Despre aceea că nu se cuvine să ne lăsăm stăpâniţi de iubirea de arginţi, ci să ne punem nădejdea noastră doar în Unul Dumnezeu
November 10, 2009 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Dimitrie al Rostovului
1. “Bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea” - grăieşte proorocul (Psalm 61, 10). Mare nebunie este să-ţi alipeşti inima de mlaştină şi să ai nădejde întru pierzătoarea agonisire de argint. Aşadar, nu-ţi pune nădejdea în bogăţia stricăcioasă şi nu umbla după aur - căci acela care iubeşte aurul nu se va îndreptăţi -, ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu Cel Viu, Care este pururi, Care toate le-a zidit; iar comoara de aur şi argint este lucrare a mâinilor omeneşti - aceasta piere mai curând decât a fost adunată.
2. Cela ce eşti legat cu iubirea de argint, nu fi zgârcit la a da celor în nevoie - ca să nu te stăpânească necredinţa. Atunci când faci un bine, nu te teme că ţi se va împuţina ceva în această lume. De câtă vreme este această lume şi încă nimic întru ea nu s-a împuţinat! Nici soarele nu s-a schimbat, nici râurile nu au încetat să curgă, nici pământul nu a încetat să dea cele de trebuinţă - şi aur şi argint dăruieşte şi niciodată nu încetează să dea; câtă vreme mai stă această lume unele merg în pământ, altele ies din pământ; asemenea aurului şi argintului, tot astfel sunt şi cele trebuincioase vieţii.
3. Nu te teme că vei sărăci întru ceva. Nu ai avut până acum nimic, iar acum ai, iar dacă încă nu ai, atunci vei avea. Căci, Cel Care a zidit toate nu a sărăcit şi nu va sărăci niciodată. Crede întru aceasta cu tărie. Cel Care a adus toate dintru nefiinţă întru fiinţă, Cel Care dă hrană celor flămânzi şi satură orice vietate, nu a sărăcit şi este mult prea îndestulat cu de toate. Nu fi zgârcit în a da celor care cer şi nu te întoarce de la Cel în numele Căruia cer; dă toate Celui Care îţi dă - şi vei primi de la El însutit.
4. Nu te lăcomi la bunuri străine, căci şi ale tale curând le vei părăsi. Nu râvni la agoniseala deşartă a oarecăror lucruri, căci atunci când vei pleca de aici, nu vei lua nimic cu tine. Gol în lume ai venit - gol dintru acestea vei şi pleca. Mulţi au avut îndestul, dar, lăsând toate, au plecat dintru această lume cu mâinile deşarte şi cu sufletul pustiit. Nu dori şi nu nădăjdui întru multa agoniseală - ca să nu te asemeni bogatului, care a stricat jitniţa mai mică, pentru ca să facă una mai mare, şi care zicea: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” (Luca 12, 19), dar care a auzit: “Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20).
5. Nu alerga după multe şi fii mulţumitor pentru puţine. Căci mulţi aleargă după multe, mulţi caută multe, se grijesc de toate, dar, lăsând şi cele puţine, nimic nu pot să ia cu sine de aici. Mai bine să ai aici puţine cu mulţumire, decât să alergi fără de minte după mult: “mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor” (Psalm 36, 16). Căci tot ce vei agonisi şi dobândi aici, va rămâne pe pământ, iar tu, lăsând toate, te vei aşeza în mormânt cu şi sufletul deşert vei pleca dincolo.
6. Nu-ţi alipi inima ta de aur şi argint şi de toată agoniseala pământească, pentru ca nu cumva, însuţi să cobori întru cele mai de jos ale pământului, “căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei , 21). Nu te lăsa legat de iubirea de argint - ca să nu se întoarcă de la tine dragostea lui Dumnezeu. Nu te zgârci în a da celor nevoiaşi - ca să nu te lipseşti şi tu de toate ale tale. Nu-ţi închide mâna de la a face milostivire - ca să nu-ţi încui ţie uşile milostivirii lui Dumnezeu, ca să nu te afli în afara locaşurilor lui Hristos. “Fericit cel ce caută la sărman şi la sărac; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalm 40, 1). Şi “fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” - a grăit Domnul (Matei 5, 7).
7. Nu te lăsa robit de iubirea de argint, ca să nu fii numărat la Dumnezeu cu închinătorii la idoli, căci iubirea de argint este “închinare la idoli” - grăieşte Apostolul (Coloseni 3, 5). Cel ce boleşte cu iubirea de argint şi cu lăcomie, se aseamănă iadului fără de saţ: iubeşte să ia de la toţi şi nu iubeşte să dea nimănui. Dacă ar fi agonisit bogăţia întregii lumi, nu s-ar fi săturat; ochii lui sunt mai adânci decât orice prăpastie care niciodată nu poate fi umplută şi săturată. Chiar de are multe omul, însă şi mai multe îşi doreşte. Chiar de ar aduna şi bogăţie nemăsurată, nici atunci nu se mulţumeşte şi niciodată nu va înceta să-şi dorească mai mult, până ce nu va fi acoperit cu pământ.
8. Fii darnic şi milostiv - ca să dobândeşti de la Domnul milostivire pentru sufletul tău în ziua Judecăţii. De ce să te zgârceşti zadarnic, când nimic nu vei duce cu tine, ci vei pleca de aici gol?! Mulţi, multe şi nenumărate bogăţii şi comori au adunat, dar nimic nu au luat cu ei - toate comorile lor, toată bogăţia lor au lăsat-o altora pe pământ: au plecat de aici cu mâinile goale şi cu sufletele ruşinate - şi au putrezit în morminte şi bogăţia lor a pierit fără de veste, iar pomenirea lor s-a stins cu sunet.
9. “Deşi ca o umbră se trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele” - spune Proorocul (Psalm 38, 9-10). Cu adevărat, în deşert se tulbură tot cel ce adună comori pe pământ, căci nu ştie cui le lasă, nu ştie cine are să le moştenească. Fericit este omul care, toată comoara sa, toată bogăţia sa, toată nădejdea sa o pune în Dumnezeu! Unul ca acesta “adună comori în Cer, unde nici viermele, nici molia nu le strică, nici furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” - grăieşte Domnul (Matei 6, 20-21).
10. Aşadar, nu te lăcomi la multa agoniseală de aur şi argint - aceste drojdii ale pământului -, căci toate aici vor rămâne, iar tu însuţi te vei face pământ, dintru care ai fost luat. Nu te înşela cu lucrurile trecătoare, căci nici tu însuţi nu eşti veşnic. Nu alerga foarte după cele ce le vei părăsi fără de voie. Nu-ţi alipi inima de lucrurile de acum, căci ele degrab vor pleca de la tine. Urăşte toate cele pământeşti şi te vei îmbogăţi cu cele cereşti. Urăşte cele trecătoare şi vei dobândi cele nepieritoare şi te vei învrednici de bunurile veşnice întru Iisus Hristos, Domnul nostru.
Sfântul Dimitrie al Rostovului
/orthoblog.ro/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

