Copiii învață de la părinți binele sau răul, pentru toată viața
Adaugat la noiembrie 19, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia, Luca al Crimeii
Iisus a răspuns: Adevăr vă grăiesc: Nu este nimeni care să-și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau țarine pentru Mine și pentru Evanghelie și să nu primească însutit – acum în vremea aceasta de prigoniri – case și frați și surori și mame și copii și țarine; iar în viața ce va să vină, viața veșnică” (Marcu 10, 29-30).
Continuare…
Testamentul Sfântului Ioan de Rila
Adaugat la noiembrie 1, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti
Eu, smeritul şi păcătosul Ioan, care nu am săvârşit nici o faptă bună pe pământ, nu am aflat pe nimeni când am venit întâi în pustia Rilei, ci numai fiare sălbatice şi hăţişuri neumblate. M-am sălăşluit în ea cu fiarele, lipsit fiind de hrană, de acoperiş, având doar cerul ca acoperământ, pământul aşternut şi iarba hrană. Dar Bunul Dumnezeu, pentru a Cărui iubire am dispreţuit toate şi am îndurat foamea şi setea, îngheţul şi arşiţa soarelui şi goliciunea trupului, nu m-a părăsit nici o clipă, ci ca un Părinte milostiv şi iubitor de oameni mi-a îndestulat din belşug toate nevoile. Dar oare ce-l pot eu dărui Domnului pentru toate cele câte mi-a dăruit El? (v. Ps. 115, 3) Multe sunt binefacerile Lui către mine, căci a privit dintru înălţimea Lui cea sfântă cu milostivire spre smerenia mea (v. Ps. 101, 20; 30, 8) şi m-a ajutat să rabd totul – nu eu, ci puterea lui Hrislos, care este în mine (I Cor. 15, 10; II Cor. 12, 9) -, căci tot darul cel bun de la El este şi tot darul desăvârşit de sus vine (v. Iac. 17).
Şi, văzându-vă astăzi adunaţi întru Domnul, aici, unde, după cum v-am spus, nu s-a sălăşluit până acum suflet de om, ci numai fiare sălbatice, şi simţindu-mi sfârşitul apropiindu-se grabnic, din această pricină am cugetat să vă las, înaintea despărţirii mele (v. II Tim. 4, 6) de viaţa de aici, o povaţă părintească, aşa precum părinţii trupeşti lasă fiilor lor moştenire pământească – argint, aur şi alte averi ca, atunci când veţi pomeni pe părintele vostru după Sfântul Duh, să nu uitaţi moştenirea lăsată de el.
Continuare…
Raţionamentele credinţei
Adaugat la octombrie 25, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt
Dacă vrei să ceri, rugându-te lui Dumnezeu, ceva bun şi de folos, se cuvine să te pregăteşti înainte de a te ruga, ţinând puternică, neclintită credinţa şi să iei din vreme măsuri împotriva îndoielii şi necredinţei. Căci rău îţi va fi dacă în timpul rugăciunii inima va slăbi în credinţă, nerămânând statornică în ea. Atunci nici să nu-ţi treacă prin minte că vei primi de la Dumnezeu ce-ai cerut, îndoindu-te că ţi se va da, fiindcă L-ai jignit pe Dumnezeu; iar Dumnezeu îl lipseşte de dar pe cel ce îi aduce jignire. „Toate câte veţi cere – zice Domnul – rugându-vă cu credinţă veţi primi” (Matei 21, 22).
Continuare…
Când te căsătorești spui „da” și greutăților familiale
Adaugat la octombrie 23, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia, Sfintii de la Optina
Greutătile familiale trebuie să le îndurăm ca pe o soartă aleasă de către noi de bună voie. Gândurile ascunse în acest caz sunt mai degrabă dăunătoare decât utile. Este mântuitor doar să te rogi lui Dumnezeu pentru tine personal şi pentru familie, ca să rânduiască El ceea ce ne este folositor potrivit sfintei Sale voi.
Continuare…
Mai întâi, cunoaşte-te pe tine însuţi şi nu vei mai osândi pe nimeni
Adaugat la octombrie 22, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Krestiankin
Amintiţi-vă de timpul când eraţi la şcoală, când pe nesimţite aţi învăţat să citiţi şi să scrieţi; şi în viaţa duhovnicească se petrece ceva asemănător. Noi trebuie să ne ostenim şi să facem ceea ce am cugetat şi am înţeles. Ceea ce rămâne e lucrarea lui Dumnezeu; căci nu vedem cum în pământul inimii încolţeşte cuvântul vieţii aruncat acolo.
Continuare…
Predică la Înălţarea Sfintei Cruci – Sfântul Serafim Sobolev
Adaugat la septembrie 27, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Serafim Sobolev
Smerenia este singura cale pentru dobândirea darurilor Crucii Domnului.
Toţi trebuie să ştim, iubiţilor întru Hristos fiii mei, însemnătatea mare şi mântuitoare a Crucii Domnului. Despre această însemnătate sau mai bine zis despre darurile negrăite pe care le dobândim de pe urma Crucii, Sfânta Biserică a vorbit şi ieri şi astăzi, prin slujbele acestui mare praznic.
Despre aceasta vorbeşte Sfânta Biserică şi în stihira de la „Doamne strigat-am…”, ce se cântă la Vecernie. Aici se spune: „Crucea înălţându-se, toată făptura îndeamnă a lăuda preacurată Patima Celui ce S-a înălţat pe dânsa; căci întru aceasta, ucigând pe cel ce ne-a ucis pe noi, pe cei omorâţi i-a înviat şi i-a înfrumuseţat şi în ceruri a locui i-a învrednicit ca un milostiv, pentru mulţimea bunătăţii Sale„.
Aceste spuse cuprind pe scurt, dar substanţial, toate evenimentele lucrării dumnezeieşti pentru noi, în centrul căreia se înalţă Crucea Domnului. Prin Crucea Sa şi Sângele Său Dumnezeiesc, care s-a vărsat pe Cruce, Domnul a răscumpărat păcatul strămoşesc al lui Adam, a distrus toate lucrările diavolului, orientate spre pierderea întregii omeniri, a distrus moartea, făcându-se începătorul învierii morţilor, a distrus blestemul – această despărţire dintre oameni şi Dumnezeu.
De aceea, porţile Raiului sunt deschise acum pentru oamenii sfinţi şi pentru noi, urmând după tâlharul cel credincios care s-a pocăit. După moartea lor, sfinţii îl moştenesc fără a trece prin vămile diavoleşti ale văzduhului, potrivit cuvintelor lui Hristos: „Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte în viaţă” (Ioan 5, 24).
Continuare…
Adevărata libertate
Adaugat la septembrie 24, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul
Odată Stareţul vorbea cu un student ce venise la Athos şi spunea multe despre libertate. Ca întotdeauna Stareţul cu bunătate lua aminte la gândurile şi trăirile tânărului – vios, simpatic, dar naiv. Bineînţeles, închipuirea lui despre libertate se reducea, pe de-o parte, la a căuta libertatea politică, iar pe de alta, la putinţa de a proceda după propriile imbolduri şi dorinţe.
Continuare…
Predică la Duminica a XVII-a după Rusalii
Adaugat la septembrie 23, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici
O, femeie, mare este credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti (Matei 15, 28)
Iubiţi credincioşi,
Credinţa cea mare şi stăruitoare a femeii cananeence a fost arătată şi lăudată nu de un prooroc, apostol, ierarh sau dascăl al Bisericii lui Hristos, ci de Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, ştiutorul inimilor omeneşti (Matei 9, 2-4; Marcu 2, 6-8). El laudă în faţa poporului credinţa cea mare a femeii cananeence. O, înţelepciune fără de margini a Mîntuitorului! O, adîncul îndurărilor Lui! Vine o femeie păgînă, necăjită şi străină tocmai din Fenicia Siriei – după cum arată dumnezeiescul evanghelist Marcu – şi îl roagă pe Domnul cu lacrimi din durerea inimii să alunge demonul din fiica ei (Marcu 7, 30).
Predică la Naşterea Maicii Domnului – Sf. Ioan Maximovici
Adaugat la septembrie 21, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Maximovici, Predici
„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmi 103, 25), exclama încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?
În alt psalm se spune: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmi 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3).
Înţelepciunea lui Dumnezeu sau Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut de Dumnezeu nu este doar un concept abstract al unei însuşiri a lui Dumnezeu. Acelaşi evanghelist glăsuieşte mai departe: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl” (Ioan 1, 14).
Aşadar, Cuvântul prin Care toate s-au făcut este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi. El se mai numeşte şi „înţelepciunea lui Dumnezeu”, aşa cum spune în epistola sa Sfântul Apostol Pavel: „Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit…, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 22-24).
Fiul lui Dumnezeu Se numeşte Cuvântul şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu-Tatăl pe toate le săvârşeşte prin Fiul Său. În acest fel, prin Fiul lui Dumnezeu, Tatăl ni Se vesteşte prin faptele Sale şi prin El [Fiul] s-a arătat în diversitatea ei înţelepciunea lui Dumnezeu.
Continuare…
În viaţa noastră suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi
Adaugat la septembrie 18, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ilarion Alfeiev
Toţi cei care doresc să se iniţieze în rugăciune trebuie să treacă prin proba liniştii. Pentru a o găsi, nu e nevoie să mergem în pustie, ci este necesar să ne consacrăm câteva minute în fiecare zi, întrerupându-ne toate activităţile, pentru a intra în cămara noastră şi „închizând uşa, să ne rugăm Tatălui nostru Care este în ascuns”. În viaţa noastră de toate zilele, suntem ispitiți să credem că trebuie să fim tot timpul ocupaţi, mereu avem ceva important de terminat şi ni se pare că timpul petrecut la rugăciune ne împiedică să terminăm lucrul respectiv.
Continuare…








