Fiti ortho-tineri, nu strambo-tineri

octombrie 6, 2008 Categoria: Articole, Danion Vasile, Interviuri, Tinerii

– Interviu cu scriitorul, publicistul şi teologul Danion Vasile –

Moto: „Să bei bere e uşor. Să faci mizerie în camera de hotel e uşor. Dar să fii creştin, asta e o provocare dură. Asta e adevărată răzvrătire”¦” – Alice Cooper

Laurenţiu Dumitru: Dragă Danion, tinerii zilelor noastre sunt în mare parte scîrbiţi de realitatea înconjurătoare, nemotivaţi, trişti, abătuţi, fără vlagă. Ei sunt primii consumatori de droguri, alcool, pornografie, subcultură, violenţă fizică şi de limbaj obscen. Cum pot fi trezite la viaţă, la adevărata Viaţă, astfel de conştiinţe adormite? Cum pot fi ridicate din această cumplită disperare?

Danion Vasile: În faptul „“ negativ, evident – că tinerii sunt primii consumatori de drog aş vedea totuşi o picătură pozitivă. Şi anume că ei recunosc că o viaţă banală, ştearsă, lipsită de frumuseţe, de iubire adevărată, nu îi satisface. Ei recurg la droguri ca la o soluţie disperată „“ vor să nege tot, s-au săturat de lumea reală şi caută altceva. Şi aici poate interveni, aşa cum a intervenit deja de atîtea ori, Hristos. El bate neîncetat la uşa inimii tînărului.

L.D.: Dar cine îi răspunde?

D.V.: Poate că tînărul, dacă va fi sincer cu el însuşi, dacă îşi va asculta conştiinţa, va avea puterea de a face pasul cel bun, de a renunţa la viaţa de care e scîrbit şi de a începe o viaţă nouă. De asta şi-au ales ca deviză monahii de la revista „Death to the World” acest slogan celebru: „The real punk is monk”, tocmai pentru că au înţeles „“ unii din experienţă, alţii din experienţele altora „“ că nu e rău să cauţi libertatea adevărată. Dar această libertate nu o dă nici punk-ul şi nici rock-ul, nici drogurile şi nici boscheţii, o dă doar Hristos. Şi o dă tuturor celor care o caută cu adevărat”¦

L.D.: O mare parte a tinerilor de azi e educată de mass-media; aceşti tineri iau ca modele artişti de top, cîntăreţi cuceritori, fotbalişti pe val ori fotomodele de podium. Pe de altă parte, în şcoală ei aud de Hristos care, spune Scriptura, „ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7). Pentru tînăr aceasta e nebunie şi sminteală şi e în disonanţă cu tot ceea ce crede el despre a fi model. Cum poate ajunge un astfel de tînăr la Hristos dacă, după sistemul său de valori, atitudinea Mîntuitorului este nebunie?

D.V.: De cele mai multe ori, tînărul nu ajunge la Hristos printr-un demers logic. Ajunge în urma unor frămîntări lăuntrice, a unor căutări dramatice. El se satură de sistemul său de valori, simte că „ceva e putred în Danemarca” şi vrea să plece din Danemarca. Tînărul începe să se simtă străin în lumea în care trăieşte, şi asta pentru că se raportează greşit la lume. Abia întors la biserică tînărul cunoaşte cu adevărat senzaţia de regăsire, de revenire Acas㔦

L.D.: Prin conferinţele pe care le susţii şi cărţile pe care le scrii intri în legătură cu mulţi tineri dintre cei apropiaţi de biserică, dar nu numai. Care sunt marile lor frămîntări şi ce răspunsuri ai a le împărtăşi?

D.V.: Principala problemă a tinerilor se învîrte în jurul iubirii. Tinerii iubesc sau vor să iubească, iubesc sau caută iubire. Am observat că tinerii consideră că problema iubirii e o problemă care nu are nimic în legătură cu Dumnezeu. „Eu iubesc, fac dragoste cu prietenul meu, mă simt bine cu el, nu pot fără el”. Ce loc are Dumnezeu în ecuaţia asta? Şi totuşi are. Sau, mai bine zis, ar putea avea.

L.D.: Ce rol ar putea avea?

D.V.: Dacă Dumnezeu ar fi fost alături de voi, nu aţi mai fi făcut dragoste „“ adică nu aţi mai fi păcătuit, că dragoste pot face doar oamenii care au primit binecuvîntarea nunţii „“ dar iubirea voastră ar fi fost mai profundă, mai puternică, mai trainică. Nu s-ar fi risipit la apariţia unei noi colege în clasă, blonde sau brunete, nu s-ar fi risipit la vreo petrecere la care el s-a dus singur şi şi-a găsit o altă jumătate. Nu vreau să dau acum vina exclusiv pe băieţi, astăzi multe fete s-au masculinizat „“ nu numai sufleteşte, ci chiar şi fizic „“ încît au aceeaşi dexteritate de a schimba iubirile ca pe ciorapi.

O altă problemă a tinerilor, mai importantă, chiar dacă nu e conştientizată ca atare, e lipsa legăturii cu Dumnezeu. Tinerii merg la biserică rar, nu înţeleg frumuseţea slujbelor. Nu au duhovnic, neînţelegînd că nu poţi ajunge la Dumnezeu fără un îndrumător. Aşa cum în sport nu poţi ajunge la performanţă fără antrenor.

L.D.: Părinţii fără Dumnezeu privesc uneori spre odraslele lor şi zic: „Să-şi trăiască viaţa, să se distreze că-s tineri”. Psalmistul David spune: „Doamne, păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni” (Psalm 24, 7). E tinereţea mai vulnerabilă în faţa patimilor? E tinereţea o scuză? Cît valorează la Dumnezeu acest „n-am ştiut”?

D.V.: Nu, nu e o scuză. Chiar dacă într-un fel va judeca Dumnezeu o fată care face perversiuni sexuale pentru că aşa a fost învăţată de părinţii ei că e normal, şi în alt fel o fată care a crescut aproape de Biserică şi a ştiut că păcatul e păcat, nu virtute”¦ E ca şi cum ai intra într-o colonie de leproşi, fără să citeşti panoul de la intrare, şi, după ce ai stat o oră acolo şi te-ai atins de leproşi, ai spune: „Doamne, nu am ştiut ce fac”¦” Dar e prea tîrziu, deja ai lepr㔦

L.D.: Tinerii se distrează, sunt lumeşti şi vor să trăiască lumeşte. Ei spun că o astfel de viaţă e mai atractivă. E acesta un păcat, iar dacă da, în ce constă păcatul lor?!

D.V.: Cine i-a învăţat să trăiască altfel? Părinţii? Nu, părinţii au fost ocupaţi să aducă bani şi să asigure cele necesare unui trai decent. Preoţii? Nu, preoţii nu au avut timp să facă misionarism între tineri, fiind ocupaţi aproape exclusiv cu înmormîntări, parastase sau, mai rar, cununii”¦

L.D.: Am observat la adolescenţii obişnuiţi cu viaţa liturgică o oarecare lipsă de comuniune; nu se cunosc, nu se vizitează, nu petrec timp împreună. Nu au o conştiinţă comunitar-parohială. Ajung, în schimb, să-şi petreacă timpul cu gaşca de la bloc, intră în diverse anturaje, chiar dacă ştiu că nu se folosesc sufleteşte. Asta duce, în unele situaţii, la pierderea avîntului de la început, la pierderea entuziasmului, la pierderea bucuriei Învierii „“ într-un cuvînt – se răcesc sufleteşte. Ce-i de făcut pentru aceşti tineri care-L caută sincer pe Hristos şi simt nevoia firească a comuniunii cu cei asemenea lor?

D.V.: I-aş ruga pe tineri: ieşiţi în întîmpinarea celor care vor să vă ajute”¦ Nu putem să vă înţelegem dacă nu ne ieşiţi în întîmpinare. „Educaţi-ne” pe noi, toţi cei ne vom scriem sau vorbim cu voi despre probleme voastre”¦ Fiţi aproape şi de cei care, mai mult sau mai puţin, se vor osteni în acest experiment literar al cărei nume vrea să vă înveţe să aveţi o atitudine firească în faţa problemelor generaţiei voastre.

L.D.: Un cuvînt de final pentru cititorii revistei „OrthoGraffiti”

D.V.: Fiţi ortho-tineri, nu strîmbo-tineri, nu făţarnico-tineri. Fiţi tineri iubitori de Adevăr, de Hristos, de Ortho-doxie (adică de dreaptă credinţă). Bucuraţi-vă frumos de tinereţea voastră. Şi Dumnezeu vă va fi aproape, vă va fi Prietenul care la nevoie se cunoaşte”¦

L.D.: Mulţumesc din inimă pentru interviul acordat!

(Interviul va apare în „OrthoGraffiti”, nr. pilot – noiembrie 2008, revistă ortodoxă pentru tinerii de liceu)

/laurentiudumitru.ro/blog/