Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Cuviosii Parinti Spiridon si Nicodim, prescurarii de la Pecerska

noiembrie 13, 2007 Categoria: Calendar

noiembrie 13, 2020

Tot sufletul cel dreptcredincios este umilit, neavînd întru sine vicleşug, nici înşelăciune, ca un vas şi lăcaş al lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este Duh curat. De aceea şi Apostolul zice: Pe cele nebune ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cele înţelepte să le ruşineze.

Dintre unii ca aceştia a fost ales cuviosul părintele nostru Spiridon, de care ne este vorba. Pentru că acest fericit, fiind de neam, nu din cetate, ci dintr-un sat, neînvăţat la meşteşugul cărţii şi neştiutor la cuvînt, dar nu şi cu înţelegerea cea duhovnicească şi cu lucrurile plăcute lui Dumnezeu, căci frica lui Dumnezeu care este începutul înţelepciunii, avînd-o în inima sa, a mers la Mănăstirea Pecerska şi a luat viaţa monahicească cea aspră. Neştiind Scriptura, a început a învăţa carte, deşi cu anii nu mai era tînăr şi a învăţat toată Psaltirea pe de rost. Astfel se ostenea pentru mîntuirea sufletului său, neîncetat cîntînd Psaltirea toată în fiecare zi.

Văzînd Pimen, pustnicul cel ce era atunci egumen, că acest bărbat este smerit şi iubitor de osteneală, sîrguindu-se de-a pururea în rugăciune şi în post şi fiind cu totul neprihănit, i-a încredinţat lui ascultarea cea bineprimită lui Dumnezeu, ca să coacă pîinea care se aducea la dumnezeiasca Liturghie pentru Taina Trupului lui Hristos, adică prescura. Iar fericitul Spiridon, intrînd cu osîrdie în prescurărie, nu şi-a schimbat nevoinţa sa şi osteneala cea duhovnicească, ci săvîrşea slujba cea încredinţată lui cu toată cucernicia şi frica lui Dumnezeu. Căci osteneala mîinilor lui era pentru pregătirea cea curată şi neprihănită a jertfei, care se aducea de preot, iar rodul buzelor lui era jertfa laudei celei de-a pururea lui Dumnezeu. Fiindcă el, ori tăind lemne, ori frămîntînd aluat, neîncetat rostea cu gura sa psalmii lui David, în toate zilele, după cum avea obiceiul, ca să sfîrşească toată Psaltirea.

Cuviosul Nicodim Odată, săvîrşind fericitul obişnuita sa slujbă, a aprins cuptorul pentru coacerea prescurilor şi, din pricina flăcării focului, s-a aprins acoperişul casei. Atunci fericitul, luînd mantia sa, a astupat cu ea gura cuptorului. Apoi, legînd mînecile rasei sale, a alergat cu dînsa la fîntînă şi a umplut-o cu apă, iar după aceea a chemat pe fraţi ca să-l ajute să stingă focul. Venind, fraţii au văzut un lucru minunat, că nu a ars mantia cu care astupase fericitul gura cuptorului şi nu a curs nici din rasă apa cu care a stins focul, şi au preamărit pe Dumnezeu.

Acest fericit Spiridon avea ca ajutor un frate, anume Nicodim, care în toate era cu el într-un gînd, la un obicei, la rugăciune şi la lucrul mîinilor. Amîndoi au slujit bine şi cu plăcere dumnezeiască la coacerea prescurilor timp de treizeci de ani, săvîrşind curat şi neprihănit lucrul lor. Drept aceea, întru bună mărturisire mutîndu-se din această viaţă, se satură de slava lui Dumnezeu, pe care o văd nu sub chipul pîinii care se aduce, ci faţă către faţă. Cu ale căror sfinte rugăciuni să ne saturăm şi noi cu vrednicie de pîinea vieţii, a darului şi a slavei lui Iisus Hristos, Căruia cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfîntul Duh I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul