Sfîntul Preacuviosul Paisie de la Neamţ
Adaugat la noiembrie 28, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor
Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamţ s-a născut la douăzeci şi unu decembrie, 1722, în oraşul Poltava din Ucraina, numită pe atunci Malorusia, într-o veche familie de preoţi dintre care unii au îmbrăţişat viaţa monahală, precum bunica şi sora mamei sale. Din botez a primit numele de Petru, după numele fericitului mitropolit moldovean Petru Movilă al Kievului, care se cinsteşte la 21 decembrie, ziua naşterii Cuviosului Paisie. Tatăl său, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama sa Irina se îngrijea de buna creştere a celor doisprezece copii, dintre care fericitul Paisie era al unsprezecelea.
Murind tatăl său, pe cînd Petru avea numai patru ani, binecuvîntata sa mamă i-a dat de mic o educaţie creştinească. La vîrsta de doisprezece ani l-a prezentat arhiepiscopului Kievului, Rafael, care l-a primit să înveţe carte duhovnicească la Şcoala Frăţiei din Kiev, cunoscută şi sub numele de „Academia Movileană”. Aici învăţau carte şi teologie toţi fiii aleşi ai preoţilor şi demnitarilor ucrainieni şi chiar moldoveni, cu care erau în bune relaţii creştineşti.
Scrisoare Iuliei Sisoev, soţia preotului Daniil Sisoev, asasinat la Moscova pe 20 noiembrie 2009
Adaugat la noiembrie 26, 2009 de Victor
Categoria: Stiri
„Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lîngă Crucea Mîntuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte…e bucuria de a veni la mormîntul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.
Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cel care l-a împuşcat a vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a cîştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.
De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos. Continuare…
Cugetare la Pomenirea Sfîntului Ioan Hrisostom [Gură de Aur], Patriarhul Constantinopolului
Adaugat la noiembrie 26, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Nicolae Velimirovici, Vietile Sfintilor
Răsplata şi pedeapsa! Acestea amîndouă sînt în mîinile lui Dumnezeu. Dar aşa cum viaţa aceasta pămîntească o umbră doar este a celei adevărate şi veşnice din Cer, tot astfel răsplata şi pedeapsa aici pe pămînt nişte umbre doar sînt ale răsplatei şi pedepsei care vor fi în Ceruri.
Cei mai odioşi prigonitori ai Sfîntului Ioan Gură de Aur au fost patriarhul Theofil al Alexandriei şi împărăteasa Eudoxia.
Femeia, în viziunea părintelui Arsenie Papacioc
Adaugat la noiembrie 24, 2009 de Victor
Categoria: Arsenie Papacioc, Articole, Familia, Tinerii
„Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!”
Am cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: „iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpînit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut pînă mi-a venit vremea la cuvînt, şi i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, cînd poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, pînă la sfîrşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.
Continuare…
Patriarhul Kiril consideră importantă crearea unei liste a literaturii pseudo-ortodoxe
Adaugat la noiembrie 24, 2009 de Victor
Categoria: Stiri
Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kiril, consideră necesară crearea unei liste a cărţilor, distribuţia cărora nu poate fi făcută în Biserici şi alte instituţii ortodoxe.
„Trebuie publicate atît listele cărţilor recomandate pentru biblioteci, cît şi listele celor nerecomandate”, – a declarat Patriarhul Kiril.
Continuare…
Ministerul Educaţiei vine în întîmpinarea Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove cu privire la predarea religiei în şcoli
Adaugat la noiembrie 18, 2009 de Victor
Categoria: Stiri
În urma examinării demersului comun al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove şi a Asociaţiilor Ortodoxe din Republica Moldova cu privire la predarea în instituţiile de învăţămînt preuniversitar a disciplinei „Educaţia Creştin-Ortodoxă”, Ministerul Educaţiei aduce la cunoştinţă că, ţinînd cont de faptul că Biserica Ortodoxă, prin menirea sa, prin valorile pe care le promovează completează armonios activitatea educaţională promovată de instituţiile de învăţămînt, în planul de învăţămînt pentru ciclul primar, gimnazial, mediu general şi liceal în lista disciplinelor opţionale au fost incluse: „Educaţia Creştin-Ortodoxă”, „Religia” şi „Istoria religiilor”.
Continuare…
Despre Taina Sfantului Maslu
Adaugat la noiembrie 12, 2009 de Victor
Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism
325. Ce este Sfîntul Maslu?
Sfîntul Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credinciosului harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului.
326. Cînd a fost aşezată această Sf. Taină?
Această Sf. Taină a fost aşezată de Însuşi Mîntuitorul, cînd a trimis pe Sf. Apostoli la propovăduire zicînd-le: „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu demoni vor scoate… peste cei bolnavi mîinile îşi vor pune şi se vor face sănătoşi” (Marcu 16, 17-18).
Continuare…
Ortodoxia nu umple cutia postala cu brosuri
Adaugat la noiembrie 11, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Religii si secte
Sunt situatii cand suntem intrebati fara rezerve, de ce nu mergem si noi asemeni neoprotestantilor sa vestim. Ce ar insemna asta? Pai ar trebui sa iesim in strada si sa oprim diverse persoane cu urmatoarele cuvinte: „Iubeste-L pe Iisus?” sau sa mergem pe la casele acestora si sa lasam in usa, in cutia postala, o brosura ce contine cateva versete si imagini.
De ce nu sunt de acord cu o astfel de practica? In primul rand nu as putea sa ies la „vestire” cu gandul ca pana la mine, toti cei intalniti nu L-au cunoscut pe Iisus si astfel, nu au avut posibilitatea sa se indragosteasca de El. Nu as putea sa stau in strada si sa vad in toti cei care trec pe langa mine, niste oameni care traiesc in ignoranta. Pe de alta parte, niciun ortodox nu poate converti pe cineva la Dumnezeu prin propriile puteri. E nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Ce minunat spune Sfantul Apostol Pavel: „…eu am sadit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca. Astfel, nici cel ce sadeste nu e ceva, nici cel ce uda, ci numai Dumnezeu care face sa creasca…”.
Continuare…
Un rabin a editat o carte ce legiferează posibilitatea uciderii neevreilor care reprezintă un pericol pentru existenţa poporului lui Israel
Adaugat la noiembrie 10, 2009 de Victor
Categoria: Stiri
Ierusalim. Un rabin a editat o carte ce legiferează posibilitatea uciderii neevreilor care reprezintă un pericol pentru poporul lui Israel. Cartea legiferează posibilitatea uciderii atît a maturilor cît şi a pruncilor.
Şeful Instituţiei Religioase de Învăţămînt „Od Iosef Hai”, rabinul Iţhak Şapira în noua sa carte „Torat a-Meleh” (una din variantele traducerii poate fi percepută ca o „Teorie a împăratului”) povesteşte în 230 de pagini cum şi în ce circumstanţe se pot înlătura duşmanii poporului lui Israel.
Recomandaţiile de a citi această carte, care prea puţin probabil că va deveni un „bestseller”, şi care au stîrnit deja mult scandal în cercurile religioase, au fost făcute de aşa rabini cunoscuţi ca Iţhak Ginsbug, Dov Lior, Iacob Iosef.
Continuare…
Despre aceea că nu se cuvine să ne lăsăm stăpîniţi de iubirea de arginţi, ci să ne punem nădejdea noastră doar în Unul Dumnezeu
Adaugat la noiembrie 10, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Dimitrie al Rostovului
1. „Bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea” – grăieşte proorocul (Psalm 61, 10). Mare nebunie este să-ţi alipeşti inima de mlaştină şi să ai nădejde întru pierzătoarea agonisire de argint. Aşadar, nu-ţi pune nădejdea în bogăţia stricăcioasă şi nu umbla după aur – căci acela care iubeşte aurul nu se va îndreptăţi -, ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu Cel Viu, Care este pururi, Care toate le-a zidit; iar comoara de aur şi argint este lucrare a mîinilor omeneşti – aceasta piere mai curînd decît a fost adunată.
Continuare…