Ţine-ţi mintea in iad şi nu deznădăjdui
iunie 22, 2018 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul, Sofronie Saharov
Ţine-ţi mintea in iad şi nu deznădăjdui
Neînţeleasă grăire! Ce înseamnă a ţine mintea în iad? Nu înseamnă oare a-ţi închipui ceva asemănător cu picturile ieftine zugrăvite de închipuirea naivă a omului? În acest caz – nu. Părintele Siluan, ca şi altor mari Părinţi – de pildă Antonie cel Mare, Sisoe cel Mare, Macarie şi Pimen cei mari – li s-a dat în timpul vieţii să trăiască real starea chinurilor iadului. Drept urmare a repetării acestei stări ea se întipăreşte adânc în inima lor, astfel încât pot în chip voit să şi-o reînnoiască în suflet, să se întoarcă la ea printr-o mişcare lăuntrică a duhului. Iar ei recurgeau la această lucrare de fiecare dată când în sufletul lor se ivea vreo patimă, mai cu seamă cea mai adâncă şi mai subţire dintre ele – mândria.
Lupta cu mândria este ultima treaptă a luptei cu patimile. În prima perioadă nevoitorii se luptă cu patimile grosolane trupeşti, apoi cu iuţimea şi, în sfârşit, cu mândria. Ultima luptă este, fără îndoială, cea mai grea. Ştiind dintr-o lungă cercare că mândria duce la pierderea harului, nevoitorul, printr-o anume mişcare lăuntrică, se pogoară cu sufletul în iad, şi în focul iadului arde în sine toată lucrarea patimilor.
Stareţul observa că majoritatea oamenilor, apropiindu-se de acest hotar, se îngrozesc, din lipsă de bărbăţie, şi nu fac faţă. Iată de ce şi Marele Sisoe vorbea despre aceasta sub formă de întrebare: Cine poate purta gândul lui Antonie? Totuşi cunosc un om (era chiar el, Sisoe) care poate să-l poarte.
Stareţul Siluan lămurea că Sisoe avea în vedere gândul pe care Marele Antonie îl învăţase de la curelarul din Alexandria. Cuviosul Antonie se ruga ca Domnul să-i descopere măsura la care ajunsese. Şi îi fu vestit că la măsura curelarului el nu ajunsese. Ajungând la curelar, Cuviosul îl întreabă cum trăieşte, iar acela răspunde că o treime din câştig o dădea Bisericii, o treime săracilor, iar restul păstra pentru propriile nevoi. Antonie, care îşi lepădase toate avuţiile şi trăia în pustie într-o mai mare sărăcie decât curelarul nu se uimi de o asemenea lucrare. Nu în aceasta îl întrecea. Atunci îi spuse curelarului: Domnul m-a trimis la tine să aflu cum vieţuieşti. Smeritul curelar îl cinstea pe Antonie şi, înfricoşându-se de un astfel de cuvânt, îi spuse: Nimica fac, doar lucrez, mă uit la trecători şi gândesc: Toţi se vor mântui, eu unul voi pieri.
Antonie fusese trimis de Dumnezeu să înveţe de la curelar. Antonie care fusese pregătit spre a înţelege drept acel cuvânt printr-o îndelungă şi deosebită nevoinţă, de care întreg Eghipetul se uimea, din darul lui Dumnezeu a simţit puterea gândului curelarului şi a înţeles cu adevărat că la măsura lui nu ajunsese. Întorcându-se în pustie, a început să se înveţe acea lucrare.
Marelui Antonie, întemeietorul monahismului răsăritean, îi fusese dat, împreună cu înţelegerea, şi puterea de a purta gândul. El îi învaţă acea lucrare şi pe sihaştrii în stare a primi nu lapte, ci hrană tare. De la el au învăţat-o şi alţi mari Părinţi ai pustiei, şi au trecut-o drept moştenire, drept comoară nepreţuită veacurilor următoare. Acceaşi lucrare îmbracă la fiecare o altă expresie; astfel, Pimen cel Mare spunea ucenicilor: Credeţi-mă, fiilor, unde satana este, acolo şi eu voi fi; dar, în esenţă, ea revine la aceeaşi.
Fericitul Stareţ Siluan spunea că mulţi nevoitori apropiindu-se de această stare, de neapărată trebuinţă pentru curăţirea de patimi, deznădăjduiesc, şi de aceea nu pot merge mai departe. Dar cel ce ştie că Domnul mult ne iubeşte, se slobozeşte de lucrarea pierzătoare a ultimei deznădejdi şi pricepe cum înţelept să stea la hotarul ei, astfel încât şi arde în sine, prin puterea flăcării iadului, toată patima, fără ca în acelaşi timp să cadă pradă deznădejdii.
Povestirea Stareţului este simplă, precum simplu a fost şi cuvântul curelarului din Alexandria, precum simplu vorbea şi Cuviosul Sisoe cel Mare sau Cuviosul Pimen, sau ceilalţi Părinţi; puterea cuvântului însă şi adâncul tainei acelei lucrări rămân necunoscute tot celui ce nu a cercat, asemenea lor, muncile iadului pe de-o parte, şi marile daruri ale harului, pe de alta.
Arhimandritul Sofronie
“Cuviosul Siluan Athonitul”
traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia 2009
/siluanathonitul.wordpress.com/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.