Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Din 3 august, „Adevărul“ îţi aduce o Biblie sectară la chioşcurile de presă şi librăriile din Republica Moldova

Adaugat la iulie 27, 2012 de Victor
Categoria: Atitudini, Stiri

Publicația „Adevărul” pe care o urmăresc cu mult interes, în același timp, apreciindu-i profesionalismul jurnaliștilor, vine astăzi cu un nou anunț editorial pentru cititorii basarabeni: „Din 3 august, „Adevărul“ îţi aduce Biblia într-un nou format, la chioşcurile de presă şi librăriile din Republica Moldova”. Mărturisesc faptul că am rămas surprins și întristat.

Într-o postare recentă aminteam de cazul când teologul clujean Radu Preda a fost folosit pentru a promova această biblie pe care dânsul a numit-o falsă. În ziua când a fost difuzat interviul, Patriarhia Română a venit cu un comunicat în această privință subliniind printre altele că „mai mulţi credincioşi ortodocşi … au fost induşi în eroare de către cotidianul Adevărul prin oferirea spre vânzare a unei Biblii neoprotestante”.
Continuare…

Sfînta şi Dreapta Olga, doamna Rusiei

Adaugat la iulie 24, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfînta şi Dreapta Olga, doamna RusieiLa sfîrşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pămîntul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credinţe în Hristos – Soarele dreptăţii. Ea era de neam vestit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel slăvit, care a stăpînit în marele Novgorod mai înainte de cnejii Rusiei şi cu al cărui sfat a fost chemat Ruric cu fraţii săi de la nemţi, ca să ia marea domnie a Rusiei.

Olga s-a născut în satul Vibuţca, care şi acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp încă nu era. Deci Olga, deşi că a fost crescută în păgînătatea închinării la idoli, însă a fost deprinsă întru bună învăţătură de părinţii cinstiţi, pentru că era foarte înţeleaptă şi întreagă la minte, precum se va arăta din cuvîntul ce ne stă înainte.

Ruric, marele domn al Rusiei, murind, a lăsat după dînsul pe fiul său, Igor, pe care, fiind încă mic cu anii, l-a încredinţat cu domnia lui Oleg, ruda sa, pînă cînd va veni în vîrstă. Iar Oleg, adunînd oaste multă, s-a dus în Kiev, avînd cu dînsul şi pe micul Igor, moştenitorul domniei. Acolo, omorînd pe Oscold şi pe Dira, a luat Kievul în stăpînirea sa şi s-a făcut singur stăpînitor al tuturor părţilor Rusiei, păzind acea mare domnie pentru nepotul său, Igor Ruricovici. Şi, de la început, Oleg stătea uneori în Kiev, alteori în marele Novgorod, ocîrmuindu-şi stăpînirea sa.
Continuare…

Părinte Arsenie Papacioc – Cuvinte alese

Adaugat la iulie 19, 2012 de Victor
Categoria: Arsenie Papacioc, Articole, Cuvinte duhovnicesti

Smerenia

Omul smerit nu se vede niciodata smerit… pentru ca n-ar mai fi smerit!

Smerenia este singura forta care poate elibera orice suflet si orice popor.

Exista o singura Cale: smerenia!

S-a smerit Hristos si noi sa nu fim smeriti?

Vreti sa biruiti: smeriti-va si nu judecati pe nimeni. Pentru ca in felul acesta veti fi liberi.

Smerenia te duce pana la Dumnezeu, iar dragostea gusta din Dumnezeu!
Continuare…

Parintele Sofronie Saharov ne invata cum sa traim in relatie cu semenii

Adaugat la iulie 16, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Sofronie Saharov

“Straduiti-va sa nu acuzati niciodata pe altul, ci rugati-va pentru el. A judeca pe cineva pentru lipsurile pe care le are, inseamna sa nu-ti vezi propriile tale defecte.

In starea noastra de cadere suntem incapabili sa judecam, in mod corect, pe fratele nostru. Sa nu fiti atat de siguri ca fratele vostru se inseala. Nu-l judecati.

Este preferabil sa nu judecam. A trai in frica de Dumnezeu inseamna a-ti fi teama sa judeci pe altul intr-o maniera pacatoasa si nu asa cum l-ar judeca Dumnezeu.
Continuare…

Slujba Sfintelor Taine. Hirotonia

Adaugat la iulie 9, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Catehism, Slujbele Bisericii

199. Ce sunt hirotonia şi hirotesia?

Hirotonia e cuvânt grecesc, care se tălmăceşte: alegere prin ridicarea şi punerea mâinilor, pentru ca orice har în legătura cu gradele preoţiei se dă prin punerea mâinilor Episcopului.
Prin Taina Hirotoniei se aşează în Biserică cele trei trepte sau stări ale preoţiei, adică (începând de jos în sus): diaconia, preoţia şi arhieria. La treptele de sus se ajunge numai trecând prin cele de jos, adică: cel ce se hirotoneşte preot trebuie să fie mai întâi hirotonit diacon şi apoi preot.
Fiecare dintre cele trei trepte are rânduiala ei proprie de hirotonie. Cel ce vrea să fie hirotonit diacon trebuie să treacă mai întâi prin alte două trepte, şi anume: slujba de citeţ şi ipodiaconatul. Ele se dau prin hirotesie. Acest cuvânt înseamnă, simplu, punerea mâinilor; hirotesia nu e tot una cu hirotonia. Hirotonia înseamnă învestirea cu una din treptele preoţiei, pe când hirotesia înseamnă acordarea unei slujbe bisericeşti inferioare sau a unor grade şi ranguri onorifice în ierarhia bisericească administrativă.
Cel ce se hirotoneşte diacon este făcut deci întâi citeţ şi apoi ipodiacon.
Continuare…

Convertirea actorului american Jonathan Jackson la Ortodoxie

Adaugat la iulie 5, 2012 de Victor
Categoria: Articole

Intr-o lume in care majoritatea celebritatilor alege sa-si traiasca altfel viata, castigatorul a patru Premii Emmy (în clipul de mai jos primeste al cincilea premiu) Jonathan Jackson, actorul, cantaretul, compozitorul si scriitorul, cunoscut mai ales gratie interpretarii lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o alta cale: cea a ortodoxiei, tranzitia lui de la adventism spre vechea credinta trecand prin Romania. Jonathan si familia sa se pregatesc acum spre a fi botezati de Pasti. Jonathan s-a casatorit cu Lisa Vultaggio, o colega de platou din serialul “General Hospital”, la varsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatal a trei copii. Nu prea exista vedete americane adepte ale ortodoxiei, exceptii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.

Intr-un interviu acordat Parintelui Andrew Spephen Damick (realizat pe 27 februarie 2012) pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteste despre devenirea lui ca ortodox practicant si cum se impaca smerenia cu statutul de star la Hollywood. Nascut la 11 mai 1982 in Orlando, Florida, si-a inceput cariera in 1991, dupa ce i-a calcat pe urme fratelui sau, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatal sau, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. In afara de Richard, mai are o sora, Candace, care studiaza Dreptul.
Continuare…

Dorinţa de răzbunare aduce nefericire

Adaugat la iulie 3, 2012 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur

Crezi că te răzbuni asupra aproapelui dar te chinuieşti pe tine însuţi. Te dai în braţele pornirii ca unui călău lăuntric care te împresură din toate părţile; şi-ţi sfâşii liniştea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stăpânit de mânie?

Ca şi nebunul furios care nu se bucură niciodată de linişte; care e fără încetare în fierbere, zi de zi furtuna gândurilor lui se înteţeşte şi îşi aduce aminte vorbele şi faptele celui care l-a jignit, îi aude numele? Se umple de grea mânie, ca fiara – şi se frământă în sine fără încetare, îl zăreşte numai? Iată-l căzut pradă groazei, tremurului, ca şi cum ar suferi cele mai mari rele. Îi vede vecinii, un veşmânt, casa, strada? Toate aceste privelişti sunt un chin pentru el.
Continuare…