Noi ne facem singuri răni grave
Adaugat la iunie 29, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Luca al Crimeii
Nu puţini sunt între noi cei care se cred evlavioşi, dar nu îşi înfrânează limba; nu puţini sînt cei care după ce se întorc de la biserică, unde au ascultat cuvintele lui Hristos şi chiar s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Lui, varsă cuvinte rele şi veninoase peste aproapele lor. Dar câţi nu sunt între noi cei ale căror guri nu-s îngrădite cu nimic, ci vorbesc mereu, fără contenire, pălăvrăgind şi iar pălăvrăgind de dimineaţa până seara! Continuare…
Parabola drahmei pierdute și taina universului
Adaugat la iunie 28, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Nicolae Velimirovici, Pilde si povestiri
Puteți crede că Mântuitorul Hristos s-a înfățișat pe Sine sub înfățișarea unei femei, în două din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei măsuri de făina și a făcut aluat. Dar mai întâi să vorbim despre cealaltă, în care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme și a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mântuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurtă, o vom cita în întregime.
„Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește? Și găsind-o, cheama prietenele și vecinele sale, spunându-le: Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem” (Luca 15:8-9).
La prima privire această parabola pare atât de simplă, sau chiar naivă, încât nu îl impresionează pe cititorul Evangheliei. De fapt, în aceasta parabola simplă ni se dezvăluie taina universului.
Dacă o luăm în mod literal, stârneste nedumerirea. Femeia a pierdut doar o drahmă. Chiar și zece drahme nu reprezintă o sumă mare; de fapt, o femeie care are doar zece drahme trebuie să fie foarte săracă. Să presupunem, înainte de toate, că găsirea drahmei pierdute a însemnat un mare câștig pentru ea. Și totuși se prezintă ca un paradox, căci cum se face ca, deși fiind atât de săracă, ea aprinde lămpile, mătură casa și își cheamă toate prietenele și vecinele pentru a-i împărtași bucuria? Și totul pentru o singură drahma! Continuare…
Predică la Duminica a IV-a după Rusalii
Adaugat la iunie 24, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Ilie Cleopa, Predici
Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13)
Iubiţi credincioşi,
În Sfînta Evanghelie de astăzi se arată cum a vindecat Mîntuitorul pe sluga greu bolnavă a unui conducător de oşti roman care locuia în Capernaum, un mic oraş de lîngă Marea Galileei. Minunea aceasta însă are cîteva caracteristici aparte. Ea s-a săvîrşit datorită credinţei dregătorului roman păgîn, care se închina la idoli. Apoi poate şi sluga lui, care zăcea în casă bolnav, era tot păgîn, deci străin de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem că Mîntuitorul vindecă bolnavul de la distanţă, fără să fie adus de faţă, ceea ce mai rar se întîmplă. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceţi-l aici la Mine! Iar pe alţii îi întreba: Crezi că pot să fac Eu aceasta? Şi dacă bolnavul sau părinţii şi însoţitorii lui mărturiseau cu tărie credinţa în minunile lui Dumnezeu, îndată minunea se săvîrşea şi bolnavul se făcea sănătos de orice boală era cuprins.
Ţine-ţi mintea in iad şi nu deznădăjdui
Adaugat la iunie 22, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul, Sofronie Saharov
Ţine-ţi mintea in iad şi nu deznădăjdui
Neînţeleasă grăire! Ce înseamnă a ţine mintea în iad? Nu înseamnă oare a-ţi închipui ceva asemănător cu picturile ieftine zugrăvite de închipuirea naivă a omului? În acest caz – nu. Părintele Siluan, ca şi altor mari Părinţi – de pildă Antonie cel Mare, Sisoe cel Mare, Macarie şi Pimen cei mari – li s-a dat în timpul vieţii să trăiască real starea chinurilor iadului. Drept urmare a repetării acestei stări ea se întipăreşte adânc în inima lor, astfel încât pot în chip voit să şi-o reînnoiască în suflet, să se întoarcă la ea printr-o mişcare lăuntrică a duhului. Iar ei recurgeau la această lucrare de fiecare dată când în sufletul lor se ivea vreo patimă, mai cu seamă cea mai adâncă şi mai subţire dintre ele – mândria.
Continuare…
Toată viaţa cădem şi ne ridicăm, ne poticnim şi ne îndreptăm
Adaugat la iunie 15, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Krestiankin
Eu, spre deosebire de tine, nu mă îndoiesc de mila Domnului faţă de tine. Dar oare ştii de ce? Pentru că ţi-ai dat inima neîmpărţită Domnului şi ai păstrat aceste simţiri chiar în vremuri în care puţini sunt cei care mărturisesc pe faţă că sunt credincioşi.
Cine nu are păcate mai mici sau mai mari, cine este eliberat de neputinţele omeneşti şi de năvălirea vrăjmaşului atunci când se tulbură conştiinţa? Furtunile trec şi omul iarăşi se încălzeşte la căldura iubirii dumnezeieşti. Astfel, se poate spune că toată viaţa cădem şi ne ridicăm, ne poticnim şi ne îndreptăm. De ce a îngăduit Domnul să fie aşa? Oare nu pentru că El a venit să mântuiască nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu?
Continuare…
Vedem peste tot domnia raţiunii – Sf. Ioan de Kronstadt
Adaugat la iunie 14, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan de Kronstadt
Ne putem bucura de raţiune deoarece există o raţiune nemărginită, după cum putem inspira aerul fiindcă există un spaţiu aerian nemărginit. De aceea şi numim inspiraţie toate gândurile luminoase despre un lucru sau altul. Gândirea noastră decurge necontenit în condiţiile existenţei unui Duh gânditor nemărginit.
Continuare…
Nu trebuie sa va puneti cu cei furiosi
Adaugat la iunie 13, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur
Când vedeți un om ieșit din fire, cu atât mai mult nu-i faceți împotrivire. Nebunia lui de aceasta are nevoie, ca să se producă.
Cu cât mai greu vă batjocorește, cu atât mai multa blândețe arătați-i… Cu omul acesta e ca şi cu cel prins de friguri, căruia trebuie să-i facem pe plac, când răul îl zgâlțâie mai tare.
Continuare…
De ce nu ne iubim unii pe alţii?
Adaugat la iunie 11, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Luca al Crimeii
De ce nu ne iubim unii pe alţii? Fiindcă nu-L iubim pe Dumnezeu. Iar pe Dumnezeu nu-L iubim fiindcă avem credinţă slabă. De asta nu-L simţim pe Dumnezeu în inima noastră, de asta nu trăim în El şi nu-L cunoaştem, fiindcă citim puţin Evanghelia şi nu înţelegem în Dumnezeu toate întâmplările şi lucrurile din viaţa noastră, nu înţelegem că toate ne sunt trimise prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Continuare…
Predica la Duminica a II-a după Rusalii
Adaugat la iunie 10, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Nicolae Velimirovici, Predici
Iar Iisus, umblînd pe lîngă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsînd mrejele, au mers după El. De acolo, mergînd mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregîndu-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsînd corabia şi pe tatăl lor, au mers după El Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţînd în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
De ce se grăbesc atît de mult oamenii în zilele noastre ? Ca să-şi vadă cît mai repede strădaniile încununate de succes! Iar succesul vine, şi se duce, şi lasă în urmă o umbră de tristeţe.
Continuare…
Sfîntul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul de minuni
Adaugat la iunie 9, 2018 de Victor
Categoria: Articole, Minunile Ortodoxiei, Vietile Sfintilor
Patria natală – Rusia
Sfîntul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfîrşitul veacului al şaptesprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfîntul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a ridicat împotriva turcilor în 1711.
Prizonier de război
Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului, sfîntul Ioan a fost vîndut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcîndu-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi, vai!, cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani.
Sfîntul Ioan însă făcea parte dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Bătrîneţile cinstite nu sunt cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vîrsta bătrîneţilor – o viaţă fără prihană”. Împodobit deci cu înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adică – necredincios.
Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, sfîntul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi lepede credinţa că ar prefera să moară decît să cadă în acest înfricoşător păcat. Agăi turc i-a spus: „Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sîrguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decît credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri”. Continuare…
