Soborul Sfinţilor Apostoli

Adaugat la iulie 13, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 13, 2026

Sfîntul Apostol Petru, cel fierbinte rîvnitor după Domnul şi slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfînt, care a zis: Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu…, a fost frate cu Andrei cel întîi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescăreşti la apostolie şi de la vînarea peştilor la vînarea oamenilor, a cîştigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vîslă, cheile Împărăţiei cerului. Sfîntul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întîi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorît pînă la Roma şi a binevestit Cuvîntul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetăţii Romei, cu puterea lui Hristos, surpîndu-l jos din înălţimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost spînzurat pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero.

2. Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat, a fost ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul. El a mers în urma Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii, fiind frate al Sfîntului Apostol Petru, pe care l-a şi adus la Hristos. Andrei, după primirea Sfîntului Duh, a propovăduit pe Hristos în Bitinia şi în toate părţile de pe lîngă Marea Neagră, în Herson şi în Rusia. Ajungînd aici, cu rînduiala lui Dumnezeu, a înfipt Crucea pe dealurile Kievului, vestind înainte încredinţarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciţia cea Mare, Sciţia Mică (Dobrogea), în Sinopi şi în Miotia, s-a întors în Tracia şi s-a pogorît în Elada şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia (Grecia).

3. Sfîntul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul „fiul tunetului”, era fratele Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care a văzut slava Schimbării la Faţă a Domnului în Muntele Tabor. După Înălţarea Domnului, a tunat ca un tunet pînă la marginile pămîntului; pentru că a propovăduit Cuvîntul lui Dumnezeu, mai întîi la toată Iudeea şi, după aceea, în Spania. Apoi, întorcîndu-se iarăşi la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioşii evrei, arătîndu-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărîtat contra lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa. Sfîntul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia.

4. Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui şi a stat lîngă Sfînta Cruce cu Preasfînta Născă-toare de Dumnezeu. El s-a învrednicit a se numi fiu al ei, iar în vremea cinstitei adormiri a Maicii Domnului, Sfîntul Apostol Ioan a dus stîlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil, înaintea patului ei. El a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Efes şi în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numeşte Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri care sînt scrise în Sfînta Scriptură. Întorcîndu-se în Efes şi aducînd la Hristos multe popoare din părţile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu.

5. Sfîntul Apostol Filip era din aceeaşi cetate cu Petru şi cu Andrei. El era ştiutor iscusit al cărţilor prooroceşti şi al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicînd: Am aflat pe Hristos, despre care au scris în Lege, Moise şi proorocii. Vino şi vezi. Sfîntul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părţile Asiei, împreună cu Sfîntul Apostol Vartolomeu şi cu Maria, sora sa. El a fost ucis de păgîni în Erapole, din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos.

6. Sfîntul Apostol Vartolomeu, era de neam din Galaad. El mai întîi a propovăduit Evanghelia în Siria şi în Asia de sus, uneori împreună cu Sfîntul Filip, iar alteori, singur, ajutîndu-le lor cîteodată şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. După sfîrşitul lui Filip, s-a dus în India, care se numeşte binenorocită, petrecînd acolo multă vreme în bunăvestire, întorcînd pe mulţi la Hristos şi tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfîntul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punîndu-se în raclă de plumb şi aruncîndu-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, pînă a sosit la insula ce se numeşte Lipar.

7. Sfîntul Apostol Toma, care s-a numit şi „geamăn”, era din Paneida, cetatea Galileei. El a fost acela, care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. A propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi brahmanilor, pînă la cele de pe urmă părţi ale Indiei. Iar în părţile Calamidului, împungîndu-se cu suliţele, a murit pentru Hristos.

8. Sfîntul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. A fost întîiul scriitor al vieţii lui Hristos, scriind Sfînta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi în părţile mîncătorilor de oameni, de unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut muceniceşte din viaţa aceasta.

9. Sfîntul Iacov al lui Alfeu, Apostolul lui Hristos şi fratele Evanghelistului Matei, a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu în diferite ţări şi la diferite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducînd la Hristos multe popoare, s-a făcut asemenea dascălului său, căci şi-a săvîrşit pătimirea fiind răstignit pe cruce.

10. Sfîntul Apostol Iuda, fiul Sfîntului Iosif din Nazaret, este numit de Luca fratele lui Iacov, întîiul episcop al Ierusalimului, şi fratele Domnului. Iar de Matei şi de Marcu a fost numit Levi şi Tadeu. El a propovăduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Iar în părţile Araratului el a fost spînzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli şi, fiind lovit cu săgeţi, şi-a dat sufletul său pentru Domnul.

11. Sfîntul Apostol Simon, cel din Cana Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apa în vin, s-a numit Zilot, pentru rîvna sa pentru Hristos Dumnezeul şi a binevestit cuvîntul lui Dumnezeu în Mauritania şi în Africa. În Britania a fost răstignit de necredincioşi şi astfel şi-a dat duhul său în mîinile lui Dumnezeu.

12. Sfîntul Matia, care s-a numărat în rîndul Sfinţilor Apostoli, în locul lui Iuda vînzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea de afară, şi acolo suferind multe patimi, s-a sfîrşit muceniceşte.

13. Sfîntul şi Marele Apostol Pavel, care, mai tîrziu decît toţi, a fost chemat de Domnul la apostolie, arătîndu-se vas ales al numelui lui Hristos, L-a propovăduit pe El înaintea neamu-rilor şi împăraţilor, începînd de la Ierusalim pînă la Roma, fiind învăţător la multe popoare. El a fost ucis cu sabia de către împăratul Nero, şi astfel şi-a sfîrşit nevoinţa alergării sale. Acest sfînt Apostol, împreună cu Sfîntul Apostol Petru, se cinstesc de Biserică ca cei care s-au ostenit mai mult decît alţii, pentru bunavestire a lui Hristos.

Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian, doctorii cei fără de arginţi

Adaugat la iulie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 14, 2026

Acestia au fost din marea cetate a Romei, in zilele imparatului Carus (282-284), frati fiind, si, cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace si neluand alta parte, de la cei ce se lecuiau, decat credinta si marturisirea lui Hristos. Deci, au fost parati la imparat, ca, prin mestesug vrajitorsec, fac vindecarile si ca, astfel, in fiecare zi, parasind inchinarea la idoli, multi se apropie de Hristos.

Si a trimis imparatul, indata ostasi, sa-i prinda, si sa-i aduca inaintea lui, la judecata. Si ostasii, mergand in satul de langa Roma, unde Sfintii aveau locuinta lor, de la parinti, nu i-au aflat, deoarece credinciosii ii silisera, pe Sfinti, sa se ascunda intr-o pestera. Deci, ostasii, maniindu-se, au prins pe niste barbati cinstiti, din satul acela, si, legandu-i in lanturi, i-au dus la Roma. Afland de aceasta, Sfintii Cosma si Damian, nerabdand ca altii sa sufere in locul lor, au iesit din pestera si s-au predat singuri. Deci, ostasii eliberand pe acei barbati, au pus in lanturi pe Sfintii Cosma si Damian.

Iar, a doua zi, pe cand imparatul sta la judecata, iar Sfintii isi marturiseau credinta lor in Hristos, deodata, capul imparatului s-a sucit, cu fata la spate, si nu putea sa-l mai intoarca. Dar, cu acest prilej, imparatul insusi s-a izbavit din paganatate, ca a fost tamaduit de dansii, crezand in Hristos, el si toata casa lui, eliberand pe Sfinti, pe care i-a trimis la locul lor.

Dar dascalul pagan al Sfintilor, cel care ii invatase pe ei mestesugul vindecarilor, nerabdand slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfintilor doctori fara de arginti, la indemnul vrajmasului, a primit in inima lui, gandul lui Cain. Si, sub cuvant de a culege impreuna buruieni de leac, pe un munte, i-a despartit pe cei doi frati, unul de altul, si i-a ucis cu pietre. Si asa s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos, Caruia I se cuvine slava si cinste in veci Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Potit Pruncul.

Punerea Cinstitului Veşmînt al Maicii Domnului în biserica din Vlaherna

Adaugat la iulie 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 15, 2026

In zilele dreptcredinciosului imparat Leon cel Mare (456-474) erau in Constantinopol doi barbati cinstiti, din randul senatorilor, anume Galvie si Candid, frati dupa trup. Si, sfatuindu-se intre ei, au cerut imparalului invoire de a merge la Ierusalim, sa se inchine Sfintelor locuri. Si, luand invoire, au purces la drum. Deci, ajungand in Palestina, au mers in Galileia, vrand sa vada Nazaretul si casa Preacuratei Fecioare, in care dupa Buna vestirea Arhanghelului si prin venirea Sfantuliu Duh, s-a zamislit Dumnezeu-Cuvantul cel negrait. Si, umbland ei si ostenindu-se, s-au odihnit, peste noapte, intr-un sat din apropiere. Acolo, dupa dumnezeiasca purtare de grija au gazduit la casa unei femei vaduve, batrana de ani si cinstita prin viata ei curata.

Deci, pe cand cinau ei, au vazut o alta camera deosebita, in care erau multe lumanari aprinse si, de unde, arzand tamaie, iesea o mireasma de aromate, caci acolo, era ascuns cinstitul vesmant al Maicii lui Dumnezeu, si zaceau, acolo, multi bolnavi. Si se minunau senatorii, de acel lucru strain, si, socotind ca acolo se pastreaza ceva scump, din Legea veche, au rugat pe cinstita femeie sa cineze cu ei, in vreme ce o intrebau. Iar ea, la inceput, tainuia, zicand: „Iata, cinstiti, barbati, toti bolnavii acestia, tamaduire asteapta si toate bolile nevindecate, aici, cu inlesnire, se tamaduiesc.” Iar senatorii, auzind acestea, au inceput, cu si mai mare staruinta, a o intreba: „Oare, pentru ce pricina, un dar si o putere de facere de minuni, ca acestea, s-au daruit locului acestuia ?” Iar ea, inca tainuind adevarul, a zis: „Se povesteste, in neamul nostru, ca, unuia din parintii nostri, i s-a aratat Dumnezeu, in acest loc si, de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si se fac, acolo, minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, in inimile lor s-au aprins, ca, odinioara, inimile lui Luca si Cleopa, si au grait catre dansa: „Te rugam, pe Dumnezeu cel viu, sa ne spui adevarul”. Deci, femeia, rugata fiind, a grait catre dansii: „O, barbati alesi, nimeni, pana astazi, n-a stiut aceasta taina dumnezeiasca, pe care ma siliti sa v-o spun. Dar, de vreme ce se vad dreptcredinciosi, va spun voua aceasta taina, nadajduind ca o veti pazi, nespunand-o la nimeni. Aici, este ascuns, de mine, vesmantul Preacuratei Fecioare Maria. Ca, pe cand s-a mutat la cele ceresti, in ziua ingroparii sale, uneia din stramoasele mele, dupa hotararea Preacuratei insasi i s-a dat acest vesmant. Iar ea, luand vesmantul, il pazea pe el cu cinste, in toate zilele vietii sale. Si, murind ea, l-a incredintat unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i, cu juramant, ca si fecioria sa-si pazeasca, in cinstea Pururea Fecioarei, Nascatoarei de Dumnezeu. Si asa, din fecioara in fecioara, anii trecand, acest sfant vesmant a ajuns in mainile mele. Iar, de vreme ce nu se mai afla nici o fecioara in neamul meu, careia sa-i incredintez aceasta taina v-o spun voua, ca sa stiti, pentru care pricina se fac aici minuni”.

Deci, ei, fagaduind sa pastreze taina, au rugat pe batrana sa le ingaduie a priveghia cu rugaciuni, toata noaptea, langa sfantul vesmant. Deci, intrand ei inauntru, au vazut un sipet in care se pastra sfantul vesmant. Si, pe cand se rugau ei, cu lacrimi, catre Nascatoarea de Dumnezeu, facand multe metanii, cu lumini si cu arome, le-a venit gandul ca sa daruiasca acea comoara, imparatului lor din Constantinopol. Si, luminandu-se de ziua si multumind femeii, au dat imbelsugata milostenie si s-au dus in cale, spre Ierusalim, fagaduind sa vina iarasi, pe acolo, cand se vor intoarce in tara lor.

Au ajuns cu bine la Ierusalim si au ingenunchiat la toate locurile sfinttle de Mantuitor, apoi, au luat drumul intoarcerii. Si poposind iarasi la batrana aceea, au petrecut noaptea langa racla sfantului vesmant. Iar, la plecare, cu invoirea batranei, care nu mai avea in neamul ei nici o fecioara, careia sa-i lase aceasta mostenire, au luat cu ei sfantul vesmant, lasand multe daruri. Si, purtandu-i de grija, au mers pana la cetatea imparateasca a Constantinopolului. Acolo, au instiintat pe marele imparat Leon si pe imparateasa Verina, asemenea si pe Ghenadie patriarhul, inaintea carora, descoperind cinstita racla, au vazut sfantul vesmant, umplandu-se ei de nespusa bucurie. Deci, luandu-l, l-au dus cu slava in biserica Vlahernei si au hotarat ca in fiecare an, sa se praznuiasca, punerea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu, in acea biserica, in ziua de 2 a lunii lui iulie, in cinstea si slava Fecioarei Maria si a Celui nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, celui slavit, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci. Amin.

Sfîntul Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului

Adaugat la iulie 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 15, 2026

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mic, si a ajuns pîna la vremea împaratiei lui Marcian si a lui Leon, luînd parte si la Sinodul din Efes si la Sinodul de la Calcedon. Împaratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Nascatoarei de Dumnezeu. Iar el a raspuns ca din Scriptura nu stie, dar se zice ca dupa ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cîntare îngereasca timp de trei zile. Dupa a treia zi, fiindca unul din apostoli nu se întîmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormîntul si nu se aflara moastele, ci numai cele de îngropare. Si a rugat împaratul pe Iuvenalie ca macar sicriul împreuna cu cele de îngropare, sa-l pecetluiasca si sa i-l trimita, care lucru s-a si facut. Pe acestea împaratul le-a asezat în Biserica Nascatoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie pastorind de toti anii 38, a adormit în pace.

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt

Adaugat la iulie 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 15, 2026

Odraslit din pamîntul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfînt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfînt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant Dreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratîndu-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curînd, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfînt a luptat pentru apararea întregii crestinatati „pîna la moarte” cu capul sau adica, „cu pretul vietii sale”, cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemîndu-i la lupta sfînta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mînastiri si biserici zidite, atît în Moldova cît si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pîna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfînt aduce înaintea lui Dumnezeu „slava poporului sau”, adica a neamului nostru romînesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facînd nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfîntul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: „Te-am iertat si toata mînia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra”, scria Voievodul, adresîndu-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gîndul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare „de la cele vremelnice” catre „locasurile de veci”, asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormînt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica romîneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului romîn fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfînt: „iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plîngere la mînastire la Putna care era de dînsul zidita. Atîta jale era de plîngeau toti, ca dupa un parinte al lor”, zicînd mai departe cronicarul: „Ce dupa moartea lui pîna astazi îi zic Sfîntul Stefan Voda…, pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pîna astazi, mormîntul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului romînesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfînt ramîne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapînit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfîntul Duh. Amin.

Sfîntul Mucenic Iachint

Adaugat la iulie 16, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 16, 2026

Sfantul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadochiei si a trait pe vremea imparatului Traian. Si slujea la curte, la paza camerelor imparatesti, si era un tanar, in varsta ca de 20 de ani, si, in taina, era crestin, rugandu-se lui Dumnezeu si pazind poruncile Lui. Dar, cu toate ca Traian era luminat si cu judecata, iubitor de popor si iubit de supusii sai, totusi, imparatul era pagan, inchinator la idoli si prigonitor al crestinilor.

Deci, intr-o zi de mare praznic paganesc, fiind de fata si imparatul, tanarul Iachint a fost parat de un ostean, din aceeasi garda, dar pagan cu credinta, ca il vazuse si il auzise, rugandu-se, in taina, unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul sau. S-a maniat, atunci, cumplit imparatul si a poruncit sa fie adus inaintea sa, tanarul cutezator, care, sub acelasi acoperamant imparatesc, calca legile tarii. Si Iachint a fost adus, in graba, inaintea imparatului.

Deci, fiind silit de imparat, sa guste din carnurile jertfite idolilor, tanarul crestin nu s-a plecat la aceasta, ci, mai mult, a marturisit, pe fata, credinta lui in Hristos. Pentru aceasta, a fost batut peste tot trupul si l-au inchis in temnita, punand inaintea lui, numai mancari gatite din jertfele idolilor. Ca poruncise imparatul, temnicerilor, sa nu-i dea lui paine si mancare curata, ca, prin aceasta, sa-i sileasca sa manance din acele bucate. Dar, viteazul nevoitor al lui Hristos, pana la sfarsit, n-a vrut sa guste din ele, ci a ramas postind patruzeci de zile. Si, slabind de foame, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Sfîntul Sfinţit Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

Adaugat la iulie 16, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 16, 2026

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfîntului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tîlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfîntul Anatolie epistole episcopilor, îndemnîndu-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfîntul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasînd în locul sau pe Sfîntul Ghenadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid, Evlampie, Asclipiodot si Golinduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Alexandru, Întîiul începător al Mînăstirii Neadormiţilor .

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marcu si Mochian.

Sfîntul Andrei din Ierusalim, Episcopul Cretei

Adaugat la iulie 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 17, 2026

Acesta a trait in cetatea Damascului, nascut din parinti iubitori de Dumnezeu si a fost dat, de mic, la invatatura. Deci, a fost luat de Teodor, patriarhul Ierusalimului, si l-a facut diacon si discipolul sau. Iar, adunandu-se cel de-al saselea Sinod a toata lumea (680-681), la Constantinopol sub Constantin Pogonat, imparatul (668-685) Sfantul Andrei, desi numit diacon, a fost trimis de patriarhul sau, la Sinod, cu marturisirea de credinta a Bisericii Ierusalimului. Pentru mintea si bunatatea ce avea a fost pus purtator de grija pentru hrana saracilor Bisericii, iar, peste putina vreme, a primit si harul arhierei, fiind ales episcop al Cretei.

El a alcatuit si carti pline de intelepciune, in care s-a aratat cuvantator iscusit si insuflat de Dumnezeu. Pe langa celelalte scrieri, Sfantul Andrei a alcatuit si Canonul, cel mare si vrednic de lauda, care se citeste in saptamana a cincea, din Postul mare, si care aduce nu numai pocainta, dar si multa invatatura. Ca arhiereu a innoit bisericile lui Dumnezeu si a zidit, din temelie, in cinstea Preacuratei, biserica preafrumoasa a Vlahernei. Si, Sfantul Andrei si-a pastorit credinciosii, cu frica lui Dumnezeu, pazind poporul de invataturile gresite ale ereticilor si fiind tuturor pilda vie de munca, de viata curata si de buna pastorire. Dar, anii sau n-au fost prea multi. Mergand, odata, in insula Militene, si-a primit sfarsitul vietii sale, in plina putere lasand multe scrieri Bisericii lui Dumnezeu.

Sfînta şi Dreapta Marta, Maica Sfîntului Simion

Adaugat la iulie 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 17, 2026

Cuvioasa Marta petrecea cu tot felul de fapte bune, atat prin sihastrie, cat si prin primire de straini si prin milostenie si avea multa credinta in Maica lui Dumnezeu, care i-a vestit, inca inainte de savarsirea ei, dulceata vesnicelor bunatati care o asteptau. Si, mutandu-se din cele pamantesti, s-a aratat celor ce pazeau moastele ei, facandu-i sa se bucure, si zicandu-le ca a luat mare dar de la Dumnezeu si ca se afla in lumina si in nespusa bucurie, nu numai pentru rugaciunile fiului ei, Sfantul Simion, din Muntele Minunat, ci si pentru ca a suferit, pentru Dumnezeu, multe ispite si necazuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului Andrei Rubleov, iconograful.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfinţilor Ţari ruşi martirizaţi: Împăratul Nicolae al II-lea, Împărateasa Alexandra Feodorovna, Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si Ţareviciul Alexei.

Tot în aceasta zi, pomenirea chinuirii Sfîntului sfintitului Mucenic Teodor, episcopul Chirinei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Teodot.

Cuviosul Atanasie din Aton

Adaugat la iulie 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 18, 2026

Acest luceafar stralucind pe firmamentul Sfintilor Parinti s-a nascut prin anul 930 la Trapezunt, din parinti de bun neam si fu numit Avramie la Sfîntul Botez. Ramas orfan de mama si de tata la putina vreme dupa nasterea sa, a fost primit de o ruda a mamei sale, sotia unuia dintre notabilii Trapezuntului. Cînd era copil nu era atras de jocuri galagioase, ci isi conducea mai degraba prieteniii in padure sau in apropierea unei pesteri si juca rolul de egumen. Progresele rapide pe care le facea in studiile sale ii atrageau admiratia celor apropiati si, abia ajuns la vîrsta adolescentei, fu remarcat de un inalt functionar imperial in misiune in acel oras, care se atasa de el si il lua cu el la Constantinopol. Primit in casa conducatorului militar Zefinezer (acesta din urma era ruda cu cei din familia Foca si din familia Maleinos. Fiul sau se casatorise cu verisoara si prietena din copilarie a lui Atanasie), el isi continua studiile sub indrumarea unui invatator remarcabil, Atanasie, si chiar fu avansat curînd ca profesor adjunct, in ciuda vîrstei sale tinere.

Inclinatia pe care o manifesta in domeniul Literelor nu il facea sa neglijeze viata ascetica, care ii placuse inca din copilarie; se arata calugar inainte de vreme si luptator inainte de a intra in arena. Se eschiva de la masa imbelsugata a generalului si isi dadea merindele, ce ii erau aduse de doi servitori, in schimbul unei pîini de orz, pe care o mînca o data la doua zile. Nu se intindea pentru a dormi si lupta impotriva somnului stropindu-si fata cu apa rece. Cît priveste vesmintele, le impartea saracilor, iar cînd nu mai avea nimic de dat, se retragea intr-un colt pentru a se lepada pîna si de lenjeria de corp.

Elevii veneau din toate partile la Avramie, iar altii paraseau scoala invatatorului sau, nu numai din cauza stiintei lui si capacitatilor de a ii invata pe ceilalti, ci mai ales pentru amabilitatea lui, viata sa sfînta si aspectul sau dumnezeiesc. Imparatul Constantin VII Porfirogenetul il transfera intr-o alta institutie de invatamînt, dar cum discipolii se atasau de el mai abitir decît iedera de stejar, pentru a nu fi cauza unui scandal si a rivalitatii cu fostul sau invatator, Avramie – caruia ii era rusine de laude – se hotari sa renunte la cariera de profesor si cu ea la toate grijile secolului.

Revenit la Constantinopol, dupa un sejur de trei ani in regiunea Marii Egee, in compania conducatorului militar, acesta ii facu cunostinta cu ruda lui, Sfîntul Mihai Maleinos (cf. 12 iulie), egumenul Lavrei de la Muntele Kyminas, care era bine cunoscut de toti oamenii de vaza. Cucerit de acest om dumnezeiesc, tînarul ii dezvalui dorinta sa de a imbratisa viata monahala. Spre sfîrsitul discutiei, se prezenta la Sfîntul Mihai nepotul sau, Nichifor Foca, pe atunci conducator militar al Anatoliilor, care nutri imediat o mare afectiune, amestecata cu admiratie, pentru Avramie.

Acesta, gasindu-si tatal spiritual asa cum si-l dorea inima sa, il urma pe Sfîntul Mihai la Muntele Kyminas, unde primi curînd Schima cea mica sub numele de Atanasie. Batrînul, dîndu-si seama ca tînarul sau discipol era deja inaintat in practica ascezei si dorind sa faca din el un ostas al lui Hristos calit in taina supunerii, ii refuza ingaduinta de a mînca o data pe saptamîna, permitîndu-i sa o faca o data la trei zile si ii porunci sa doarma pe o rogojina si nu pe un scaun, asa cum obisnuia. Atanasie, care fu insarcinat in calitate de copist si de ajutor de paracliser, se supunea fara crîcnire la tot ceea ce se impotrivea vointei sale, intr-atît incît ceilalti discipoli de o seama cu el il numeau „fiul ascultarii”. Dovedi un asemenea zel incît in mai putin de patru ani ajunse la curatia mintii si, inzestrat de Dumnezeu cu arvuna contemplatiei, fu socotit demn de a trece la stadiul isihiei. Mihai ii permise sa se retraga intr-o chilie de sihastru, la in jur de o mila de manastire, sa se hraneasca doar cu pîine uscata si apa, o data la doua zile, si sa isi petreaca intreaga noapte in priveghere. Astfel retras il gasi Nichifor Focas, in vizita la Kyminas, cînd veni sa il vada si ii dezvalui intentia sa de a deveni calugar in compania lui, indata ce imprejurarile o vor permite.

La putina vreme, cum Sfîntul Mihai lasase sa se inteleaga printre cei apropiati lui ca Atanasie ar deveni mostenitorul sau in ale harului si ale sufletului, unii calugari, crezînd ca el voia sa il faca succesor ca egumen, incepura sa deranjeze pe tînarul ascet cu tot felul de maguliri. Topit in dragostea isihiei si respingînd orice onoruri, Sfîntul alese si de data aceasta sa se eclipseze si, luîndu-si doar hainele cu el, doua carti si culionul parintelui sau spiritual, se duse de-a dreptul la Muntele Athos, pe care il admirase din insula Lemnos cu ocazia sejurului sau la Marea Egee, si unde nu traiau pe atunci decît sihastri, locuind in colibe de crengi si care, straini de orice grija, nu detineau nimic si nu lucrau pamîntul. Dupa ce le admira modul de viata cu ocazia unei scurte vizite, se puse sub ascultarea unui batrîn cu totul simplu, care locuia in partea de nord a peninsulei, Zygos, dîndu-se drept un marinar victima unui naufragiu, cu numele Barnaba ; pentru a indeparta orice banuiala asupra originii sale, se prefacu a fi nescolit si incapabil sa invete macar alfabetul.

Intre timp, Nichifor Foca primise deja titlul de chef al armatelor si il cauta peste tot pe Atanasie. El scrise chiar judecatorului din Tesalonic, cerîndu-i sa ancheteze la Muntele Atos. Acesta se adresa protosinghelului Stefan care ii raspunse ca nu avea cunostinta de existenta acestui calugar. In ziua Nasterii Domnului, cu ocazia privegherii la care erau adunati toti atonitii in micuta biserica Protaton din Karyes, protosinghelul recunoscu in alura plina de noblete a tînarului Barnaba pe calugarul care ii fusese descris si ii porunci sa citeasca predica Sfîntului Grigorie Teologul. Atanasie incepu sa ingîne ca un copil, dar protosinghelul ii porunci sa citeasca „asa cum stia”; nemaiputînd sa se ascunda, incepu sa citeasca in asa fel incît toti calugarii venira sa se prosterneze plini de admiratie in fata lui. Cel mai de vaza dintre ei, Paul din Xiropotamu (cf. 28 iulie) prezise ca acela care venise mai tîrziu decît ei pe Munte avea sa fie inaintea lor in Imparatia lui Dumnezeu si ca toti calugarii aveau sa se supuna lui. Protosinghelul il lua deoparte pe Atanasie si, aflînd adevarul, ii promise sa nu il tradeze si ii atribui o chilie singuratica, la trei stadii de Karyes, unde putea fara tulburare sa stea de vorba doar cu Dumnezeu. Acolo Sfîntul isi asigura existenta copiind carti si dovedi asemenea dexteritate in aceasta activitate incît copia, cu o caligrafie eleganta si ingrijita, o Psaltire pe saptamina.

Dar lumina nu putea sta ascunsa multa vreme pe Munte si cînd fratele lui Nichifor, Leon Foca, veni in pelerinaj la Athos pentru a aduce rugaciune de multumire lui Dumnezeu dupa un razboi victorios impotriva barbarilor, reusi sa il descopere pe Atanasie. Calugarii atoniti, constatînd ca acest calugar era atît de indragit de personaje de rang inalt, il rugara sa mijloceasca la Leon pentru ca biserica Protaton sa fie refacuta si construita mai mare. Atanasie obtinu imediat ceea ce a cerut si dupa ce si-a luat ramas bun de la prietenul sau de vaza, reveni in singuratatea sa. Dar cum calugarii veneau neincetat sa ii ceara sfatul, el se eclipsa din nou, in cautarea isihiei, si se retrase in partea de sud a Muntelui, intr-un loc pustiu, batut de vînturi, Melana. Acolo fu crîncen ispitit de demon care isi vadi fata de ascet toate uneltirile lui si mai ales „razboiul acediei”, incercarea specifica sihastrilor. Vrajmasul ii provoca o asemenea uscaciune spirituala incît, ajuns aproape la descurajarea totala, Atanasie isi dorea sa paraseasca acel loc ; dar intr-un ultim efort hotarî sa rabde pîna la sfîrsitul anului. In ultima zi, pe cînd se pregatea sa paraseasca Melana, cum nu gasise nici un fel de liniste in aceasta incercare, o lumina dumnezeiasca il strabatu dintr-odata, umplîndu-l de o bucurie de nedescris si aducîndu-i darul lacrimilor, pe care le varsa de atunci, fara nici un efort, pîna la sfîrsitul zilelor sale ; de aceea locul ii deveni atît de drag pe cît ii fusese de urît mai inainte.

Tocmai atunci Nichifor Foca primise comanda intregii armate bizantine pentru a elibera Creta de arabi, care inspaimîntau toate tarmurile prin incursiunile lor in scopul de a jefui;el trimise soli in centrele manastiresti din acele timpuri – cu deosebire la Athos, caci aflase de la fratele sau ca Atanasie se gasea acolo – cerînd sa ii fie trimisi calugari in stare sa il ajute prin rugaciunile lor. Parintii din Sfîntul Munte reusira sa invinga toata rezistenta iubitorului isihiei, amintindu-i ca mai multi calugari se aflau prizonieri in mîinile arabilor si astfel Atanasie sosi in Creta in compania unui calugar mai in vîrsta, la putin timp de la izbînda lui Nichifor (961). Purtat pe valurile bucuriei de a-si fi regasit parintele spiritual, acesta ii confirma ca inca avea intentia de a se retrage din lume si il implora sa puna bazele unei manastiri in apropierea sihastriei sale pentru a se adaposti amîndoi. Omul lui Dumnezeu, considerînd ca a lucra pentru propria mîntuire era deja o sarcina prea grea si evitînd orice ocazie care i-ar fi adus grija si imprastiere, refuza aceasta propunere si se intoarse la Athos. Nichifor trimise dupa el pe unul din cei apropiati lui, Metodie care deveni apoi egumen la Kyminas si acesta din urma reusi sa il convinga pe Atanasie sa intreprinda constructia manastirii. Cu aurul oferit de Nichifor, un paraclis fu construit in scurt timp si fu inchinat Inaintemergatorului cu chilii de sihastru pentru Atanasie si Nechifor (acesta chilie exista inca, la cinci minute de Lavra) ; dupa plecarea lui Metodie se incepu constructia unei mari biserici a Maicii Domnului si a Lavrei, numita „din Melana” (numita Lavra, in amintirea manastirilor aproape-sihastre de altadata, fundatia era dintru inceput destinata unei manastiri cenobitice), pe locul unde Atanasie fusese izbavit din acedie prin viziunea luminii dumnezeiesti. Atanasie alunga prin rugaciune demonul care ii paraliza pe muncitori, acestia hotarîra sa devina calugari si fura tunsi de catre Sfînt care, inainte de a-i accepta ca discipoli, se duse sa primeasca schima cea mare monahiceasca din mîinile unui sihastru din imprejurimi, Isaia.

In acel an (962-963), o foamete cumplita lovi intregul Imperiu incît aprovizionarea Lavrei fu intrerupta. Hotarînd sa mearga sa ceara sfatul batrînilor din Karyes, Atanasie intîlni pe drum pe Maica Domnului, care facu sa tîsneasca in fata lui un izvor cu apa din abundenta (pe locul actual al Aghismei Sfîntului Atanasie. Acest episod nu apare in Viata Sfîntului , dar a fost transmis prin traditia orala) si Ea ii ceru sa nu fie nelinistit caci ea avea sa ocupe pentru restul vremii sarcina de econom al Manastirii (de aceea, pîna astazi, nu exista econom la Lavra, doar sub-econom si este venerata icoana Maicii Domnului Economita). Iar cînd Sfîntul se intoarse la Manastire, Prea Sfînta ii arata hambarele pline. Prin harul lui Dumnezeu si rugaciunea Sfîntului, lucrarile inaintara cu repeziciune, in ciuda marilor greutati datorate terenului accidentat, plin de pietre si hatisuri. La biserica, dotata cu doua strane in forma de cruce (prima biserica de acest tip, zisa „atonita”, care se generaliza apoi in intreg Imperiul), fu adaugata o sala de mese (cu 21 de mese din marmura dintr-o singura bucata, care exista si astazi la Lavra, asemeni altor numeroase obiecte din epoca Sfîntului, indeosebi cîrja sa pastorala si crucea cea grea din fier pe care o purta), camere de oaspeti, un spital dotat cu baie, un apeduct, o moara si tot ceea ce era necesar vietii intr-o mare manastire. Numarul calugarilor crescu repede iar Sfîntul veghea la organizarea comunitatii, ocupîndu-se in cele mai mici detalii atît de Sfintele Liturghii cit si de treburile zilnice, dupa modelul manastirii Studion : in asa fel incît totul sa fie indeplinit cu demnitate si in ordine iar calugarii, eliberati de toate bunurile si de propria vointa, sa poata persevera intr-o singura inima si fara grija in slavirea neintrerupta a lui Dumnezeu. Pentru Sfîntul Atanasie, viata manastirii consta in „a privi impreuna scopul vietii, adica mîntuirea, si a forma in viata cenobitica o singura inima si o singura vointa. Pentru ca intr-o singura dorinta toate fratiile sa constituie un singur trup cu mai multe membre” (Tipicul Sfîntului Atanasie, editura Meyer pagina 115).

Totul parea sa decurga cît se poate de bine, cînd iata ca sosi vestea incoronarii lui Nichifor pe tronul imparatesc (963). Descumpanit in fata a ceea ce el considera ca o tradare, Atanasie, sub pretextul unui drum la Constantinopol, se imbarca pe data impreuna cu trei discipoli. Dar abia indepartîndu-se de tarm, il trimise pe unul dintre ei dupa suveran, cu o scrisoare anuntindu-si demisia ; il insarcina pe al doilea, Teodot, sa duca aceasta veste Lavrei si impreuna cu al treilea, Antonie, se indrepta spre insula Cipru. Acolo se prezentara la manastirea „Preotilor”, dîndu-se drept pelerini care, renuntînd sa mai mearga pîna in Tara Sfînta, ocupata de saracini, voiau sa traiasca in impreujurimi ca asceti. Bucuria lui Nichifor cînd il intîmpina pe trimisul parintelui sau spiritual se intuneca repede cînd ii citi scrisoarea si imediat ceru sa fie cautat Atanasie. In acest timp Lavra, lipsita de parintele sau, cadea in ruine iar calugarii orfani nu isi putea gasi nici consolare nici armonie.

Cînd cei doi fugari aflara ca egumenul fusese informat ca imparatul cauta doi calugari corespunzînd semnalmentelor lor, parasira locurile unde se aflau. Vînturile ii impinsesera pîna la litoralul Asiei Mici, lînga Attalia iar Atanasie avu o viziune cu starea paraginita in care se afla Lavra si anuntîndu-i ca sub conducerea lui i se predestina un viitor stralucit. Numai ce se hotarîsera sa ia drumul intoarcerii ca providenta ii facu sa il reintîlneasca pe Teodot, care era in drum spre Cipru in cautarea Sfîntului ca sa il informeze de situatia de la Athos. La intoarcerea sa in manastire, Atanasie fu primit de catre calugari precum Hristos la Ierusalim iar Lavra se trezi din nou la viata. La scurta vreme Atanasie se duse la Constantinopol. Imparatul Nichifor, confuz, nu indraznea sa il primeasca in fastul in care o facea de obicei si imbracat cît se poate de simplu lua pe Sfînt deoparte, in camera sa, pentru a-si cere scuze si sa il convinga sa rabde pîna cînd circumstantele ii vor permite sa isi tina promisiunea. Lui Atanasie ii revelase Dumnezeu ca Nichifor avea sa moara pe tron, asa ca il incuraja la dreptate si blîndete, apoi isi lua la revedere, avînd cu el un hrisov care acorda Lavrei titlul de Manastire Imperiala, cu o renta anuala considerabila si ii ceda manastirea Sfîntul Andrei din Peristera in regiunea Tesalonic, ca anexa metoc (aceasta manastire fusese creata in secolul anterior de catre Sfîntul Eftimie cel Tînar – cf. 15 octombrie. Dupa unii Jean Tzimiskis e cel care darui aceasta manastire Marii Lavre).

Intors la Athos, Sfîntul prelua din nou conducerea lucrarilor. In cursul amenajarii portului, fu grav ranit la picior si trebui sa ramîna la pat trei ani, dar profita de aceasta imobilizare pentru a se consacra mai mult lui Dumnezeu si conducerii spirituale a fratilor.

La moartea lui Nichifor Foca, asasinat de Jean Tzimiskis care urca pe tron (969-976), cum noul suveran nu il agrea prea mult pe Sfînt din cauza atasamentului sau pentru suveranul precedent, unii dintre sihastrii atoniti, oameni simpli legati de vechiul lor mod de viata, il acuzara pe Atanasie ca transforma Sfîntul Munte intr-un loc monden prin constructiile sale, plantatiile si constituirea unei mari manastiri. Imparatul il convoca pe Atanasie la Constantinopol, dar Sfîntul isi lasa asupra lui o amprenta atît de puternica incît Tzimiskis isi schimba complet atitudinea si ii dubla renta printr-un hrisov. Apoi il trimise la Athos pe Eftimie din Studion, cu misiunea de a calma conflictul provocat de diavol si pentru a da Sfîntului Munte prima sa organizare oficiala (972). [Actul, numit „Tragos”, semnat de imparat, Atanasie si 57 de egumeni si calugari, care a atestat de aceasta misiune, e pastrat la Karyes. Nu este expus, in prezenta Sfintei Comunitati, decît cu rare ocazii.] Din acel moment, manastirile cenobitice au inlocuit chiliile (atunci fura construite printre altele manastirile Vatoped, Iviron si Dochiariu), iar sihastrii se reconciliara cu cenobitii facînd intre ei schimburi de bunuri : unii ofereau cenobitilor grija lor pentru isihie si pentru rugaciunea neîncetata, ceilalti procurau sihastrilor ordinea si armonia sub diriguirea egumenului, plasat in centrul comunitatii precum chipul lui Hristos.

Sihastri puteau fi vazuti abandonîndu-si pustia, egumeni renuntînd la manastirea lor si chiar Episcopi demisionînd pentru a veni sub conducerea lui Atanasie. Discipoli nenumarati alergau spre muntele Athos , veniti din Italia, din Calabria, din Arnalfi (Manastirea Amalfitanilor, cea mai importanta dintre cele trei manastiri italiene cunoscute la Athos si care urma probabil regulile Sfîntului Benedict, ramase in activitate pîna in secolul XIII), din Iberia / Georgia (Cf vietii Sfintilor Ioan si Eftimie, la 13 mai. Sfîntul Atanasie avea o asemenea afectiune pentru Ioan Ibericul incît il numi in Testamentul sau epitrop al Marii Lavre, insarcinat sa supravegheze disciplina monahiceasca si sa vegheze la numirea Egumenului caci se plîngea ca in zadar si-a cautat un succesor. Sfîntul Ioan era decedat la moartea Sfîntului Atanasie, fiul sau Sfîntul Eftimie fu numit epitrop dar nu putu sa se achite normal de aceasta sarcina din cauza disensiunilor dintre greci si georgieni care aparusera la Iviron. Cele doua manastiri au intretinut totusi intotdeauna relatii privilegiate, si in fiecare an Egumenul de la Iviron prezideaza sarbatoarea Sfîntului Atanasie) si din Armenia.

Si chiar pustnici renumiti, precum preafericitul Nichifor cel Gol (în urma unei revelatii a Sfîntului Fantin ei au plecat impreuna din Calabria , cf. 30 august. La moartea sa, din trupul lui Nichifor a curs mir. Nu este mentionat in sinaxare dar este in orice caz diferit de Nichifor mentionat la 4 mai), preferau sa renunte la austeritatea lor pentru a se bucura de invatatura Sfîntului Egumen si pentru a gasi desavîrsirea prin asceza umilintei si a ascultarii.

Rugaciunea Sfîntului era atît de puternica impotriiva diavolilor incît acestia din urma inconjurau Muntele in mod nevazut, fara a putea sa se atinga de calugari, dar continuau sa il atace pe Atanasie. Intr-o zi ei ispitira pe un calugar neatent – care nu aprecia tensiunea ascetica a Sfîntului – sa atenteze la viata acestuia. El se duse noaptea la usa chiliei Egumenului dar indata ce Atanasie iesi si il imbratisa parinteste, nefericitul lasa sa-i cada spada si, cazînd la picioarele lui, isi marturisi intentia necurata. Sfîntul il ierta imediat si ii arata de atunci o afectiune mai mare decît celorlalti discipoli.

Facîndu-se totul pentru toti, calugari ai cenobiei, asceti din imprejurimi sau pelerini veniti din toate partile pentru a gasi la Lavra vindecarea sufletului sau a trupului, Sfîntul Atanasie nu isi inceta totusi conversatia sa permanenta cu Dumnezeu si nici luptele sale ascetice. In perioada postului nu mînca nimic toata saptamîna iar in timp normal regimul sau era cel al calugarilor supusi celor mai aspre canoane. Cînd participa la masa, isi impartea partea lui in asa fel incît, fara ca cineva sa isi dea seama, el nu mînca mai nimic in afara anafurei impartite dupa sfînta Liturghie. Toata vremea pe care nu si-o petrecea invatîndu-i sau spovedindu-i pe discipolii sai, o consacra rugaciunii, intotdeauna scaldata in lacrimi iar batista sa, care era intotdeauna inmuiata, a vindecat bolnavi in mai multe rînduri. Conducator si indrumator cu o autoritate incontestabila, el se facea, asemeni lui Hristos, slujitorul tuturor si acorda o atentie deosebita bolnavilor, ocupîndu-se el insusi de sarcinile care ii dezgustau pe ceilalti calugari. Ii considera pe leprosi drept cea mai mare comoara a Lavrei si ii dadea in grija discipolilor celor mai incercati. Cînd unul din calugari murea, Sfîntul se ducea lînga trupul lui si izbucnea in plîns – nu hohote de emotie ci lacrimi de mijlocire pentru mîntuirea celui plecat – iar cînd se ridica, avînd fata inrosita ca de foc, il slavea pe Dumnezeu pentru faptul de a-i fi oferit pe discipolul sau ca sacrificiu placut.

Comunitatea, mai intîi limitata de catre imparat la 80 de calugari ajunse la 120 la sfîrsitul vietii lui Atanasie si ea nu inceta sa creasca (ea va numara 700 in secolul XI.). Sfîntul ramînea insa pentru fiecare ca un parinte. Isi incuraja calugarii sa lucreze cu mîinile lor pentru a evita trîndavia, mama a tuturor viciilor si le dadea exemplul fiind întîiul in lucrarile cele mai dificile, care nu erau lipsite de cîntecul psalmilor si de sarea Cuvîntului dumnezeiesc. Ii invata ca scopul vietii calugaresti, in cenobie, ramînea acelasi ca si pentru sihastri : „a se pregati pentru iluminarea de catre Duhul Sfînt, prin curatirea mintii, sufletului si trupului” (Tipicul, p.102). Intr-o zi, calugarul Gherasim se duse la o chilie unde se retrasese Sfîntul si ii vazu fata arzînd ca o vatra. Mai intîi se dadu inapoi inspaimîntat dar cînd se apropie din nou, il contempla radiind si inconjurat de o aura ingereasca. Pentru ca tipînd isi trada prezenta, Atanasie ii ceru sa jure ca nu va vadi nimanui ceea ce vazuse.

Aceasta familiaritate cu Dumnezeu ii procura Sfîntului o intelepciune divina atît in invatarea comunitatii cît si in corectarea greselilor calugarilor. Atunci cînd impunea fratilor un canon, il urma si el si chiar daca in public avea o atitudine austera si magistrala, cînd se afla cu discipolii, in particular sau pentru o munca in afara, era intotdeauna simplu, hazliu si de o mare blîndete.

A vindecat pe multi bolnavi, dupa ce le-a aplicat plante medicinale pentru a ascunde puterea rugaciunii sale. Si multi dintre cei care veneau sa ii marturiseasca pacate ce dainuiau, precum mînia sau invidia, plecau de la el eliberati dupa ce Sfîntul ii atingea cu cîrja sa pastorala spunîndu-i fiecaruia : „Du-te in pace, nu mai suferi de nici un rau!”.

Pentru a raspunde nevoilor comunitatii, se intreprinse extinderrea bisericii iar lucrarile înaintara repede datorita donatiilor imperiale si ale prietenilor lui Hristos, nu mai ramînea de terminat decît cupola. Sfîntul, care primise de la Dumnezeu revelatia sfîrsitului sau, dupa ce si-a incurajat discipolii intr-o ultima cateheza, isi imbraca hainele de sarbatoare, isi punea culionul Sfîntului Mihai Malein, pe care nu il purta decît la marile ocazii, si urca pe schelarie pentru a inspecta lucrariile (5 iulile 1001). Dintr-odata cupola se prabusi, antrenînd pe Sfînt si pe cei sase calugari care il insoteau. Cinci dintre ei murira pe loc, doar Atanasie si zidarul Daniel ramasera in viata, striviti sub darîmaturi. Timp de trei ore vocea sfîntului a putut fi auzita : „Slava tie Doamne Iisuse Hristoase, vino in ajutorul meu!”. Cînd calugarii cuprinsi de spaima reusira sa il elibereze, il gasira mort, cu mîinile in cruce pe piept, neavînd decît o rana la picior. Trupul sau ramase intact si ca adormit timp de trei zile, pîna cînd toti atonitii, in numar de aproape trei mii, se adunara pentru a sarbatori funeraliile Parintelui si patriarhului lor. Din rana sa se scurse atunci sînge proaspat, care fu luat cu graba si care facu multe vindecari. Mai tîrziu, Sfîntul Atanasie nu a incetat sa mijloceasca in mod miraculos pentru cei care veneau sa se inchine la mormîntul sau, in fata caruia arde vesnic o candela.

Cînd Marea Lavra sarbatori intoarcerea sa la viata cenobitica, la 5 iulie 1981, dupa mai multe secole petrecute in idioritmie un lichid parfumat se prelinse dintr-odata pe sticla ce proteja icoana care acopera mormîntul, manifestînd multumirea Sfîntului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Lampadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe Prinţesa Elisabeta şi călugăriţa Varvara.