emoţia rugăciunii şi rugăciunea ta rămîne fără rod. Nu simţi nici o uşurare şi te doare capul, căci rugăciunea nu-ţi aduce nici o bucurie”.

25. Într-una din scrisorile sale, Bătrînul Iosif explică: „Dacă cineva rămîne aproape de mine, va auzi rugăciunile şi gemetele mele, şi va vedea lacrimile pe care le vărs pentru fraţii mei. Toată noaptea eu mă rog şi strig: „Doamne, mîntuieşte-i pe toţi fraţii mei sau şterge-mă şi pe mine din cartea vieţii, căci nu vreau să ajung singur în Rai”.

26. Bătrînul Iacob a zis: „Eu am cerut lui Dumnezeu să-mi dăruiască harisma de a citi în inimile oamenilor privindu-le faţa, pentru a-i putea ajuta. Şi Dumnezeu mi-a dăruit-o”.

27. Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu întro problemă care ne preocupă. Bătrînul Iosif Isihastul zicea: „Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gîndurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va îndupleca, căci acest lucru va fi după Dumnezeu. Cei ce au o mare îndrăzneală către Dumnezeu, cînd se roagă pentru a-I cunoaşte voia, aud în ei înşişi «informaţia» divină; ei devin şi mai atenţi la viaţa lor şi nu fac nimic fără «informaţia» divină”.

28. Un om i-a zis Bătrînului Ieronim că s-a folosit mult de rugăciunea lui şi că-i mulţumeşte. Bătrînul i-a răspuns: „Din aceasta îţi voi da mereu roade duhovniceşti. Dacă le vei culege, foarte bine! Dacă nu, tu vei flămînzi şi ele se vor pierde. Tu, de asemenea, trebuie să te rogi. Altfel, rugăciunile mele nu-ţi vor fi de nici un folos!” Şi-n alt rînd sublinia: „Eu voi mijloci la Dumnezeu pentru tine, eu mă voi ruga. Dar să şti că rugăciunea unuia singur nu-i suficientă. Eu mă rog pentru tine, dar, roagă-te şi tu, de asemenea!”

29. Acelaşi bătrîn mărturisea: „Eu mă jertfesc pentru cei ce mă rog. Nu mă pot ruga fără să mă jertfesc. Socot că o rugăciune făcută fără ca inima să sîngereze de dragoste şi de durere nu-L atinge pe Dumnezeu. De aceea mă absoarbe rugăciunea şi nu suport să vorbesc apoi cu oamenii”.

30. Bătrînul Porfirie îi sfătuia pe fiii săi duhovniceşti să se roage pentru alţii urmîndu-i exemplul: „Ştiţi, eu simt că vă ajut mult cu rugăciunile mele. Cînd vă rugaţi pentru o persoană pe care diavolul o ispiteşte cu patimi păcătoase, nu-i spuneţi, căci diavolul va lua act şi va stărui o opoziţie în inima ei, iar rugăciunile voastre vor fi fără rod. Ci rugaţi-vă pentru ea în taină, şi rugăciunile voastre o vor ajuta”.

31. Rugăciunea pentru aproapele este o datorie sacră. Bătrînul Porfirie zicea: „Nu te poţi mîntui singur, dacă alţii nu se mîntuiesc! Este o greşeală să te rogi numai pentru propria-ţi mîntuire. Trebuie să ne rugăm pentru lumea întreagă, pentru ca nimeni să nu se piardă”. Şi, altădată, adăuga: „Eu nu mă tem de iad şi nu mă gîndesc la rai. Îi cer doar lui Dumnezeu să aibă milă de lumea întreagă şi de mine, de asemenea”.

32. Diavolul se străduieşte în diferite chipuri să-i tulbure pe cei ce se roagă. Bătrînul Daniel din Katounakia se adresa astfel călugăriţelor sale: „Cînd o soră aprofundată în rugăciune este cuprinsă de durere şi-i vin lacrimi din belşug, să fie foarte atentă ca să nu-i dea dracul slavei deşarte gîndul că ea practică virtutea, ci să o roage pe Împărăteasa, Maică a lui Dumnezeu, să-i dea smerenia cunoaşterii de sine. Căci durerea este datoria celor ce se pocăiesc. Dacă în timpul rugăciunii simte un parfum sau vede o lumină, sau un înger, să nu cumva să fie atrasă de asemenea contemplaţii!”

33. Bătrînul Iosif zicea: „Cînd mintea primeşte Rugăciunea lui Iisus şi cînd omul simte bucuria, Rugăciunea se zice neîncetat în el, fără ca el să se sforţeze. Cînd mănîncă sau se plimbă, cînd doarme sau este treaz, Rugăciunea răsună în el, şi el simte pace şi bucurie”. Bătrînul adăuga: „Cît durează Rugăciunea, raiul este în suflet. Şi dacă omul se află în «deşert», binefacerile Rugăciunii lui Iisus nu se mai pot socoti!”

34. Despre experienţa mistică a rugăciunii lui Iisus, Bătrînul Ieronim zicea: „Rugăciunea este o convorbire cu Dumnezeu. Cînd simţim bucuria rugăciunii, suntem foarte vioi. Este o pregustare a vieţii din rai. Şi dacă vă străduiţi mult, Domnul o să v-o dea. Rugăciunea îl ridică pe om pînă la contemplarea dumnezeiască. Mihail, Bătrînul meu, era tot lumină cînd se ruga. Şi în această stare, nu se ruga cu cuvintele, ci cu mintea. Cuvintele sunt surcelele pe care le folosim pînă se aprinde focul. Cînd focul rugăciunii este aprins, adică atunci cînd vine căldura şi durerea inimii, omul nu mai poate vorbi. Îl simte şi Îl aude pe Dumnezeu în el. Atunci vin lacrimile. Omul atinge o măsură duhovnicească, acea a Rugăciuni inimii, a doririi duhovniceşti şi a inefabilelor gemete”.

35. Toţi Bătrînii au trăit experienţele mistice ale rugăciunii. Menţionăm aici ceea ce Bătrînul Amfilohie mărturisea fiilor săi duhovniceşti: „Cîtă vreme rămîn pe stînca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu-mi pot face nimic. Dacă însă mă las în jos, ele mă udă. Rugăciunea inimii, reintegrează, uneşte, sfinţeşte. Cîtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard şi dispar. La începutul Rugăciunii tu simţi bucurie, apoi dulceaţă, şi la sfîrşit vin lacrimile, căci simţi prezenţa lui Iisus. Cu Rugăciunea lui Iisus, omul devine ca un copil. Se adresează lui Dumnezeu simplu şi inocent, ca şi Adam în rai, înainte de cădere. Cu Rugăciunea se dobîndeşte sfînta şi binecuvîntata apatie. Rugăciunea lui Iisus sfinţeşte locul unde eşti şi munca ce o faci. Rugăciunea rezolvă orice lucru. Ea te face să umbli pe mare, scurtează distanţele, schimbă dispoziţia oamenilor, dă curaj, credinţă şi răbdare în viaţă”.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.