Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Sfînta Muceniţă Serafima Fecioara

Adaugat la august 11, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 11, 2020

In zilele păgînilor împăraţi ai Romei ridicîndu-se prigonire înfricoşată împotriva creştinilor, mulţi credincioşi de prin toată lumea au pătimit pentru Hristos multe feluri de munci. In acea vreme, Sfînta fecioară Serafima petrecea în satul Vidiniei, în casa unei femei de neam bun şi cetăţeană a Antiohiei, anume Savina, şi a făcut, cu învăţăturile sale, că Savina a crezut în Iisus Hristos şi s-a întărit în sfînta credinţă. Atunci ighemonul Viril a trimis în casa ei pe slujitori, ca să răpească pe fecioara lui Dumnezeu, pe Sfînta Serafima, şi s-o aducă înaintea lui, la judecată. Dar fericita Savina o apăra şi nicidecum nu-i lăsa pe ei să prindă pe fecioară. Iar Sfînta Serafima a zis către dînsa: „Doamnă maică, lasă-mă să merg cu dînşii, iar tu roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, căci eu nădăjduiesc spre Domnul meu, Iisus Hristos, şi cred, deşi sunt păcătoasă, că îmi va sta de faţă şi mă va întări, ca să fiu roaba Lui”.

Iar fericita Savina, nedînd în mîinile slujitorilor păgîni pe sfînta fecioară, s-a dus ea însăşi împreună cu dînsa la ighemon. Iar ighemonul, ruşinîndu-se de cinstea ei, pentru că Savina era de mare neam senatoresc, a liberat-o pe dînsa împreună cu Sfînta Serafima. Dar după trei zile, ighemonul a poruncit să se pregătească divan de partea cealaltă a podului, la locul care se numea Alvina şi unde era obiceiul a se face judecăţi, ca acolo să aducă la judecată înaintea lui pe Serafima. Deci păgînii stăpînitori, prinzînd-o pe dînsa, au adus-o înaintea ighemonului, iar fericita Savina a urmat-o pe jos, dar cînd a văzut că nu poate s-o scoată din mîinile vrăjmaşilor ei, a strigat către ighemon: „Cîine sălbatic din Asia, să nu îndrăzneşti să faci vreun rău acestei sfinte şi dumnezeieşti fecioare, căci Hristos, Dumnezeul nostru, este aproape, şi pe tine şi pe împăraţii tăi cu veşnice munci vă va pedepsi pentru tirania voastră cea mare, pe care voi aţi aflat-o asupra celor ce slujesc Dumnezeului celui viu”. Acestea zicîndu-le, s-a dus plîngînd la casa ei.

Atunci ighemonul a zis către Serafima, care stătea înaintea lui: „Adu jertfă zeilor noştri fără de moarte, cărora le aduc şi stăpînii noştri, împăraţii”. Serafima a răspuns: „Eu mă tem şi slujesc Atotputernicului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi toate cele văzute şi nevăzute. Iar aceia cărora tu îmi porunceşti să mă închin, nu sunt dumnezei, ci demoni, pe care mie nu mi se cade a-i cinsti, pentru că sunt creştină”. Ighemonul a zis: „Apropie-te atunci, şi acea jertfă, care este pregătită zeilor noştri, tu adu-o Hristosului tău”. Serafima a răspuns: „Eu în toate zilele îi aduc jertfa Lui, închinîndu-mă şi rugîndu-mă ziua şi noaptea”.

Atunci ighemonul a întrebat-o pe ea, zicînd: „Unde este biserica Hristosului tău şi ce fel de jertfă îi aduci Lui?” Serafima a răspuns: „Această jertfă îi este plăcută Lui, ca pe mine singură, fără de prihană, să mă păzesc întru curăţia fecioriei mele, asemenea şi pe altele să le aduc la aceasta, prin ajutorul Lui cel atotputernic”. Ighemonul a zis: „Dar aceasta este biserica şi jertfa voastră?” Ea a răspuns: „Nimic mai covîrşitor nu este decît a cunoaşte pe Dumnezeul cel adevărat şi vieţuind cu cucernicie, Lui Unuia a-i sluji”. Ighemonul a zis: „Dar tu însuţi, precum zici, eşti biserica Dumnezeului tău?” Serafima a răspuns: „De vreme ce, cu ajutorul Lui, mă păzesc fără prihană, sunt cu adevărat biserică a Lui, pentru că Scriptura noastră zice: Voi sunteţi biserici ale Dumnezeului celui viu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte întru voi”.

Ighemonul a zis: „Deci dacă vei fi silită la păcat, atunci oare vei înceta a mai fi biserica Dumnezeului tău?” Serafima a răspuns: De va strica cineva biserica lui Dumnezeu, pe acela îl va strica Dumnezeu. Dar ighemonul neînţelegînd aceasta, a poruncit să dea pe Sfînta Serafima la doi tineri egipteni fără de ruşine, ca să o batjocorească pe ea toată noaptea. Deci au luat-o pe ea acei tineri necuraţi şi au dus-o într-o casă foarte întunecoasă. Iar ea, stînd acolo cu umilinţă, se ruga lui Dumnezeu aşa: „Pe Tine Te chem Doamne, Iisuse Hristoase, adevăratul păzitor şi apărător al fecioriei mele; către Tine strig, lumina şi veselia cea veşnică. Tu pe Sfîntul Apostol Pavel, cel ţinut în temniţă, prin uşile încuiate l-ai cercetat şi l-ai întărit; caută şi spre mine, smerita roaba Ta, miluieşte-mă şi mă izbăveşte de necurata poftă a acestor tineri. Fă ca să se întunece ochii lor, ca să nu se poată atinge de roaba Ta, care nădăjduieşte spre Tine, nici să-mi necinstească trupul meu cel însemnat cu a Ta sfinţenie. Să se înfrunte neruşinarea lor şi să nu mă laşi să fiu batjocorită, ci mai bine porunceşte-mi să vin la Tine. Şi caută şi spre roaba Ta, Savina, şi întăreşte-o cu puterea Ta, bunule Iisuse, ca să nu se bucure de dînsa diavolul, cumplitul vrăjmaş, căci şi ea a răbdat mult la lucrul meu pentru numele Tău cel sfînt. Auzi-mă, Doamne, Iisuse Hristoase, Tu care eşti binecuvîntat, preaslăvit şi preaînălţat împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin”.

Deci, în ceasul cel dintîi al nopţii, cînd tinerii aceia voiau să se apropie de dînsa, deodată s-a făcut un zgomot mare şi pămîntul s-a cutremurat atît de înfricoşat, încît toţi care locuiau împrejur au auzit acel zgomot. Iar tinerii aceia au căzut îndată cu faţa la pămînt, fiind slăbiţi cu toate mădularele lor. Atunci curata fecioară, văzînd ajutorul lui Dumnezeu cel grabnic făcut ei, ridicîndu-şi mîinile, a mulţumit Domnului, petrecînd toată noaptea aceea în rugăciune. Iar a doua zi de dimineaţă, trimişii ighemonului au venit să întrebe pe tineri dacă şi-au făcut pofta lor. Şi, intrînd ei, au văzut pe sfînta fecioară rugîndu-se, iar pe tineri aruncaţi la pămînt ca nişte morţi, încît nu aveau nici o putere să se scoale sau să grăiască, ci numai ţineau ochii deschişi.

Şi s-a adunat mult popor la o minune ca aceasta, iar ighemonul auzind aceea, a poruncit ca iarăşi să se pregătească divan şi să aducă înaintea sa pe Serafima, roaba lui Dumnezeu, către care a zis aşa: „Ce este, Serafimo? Te-ai îndestulat oare de pofta ta trupească sau încă te mai aprinzi cu pofta?” Sfînta Serafima a răspuns: „Tu, precum văd, avînd inimă îndărătnică, în care locuieşte diavolul, zici acestea glumind. Iar eu pe tinerii aceştia despre care zici tu, nu i-am cunoscut şi nici nu ştiu de au fost la mine”. Ighemonul a zis: „Vrei să zici că aceia n-au fost toată noaptea la tine?” Serafima a răspuns: „Cu mine a fost numai Acela, a Cărui roabă sunt eu şi Care m-a cîştigat pe mine, prin sîngele Său”. Ighemonul a zis: „Dar cine este Acela?” Serafima a răspuns: „Domnul nostru Iisus Hristos, păzitorul şi apărătorul meu”. Ighemonul a zis: „Pentru ce vorbeşti atîtea vorbe fără de înţeles? Spune-mi cu ce fel de vrăji ai slăbănogit pe acei tineri?”

Sfînta Serafima a răspuns: „Nouă, creştinilor, nu ni se cade a ne învăţa la meşteşugul vrăjitoresc; iar cei pe care voi îi ucideţi cu răutăţile voastre vrăjitoreşti, îi înviază Iisus Hristos, Domnul nostru şi Stăpînul tuturor, dacă este chemat”. Ighemonul a zis: „Dacă Hristos covîrşeşte astfel meşteşugurile de farmece, atunci cheamă-L pe El, ca să le întoarcă acestor tineri puterea lor trupească care au avut-o şi aşa vom afla ce au făcut ei la tine toată noaptea, că mie cu adevărat aşa mi se pare, că i-ai înnebunit pe ei cu oarecare farmece rele, ca să nu spună despre necurăţia ta”. Serafima a răspuns: „Dumnezeu, a Cărui roabă sunt, este Atotputernic şi nu este ceva care să-I fie Lui cu neputinţă”. Ighemonul a zis: „Atunci fă ca tinerii aceştia să-şi vină în fire şi să-şi capete sănătatea cea dintîi, ca să grăiască”.

Serafima a răspuns: „Ţie ţi se pare că sunt fermecătoare, dar eu nu ştiu deloc meşteşugul vrăjitoresc. Insă rugăciunile mele le aduc Dumnezeului meu, prin care nu numai mie singură îmi dă cele cerute, dar şi fiecăruia care-L cheamă pe El cu toată inima”. Ighemonul a zis: „Fă ceea ce voieşti, numai să tămăduieşti pe aceşti tineri, ca astfel să ne putem încredinţa despre întregimea fecioriei tale!” Serafima a răspuns: „Acum ţi-am spus că vrăji nu ştiu, dar ştiu să mă rog lui Dumnezeu, ca să fie milostiv”. Ighemonul a răspuns: „Du-te dar la locul unde sunt tinerii şi roagă-te pentru dînşii Dumnezeului tău”. Serafima a răspuns: „Cu necuviinţă îmi este ca să mă duc la dînşii acolo, pe de o parte, ca să nu se lipsească alţii de vederea unei minuni ca aceasta, iar pe de alta, ca să nu socotească rău din necredinţă, precum şi tu socoteşti, părîndu-ţi-se că sunt fermecătoare. Deci porunceşte mai bine ca acei tineri amorţiţi să fie aduşi aici”.

Atunci ighemonul a poruncit să aducă pe acei tineri la judecată. Şi arătau de parcă nu aveau nici limbă, nici picioare, nici mîini, aşa erau de slăbănogi şi netrebnici cu mădularele. Deci, toţi mirîndu-se, ighemonul a zis: „Serafimo, roagă-te Dumnezeului tău, ca aceşti tineri să se facă sănătoşi”. Atunci Sfînta Serafima, ridicîndu-şi mîinile spre cer, s-a rugat cu umilinţă, astfel: „Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Cel ce ai făcut cerul şi pămîntul, marea şi toate cele dintr-însele, Cel ce prin sfinţii Tăi Apostoli pe cei morţi i-ai înviat, pe cei leproşi i-ai curăţat, muţilor le-ai dat grăire; surzilor auzire şi orbilor vedere; auzi-mă şi pe mine, roaba Ta, care nădăjduiesc spre Tine; nu trece cu vederea rugăciunea mea şi nu Te întoarce pentru necredinţa acestui ticălos ighemon. Tămăduieşte pe aceşti tineri înaintea feţei tuturor care privesc, şi celor care aşteaptă minunea aceasta, ca să se ruşineze cel care, fiind nebun şi îndemnîndu-se din sălbăticie, prigoneşte pe cei ce cred în Tine. Grăbeşte, Doamne, ca să cunoască că Tu eşti Unul Dumnezeu, Care faci minuni, şi nu este altul afară de Tine”.

Astfel rugîndu-se ea, s-a apropiat de tineri şi, atingîndu-se de dînşii, a zis către ei: „In numele Domnului nostru Iisus Hristos, sculaţi-vă pe picioarele voastre!” Atunci ei îndată s-au sculat şi au început a vorbi. Acest lucru văzîndu-l poporul, cu spaimă s-a mirat, iar ighemonul a zis: „O vedeţi oare pe ea, că nu putea în alt chip să-şi săvîrşească meşteşugul farmecelor sale, pînă ce nu s-a atins cu mîinile de tineri?” După aceea a zis către tineri: „Cum v-a luat vouă femeia aceasta şi mintea, şi puterea cea trupească?” Iar ei au răspuns: „Domnule ighemon, cînd noi am intrat la dînsa, după porunca ta, s-a arătat un tînăr oarecare, frumos la chip şi strălucitor ca soarele. Acela a stat între fecioara aceasta şi între noi, iar pe noi ne-a cuprins frică de strălucirea cea mare a lui, cutremur, întuneric şi slăbirea mădularelor. Astfel, din ceasul acela pînă acum, am fost în uimire. Deci socoteşte tu acum, dacă ea este fermecătoare sau dacă Dumnezeul ei este cu adevărat mare”.

Iar ighemonul a zis către Serafima: „Spune-mi, Serafimo, cu ce meşteşug ai făcut acestea, şi îndată te voi slobozi pe tine”. Serafima a răspuns: „Eu am urît învăţăturile cele rele, şi toţi creştinii, chemînd numele Domnului, gonesc toate descîntecele şi farmecele şi nicidecum nu sunt vătămaţi de ele”. Ighemonul a zis către dînsa: „Văd că mult poţi cu vrăjile tale, însă îţi zic ţie că de nu vei aduce jertfă zeilor mei, îţi voi tăia capul”. Serafima a răspuns: „Fă precum îţi place, dar eu niciodată nu voi aduce jertfă diavolilor tăi şi nici nu voi face voia tatălui tău, satana, fiindcă sunt creştină”.

Atunci ighemonul a poruncit să ardă trupul ei cu două făclii aprinse. Dar îndată făcliile s-au stins şi cei ce o ardeau pe ea au căzut ei înşişi la pămînt. Iar Sfînta Serafima, ridicîndu-şi ochii spre cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, să se înfrunteze şi să se ruşineze toţi vrăjmaşii mei. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze foarte degrab”. Ighemonul a zis către dînsa: „Adu jertfa zeilor, ca să nu mori în chinuri grele”. Serafima a răspuns: „Eu chiar pentru aceea nu aduc jertfă zeilor voştri, ca să nu mor cu moartea cea veşnică”. Ighemonul a zis către dînsa: „Indrăcito şi nebuno, ascultă poruncile împărăteşti şi, închinîndu-te zeilor celor fără de moarte, izbăveşte-te de munci şi de pierzare”.

Serafima a răspuns: „Voi înşivă sunteţi nebuni şi îndrăciţi, căci vă lepădaţi de Dumnezeul cel viu şi adevărat şi vă închinaţi demonilor, cu care o să pieriţi împreună. Iar eu mă aduc jertfa pe mine însumi lui Dumnezeu Cel fără de moarte, numai să binevoiască să mă primească pe mine, chiar şi păcătoasă, însă cu adevărat creştină”.

Acestea auzind ighemonul, a pus s-o bată cu beţe. Şi, împlinindu-se această poruncă, deodată s-a făcut cutremur mare pămîntului şi rupîndu-se o bucată dintr-un băţ cu care sfînta era bătută, a sărit în ochiul cel drept al ighemonului, încît după trei zile a şi orbit. Deci ighemonul, aprinzîndu-se foarte tare de mînie, a dat împotriva ei o osîndă ca acesta: „Pe Serafima, care nu numai poruncile împărăteşti le-a defăimat, ci şi în mari fapte rele s-a aflat, poruncim să fie tăiată cu sabia”.

Astfel a tăiat capul Sfintei fecioare Serafima. Iar Savina cea de neam bun, luînd cu bună cucernicie sfîntul ei trup, a făcut îngropare cinstită şi cuviincioasă unei fecioare şi muceniţe a lui Hristos ca aceasta. Şi a pus-o pe ea chiar în mormîntul său, ca pe o vistierie preamare şi ca pe un mărgăritar preascump, slăvind pe Hristos adevăratul Dumnezeu, Cel slăvit în veci împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic, din numărul celor 70

Adaugat la august 12, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 12, 2020

Acesti Sfinti Apostoli fac parte dintre cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Stradania lor, pentru raspandirea credintei crestine, a fost, adesea, tot atat de insemnata, ca si aceea a unora din cei doisprezece Apostoli. Pentru primejdiile prin care au trecut si pentru muceniceasca moarte, pe care cei mai multi, au indurat-o, din dragoste pentru Hristos si pentru oameni, Biserica a randuit a li se face, in fiecare an, pomenirea astazi, in ziua de 30 iulie, multumindu-le si preamarind ostenelile si patimirile lor apostolesti. Iata, pe scurt, ce ne spun e despre ei Scriptura si Traditia Bisericii.

Sfantul Apostol Sila a propovaduit, mai intai, insotind pe marele Apostol Pavel. Cand Apostolii au statornicit ca paganii, care vin la credinta, nu mai au trebuinta de randuielile legii vechi, scriind si o scrisoare pentru crestinii din Antiohia, atunci printre Apostolii care au mers la Antiohia, sa duca scrisoarea, s-a aflat si Apostolul Sila. Tot impreuna cu Apostolul Pavel a strabatut Siria si Cilicia, intarind Biserica cu darul lui Dumnezeu. Mergand, apoi, in Derbe si in Listra, au luat, de acolo, pe Timotei si s-au dus in Macedonia si la Filipi. Aici, Pavel si Sila au fost prinsi si inchisi in temnita, pentru propovaduirea lor, pusi cu picioarele in butuci si au primit multe lovituri. Dar, un cutremur a rupt incuietorile temnitei, iar temnicerul, lepadandu-se de paganatate, s-a botezat, el si toata casa lui. S-au dus apoi, la Amfiopol si in Tesalonic. De aici, urmariti de iudei, Sila si Timotei s-au ascuns in Bereea, iar Pavel a mers la Atena, in Areopag, si, apoi, la Corint. El s-a facut pe Sila episcop al Corintului. Deci, mult ostenindu-se la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu si semne si minuni facand, Sila s-a dus catre Domnul.

Sfantul Apostol Silvan s-a ostenit impreuna cu Sfintii mari Apostoli Petru si Pavel, la propovaduirea cuvantului. Ca, amandoi Apostolii pomenesc de Silvan, in scrisorile lor. La randul ei, Traditia stie ca Sfantul Silvan a fost sfintit episcop al Tesalonicului si, suferind multe patimiri pentru bunavestirea credintei, s-a suit la Hristos, datatorul cununilor.

Sfantul Apostol Crescent a fost un alt ucenic si ostenitor, la propovaduire, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel. Acesta l-a trimis, mai intai, in Galatia, apoi in Galia si in alte tari mai indepartate. Intorcandu-se in Rasarit, a fost sfintit episcop in Galatia si s-a sfarsit muceniceste, sub imparatia lui Traian.

Sfantul Apostol Epenet este si el ucenic al Sfantului Pavel, pomenit de acesta in Epistola sa catre Romani, cand zice: „Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos” (Rom.16,5).

Ostenindu-se cu raspandirea credintei, a fost sfintit episcop al Cartaginei.

Sfantul Apostol Andronic este unul din cei mai vestiti ucenici ai Sfantului Pavel si este pomenit, de el, tot in Epistola catre Romani, ca unul ce a suferit pentru credinta. A fost sfintit episcop in Panonia.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne izbaveste pe noi in veci! Amin.

Sfantul si Dreptul Evdochim

Adaugat la august 13, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 13, 2020

Sfantul Evdochim a trait pe vremea imparatiei lui Teofil, uratorul lui Hristos si luptatorul impotriva Sfintelor icoane, si era cu neamul din Capadochia, tatal lui avand stralucita dregatorie de senator al imparatiei. Cu acest fel de stare, fericitul Evdochim a fost dat la invatatura, gustand bucuria de a cunoaste adevarul. De asemenea, mult se sarguia sa se faca locas curat al Dumnezeului celui viu, dar nu locuia in pustie, ci in valtoarea lumii, unde clocotesc atatea patimi. Cu multa si neincetata sarguinta se silea, apoi, ziua si noaptea, in citirea dumnezeiestilor Scripturi, veselindu-se cu aceasta indeletnicire, mai mult decat se desfatau cei de o varsta cu el, la ospete, la jocuri si la cantece. Zadarnic se sfatuiau prietenii si cunoscutii sa-l ia cu ei la petreceri si desfatari lumesti; el ramanea statornic felului sau de trai, de viata curata, de rugaciune si de binefaceri.

Ca la multa intelepciune, pe care o agonisise el, a adaugat milostenia si dragostea pentru cei in suferinta. Si se purta ca un tata al saracilor si ca un ocrotitor al vaduvelor si orfanilor, dand imbracaminte celor goi, hrana celor flamanzi, mangaiere celor indurerati.

Pentru faptele lui cele bune si pentru sfanta lui intelepciune, s-a invrednicit de multa cinstire din partea imparatului Teofil, si, peste asteptarile lui, imparatul i-a incredintat inalta dregatorie de conducator al ostilor imparatesti din Capadochia. A trait ani putini, mutandu-se la Domnul in tanara varsta, dar, pana la sfarsitul vietii sale, fericitul a fost cu adevarat cumpana si canon, pazind dreptatea, ajutand pe vaduve si pe cei saraci si facand multa milostenie in toate zilele si, in scurte cuvinte, vietuind dumnezeieste. La vremea sfarsitului sau, trupul fericitului Evdochin a fost ingropat in Capadochia, dar, fiind proslavit de Dumnezeu cu multe minuni, moastele lui au fost mutate la Constantinopol.

Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului

Adaugat la august 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 14, 2020

Aceasta sarbatoare provine dintr-o randuiala mai veche a Bisericii din Constantinopol. La 1 august, o particica din lemnul Sfintei Cruci era scoasa din paraclisul palatului imparatesc si purtata, cu sobor si alai de sarbatoare, la Biserica Sfanta Sofia, unde ramanea, spre mangaierea si cinstirea credinciosilor, pana la 14 august, cand era readusa la palat. Aceasta se facea, se pare, in amintirea aratarii Sfintei Cruci, la biruinta marelui Constantin, asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe raul Tibru (312), precum si a descoperirii lemnului Sfintei Cruci, de catre Sfanta Elena, la Ierusalim.

Dupa o alta traditie, aceasta sarbatoare este legata si de biruinta, in aceeasi zi, a binecredinciosului imparat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea si lumina Cinstitei Cruci a Domnului, ca oarecand Sfantul si marele imparat Constantin.

Impreuna cu celelalte sarbatori ale cinstitei Cruci – Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie si Duminica a treia, a Crucii, a Crucii, din Postul Mare – scoaterea Sfintei Cruci, de azi, ne cheama la o intalnire duhovniceasca cu taina Crucii si la purtarea, in umbra Crucii Domnului, a propriei noastre cruci, data noua, in viata, de Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava si ascultare. Amin.

Sfinţii Mucenici Macabei şi a celor împreună cu dînşii

Adaugat la august 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 14, 2020

Sfinţii Mucenici MacabeiAcesti sfinti martiri au trait sub domnia regelui Siriei Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 i.Hr.) care, dupa ce a adus in sclavie poporul evreu, a incercat sa constrînga pe fiii lui Israel sa isi renege obiceiurile mostenite de la Parintii lor, pentru a-i face sa adopte moravurile pagîne(Rezumat al textului II Macabei 6-7, precum si istorisirea apocrifa intitulata a IV a Carte a Macabeilor care uneori este transmisa sub numele lui Flavius Iosif). In acest scop, el decreta ca toti trebuiau sa manînce carne de porc, animal al necuratiei, interzis de Lege (cf. Levitic 11 :7-8).

Mai intii au incercat sa il constrînga pe dascalul Eleazar (Dupa unii, el era Preot), deschizîndu-i-se gura cu forta. Dar batrînul Sfînt scuipa cu dispret imbucatura. Ramînînd surd la indemnurile celor care il sfatuiau sa se prefaca a se supune pentru a-si salva viata, el le raspunse : „La vîrsta noastra, nu se cuvine sa ne prefacem, de teama ca multi tineri, vazînd pe Eleazar ca ar adopta moravurile strainilor la 90 de ani, sa nu se rataceasca si ei, din cauza mea si a prefacerii mele, si asta numai pentru un capat de viata. As atrage astfel asupra batrînetii mele pîngarire si necinste, si chiar scapînd in prezent de pedeapsa oamenilor, nu as evita, viu sau mort, mîinile AtotPuternicului.” Vorbind astfel, se duse de-a dreptul sa se dea supliciului rotii. In chinuri, arata bravura unui tînar luptator si stîrnea admiratia calailor. Fiind pe punctul de a muri, el declara zîmbind : ” Domnului, care detine Sfînta Stiinta, ii este evident ca, putînd scapa de la moarte, indur sub bici dureri crude in trupul meu, dar ca în sufletul meu le sufar cu bucurie din cauza fricii pe care El mi-o inspira „. Si isi dadu sufletul.

Sapte frati, care fusesera invatati de Eleazar in traditia poporului lor, fura arestati si se prezentara inaintea regelui, asemeni unui cor armonios, in mijlocul caruia se tinea mama lor. Un singur lucru conta pentru ei : ca acest cor, in numar de sapte, numar sacru, binecuvîntat de Dumnezeu, sa nu fie distrus de caderea vreunuia dintre ei. Si se incurajau unul pe altul la marturisire, prin cuvinte ca acestea : „Daca nu murim acum, va trebui oricum sa murim intr-o zi. Sa facem din necesitatea naturii o ocazie de cinstire” (Cf Sfîntul Grigore Teologul, Elogiul Sfintilor Macabei, 7 , PG 35, 924).. Suveranul ceru sa fie instalate inaintea lor instrumentele de tortura si incerca sa ii convinga ; dar, triumfînd in fata argumentelor sale printr-o filozofie de inspiratie divina, ei ii raspunsera prin glasul celui mai in vîrsta : ” Sîntem gata mai degraba sa murim decît sa calcam Legea Parintilor nostri ! „.

Antioh, iesindu-si din fire, dadu ordin sa i se taie limba acestui impertinent, apoi sa ii fie smulsa pielea si sa ii fie taiate extremitatile membrelor. Supus chinurilor rotii, apoi intins pe jaratec, el declara : ” Taiati-mi miinile si picioarele, ardeti-mi carnea, rupeti-mi articulatiile ! Prin toate aceste chinuri, va voi demonstra ca fiii Evreilor sint de neinvins cînd este vorba de virtute ! „.
Transfigurat de foc, parea de nezdruncinat si isi duse la capat marturisirea fara sa scoata macar un geamat, in timp ce mama si fratii sai, incurajati de acest spectacol, se rugau lui Dumnezeu sa le acorde cinstea de a muri in mod destoinic, asemeni lui.
Apoi cel de-al doilea fu supus chinurilor. Cu unghii de fier ii fu taiata bucati carnea apoi fu intins pe o catapulta. Gata sa isi dea sufletul, striga, in limba ebraica : ” Nebunule, ne scoti din viata aceasta, dar Regele lumii ne va invia pentru viata vesnica, pe noi care murim pentru legile lui „. Al treilea isi prezenta cu indrazneala miinile sale calaului declarînd ca avea increderea ca isi va regasi membrele in viata viitoare. Muri in chinurile rotii.

Al patrulea ceru tiranului sa gaseasca cele mai groaznice chinuri, pentru a-i demonstra ca era gata sa rivalizeze in cutezanta cu fratii sai ; inainte de a-i fi smulsa limba, spuse : ” Chiar daca ma lipsesti de organul care imi serveste vorbirii, Dumnezeu aude glasul celor tacuti. Cît de dulce e sa fii schilodit pentru Dumnezeu ! „.

In graba de a triumfa la rîndul sau, al cincilea se prezenta el insusi tortionarilor. Urmatorul fu dat chinurilor rotii iar cînd fu strapuns striga : ” Stiinta pe care o detinem noi din cucernicie este de neinvins ! „.

Acesti atleti de valoare isi sacrificara astfel vietile unul dupa altul, aratînd ca ratiunea iluminata de credinta poate nu doar sa puna stapînire peste patimile sufletului, dar si ca ea triumfa in fata suferintelor si a mortii, caci procura siguranta vietii vesnice si neintinate.

Mama lor, Solomonia, asista la chinurile fiilor sai si, nelasîndu-se nici pe departe prada durerii, cerea fiecaruia dintre ei, in limba Parintilor sai, sa indure plini de curaj incercarea in Numele Domnului si in speranta reinvierii.
Ea le spunea : ” Nu stiu cum ati ajuns in pintecele meu ; nu eu v-am dat viata si mintea ; nu eu am organizat elementele din care sinteti facuti fiecare dintre voi. De aceea, Facatorul lumii, care i-a plamadit pe oameni si care este izvorul fiecarui lucru, va va da, cu mila lui, si mintea si viata, pentru ca voi va dispretuiti voi insiva din cauza Legilor sale „. Cît cel mai tînar dintre cei sapte frati era inca in viata, tiranul ii facu tot felul de promisiuni si, chemind-o pe mama lui, ii ceru sa isi convinga fiul sa isi salveze viata. Trecînd peste orice atasament trupesc, Solomonia se apleca asupra tînarului baiat si ii ceru dimpotriva sa sufere toate durerile, pentru ca ea sa il poata regasi, cu fratii sai, in Imparatie.

Insufletit de un nou elan, fiul sau incepu atunci sa il blesteme pe tiran, prezicîndu-i ca avea in curînd sa sufere dreapta pedeapsa pentru mîndria sa. Si incheie rugîndu-se ca sacrificiul sau si al fratilor sai sa impace mînia cereasca dezlantuita impotriva poporului opresat. Antiohius, ranit in amorul propriu, se dezlantui impotriva Sfîntului Mucenic cu si mai multa cruzime decit impotriva celorlalti. In fine, dupa ce acesta din urma isi dadu sufletul cu slava, Solomonia fu la rîndul ei schingiuita si pleca sa isi regaseasca fiii in corul Sfintilor Mucenici (Dupa IV Mac. 17:1 ,ea se arunca singura in foc, inainte de a fi apucata de calai. Pretioasele sale Moaste sint cinstite astazi in biserica Patriarhatului de la Constantinopol). Caci desi au marturisit inainte de venirea lui Hristos, acesti Sfinti Mucenici nu sint cu nimic mai prejos celor care au urmat Domnului retraindu-i Patima revigoranta, caci credinta in Hristos, care salasluia deja in ei prin speranta reinvierii, e cea care ii facu sa depaseasca orice atasament la cele pamîntesti (Cf. Sf. Grigore Teologul, PG 35, 913).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor noua Mucenici care au marturisit în Perga Pamfiliei: Leontie, Attu, Alexandru, Chindeu, Mnisiteu, Chiriac, Mineu, Catun si Evcleu.

Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfîntului Întîiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

Adaugat la august 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 15, 2020

Sfantul Mucenic şi Arhidiacon ŞtefanAceasta mutare, dupa traditia Bisericii, pe scurt, s-a petrecut asa: Fiind ucis cu pietre de necredinciosi, cinstitul trup al Mucenicului Stefan a fost aruncat, spre hrana cainilor si fiarelor salbatice, stand neingropat doua zile si o noapte. In a doua noapte, Gamaliil, un mare invatator de lege, din Ierusalim, care pretuia invatatura lui Hristos a trimis slujitori sa ridice trupul Mucenicului, si l-a ingropat in satul sau Gafargamala, care se talcuieste satul lui Gamaliil. Multa vreme a tracut, multime nenumarata de alti Mucenici ai credintei crestine au udat cu sangele lor pamantul, pana in zilele marelui Constantin imparatul, cand, Biserica lui Hristos a scapat de cumplitele prigoniri. Intr-acele zile, s-au aflat, printr-o minune, si cinstitele moaste ale Sfantului Stefan, despre care nimeni nu mai stia unde se afla. Si cu multa cinste au fost aduse si asezate in Biserica Sfantului Sion, din Ierusalim. Peste catava vreme, un mare dregator din Constantinopol, numit Alexandru, si femeia sa Iuliana, au plecat la Ierusalim, spre inchinare la Sfintele Locuri, unde, vazand ei minunile Sfantului Stefan, au zidit in Sfanta cetate o biserica noua si frumoasa, pe care au inchinat-o Sfantului, intaiului Mucenic Stefan, apoi, mergand la patriarh, au dobandit invoire, sa se mute Sfintele moaste in biserica cea zidita de dansii. Deci, cand a simtit dregatorul imparatesc Alexandru, ca i se apropie sfarsitul, a rugat, cu limba de moarte, sa i se faca si lui loc, sa-si doarma somnul de veci, langa Sfintele moaste ale Mucenicului.

Deci, voind femeia lui sa se intoarca acasa, in cetatea imparateasca, a tinut sa ia cu dansa si ramasitele pamantesti ale sotului ei. Si, capatand invoire, a desfacut mormintele, dar a luat, din greseala racla cu moastele Sfantului Stefan. Cand a ajuns la Constantinopol, si-a dat seama de greseala savarsita si a vestit pe imparat si pe patriarhul bisericii celei mari. Iar acestia, cu toti preotii din cetate si cu multime de credinciosi, au mers sa ia cu cinste, Sfintele moaste si le-au dus in palatul imparatesc; apoi, zidind imparatul o biserica cu hramul Intaiului Mucenic, a pus acolo moastele Sfantului, intru slava si lauda Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeului nostru, slava!

Tot în aceasta zi, pomenirea Fericitului Vasile cel nebun pentru Hristos, făcătorul de minuni din Moscova.

Cuvioşii Părinţi Isachie, Dalmat şi Faust

Adaugat la august 16, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 16, 2020

Cuviosul Isaachie Marturisitorul Isaachie Marturisitorul era din partile Rasaritului si a venit la Constantinopol, in zilele rau credinciosului Valens, care era arian cu credinta si incepuse razboi impotriva gotilor. Deci, intampinand pe imparat, fericitul Isaachie l-a sfatuit sa deschida biserica dreptcredinciosilor, daca vrea sa nu piara in razboi. Minunandu-se de atata indrazneala, Valens a poruncit sa-l bata si sa-l arunce in maracini. Dar Sfantul, iesind inaintea lui, in alt loc, i-a apucat calul de frau, spunandu-i curat ca, de nu va deschide bisericile, va pieri in razboi. Si proorocia s-a implinit intocmai. Ca, fiind biruit de goti, imparatul a pierit in foc. Dar viata cea placuta lui Dumnezeu, a Cuviosului Isaachie, ravna lui cea mare pentru dreapta credinta, precum si fericitul lui sfarsit sunt scrise, mai pe larg, in ziua de 30 mai, cand Biserica a randuit praznuirea acestui Cuvios.

Cat priveste pe Cuviosul Dalmat, acesta, in viata lui de mirean, a fost ostas, pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Mare si era cinstit mult de imparat. Apoi, lasand toate cele lumesti, a luat cu sine numai pe un fiu al sau, anume Faust, si s-a dus la manastirea Cuviosului Isaachie, aproape de Constantinopol. Si a fost primit de aceasta impreuna cu fiul sau, in randuiala monahiceasca. Si au trait amandoi in post si in rugaciune, ostenindu-se sa implineasca pustnicestile indatoriri. Cand Cuviosul Isaachie a ajuns la adanci batraneti, dorind sa lase manastirea in grija unui om vrednic cu fapta si curat cu inima, a ales pe Dalmat, pe care l-a asezat egumen, in locul lui. Dar la el, mai pe urma, si-a luat si acest asezamant numele de „manastirea lui Dalmat”. Si, staruind pe langa patriarhul de Constantinopol, pe Dalmat l-a sfintit preot. Acesta s-a nevoit inca si cu diavolii cei vazuti, cu ereticii nestorieni, care invatau ca Sfanta Fecioara Maria n-ar fi Nascatoare de Dumnezeu, ci numai nascatoare de om. Si Dalmat a fost de mare ajutor Sfintilor Parinti la cel de-al treilea Sinod a toata lumea, ce s-a tinut la Efes (431), pe vremea imparatiei lui Teodosie cel Tanar (408-450). Si era iubit de imparat si de Sfintii Parinti si l-au randuit pe el arhimandrit in manastirea Dalmatului. Si, placand cu desavarsire lui Dumnezeu, s-a mutat la El, la adanci batraneti. Asemenea si fiul sau Faust, strabatand cu dumnezeiasca ravna toata scara nevointelor pustnicesti, s-a mutat la vesnicele lacasuri si cu Sfintii Parinti s-a numarat, in viata cea fara de moarte.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antonie Romanul din Cetatea Novgorodului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Cosma Sihastrul.

Sfinţii şapte tineri din Efes

Adaugat la august 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 17, 2020

Sfinţii şapte tineri din EfesAcesti sfinti au trait pe vremea prigoanei lui Decius imparatul, fiind fii ai dregatorului cetatii Efes, toti cu credinta in Hristos si marturisind, cu indrazneala, credinta lor. Deci, auzind paganul imparat de ravna propovaduirii lor, a dat porunca sa fie prinsi si adusi, in lanturi, inaintea judecatii lui. Si, de indata, a inceput imparatul sa-i sileasca cu amenintari si fagaduinte, sa se lepede de credinta crestineasca si sa se intoarca la inchinarea idolilor pagani. Dar tinerii l-au infruntat cu barbatie pe imparat, care, vazandu-i nesupusi, cu atata tarie, si, pentru ca fusese chemat in alta parte, de treburile imparatiei, i-a slobozit si le-a dat timp sa se razgandeasca, pana la intoarcerea sa.

Deci, dupa plecarea imparatului, tinerii au folosit libertatea lor, mergand la casa parinteasca, de unde, au luat aur si argint, pentru hrana lor, si, apoi, iesind din cetate, s-au ascuns in pestera ce se afla in muntele Ohlon. Si, petrecand zile multe, se rugau neincetat lui Dumnezeu, ca sa-i izbaveasca de prigoana, iar Iamblic, cel mai tanar dintre ei, mergea in cetate si le cumpara lor hrana. Deci, mergand el odata in cetate, l-a vazut pe imparat si, intorcandu-se in pestera, a spus aceasta fratilor sai. Iar Decius, facand cercetare pentru ei si cunoscand ca se afla in munte, a nascocit o osanda cumplita impotriva lor, punand pe slujitorii imparatesti sa zideasca gura pesterii, pentru ca astfel, tinerii sa moara de foame. Dar aceasta a fost cu pronia cereasca a Iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindca, neincetat rugandu-se, cei sapte tineri au adormit, cu o minunata adormire.

Si anii au urmat sa curga neincetat. Imparatul Decius a murit si alti imparati au luat scaunul imparatiei si valuri nesfarsite de sange crestinesc au adapat pamantul, din pricina prigonitorilor. Intr-un tarziu au ajuns a stapani lumea imparatii crestini. Deci, in zilele imparatului Teodosie cel Tanar (408-450), binevoind Dumnezeu sa arate tuturor ca este o inviere a mortilor, a deschis pestera, printr-un om, care cauta piatra, si a inviat din morti, dupa aproape doua sute de ani, pe cei sapte tineri, care stateau acum impreuna, parandu-li-se ca s-au culcat aseara. Apoi, au trimis pe Iablic in cetate, sa cumpere cele de trebuinta. Si, de mirare lucru a fost cand, efesenii au vazut, umbland, pe ulitele lor, pe un tanar imbracat in haine, care se purtasera in alta vreme si care cumpara hrana cu niste bani de aur, purtand chipul imparatului Decius. Plin de mirare era si tanarul acela, vazand cetatea plina de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri. Si cugeta intru sine, zicand: „Oare acesta este Efesul?”

Deci, s-a facut cercetare si tanarul a vorbit si de fratii sai din pestera. Si s-au dus la pestera episcopul si dregatorul cel mare din Efes si au aflat in gura pesterii un sicrias de arama, cu doua tablite de plumb, pe care era scrisa chinuirea Sfintilor. Apoi, intrand in pestera, au aflat pe Sfinti, treziti ca dintr-un somn, dupa aproape doua sute de ani, ca si cand n-ar fi adormit decat o noapte. Si se minuna toata lumea, proslavind pe Dumnezeu. Iar tinerii, adeverind tuturor credinta invierea mortilor, si-au dat sfintele lor suflete in mainile lui Dumnezeu.

Sfînta Muceniţă Evdochia

Adaugat la august 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 17, 2020

Aceasta Sfînta Mucenita Evdochia era romana crestina din partea rasaritului, din Anatolia si a trait in veacul al IV-lea dupa Hristos. Si a fost luata in robie de Sapor imparatul persilor împreuna cu 9000 de crestini, în urma unui razboi, si a fost dusa în Persia.

Acolo ea a cunoscut credinta crestina pe lînga ceilalti prizonieri si apoi s-a inteleptit pe sine prin rugaciune si citirea dumnezeiestilor Scripturi, încît îi învata si îndemna la rabdare si viata sfînta pe toti robii. Iar femeile persilor aflînd de la robi despre ea, si ele o iubeau, si a întors pe multe la cunostinta lui Dumnezeu. Pentru aceea fiind pîrîta, a fost în multe feluri si în multe rînduri groaznic chinuita. Iar cea din urma data, daca au vazut-o mai mult moarta si fara grai, i-au taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Elefterie.

Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos

Adaugat la august 18, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 18, 2020

Se cuvine sa aveti cunostinta, fratilor, ca ziua de astazi este Inainte-praznuirea Schimbarii la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, sa va adunati in biserici, la toate rugaciunile bisericesti si sa va curatiti prin milostenie. Ca, in aceasta zi, Domnul, Si-a descoperit Lumina dumnezeirii Sale, ascunse in Trupul Sau si a aratat ucenicilor Sai Slava dumnezeirii Sale, pregatindu-i spre intelegerea Invierii Sale si dand Dumnezeu-Tatal adeverire despre Fiul si zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L (Matei,17,5). Ca, aratandu-Si Hristos, in aceasta zi, dumnezeiasca Lui Putere, Slava Lui, Cinstea Lui si Stapanirea Lui, zi vestitoare de bucurie si de mantuire a facut dintr-insa.

Deci, ajungand la aceasta zi, sa o praznuim cu laude dumnezeiesti si, impodobindu-ne prin curatie, sa ne saturam de duhovniceasca mancare, din care sufletul, hranindu-se, nu va muri. Ca, de nu vom asculta cuvintele Sfintelor Scripturi si de nu vom face voia Lui Dumnezeu, atunci, ne vom osandi, cu osanda cea vesnica. Iar, de vom face voia lui Dumnezeu, vietii celei vesnice vom fi mostenitori. Iar cearta si mania sa se lepede de la noi, si asa, cu fapte bune, vom placea lui Hristos-Dumnezeu, asteptand fericita nadejde si desfatare a Imparatiei lui Hristos. Ca la aceasta ne-a chemat pe noi Hristos, cand S-a pogorat din cer, Fiul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, Dumnezeul nostru, Unul fiind din Sfanta Treime, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.