Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Despre voia lui Dumnezeu şi libertate

Adaugat la ianuarie 3, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

Mare bine este să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul şi nu alte gînduri, şi el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată şi simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul.

Cînd sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este învăţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi. Dar rareori se întîmplă ca învăţătorul sufletului să fie Domnul însuşi prin harul Duhului Sfînt, şi puţini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vieţuiesc după voia lui Dumnezeu.
Continuare…

Cum să ne purtăm în bogăţie?

Adaugat la decembrie 24, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti

Dacă eşti bogat, adică dacă ai mult mai mult decît pentru nevoile de bază ale vieţii tale, iată ce ai de făcut:

1. Să nu crezi, aşa cum mulţi bogaţi nesăbuiţi cred, că bogăţia ta se datorează inteligenţei, deşteptăciunii sau efortului tău. Deşi tu poate eşti inteligent, deştept, energic cu adevărat, să nu-ţi atribui niciodată dobîndirea bogăţiei, ci să gîndeşti aşa: cine ţi-a dat inteligenţa? Cine ţi-a dat şi cine îţi dă sănătate şi putere ca să poţi munci? Cine binecuvîntează truda ta cu reuşita pe care o doreşti, în timp ce mulţi alţi oameni, nu mai puţin inteligenţi şi harnici ca tine, de-abia îşi obţin bucata zilnică de pîine? Continuare…

Despre slava deşartă

Adaugat la decembrie 23, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Casian

A È™aptea luptă o avem împotriva duhului slavei deÈ™arte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subÈ›ire şi nu o bagă de seamă uÈ™or nici însuÈ™i cel ce pătimeÈ™te de dînsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uÈ™oară oarecum lupta cu dînsele, căci sufletul cunoaÈ™te pe potrivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvîntul şi prin rugăciune. Dar păcatul slavei deÈ™arte, avînd multe înfăÈ›iÈ™ări, precum s-a zis, este greu de biruit. El încearcă să săgeteze pe ostaÈ™ul lui Hristos prin orice îndeletnicire, prin glas, prin cuvînt, prin tăcere, prin lucru, prin priveghere, posturi, rugăciune, citire, liniÈ™te, pînă şi prin îndelunga răbdare. Continuare…

Şi tu te rogi cu nesinceritate?

Adaugat la decembrie 21, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt

Mulţi oameni nu se roagă cu sinceritate, le-a intrat în obicei un mod făţarnic de a se ruga. Ei înşişi nu-şi dau seama şi nici nu vor să-şi dea seama că se roagă fals, nu în duh şi adevăr, iar dacă cineva le-ar atrage atenţia, s-ar mînia pe acela, convinşi că reproşul care li se aduce este o neobrăzată neghiobie. Omul nu ajunge dintr-o dată la făţărnicie. Poate că la început se va fi rugat într-adevăr sincer, apoi, fiindcă o rugăciune pornită din inimă cere un efort considerabil, la care nu totdeauna te poţi supune, fiindcă „“ s-a spus „“ ,„împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă” (Matei 11, l2), omul începe să se roage mai mult cu buzele, superficial, fără suflet, deoarece e mult mai uşor.
Continuare…

Despre folosul ce se dobandeste din prietenia duhovniceasca si despre cat de vatamatoare sunt tovarasiile lumesti

Adaugat la decembrie 17, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Paisie Aghioritul

Fratietatea

– Parinte, ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei”¦

– Sa va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa cultivati dragostea cea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste, precum are mama pentru copilul ei. Sa existe fratietate, jertfa, caci incet-incet vom trece si prin zile grele.

Fireste, noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor insa li se cere sa aiba relatii cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care se nevoieste in lume se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie „“ mai ales in vremea in care traim „“ de prietenia cea buna. Contactul cu oamenii duhovnicesti ajuta mult „“ mai mult decat studiul duhovnicesc „“ deoarece aceasta bucurie a legaturii duhovnicesti ii da o mare dorinta sa se nevoiasca duhovniceste. Inca si la lucru, intr-o slujba obsteasca etc., este bine ca oamenii duhovnicesti sa se cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate, sa presupunem, sa apara o problema intre colegi, sa trebuiasca sa se sprijine reciproc, dar unul sa sovaie sa vorbeasca celuilalt, daca nu se cunosc.
Continuare…

Despre trandavie

Adaugat la decembrie 9, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Casian

A È™asea lupta o avem împotriva duhului trîndaviei, care e înjugat cu duhul întristarii si lucreaza împreuna. Cumplit si apasator e acest drac si neîncetat razboieste pe monahi. El cade pe la al saselea ceas peste monah, pricinuindu-i moleseala, întristare si scîrba chiar si fata de locul unde se afla si de fratii cu care petrece, ba si fata de orice lucrare si de însasi citirea dumnezeiestilor Scripturi. Îi pune în minte si gînduri de mutare, soptindu-i ca de nu se va muta într-alte locuri, desarta îi va fi toata vremea si osteneala. Pe lînga acestea mai stîrneste si foame într-însul pe la al saselea ceas, cîta nu i s-ar fi întîmplat chiar dupa un post de trei zile, sau dupa un drum foarte îndelungat, sau dupa o osteneala grea. Continuare…

Despre har – Sf.Siluan Athonitul

Adaugat la decembrie 2, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

N-am adus în mănăstire decît păcatele mele şi nu ştiu de ce Domnul mi-a dăruit, pe cînd eram încă tînăr începător, atît de mult har al Sfîntului Duh, că sufletul şi trupul meu erau pline de har, şi harul era ca la mucenici, şi trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.

Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfînt: nici nu ştiam că este Duh Sfînt, cum vine şi ce lucrează El în suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.

O, Duhule Sfinte, drag eşti Tu sufletului! Nu e cu putinţă să Te descriu, dar sufletul cunoaşte venirea Ta şi Tu dai pace minţii şi dulceaţă inimii.

Domnul spune: „învăţaţi de la Mine că sunt blînd şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 19]. Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfînt: căci numai în Duhul Sfînt îşi găseşte sufletul odihna desăvîrşită.
Continuare…

Despre întristare

Adaugat la decembrie 1, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Casian

A cincea lupta o avem împotriva duhului întristarii, care întuneca sufletul ca sa nu poata avea nici o vedere duhovniceasca si-l opreste de la toata lucrarea cea buna. Cînd duhul acesta viclean tabaraste asupra sufletului si-l întuneca în întregime, nu-i mai îngaduie sa-si faca rugaciunile cu osîrdie, nici sa staruie cu folos pe lînga sfintele citiri si nu rabda pe om sa fie blînd si smerit fata de frati; îi pricinuieste scîrba fata de toate lucrurile si fata de însasi fagaduinta vietii. Continuare…

Despre influenta raului si vointa omului

Adaugat la noiembrie 18, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Paisie Aghioritul

Lumea se influenÈ›ează repede È™i spre bine, È™i spre rău.

Spre rău se influenÈ›ează mai uÈ™or, pentru că acolo ajută È™i diavolul.

Spune, de pildă, unuia să lase fumatul că îl vatămă. De îndată ce se va hotărî să-l lase, diavolul va merge È™i-i va spune: „Èšigara cealaltă are mai puÈ›ină otravă, cealaltă are filtru È™i curăÈ›ă”¦ Fumează de acelea, că nu te vor vătăma”.
Continuare…

Despre mînie

Adaugat la noiembrie 16, 2010 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Casian

A patra lupta o avem împotriva duhului mîniei. Si cîta trebuinta este sa taiem, cu ajutorul lui Dumnezeu veninul cel purtator de moarte al duhului acestuia, din adîncul sufletului nostru! Caci mocnind acesta tainuit în inima noastra si orbind cu tulburari întunecate ochii inimii, nu putem dobîndi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici patrunderea cunostintei duhovnicesti. De asemenea nu putem pazi desavîrsirea sfatului bun si nu ne putem face partasi vietii adevarate, iar mintea noastra nu va ajunge în stare sa priveasca lumina dumnezeiasca. Continuare…