Fiti ortho-tineri, nu strambo-tineri
Adaugat la octombrie 6, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Danion Vasile, Interviuri, Tinerii
– Interviu cu scriitorul, publicistul şi teologul Danion Vasile –
Moto: „Să bei bere e uşor. Să faci mizerie în camera de hotel e uşor. Dar să fii creştin, asta e o provocare dură. Asta e adevărată răzvrătire”¦” – Alice Cooper
Laurenţiu Dumitru: Dragă Danion, tinerii zilelor noastre sunt în mare parte scîrbiţi de realitatea înconjurătoare, nemotivaţi, trişti, abătuţi, fără vlagă. Ei sunt primii consumatori de droguri, alcool, pornografie, subcultură, violenţă fizică şi de limbaj obscen. Cum pot fi trezite la viaţă, la adevărata Viaţă, astfel de conştiinţe adormite? Cum pot fi ridicate din această cumplită disperare?
Cuvînt la zămislirea cinstitului şi slăvitului Prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, Ioan
Adaugat la octombrie 6, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Vietile Sfintilor
Zămislirea mîntuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfîntul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puţine sînt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pîntece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfînta şi dreapta Ana, Sfînta Elisabeta şi Prea Sfînta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mîntuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit şi s-au săvîrşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor şi cu zămislitorii, de vreme ce Însuşi Dumnezeu avea trebuinţă de învoirea celor ce zămisleau. Drept aceea, binevestitorul, Sfîntul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rînduiala săptămînii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: „Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui” (Luca 1,13).
Continuare…
Bucuria crestinului
Adaugat la octombrie 2, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Teofan Zavoratul
Bucurati-va pururea (1 Tes. 5, 16), zice Sfantul Apostol Pavel, cu bucuria cea in Domnul si in Duhul Sfant (Rom. 14, 17). Aceasta bucurie se instapaneste in inima sub inraurirea credintei vii, a iubirii fierbinti si a nadejdii tari, si este atat de adanca incat nici un fel de necazuri dinafara nu o pot tulbura.
In crestinism, ea este tot atat de fireasca pe cat este de fireasca bucuria fiului care este primit iarasi in bratele iubitoare ale tatalui pe care il maniase, ori a robului ferecat in lanturi care astepta moartea si care a primit in schimb libertatea, ori a datornicului caruia i s-au iertat datoriile, si, indeobste, ca a omului care se afla intr-o situatie-limita si deodata, pe neasteptate, capata fericirea cea mai deplina.
Continuare…
Sfantul Siluan – Cuvinte alese
Adaugat la septembrie 24, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

Viaţa Sfinţilor, drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana
Adaugat la septembrie 22, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Sfîntul şi dreptul Ioachim a fost din seminţia lui Iuda, trăgîndu-şi neamul din casa lui David împăratul în acest chip: din neamul lui Natan fiul lui David s-a născut Levi, iar Levi a născut pe Melhie şi pe Pamfir; Pamfir a născut pe Varpafir, iar Varpafir a născut pe Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu. Acesta petrecea în Nazaretul Galileii, avînd soţie pe Ana din seminţia lui Levi, din neamul lui Aaron, fiica lui Mathan preotul care a preoţit în zilele Cleopatrei şi ale lui Casopar, împăraţii Perşilor, mai înainte de împărăţia lui Irod, fiul lui Antipater. Iar Mathan avea femeie pe Maria din seminţia lui Iuda din Betleem şi a născut cu dînsa trei fiice: pe Maria, pe Sovia şi pe Ana.
Deci, s-a măritat cea dintîi Maria, în Betleem, şi a născut pe Salomeea. S-a măritat şi Sovia, cea de-a doua, de asemenea în Betleem, şi a născut pe Elisaveta, maica lui Ioan Înainte Mergătorul. Iar a treia, Sfînta Ana, maica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost precum am zis, soţia lui Ioachim în pămîntul Galileei, din cetatea Nazaret. Continuare…
Cuvînt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Adaugat la septembrie 21, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Sarbatori, Vietile Sfintilor
Domnul, Cel ce locuieşte în cer, vrînd să Se arate pe pămînt şi să vieţuiască cu oamenii, mai întîi a pregătit loc de sălăşluirea slavei Sale, pe Preacurata Maica Sa. Pentru că este obicei la împăraţi ca mai înainte să-şi pregătească, în cetatea în care vor să meargă, palatul de petrecere. Şi, precum palatele împăraţilor pămînteşti se zidesc de prea înţelepţii lucrători din materiale mai scumpe, la loc mai înalt, mai frumoase şi mai desfătate decît alte locuinţe omeneşti, a trebuit a se zidi aşa şi palatul cerescului împărat al slavei.
În Legea veche, cînd a vrut Dumnezeu să petreacă în Ierusalim, Solomon I-a zidit Lui casă, cu prea înţeleptul lucrător Hiraam, care era meşter renumit şi plin de înţelepciune şi de ştiinţă, ca să săvîrşească tot lucrul. Deci, a zidit-o din materii prime prea scumpe, din pietre alese, din lemne binemirositoare de cedru şi chiparos, care se aduceau din Liban, şi din aur curat, la un loc prea înalt, pe muntele Morea. Era prea frumoasă, căci a săpat heruvimi pe pereţi, şi nenumărate feluri de pomi şi de flori. Deci, avea şi lărgime casa aceea, ca să nu încapă cu înghesuială în ea mulţimea poporului lui Israel. Şi a venit întru ea slava Domnului în foc şi în nor. Dar nu era de ajuns casa aceea spre a cuprinde întru sine pe Dumnezeul cel neîncăput. Solomon i-a zidit Lui altă casă, dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în biserici făcute de mîini omeneşti. „Ce casă îmi veţi zidi mie, zice Domnul, sau care este locul odihnei mele?” Deci, a binevoit, la începutul darului celui nou, a I se zidi casă, nefăcută de mînă, pe Preacurata, Prea Binecuvîntata Fecioara Maria. Şi de care lucrători s-a zidit casa aceea? Cu adevărat de cei prea înţelepţi, adică de însăşi înţelepciunea lui Dumnezeu, după cum zice Scriptura: „Înţelepciunea şi-a zidit ei însăşi casă”. Pentru aceasta toate cele ce se fac cu înţelepciunea lui Dumnezeu sînt făcute bune şi desăvîrşite. Iar de vreme ce palatul cel însufleţit l-a zidit înţelepciunea lui Dumnezeu Cuvîntul, spunem deci că I s-a zidit lui Dumnezeu desăvîrşită casă; Prea Luminatului Împărat I s-a zidit prea luminat palat; Prea Curatului Mire I s-a pregătit cea prea curată şi neîntinată cămară; neprihănitului Mieluşel I s-a zidit cea fără de prihană sălăşluire, la care lucru Însuşi este martor credincios în cer, zicînd către dînsa: „Toată eşti bună, cea de aproape a Mea, şi prihană nu este în tine”. Iar Sfîntul Damaschin zice: „Toată eşti cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu şi noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu”.
Continuare…
Traditia si Biblia
Adaugat la septembrie 19, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Religii si secte
Marile denominatii crestine de astazi se deosebesc nu numai prin doctrinele lor privitoare la om, mîntuire sau biserica, prin practicile si metodele lor, ci si prin raspunsul pe care îl dau la o întrebare fundamentala: care este sursa autoritativa de cunoastere pentru Biserica si pentru credincios?
Surse si metode de cunoastere
Toti crestinii accepta faptul ca avem multe surse de cunoastere si calauzire în viata crestina. Scriptura, sfatul unui prieten, un vis sau o impresie subiectiva, toate sunt mijloace prin care mi se poate revela voia Lui, dar nu toate se bucura de acelasi statut de autoritate. Biblia este investita cu o autoritate universal acceptata de crestini, poate cu exceptia teologilor liberali, care o pun la îndoiala. Pe de alta parte, un vis sau o impresie subiectiva nu pot fi folosite ca baza a unor doctrine în biserica. Numai în unele biserici harismatice viziunea sau profetia unui conducator devine învatatura propovaduita de la amvon. Continuare…
Feng-Shui si Reiki. Practici straine de duhul Ortodoxiei
Adaugat la septembrie 18, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Vrajitorie si horoscop
De multe ori viaţa ni se pare lipsită de sens şi, dacă ar fi să facem un bilanţ, de multe ori, riscăm să cădem în ispita deznădejdii pentru că foarte puţine fapte merită, într-adevăr, să fie pomenite de cei de după noi. Zi de zi ne gîndim cum să trăim mai bine şi cum să avem mai mult uitînd prea des că această viaţă este o călătorie, mai scurtă sau mai lungă. Deşi Mîntuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă permanent prin cuvintele sale că scop al acestei vieţi este mîntuirea, adesea acest obiectiv este pierdut din vedere de cei ce caută o cale duhovnicească. Invazia de oferte ,,spirituale”™”™ care oferă tot atîtea căi facile de dobîndire a ,,armoniei”™”™ între om şi Dumnezeu produc adesea dezorientare sau mai grav pierderea sensului vieţii. Continuare…
Despre iubirea de aproapele
Adaugat la septembrie 17, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ignatie Briancianinov
Ce poate fi mai minunat, mai desfatator decat iubirea de aproapele ?
A iubi este o fericire, a ura este un chin.
Toata Legea si prooroci, stau in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele (Mt. 22,40).
Iubirea catre aproapele este calea care duce la iubirea catre Dumnezeu, caci Hristos a binevoit a se imbraca tainic in fiecare aproape al nostru, iar in Hristos este Dumnezeu (1 Ioan).
Sa nu crezi, preaiubite frate, ca porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiata inimii noastre cazute: porunca este duhovniceasca, iar pe inima noastra au pus stapanire trupul si sangele; porunca este noua, iar inima noastra – veche.
Iubirea noastra fireasca a fost vatamata de cadere; ea trebuie omorata – Hristos o porunceste – pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfanta catre aproapele, iubire in Hristos. Continuare…
Valenţele freudiene ale artei contemporane
Adaugat la septembrie 15, 2008 de Victor
Categoria: Articole, Cultura, Savatie Bastovoi
Ultimele scandaluri legate de expoziţia de artă romînească organizată de ICR (Institutul Cultural Romîn) la New York îmi dau prilejul să reiau o temă pe cît de banală, pe atît de curioasă. Nimic nu este mai banal şi, se pare, nimic mai curios decît sexul. Sexualitatea exploatată în arta plastică, cinematografie, dar şi în literatura de Nobel, a devenit o monedă ieftină, deşi întotdeauna suficientă, cu care autorii contemporani îşi cumpără popularitatea.
După Aristotel, care vedea în literatură exploatarea groazei şi milei, Freud pare să fie primul care îşi propune să analizeze arta pe criterii strict emoţionale, înafara oricăror principii estetice. Fiziolog de profesie, Freud caută în artă răspunsuri care ţin de meseria sa. Continuare…








