Sfîntul Apostol Pavel

Adaugat la iulie 12, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 12, 2026

Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din seminţia lui Veniamin. El s-a născut în Tarsul Ciliciei, din părinţi cinstiţi, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetăţeni romani, pentru care Pavel s-a şi numit roman. El era rudenie cu Sfîntul întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. A fost dat de părinţii săi în Ierusalim la învăţătura cărţii şi a toată legea lui Moise şi a fost ucenic al slăvitului dascăl Gamaliel. El avea un prieten la învăţătură, cu care împreună era ucenic, pe Varnava, care s-a făcut după aceea apostol al lui Hristos şi se deprinsese bine la legea părintească, era foarte rîvnitor după ea şi se lipise de farisei.

Pe vremea aceea, în Ierusalim şi în cetăţile dimprejur, precum şi prin sate, se răspîndise buna vestire a lui Hristos, de către sfinţii apostoli. Şi ei aveau multă întrebare cu fariseii, cu saducheii şi cu toţi cărturarii şi învăţătorii legii evreieşti, cărora, propovăduitorii lui Hristos le erau urîţi şi prigoniţi. Deci, Saul ura şi el pe Sfinţii Apostoli şi nici nu voia să audă propovăduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos.

Pe cînd rudenia lui, Sfîntul Mucenic şi Arhidiaconul Ştefan, era ucis cu pietre de către evrei, lui Saul nu numai că nu-i era jale de sîngele care se vărsa fără de vină a rudeniei sale, ci se învoia la acea ucidere şi păzea hainele evreilor celor ce ucideau pe Ştefan. Deci, luînd putere de la arhierei şi de la bătrîni, făcea mult rău Bisericii. El intra în casele credincioşilor, de unde tîra pe bărbaţi şi pe femei şi îi ducea în temniţe. Nu era destul că prigonea pe credincioşii din Ierusalim, dar s-a dus şi în Damasc cu scrisoare arhierească, suflînd cu izgonire şi cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrînd ca şi acolo, de va afla bărbaţi şi femei crezînd în Hristos, să-i prindă şi să-i ducă legaţi la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea împărăţiei lui Tiberiu.

Apropiindu-se el de Damasc, deodată l-a strălucit o lumină din cer şi, căzînd la pămînt, a auzit un glas, zicîndu-i: Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti? Iar el, înspăimîntîndu-se, a zis: Cine eşti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sînt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti. Cu greu îţi este ţie a lovi cu piciorul împotriva boldului. Iar el, tremurînd şi înspăimîntîndu-se, a zis: Doamne, ce îmi porunceşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Scoală-te şi intră în cetate şi ţi se va spune ce ţi se cade să faci.

Asemenea s-au înspăimîntat şi ostaşii care erau cu Saul, minunîndu-se pentru că glasul care grăia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculîndu-se de la pămînt şi deschizîndu-şi ochii săi, n-a văzut pe nimeni, pentru că orbise de ochii cei trupeşti, începînd a i se lumina ochii cei duhovniceşti. Deci, alţii l-au luat de mînă şi l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fără să vadă, nemîncînd, nici bînd nimic, ci rugîndu-se neîncetat. În Damasc era şi Sfîntul Apostol Anania, căruia i se arătase Domnul în vedenie şi căruia i-a poruncit să-l caute pe Saul, care locuia în casa unui om, anume Iuda; deci, să se ducă acolo şi să-i lumineze ochii lui cei trupeşti prin atingere, iar pe cei sufleteşti prin Sfîntul Botez.

Atunci Anania a răspuns: Doamne, am auzit de la mulţi despre bărbatul acesta, cîte răutăţi a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim, şi chiar aici a venit cu putere să lege pe toţi cei ce cheamă numele Tău! Iar Domnul a zis către dînsul: Mergi fără de frică, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, împăraţilor şi fiilor lui Israil, pentru că îi voi spune cîte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Sfîntul Anania, mergînd după porunca Domnului şi găsind pe Saul, şi-a pus mîinile peste dînsul. Atunci, deodată au căzut de pe ochii lui nişte solzi şi îndată a văzut. Apoi, sculîndu-se, s-a botezat şi s-a umplut de Duhul Sfînt, care l-a sfinţit pe el spre apostolească slujbă, fiind numit din Saul, Pavel. După aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovădui pe Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toţi şi ziceau: Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Aici n-a venit oare ca să lege pe unii ca aceia şi să-i ducă la arhierei? Dar iată că el mai mult se întăreşte şi tulbură pe evreii care petrec în Damasc, atrăgîndu-i pe dînşii către Iisus Hristos.

Atunci iudeii s-au umplut de mînie asupra lui şi s-au sfătuit să-l omoare. Ei străjuiau porţile cetăţii ziua şi noaptea ca să nu poată scăpa de dînşii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflînd de sfatul iudeilor, că vor să-l ucidă pe Pavel, l-au luat noaptea şi l-au lăsat într-o coşniţă peste zidul cetăţii. Deci, plecînd el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întîi s-a dus în Arabia, precum despre aceasta scrie către Galateni: Nu m-am lipit de trup şi sînge, nici m-am suit în Ierusalim la apostolii cei mai înainte de mine ci m-am dus în Arabia, şi de acolo m-am întors iarăşi în Damasc; iar mai pe urmă, adică după trei ani, m-am dus în Ierusalim, ca să văd pe Petru.

Venind în Ierusalim, Sfîntul Pavel se ispitea să se lipească de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dînsul, necrezînd că este ucenicul Domnului. Sfîntul Apostol Varnava, văzîndu-l şi înţelegînd întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat şi l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum a văzut în cale pe Domnul, ce i-a zis şi cum în Damasc propovăduia numele lui Iisus Hristos. Deci Sfinţii Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit şi, de bucurie, slăveau pe Domnul Hristos, iar Sfîntul Pavel şi în Ierusalim se întreba cu iudeii şi cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Odată, stînd în biserică şi rugîndu-se, a rămas uimit şi a auzit pe Dumnezeu, zicîndu-i: Sîrguieşte-te şi ieşi degrabă din Ierusalim, fiindcă aici nu vor primi mărturia ta pentru Mine. Iar el a zis către Domnul: „Singuri iudeii ştiu că eu puneam în temniţă şi băteam prin adunări pe cei ce credeau în Tine, iar cînd se vărsa sîngele lui Ştefan, mărturisitorul Tău, stăteam singur acolo, pentru că şi eu voiam uciderea lui şi păzeam hainele celor ce-l ucideau pe el”. Atunci Domnul a zis către dînsul: Mergi, că Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe!

După vedenia aceasta, Sfîntul Pavel, deşi voia să mai zăbovească în Ierusalim cîteva zile, ca să se îndulcească de fraţi şi de vorbele apostolilor, însă nu se putea, fiindcă aceia cu care se întreba despre Hristos, se porniseră spre mînie şi căutau să-l ucidă. Dar fraţii, înţelegînd aceasta, l-au dus în Cezareea şi l-au lăsat în Tars, unde Sfîntul Pavel a petrecut învăţînd poporul cuvîntul lui Dumnezeu, pînă ce a venit Varnava de l-a luat şi l-a dus în Antiohia. Acolo, învăţînd în biserică un an întreg, mult popor a întors la Hristos; numindu-i pe ei creştini. După împlinirea anului, amîndoi Sfinţii Apostoli, Varnava şi Pavel, s-au întors în Ierusalim şi au spus Sfinţilor Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat în Antiohia şi cum Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multă milostenie de la antiohienii cei de bunăvoie dătători, pentru fraţii cei săraci şi scăpătaţi, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împărăţind Claudie, era foarte mare foamete, după proorocia Sfîntului Agav, care era unul din cei şaptezeci de ucenici.

Plecînd ei din Ierusalim, s-au dus iarăşi în Antiohia, unde petrecînd cîtva timp în post şi rugăciuni, în slujba dumnezeieştii Liturghii şi în propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, Duhul Sfînt a voit să-i trimită pe dînşii la popoare spre propovăduire, zicînd către cei mai mari ai Bisericii din Antiohia: Deosebiţi-Mi pe Varnava şi pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dînşii. Atunci ei, postind, rugîndu-se şi punîndu-şi mîinile pe dînşii, i-au eliberat, iar Pavel şi Varnava, fiind trimişi de Duhul Sfînt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru şi, venind în Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în adunările iudeilor.

După aceea, străbătînd insula pînă la Iafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrăjitor şi mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreună cu antipatul Serghie Pavel, bărbat înţelept. Acest antipat, chemînd la dînsul pa Varnava şi pe Pavel, încerca să audă de la dînşii cuvîntul lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele grăite de dînşii. Dar Elimas vrăjitorul se împotrivea lor, cercînd să întoarcă pe antipat de la credinţă. Iar Sfîntul Pavel umplîndu-se de Duhul Sfînt şi căutînd spre acel vrăjitor, a zis: „O, plinule de toată înşelăciunea şi răutatea, fiu al diavolului, vrăjmaş a toată dreptatea, nu încetezi a răzvrăti căile Domnului cele drepte? Acum, iată, mîna Domnului să fie peste tine şi vei fi orb, nevăzînd soarele pînă la o vreme!” Atunci, deodată a căzut peste dînsul o ceaţă şi întuneric şi, pipăind, căuta povaţă. Antipatul, văzînd cele ce se făcuseră, a crezut, minunîndu-se de învăţătura Domnului. Împreună cu dînsul a crezut şi mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmulţea. Sfîntul Pavel şi cei ce erau cu el, plecînd de la Iafa, au mers în Perga Pamfiliei şi de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta, afară de Antiohia cea mare a Siriei.

Acolo a propovăduit pe Hristos, pînă ce mulţi au crezut. Iar zavistnicii iudei, au îndemnat pe mai marii cetăţii, care erau de păgînătatea elinească, să izgonească cu necinste din cetate şi din hotarele lor pe sfinţii apostoli. Iar ei, scuturînd praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecînd multă vreme, au îndrăznit la propovăduirea cuvîntului. Acolo au adus la credinţă mulţime multă de iudei şi elini, nu numai cu propovăduirea, ci şi cu semne şi minuni, care se făceau prin mîinile lor. Acolo au adus la credinţă şi pe Sfînta fecioară Tecla, făcînd-o mireasă a lui Hristos. Iudeii care nu crezuseră au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, să ocărască pe apostoli şi să-i ucidă cu pietre. Ei, aflînd de aceasta, au fugit în părţile Liconiei, în Listra, Derbe şi în cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, căci au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om şchiop din naştere, care nu umblase niciodată şi care îndată a sărit şi umbla. Poporul, văzînd această minune, şi-a ridicat glasul, zicînd: Zeii, asemănîndu-se oamenilor, s-au pogorît la noi.

Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducînd tauri şi împletindu-le cununi, voiau să le facă jertfe. Dar Varnava şi Pavel, rupîndu-şi hainele de pe ei, au venit între popor strigînd şi zicînd: „Oamenilor, de ce faceţi aceasta, că şi noi sîntem oameni pătimaşi ca şi voi”. Apoi, au început a le vorbi despre un Dumnezeu Care a făcut cerul, pămîntul, marea şi toate cele dintr-însele; Care dă ploaie din cer, rînduieşte vremuri roditoare şi umple de hrană şi de veselie inimile omeneşti.

Grăindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca să nu le jertfească. Deci, petrecînd ei în Listra şi învăţînd, au venit din Antiohia şi din Iconia nişte iudei şi au îndemnat poporul să se depărteze de apostoli, zicîndu-le: „Aceia nu grăiesc nimic adevărat, ci spun numai minciuni”. Ei au răzvrătit şi mai rău pe acei oameni, încît pe Sfîntul Pavel, ca pe un mai mare al cuvîntului, l-au bătut cu pietre şi l-au scos afară din cetate, socotind că a murit. Dar el, sculîndu-se, a intrat în cetate şi a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind şi învăţînd pe mulţi în cetatea aceea, apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia şi în Antiohia Pisidiei. Aici, întărind sufletele ucenicilor, i-a rugat să petreacă în credinţă şi le-a hirotonisit preoţi la toate bisericile; apoi, rugîndu-se cu post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră.

După aceea, trecînd Pisidia, au venit în Pamfilia şi în Persia, vorbind cuvîntul Domnului şi s-au pogorît în Italia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimişi de la început de Duhul Sfînt să propovăduiască neamurilor cuvîntul Domnului. Deci, ajungînd în cetatea Antiohia, au adunat Biserica şi au spus tuturor, cîte a făcut Dumnezeu cu dînşii şi cîte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. După cîtăva vreme, în Antiohia se făcuse ceartă pentru tăierea împrejur, între iudeii şi elinii care crezuseră. Unii ziceau că nu este cu putinţă a se mîntui fără tăierea împrejur, alţii socoteau lucrul greu acea tăiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfinţii Apostoli Pavel şi Varnava să se ducă în Ierusalim la apostoli şi la bătrîni ca să-i întrebe de tăierea împrejur şi să le vestească că Dumnezeu a deschis păgînilor uşa credinţei.

Această vestire a bucurat foarte mult pe toţi fraţii Ieru-salimului. Şi Sfinţii Apostoli şi bătrînii, sfătuindu-se soborniceşte în Ierusalim, au lepădat cu totul tăierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasă darului cel nou şi le-au poruncit să se ferească de mîncările jertfite idolilor şi de lucrurile necurate şi întru nimic să nu facă strîmbătate aproapelui. La plecare, cei din Ierusalim au trimis în Antiohia, cu Sfinţii Pavel şi Varnava, pe Iuda şi pe Sila. Ajungînd ei în Antiohia, au petrecut acolo multă vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despărţindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa şi s-a dus la Cipru, iar Pavel, luînd pe Sila, s-a dus în Sicilia şi în Siria şi, străbătînd cetăţile de acolo, a întărit Bisericile. Apoi, venind în Derbe şi în Listra, a tăiat împrejur pe Timotei, ucenicul său, pentru iudeii care cîrteau.

De acolo s-a dus în Frigia şi în părţile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia şi voia să se ducă şi în Bitinia, dar Duhul Sfînt n-a voit să-l lase să se ducă acolo. Pentru că Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a arătat noaptea o vedenie în felul acesta: un bărbat oarecare, cu chipul macedonean, stătea înaintea lui şi-l ruga, zicîndu-i: „Vino în Macedonia şi ne ajută”. Pavel a cunoscut, după vedenia aceea, că îl cheamă Domnul în Macedonia, ca să propovăduiască. Deci, plecînd din Troada, s-a dus la Samotracia, a doua zi la Neapoli şi de acolo la Filipi, care este cea dintîi cetate a acestei părţi a Macedoniei şi colonie romană. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Lidia, vînzătoare de porfiră, învăţînd-o credinţa în Hristos şi botezînd-o, a fost rugat de dînsa să petreacă în casa ei împreună cu ucenicii săi.

Pavel, mergînd odată la adunarea bisericească spre rugăciune, l-a întîmpinat o fecioară care avea un duh necurat şi făcea multă dobîndă stăpînilor săi, vrăjind. Ea urma lui Pavel şi ucenicilor lui, strigînd: „Aceşti oameni sînt slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mîntuirii”. Aceasta o făcea în mai multe zile; iar Pavel, supărîndu-se şi întorcîndu-se spre dînsa a certat duhul în numele lui Iisus Hristos şi l-a gonit dintr-însa. Stăpînii ei, văzînd că le-au pierit nădejdea cîştigului lor, au prins pe Pavel şi pe Sila şi s-au dus la boieri şi la voievozi, zicînd: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea şi, fiind evrei, au nişte obiceiuri care nu ni se cade a le primi, nici a le face, noi fiind romani”.

Voievozii, rupîndu-le hainele, au poruncit să-i bată cu toiege. Deci, dîndu-le multe bătăi, i-au băgat în temniţă, dar ei rugîndu-se, pe la miezul nopţii temniţa s-a cutremurat, uşile s-au deschis şi legăturile s-au dezlegat. Străjerul temniţei, văzînd acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spălat de răni şi s-a botezat cu toată casa, apoi le-a pus masă şi s-au întors iar la temniţă.

A doua zi, voievozii, căindu-se că au bătut cu asprime pe oamenii cei nevinovaţi, au trimis la temniţă, poruncind să-i lase liberi şi să se ducă unde vor voi. Pavel a zis către dînşii: „Pentru ce ne-au bătut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovaţi şi de neam romani şi, punîndu-ne în temniţă, acum voiesc să ne scoată? Dar nu aşa: Să vină ei singuri să ne scoată!” Trimişii, întorcîndu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Voievozii s-au temut, aflînd că legaţii care i-au bătut sînt romani.

Deci, ducîndu-se, i-au rugat să iasă din temniţă şi din cetate. Ieşind ei din temniţă s-au dus în casa Lidiei, femeia la care găzduise mai înainte şi a mîngîiat pe fraţii ce se adunaseră acolo, sărutîndu-i. Şi s-au dus apoi în Amfipoli şi la Apolonia, iar după aceea au venit în Tesalonic, unde pe mulţi au cîştigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunînd pe nişte oameni răuclevetitori, au năvălit asupra casei lui Iason, unde găzduiau apostolii şi, negăsind pe apostoli, au prins pe Iason şi pe unii din fraţi, pe care-i duseseră la mai mari cetăţii, clevetindu-i ca pe nişte potrivnici Cezarului, zicînd că este alt împărat, care se numeşte Iisus. Deci, Iason abia a fost liberat din supărarea aceea.

Sfinţii apostoli, care se ascunseseră de acei zavistnici, au ieşit noaptea din cetate şi au mers în Veria. Dar şi acolo zavistia evreiască n-a dat odihnă Sfîntul Pavel, pentru că, înştiinţîndu-se evreii din Tesalonic că Pavel propovăduieşte Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Veria, au mers şi acolo, pornind şi tulburînd popoarele şi ridicîndu-le contra lui Pavel. Deci sfîntul apostol a fost nevoit să iasă şi de acolo, nu că se temea de moarte; ci, fiind rugat de fraţi ca să-şi ferească viaţa pentru mîntuirea multora. El a fost lăsat de ei să meargă pe lîngă mare, iar pe Sila şi pe Timotei i-a lăsat acolo să întărească pe cei nou luminaţi, pentru că ştia că iudeii caută numai capul lui.

Deci, a şezut în corabie şi a plecat la Atena. Acolo, văzînd cetatea plină de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atîtor de multe suflete. Se întreba în toate zilele cu iudeii în adunări şi în tîrguri, asemenea şi cu elinii şi cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la Areopag, un loc care se numea aşa fiindcă se făceau judecăţile cele de moarte la capiştea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru că voiau să audă ceva nou de la dînsul; iar pe de alta – precum zice Sfîntul Ioan Gură de Aur -, ca să-l dea judecăţii, muncilor şi morţii, de vor auzi de la dînsul ceva vrednic de pedeapsă. Sfîntul Pavel, luînd pricină de la o capişte care avea scrisă deasupra: „Necunoscutului Dumnezeu”, a început a le propovădui pe adevăratul Dumnezeu, care le era neştiut pînă atunci, zicîndu-le: „Pe care Dumnezeu, neştiindu-l îl cinstiţi cu bunăcuviinţă, pe Acesta şi eu Îl propovăduiesc vouă!” Şi le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toată lumea, pentru pocăinţă, pentru judecată şi pentru învierea morţilor.

Auzind ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, alţii încă voiau să mai audă despre aceea. Deci, Pavel a ieşit din mijlocul lor neosîndit ca un nevinovat, iar Cuvîntul lui Dumnezeu nu era fără de folos şi fără de cîştigarea sufletelor, căci unii bărbaţi, lipindu-se de el, au crezut în Hristos, între care era şi Dionisie Areopagitul şi o cinstită femeie cu numele Damar şi alţii mulţi cu dînşii s-au botezat.

Pavel, ieşind din Atena, a mers în Corint şi a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. La dînsul a venit din Macedonia şi Sila cu Timotei şi slujeau împreună cuvîntului. Acvila şi femeia sa, Priscila, erau cu meşteşugul făcători de corturi. Pavel, deprinzîndu-se cu meşteşugul lor, lucra împreună cu ei cîştigîndu-şi hrana lui şi a celor împreună cu dînsul din osteneala mîinilor sale, precum zice în epistola către Tesaloniceni: Nu în zadar am mîncat pîine de la cineva, ci lucrînd ziua şi noaptea, ca să nu îngreunez pe nimeni. Şi iarăşi: Trebuinţei mele şi celor ce au fost cu mine, au slujit mîinile mele. Şi se întreba cu iudeii prin adunări în toate sîmbetele, mărturisindu-le că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Iudeii, împotrivindu-se, huleau, iar Pavel şi-a scuturat hainele, zicînd către dînşii: Sîngele vostru asupra capetelor voastre, că eu sînt curat; de acum mă voi duce la neamuri.

Cînd Pavel voia să se despartă de Corint, Domnul i S-a arătat noaptea în vedenie, zicîndu-i: Nu te teme, ci propovăduieşte cuvîntul Meu, fiindcă mult popor am în această cetate, care va crede în Mine, iar Eu sînt cu tine şi nimeni nu va putea să-ţi facă ţie rău. Sfîntul Pavel a petrecut în Corint un an şi şase luni învăţînd pe elini şi pe iudei Cuvîntul lui Dumnezeu. Mulţi, crezînd, s-au botezat; asemenea şi Crisp, mai marele soborului, crezînd cu toată casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecată, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit să-l judece pe Pavel, zicînd: De ar fi făcut vreun lucru rău, l-aş fi judecat, dar fiindcă întrebarea voastră este pentru cuvinte şi pentru legea voastră, nu voiesc să vă fiu judecător. Şi i-a gonit pe ei afară din divan.

După aceasta, Sfîntul Pavel, petrecînd acolo încă cîteva zile şi pe fraţi sărutîndu-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dînsul şi-i urmau lui: Acvila şi Priscila. Deci, a sosit în Efes, unde, propovăduind cuvîntul Domnului, multe minuni făcea Sfîntul Apostol Pavel, pentru că nu numai mîinile lui erau făcătoare de minuni, tămăduind toate neputinţele prin atingere, dar şi basmalele lui şi mahrama capului, cea adăpată cu sudorile trupului său, avea aceeaşi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, îndată îi tămăduia şi gonea din ei duhurile cele viclene. Aceasta văzînd unii dintre iudei rătăciţi şi fermecători, au îndrăznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor îndrăciţi, zicînd: Ne jurăm pe voi cu Iisus, pe Care Pavel Îl propovăduieşte! Iar duhul cel viclean a răspuns: Pe Iisus îl ştiu şi pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sînteţi?

Deci, sărind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a biruit şi, întărindu-se contra lor, îi bătea şi-i rănea, încît abia scăpară goi din mîinile îndrăcitului. S-a aflat aceasta în tot Efesul, încît şi în evrei şi în elini a căzut o frică mare peste toţi şi se mărea numele Domnului Iisus. Mulţi au crezut în El şi chiar vrăjitorii, care erau în cetate, au primit sfînta credinţă. Şi-au adunat cărţile lor cele vrăjitoreşti şi, numărînd preţul lor, au aflat cinci arginţi, adică cincizeci de mii de bani, şi şi-au ars cărţile înaintea tuturor. Astfel, creştea şi se întărea cuvîntul Domnului. Pavel dorea să meargă la Ierusalim şi zicea: „Fiind eu în Ierusalim, se cade mie să văd şi Roma”.

Cînd s-a ridicat tulburare în Efes, de slujitorii capiştei Artemisei, Sfîntul Pavel, după zăbovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut şapte zile. Aici, într-o zi de Duminică, s-au adunat ucenicii să frîngă pîine şi s-a făcut către dînşii vorbire lungă, pentru că a doua zi voia să iasă de acolo. Astfel, a lungit cuvîntul pînă la miezul nopţii, arzînd multe lumînări în foişorul acela. Atunci un tînăr, anume Eutihie, şezînd la fereastră, se îngreuiase tare de somn şi a căzut jos din casa de sus, de la rîndul al treilea, şi l-au luat mort.

Pogorîndu-se Pavel, a căzut peste el şi, cuprinzîndu-l, a zis: „Nu vă tînguiţi, că sufletul lui este în el!” Şi iarăşi s-a suit Pavel în foişor şi a adus pe tînăr viu, mîngîindu-se mult. Sfîntul Pavel, vorbind pînă la ziuă şi, sărutînd pe toţi credincioşii, a plecat de acolo. Venind în Milet, a trimis la Efes ca să cheme la dînsul preoţii bisericeşti, pentru că nu voia să se ducă singur acolo, ca să nu zăbovească, deoarece se sîrguia să fie în Ierusalim.

Venind din Efes duhovniceasca rînduială, apostolul i-a învăţat, zicînd: Luaţi aminte de voi şi de turma voastră, în care Duhul Sfînt v-a pus episcopi, ca să paşteţi Biserica Domnului, pe care a cîştigat-o cu scump sîngele Său. Şi le-a poruncit pentru eretici, care, după ducerea lui, aveau să intre la ei ca lupi răi. El le-a mai spus şi scopul călătoriei sale, zicînd: Eu, cel legat cu Duhul, voi merge în Ierusalim, neştiind de cele ce va fi să mi se întîmple în el. Îmi grăieşte Duhul Sfînt că mă aşteaptă în Ierusalim legături şi chinuri. Mie nu-mi este nici o grijă de acestea, nici nu am sufletul meu necurat. Mă silesc numai să-mi săvîrşesc alergarea mea cu bucurie şi slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu să o împlinesc. Apoi a zis către ei: Eu ştiu aceasta, că voi toţi nu veţi mai vedea faţa mea.

Atunci toţi au plîns şi, căzînd pe grumazii lui Pavel, îl sărutau, mîhnindu-se mai ales pentru cuvîntul care le-au zis că de acum nu vor mai vedea faţa lui. Deci, au petrecut pe Sfîntul Apostol pînă la corabie. Iar el, dîndu-le cea mai de pe urmă sărutare, a luat calea mării. Trecînd prin multe cetăţi şi ţări care erau pe lîngă mare şi prin insule şi pretutindeni cercetînd pe credincioşi şi întărindu-i, a sosit la Ptolemaida şi a mers în Cezareea, găzduind în casa Sfîntului Apostol Filip, care era unul din cei şapte diaconi. Atunci a venit la Sfîntul Pavel un prooroc, anume Agav şi, luînd brîul lui, şi-a legat mîinile şi picioarele, zicînd: Aşa grăieşte Sfîntul Duh, că pe bărbatul a cărui brîu este acesta, aşa îl vor lega iudeii şi-l vor da în mîinile neamurilor! Auzind fraţii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel să nu se ducă în Ierusalim. Sfîntul Pavel a răspuns către ei: Ce faceţi plîngînd şi zdrobindu-mi inima? Pentru că eu nu numai că voiesc a fi legat, dar sînt gata a muri în Ierusalim pentru numele Domnului Hristos. Iar fraţii au tăcut, zicînd: Voia Domnului să fie!

După aceasta, Sfîntul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim cu ucenicii săi, între care era şi Trofin Efeseanul, care se întorsese din elini la creştini şi cu dragoste a fost primit Pavel de Sfîntul Apostol Iacov, fratele Domnului şi de toate Bisericile credincioşilor. În vremea aceea au venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel şi care pretutindeni în Asia ridicaseră clevetiri contra lui. Văzînd aceia pe Pavel în cetate umblînd cu Trofin Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, cărturarilor şi bătrînilor, cum că Pavel strică legea lui Moise, neporuncind să se taie împrejur şi pretutindenea propovăduieşte pe Iisus cel răstignit. Şi întărind pe toţi asupra lui Pavel, doreau să-l prindă. Deci, cînd acei iudei din Asia au văzut pe Sfîntul Pavel la praznic în biserica lui Solomon, îndată au pornit clevetire contra lui prin tot poporul şi, repezindu-se, au pus mîinile pe el, strigînd: „Bărbaţi israiliteni, ajutaţi! Acesta este omul care grăieşte hule asupra poporului, asupra Legii şi asupra acestui loc. El a băgat pînă şi elinii în biserică, spurcînd acest sfînt loc”. Ei au crezut că şi pe Trofin l-a băgat Pavel în biserică. Deci, s-a pornit toată cetatea contra Sfîntului Apostol Pavel şi, prinzîndu-l, îl trăgeau afară din biserică. Îndată s-au închis uşile şi voiau să-l ucidă; dar nu în biserică, pentru ca să nu se spurce acel loc sfînt.

În vremea aceea, s-a înştiinţat comandantul oştirii ce păzea cetatea, cum că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luînd îndată ostaşi şi sutaşi, au alergat la biserică. Văzîndu-l poporul, a încetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzîndu-l, a poruncit să-l lege cu două lanţuri de fier şi l-a întrebat cine este şi ce rău a făcut. Iar poporul striga: „să-l ucidă pe Pavel!”

El, neputînd să înţeleagă pricina gîlcevii din pricina poporului care făcea gălăgie, a poruncit să-l ducă în ceata ostăşească. Mulţimea poporului urma ceata ostaşilor, strigînd să se ucidă Pavel. Fiind pe un loc înalt care avea trepte, Pavel s-a rugat de comandant să-l lase să grăiască către popor ceva. Deci, comandantul i-a dat voie. Pavel, întorcîndu-se spre popor şi stînd pe pietre a strigat către ei în limba evreiască: „Bărbaţi, fraţi şi părinţi, ascultaţi răspunsul meu către voi”. Şi a început a le spune de rîvna de mai înainte după Legea lui Moise, cum a mers în Damasc, cum a strălucit o lumină cerească şi cum a văzut pe Domnul trimiţîndu-l la neamuri!

Poporul, nevoind ca mai mult să-i asculte cuvintele lui, şi-a ridicat glasul către comandantul oştirii: „Ia de pe pămînt pe unul ca acesta, pentru că nu i se cade să trăiască!” Strigînd acestea, îşi aruncau hainele, făcînd praf în văzduh de mînie şi voind să-l ucidă pe Pavel. Iar comandantul a poruncit să-l ducă în ceată, vrînd să-l cerceteze cu bătăi ca să înţeleagă, pentru care pricină poporul striga contra lui. Şi, întinzînd pe Pavel cu funii să-l bată un sutaş, Pavel a zis către el: „Vă este îngăduit să bateţi pe un roman nejudecat?” Apropiindu-se de comandant, i-a zis: „Vezi, ce vrei să faci? Omul acesta este roman!” Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat: „Roman eşti tu?” Iar el a zis: „Da”. Şi a zis comandantul: „Eu cu mult preţ am cîştigat numirea acestei vieţi. Şi îndată l-a scos din lanţuri. A doua zi, comandantul a poruncit să vină arhiereii şi tot soborul lor; şi a pus înaintea lor pe Sfîntul Pavel. Acesta, căutînd spre sobor, a zis: „Bărbaţi fraţi, eu cu toată bunăştiinţa am vieţuit înaintea lui Dumnezeu pînă în ziua de azi”.

Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce stătea înaintea lui, să-l bată peste gură. Iar Pavel i-a zis lui: „Te va bate pe tine Dumnezeu, perete văruit, pentru că vrei să mă judeci după Lege, călcînd legea şi poruncind să mă bată fără vină!”

Sfîntul Pavel, cunoscînd că în soborul acela, o parte sînt saduchei, iar altă parte farisei, a strigat în adunare, zicînd: „Bărbaţi, fraţi, eu sînt fariseu, fiu de fariseu şi pentru nădejdea şi învierea morţilor primesc judecata”. Zicînd el acestea, s-a făcut ceartă între saduchei şi farisei şi s-a despărţit poporul, pentru că saducheii ziceau că nu este învierea morţilor, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc că sînt acestea. Atunci s-a făcut strigare mare, pentru că fariseii ziceau: „Nici un rău nu aflăm în omul acesta”. Saducheii ziceau dimpotrivă şi din această pricină se făcuse mare ceartă. Comandantul ostaşilor, temîndu-se ca Pavel să nu fie omorît de dînşii, a poruncit ostaşilor să-l scoată din mijlocul lor şi să-l ducă în ceată.

Deci, sosind noaptea, Domnul S-a arătat Sfîntului Pavel şi i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele, că precum M-ai mărturisit pe Mine în Ierusalim, tot aşa se cade să Mă mărturiseşti şi în Roma! Apoi, făcîndu-se ziuă, unii dintre iudei făcînd sfat, s-au jurat între ei: să nu mănînce, nici să bea, pînă ce nu vor omorî pe Pavel. Ei erau mai mult de patruzeci de bărbaţi. Deci, de acest lucru înştiinţîndu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu mulţi ostaşi înarmaţi în Cezareea la ighemonul Felix. Arhiereii cei bătrîni, aflînd de aceea, s-au dus şi ei în Cezareea, unde pîrau pe Pavel la ighemon. Şi, întrebîndu-se cu dînsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru că nici o vină de moarte n-au aflat într-însul. Dar ighemonul, ca să facă pe placul iudeilor, ţinea pe Pavel în legături.

După trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stăpînirea ighemoniei şi în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau arhiereii ca să-l trimită pe Pavel în Ierusalim. Şi aceasta o făceau iudeii vrînd ca să ucidă pe apostolul lui Hristos pe drum. Festus a întrebat pe Pavel, dacă voieşte să meargă în Ierusalim la judecată. Acesta i-a răspuns: „Eu stau aici la judecata Cezarului, de la care mi se cade să primesc judecata. De am făcut ceva vrednic de moarte, nu mă lepăd de ea, iar de nu se află nimic asupra mea din cele ce grăiesc iudeii, apoi nimeni nu poate să mă dea pe mine lor, pentru că sînt cetăţean roman!”

Atunci ighemonul Festus, sfătuindu-se cu sfetnicii săi, a zis către Pavel: „Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!” Deci, după cîteva zile, împăratul Agripa, venind în Cezareea ca să cerceteze pe Festus şi aflînd despre Pavel, a voit ca să-l vadă pe el. Cînd Pavel a fost dus înaintea împăratului Agripa şi a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos şi despre marea sa credinţă. Atunci împăratul Agripa a zis către dînsul: „Puţin de nu m-ai convins şi pe mine, ca să fiu şi eu creştin!” Iar Pavel a zis: Eu m-aş fi rugat lui Dumnezeu, ca şi întru puţin şi întru mult, nu numai tu, ci toţi cei ce mă aud astăzi, să fie într-acest chip, precum sînt eu, însă afară de legăturile acestea!

Acestea zicîndu-le el, împăratul, ighemonul şi toţi ceilalţi sculîndu-se, s-au aplecat unul către altul, zicînd: Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte şi de legături. Iar Agripa a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi numit pe Cezarul. Acum l-au judecat pe el ca să-l trimită la Cezarul, dîndu-l cu alţi ostaşi legaţi unui sutaş, anume Iuliu din oştile sevastieneşti”. Acela, luînd pe cei legaţi împreună cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie şi au plecat.

Mergînd ei pe mare, nu fără de primejdie le-a fost calea, din cauza vînturilor celor potrivnice. Deci, cînd au ajuns pînă la Creta şi au mers la un loc, care se numea „Limanuri Bune”, Sfîntul Pavel, văzînd de mai înainte cele ce aveau să fie, îi sfătuia pe ei să rămînă acolo cu corabia. Dar sutaşul asculta mai mult pe cîrmaci, decît pe Pavel. Cînd erau în mijlocul noianului, a suflat un vînt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari şi era atîta ceaţă, încît paisprezece zile nu s-a văzut ziua cu soarele, nici noaptea cu stelele, neştiind în ce loc sînt. Deci, fiind purtaţi de valuri şi deznădăjduindu-se, n-au mîncat în zilele acelea, aşteptînd cu toţii moartea, pentru că erau în corabie ca la două sute şaptezeci şi şase de suflete.

Dar Pavel, stînd în mijlocul lor, îi mîngîia, zicîndu-le: „O, bărbaţilor, mai bine era să mă fi ascultat pe mine, ca să nu ieşiţi din Creta; însă mă rog să fiţi cu bună nădejde, pentru că nici unul din voi nu va pieri, decît numai corabia, de vreme ce astă-noapte îngerul Dumnezeului meu mi-a stat înainte, zicîndu-mi: Nu te teme, Pavele, că se cade ţie să stai înaintea Cezarului. Iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cîţi sînt cu tine! De aceea îndrăzniţi, bărbaţilor, că eu cred lui Dumnezeu că aşa va fi. Atunci Pavel ruga pe toţi ca să primească hrană, zicîndu-le: Nu vă temeţi, că nici unuia dintre voi nu-i va cădea nici un fir de păr din cap.

Acestea zicîndu-le şi luînd pîinea, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, rupînd-o, a început a mînca. Apoi, toţi făcîndu-se cu bună nădejde au început a mînca, primind hrană. După ce s-a făcut ziuă, au văzut pămîntul, dar nu cunoşteau în ce ţară este şi a îndreptat corabia spre mal. Dar fiind aproape de mal, un loc între două maluri, corabia s-a înfipt în nisip cu partea dinainte, iar parte dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostaşii s-au sfătuit între dînşii să omoare pe cei legaţi, ca nu cumva să scape cineva înotînd. Iar sutaşul, vrînd să ferească pe Sfîntul Pavel, l-a oprit pe el; iar la ceilalţi le-a poruncit să înoate, care cum vor putea şi sărind în apă să iasă la mal. Ceilalţi care îl priveau, au început şi ei a înota, unii pe scînduri, iar alţii pe ce apucau din corabie, aşa că toţi au ajuns sănătoşi la pămînt, scăpînd din mare.

Atunci ei au cunoscut că insula aceea se cheamă Malta, iar locuitorii, fiind barbari, nu le-au făcut lor nici o milă. Deci, aprinzînd ei un foc, din cauza ploii şi a frigului ce era atunci, ca cei udaţi de apă să se încălzească, Sfîntul Pavel a adunat o mulţime de uscături şi, punîndu-le pe foc, o viperă ieşind din căldură, s-a agăţat de mîna lui, stînd atîrnată. Barbarii, dacă au văzut vipera atîrnată de mîna Sfîntului Pavel, ziceau între dînşii: Cu adevărat, ucigaş este acesta, deoarece izbăvindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lăsat să trăiască. Dar Sfîntul Pavel, scuturînd vipera pe foc, nici un rău nu a pătimit. Iar aceia aşteptau să se aprindă de veninul şarpelui şi să cadă mort. Aşteptînd ei mult şi nevăzînd nici un lucru de acesta, şi-au schimbat socoteala, zicînd că acela este de la Dumnezeu.

Deci, mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind în casa sa pe toţi cîţi ieşiseră din mare, i-a ospătat cu dragoste. El avea pe tatăl său pătimind de friguri şi de idropică, zăcînd pe patul durerii. Atunci Pavel, intrînd la el, s-a rugat Domnului şi punînd mîinile pe cel bolnav, l-a tămăduit. Aceasta făcînd, toţi neputincioşii din insula aceea, veneau la el şi se tămăduiau. După ce au trecut trei luni, plecînd cu altă corabie, au ajuns la Siracuza şi de acolo în Regium, apoi în Puteoli, şi după aceasta au ajuns în Roma. Cînd fraţii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toţi au ieşit întru întîmpinarea lui, pînă la Forul lui Apius şi pînă la cele trei Taverne. Pavel, văzîndu-i, s-a mîngîiat cu duhul şi a mulţumit lui Dumnezeu. Atunci sutaşul, care adusese din Ierusalim la Roma pe cei legaţi, i-a dat voievodului. Acela i-a poruncit lui Pavel să petreacă deosebit şi a poruncit unui ostaş să-l păzească. Deci, Pavel a petrecut în Roma doi ani, primind pe toţi care veneau la dînsul şi cărora cu îndrăzneală şi fără temere le propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi îi învăţa cele despre Domnul nostru Iisus Hristos.

Cele spuse pînă aici despre viaţa şi ostenelile lui Pavel sînt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfîntul Luca. Iar despre celelalte pătimiri ale lui, el singur le spune în scrisoarea sa către Corinteni, scriind astfel: În osteneli am fost de multe ori, în bătăi cu asprime, în temniţă peste măsură şi în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori cîte 40 de lovituri fără una. Am fost bătut cu toiege de trei ori; odată am fost împroşcat cu pietre, corabia s-a sfărîmat cu mine de trei ori, stînd o zi şi o noapte în adîncul mării. Am fost de multe ori şi în călătorie, căci precum a măsurat lungimea şi lărgimea pămîntului cu umblarea şi marea cu înotarea, tot aşa am ştiut şi înălţimea cerului, fiind răpit pînă la al treilea cer, pentru că Domnul, mîngîind pe apostolul Său în ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfînt, i-a descoperit bunătăţile cereşti, pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit; cuvinte negrăite, pe care nu este liber omului a le grăi.

Dar cum s-a săvîrşit acest sfînt apostol şi celelalte nevoinţe şi alergări ale sale, povesteşte Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul istoriei bisericeşti. Acesta zice că, după ce Sfîntul Pavel a stat doi ani legat în Roma, a fost lăsat liber ca un nevinovat. După aceea el a mai propovăduit acolo cuvîntul lui Dumnezeu, cum şi prin alte ţări ale Apusului. Sfîntul Simeon Metafrast scrie că după ce Apostolul Pavel a scăpat de legăturile din Roma, ostenindu-se încă cîţiva ani în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit din Roma şi a trecut în Spania, Galia şi în toată Italia, strălucindu-i pe toţi cu lumina credinţei şi întorcîndu-i la Hristos de la înşelăciunea diavolească. Pe cînd era în Spania, o femeie oarecare bogată şi de bun neam, auzind de propovăduirea apostolului despre Hristos, dorea ca să-l vadă. Deci a îndemnat pe bărbatul său, Prov, să roage pe Sfîntul Apostol Pavel să vină în casa lor, ca să-l ospăteze cu dragoste. Sfîntul Apostol intrînd în casa lor, femeia l-a privit în faţă şi a văzut pe fruntea lui scris cu slove de aur aceste cuvinte: „Pavel, Apostolul lui Hristos!”

Văzînd femeia ceea ce nimeni nu putea să vadă, a căzut la picioarele apostolului cu bucurie şi cu frică, mărturisind că Hristos este adevăratul Dumnezeu, şi a cerut Sfîntul Botez. Deci, a primit mai întîi botezul femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi bărbatul ei Prov şi după aceea toată casa lor. Asemenea a primit botezul şi Filotei, mai marele cetăţii şi mulţi alţii. Apoi, străbătînd el prin toate părţile Apusului, i-a luminat pe toţi cu lumina sfintei credinţe.

Sfîntul Apostol Pavel, văzînd mai înainte sfîrşitul său cel mucenicesc s-a întors în Roma şi a scris Sfîntului Timotei, ucenicul său, acestea: Vremea ducerii mele a sosit şi acum mă jertfesc. Eu m-am nevoit cu bună credinţă, alergarea am săvîrşit şi credinţa am păzit; deci, de acum mi se păstrează cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea.

Despre vremea pătimirii Sfîntului Apostol Pavel, istoricii bisericeşti nu scriu toţi într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, cap. 36, scrie că Sfîntul Apostol Pavel a pătimit pentru Simon vrăjitorul în acelaşi an şi în aceeaşi zi cu Sfîntul Apostol Petru, ajutînd lui Petru ca să-l biruiască pe Simon. Alţii spun că după moartea Sfîntului Petru, trecînd un an, Pavel a pătimit tot în luna iunie în 29 de zile, zi în care Petru fusese răstignit cu un an mai înainte. Pricina pătimirii Apostolului Pavel spun că a fost aceasta: El, prin propovăduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare şi pe femei la viaţa cea înţeleaptă. Însă nu se pare a fi nici o deosebire de aceea, căci se scrie în viaţa Sfîntului Petru, de către Simeon Metafrast, că, după pierzarea lui Simon vrăjitorul, Sfîntul Petru n-a pătimit îndată, ci după cîţiva ani. El a pătimit şi pentru cele două femei iubite ale lui Nero, care crezuseră în Hristos şi le-a învăţat a petrece în curăţie. Dar, de vreme ce şi Sfîntul Pavel a vieţuit mulţi ani în Roma şi în părţile Apusului cele dimprejur, în aceeaşi vreme cînd trăia şi Sfîntul Petru, s-a putut întîmpla că şi Sfîntul Pavel să fi ajutat Sfîntului Petru la lupta ce s-a dus contra lui Simon vrăjitorul, în vremea petrecerii sale cea dintîi în Roma.

Venind a doua oară în Roma, slujea cu Sfîntul Petru la mîntuirea oamenilor, povăţuind partea bărbătească şi femeiască la viaţa cea curată. Prin aceasta a pornit spre mînie pe cel necurat şi spurcat cu viaţa, pe împăratul Nero, care, căutîndu-i pe amîndoi, i-a osîndit la moarte. Pe Petru, ca pe un străin, l-a dat spre răstignire; iar pe Pavel, ca pe un cetăţean roman, pe care nu se cădea să-l omoare cu moarte necinstită, l-a osîndit la tăiere cu sabia. Aceasta deşi nu s-a întîmplat într-un an, însă în aceeaşi zi. Cînd s-a tăiat cinstitul cap al Sfîntului Apostol Pavel, a curs din răni sînge şi lapte. Iar credincioşii, luînd sfîntul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfîntului Petru.

Astfel s-a sfîrşit vasul lui Hristos cel ales, învăţătorul neamurilor, propovăduitorul a toată lumea, văzătorul cereştilor înălţimi şi al frumuseţilor Raiului, priveliştea şi mirarea îngerilor şi a oamenilor, marele nevoitor şi pătimitor, care a purtat pe trupul său rănile Domnului, Sfîntul şi marele Apostol Pavel. A doua oară, deşi fără de trup, s-a înălţat pînă la al treilea cer şi a stat înaintea luminii cele întreite, împreună cu prietenul şi ostenitorul său, cu Sfîntul marele Apostol Petru, trecînd de la Biserica care se luptă, la Biserica cea biruitoare, care prăznuieşte în glasul bucuriei şi al mărturisirii sunetului ce prăznuieşte. Ei slăvesc pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia şi de la noi păcătoşii să-I fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Soborul Sfinţilor Apostoli

Adaugat la iulie 13, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 13, 2026

Sfîntul Apostol Petru, cel fierbinte rîvnitor după Domnul şi slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfînt, care a zis: Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului cel viu…, a fost frate cu Andrei cel întîi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescăreşti la apostolie şi de la vînarea peştilor la vînarea oamenilor, a cîştigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vîslă, cheile Împărăţiei cerului. Sfîntul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întîi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorît pînă la Roma şi a binevestit Cuvîntul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetăţii Romei, cu puterea lui Hristos, surpîndu-l jos din înălţimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost spînzurat pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero.

2. Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat, a fost ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul. El a mers în urma Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii, fiind frate al Sfîntului Apostol Petru, pe care l-a şi adus la Hristos. Andrei, după primirea Sfîntului Duh, a propovăduit pe Hristos în Bitinia şi în toate părţile de pe lîngă Marea Neagră, în Herson şi în Rusia. Ajungînd aici, cu rînduiala lui Dumnezeu, a înfipt Crucea pe dealurile Kievului, vestind înainte încredinţarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciţia cea Mare, Sciţia Mică (Dobrogea), în Sinopi şi în Miotia, s-a întors în Tracia şi s-a pogorît în Elada şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia (Grecia).

3. Sfîntul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul „fiul tunetului”, era fratele Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, care a văzut slava Schimbării la Faţă a Domnului în Muntele Tabor. După Înălţarea Domnului, a tunat ca un tunet pînă la marginile pămîntului; pentru că a propovăduit Cuvîntul lui Dumnezeu, mai întîi la toată Iudeea şi, după aceea, în Spania. Apoi, întorcîndu-se iarăşi la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioşii evrei, arătîndu-le din dumnezeiasca Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărîtat contra lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa. Sfîntul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia.

4. Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui şi a stat lîngă Sfînta Cruce cu Preasfînta Născă-toare de Dumnezeu. El s-a învrednicit a se numi fiu al ei, iar în vremea cinstitei adormiri a Maicii Domnului, Sfîntul Apostol Ioan a dus stîlparea cea din Rai, dată de îngerul Gavriil, înaintea patului ei. El a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Efes şi în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numeşte Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri care sînt scrise în Sfînta Scriptură. Întorcîndu-se în Efes şi aducînd la Hristos multe popoare din părţile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu.

5. Sfîntul Apostol Filip era din aceeaşi cetate cu Petru şi cu Andrei. El era ştiutor iscusit al cărţilor prooroceşti şi al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicînd: Am aflat pe Hristos, despre care au scris în Lege, Moise şi proorocii. Vino şi vezi. Sfîntul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părţile Asiei, împreună cu Sfîntul Apostol Vartolomeu şi cu Maria, sora sa. El a fost ucis de păgîni în Erapole, din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos.

6. Sfîntul Apostol Vartolomeu, era de neam din Galaad. El mai întîi a propovăduit Evanghelia în Siria şi în Asia de sus, uneori împreună cu Sfîntul Filip, iar alteori, singur, ajutîndu-le lor cîteodată şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu. După sfîrşitul lui Filip, s-a dus în India, care se numeşte binenorocită, petrecînd acolo multă vreme în bunăvestire, întorcînd pe mulţi la Hristos şi tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfîntul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punîndu-se în raclă de plumb şi aruncîndu-se în mare, a plutit uşor pe apă ca o luntre, pînă a sosit la insula ce se numeşte Lipar.

7. Sfîntul Apostol Toma, care s-a numit şi „geamăn”, era din Paneida, cetatea Galileei. El a fost acela, care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. A propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi brahmanilor, pînă la cele de pe urmă părţi ale Indiei. Iar în părţile Calamidului, împungîndu-se cu suliţele, a murit pentru Hristos.

8. Sfîntul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. A fost întîiul scriitor al vieţii lui Hristos, scriind Sfînta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi în părţile mîncătorilor de oameni, de unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut muceniceşte din viaţa aceasta.

9. Sfîntul Iacov al lui Alfeu, Apostolul lui Hristos şi fratele Evanghelistului Matei, a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu în diferite ţări şi la diferite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducînd la Hristos multe popoare, s-a făcut asemenea dascălului său, căci şi-a săvîrşit pătimirea fiind răstignit pe cruce.

10. Sfîntul Apostol Iuda, fiul Sfîntului Iosif din Nazaret, este numit de Luca fratele lui Iacov, întîiul episcop al Ierusalimului, şi fratele Domnului. Iar de Matei şi de Marcu a fost numit Levi şi Tadeu. El a propovăduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Iar în părţile Araratului el a fost spînzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli şi, fiind lovit cu săgeţi, şi-a dat sufletul său pentru Domnul.

11. Sfîntul Apostol Simon, cel din Cana Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apa în vin, s-a numit Zilot, pentru rîvna sa pentru Hristos Dumnezeul şi a binevestit cuvîntul lui Dumnezeu în Mauritania şi în Africa. În Britania a fost răstignit de necredincioşi şi astfel şi-a dat duhul său în mîinile lui Dumnezeu.

12. Sfîntul Matia, care s-a numărat în rîndul Sfinţilor Apostoli, în locul lui Iuda vînzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea de afară, şi acolo suferind multe patimi, s-a sfîrşit muceniceşte.

13. Sfîntul şi Marele Apostol Pavel, care, mai tîrziu decît toţi, a fost chemat de Domnul la apostolie, arătîndu-se vas ales al numelui lui Hristos, L-a propovăduit pe El înaintea neamu-rilor şi împăraţilor, începînd de la Ierusalim pînă la Roma, fiind învăţător la multe popoare. El a fost ucis cu sabia de către împăratul Nero, şi astfel şi-a sfîrşit nevoinţa alergării sale. Acest sfînt Apostol, împreună cu Sfîntul Apostol Petru, se cinstesc de Biserică ca cei care s-au ostenit mai mult decît alţii, pentru bunavestire a lui Hristos.

Fericitul Petru din Rostov

Adaugat la iulie 13, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 13, 2026

Fericitul Petru era de neam de împărat tătăresc şi nepot de frate al împăratului Bercae. El a venit la credinţa creştinească întru acest chip: Chiril, episcopul Rostovului, a mers odată în ţara tătărească la împăratul Bercae, pentru o trebuinţă bisericească, în acel timp domnia Rostovului fiind sub stăpînirea împăraţilor tătari. Episcopul, fiind primit cu cinste de împărat, a vorbit cu dînsul despre credinţa creştină, spunînd multe din tainele cele sfinte. El spunea cum Rostovul s-a luminat cu credinţa în Hristos, în zilele marelui Vladimir, domnul Kievului, de către Sfîntul Episcop Leontie, care a fost adus din pămîntul grecesc. De asemenea, spunea cum, după moartea acelui plăcut al lui Dumnezeu, se făceau minuni la mormîntul lui, tămăduindu-se toate neputinţele omeneşti cu rugăciunile lui, iar împăratul Bercae asculta acelea cu luare aminte, mirîndu-se şi făcînd mare cinste episcopului Chiril.

În timpul acelei vorbiri, se afla acolo şi acesta despre care ne este nouă vorba, adică fericitul Petru, fiul fratelui împăratului. El era copil tînăr şi asculta cu plăcere cele grăite de episcop; deci, umplîndu-se cu inima, gîndea în sine la creştineasca credinţă. De aceea împăratul, făcînd daruri episcopului şi împlinind toate cererile, l-a eliberat cu pace. Tînărul acela, auzind cuvintele episcopului despre sfînta credinţă şi primindu-le în inima sa ca nişte seminţe bune aruncate pe pămînt bun, nu înceta a se gîndi la dreapta credinţă. Deci, umilindu-se cu sufletul, ieşea la cîmp în singurătate şi acolo se gîndea, vărsînd lacrimi din ochi, şi zicea în sine: „Cum cred împăraţii noştri, şi pentru ce se închină soarelui, lunii, stelelor şi focului. Oare aceia sînt dumnezei? Pentru ce nu se săvîrşesc minuni şi de zeii noştri, precum se săvîrşesc în bisericile creştine? Care este Dumnezeul cel adevărat?” Astfel gîndind, el dorea foarte mult să cunoască desăvîrşit credinţa creştinească.

Într-acelaşi an s-a întîmplat episcopului Chiril, după rînduiala lui Dumnezeu, a merge în ţara tătărească, pentru o pricină ca aceasta: Fiul împăratului Bercae se îmbolnăvise foarte greu, şi mergînd mulţi doctori, nici un folos nu a luat. De aceea, împăratul era în mare mîhnire pentru el, deoarece era singurul lui copil. Deci ei, aducîndu-şi aminte de Chiril, episcopul Rostovului, şi de cele grăite de dînsul despre minunatele tămăduiri care se făceau la mormîntul Sfîntului Leontie, a trimis degrabă la episcop în Rostov, rugîndu-l şi făgăduindu-i multe daruri, ca să vină şi să tămăduiască pe fiul său. Atunci episcopul a poruncit să se săvîrşească cîntări de rugăciuni pe la toate bisericile din Rostov; şi a făcut singur multe rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, ca să dea tămăduire fiului împăratului, pentru slava numelui lui Iisus Hristos, şi să nu se hulească credinţa creştină de necredincioşii agareni. Rugîndu-se din destul la mormîntul făcătorului de minuni, Leontie, şi luînd de la dînsul binecuvîntare pentru acest lucru, cum şi sfînta apă, pe care singur a sfinţit-o, şi a plecat spre ţara tătărească. Ajungînd la împărat, a făcut rugăciune către Domnul pentru fiul cel bolnav al împăratului şi, stropindu-l cu apă sfinţită, l-a făcut sănătos în numele lui Iisus Hristos. Împăratul, văzînd aceasta, s-a bucurat foarte mult cu toată casa sa şi cu toţi domnii săi şi l-a cinstit pe el foarte mult, făcînd ospăţ mare multe zile. Iar Chiril, episcopul lui Hristos, vorbea mult despre puterea lui Iisus Hristos, şi despre legile sfintei credinţe, înspăimîntînd minţile necredincioşilor.

Într-acest timp, nepotul împăratului asculta cu luare aminte toate cuvintele cuviosului şi le punea în inima sa, pentru că dorea să se bucure de ele şi de venirea cuviosului. De aceea, s-a gîndit să meargă cu dînsul în Rostov ca să vadă Biserica creştină şi minunile ce se făceau şi să primească sfînta credinţă. Murind tatăl său, şi maica sa rămînînd văduvă, îi păstra lui multe bogăţii, dar el luîndu-le pe acelea, le împărţea săracilor celor de credinţă tătărească, pentru că le socotea pe toate întru nimic. Avea numai o singură dorinţă în sufletul său: să se unească cu Hristos şi să fie robul Lui. El ştia cu adevărat, că scopul său era cel bun, dar dragostea maicii şi puterea împărătească îi vor face împiedicare, iar ducerea lui la episcop se va opri. De aceea s-a gîndit ca, tăinuindu-se de toţi, să meargă unde l-ar duce dorinţa inimii lui. După cîteva zile, episcopul Chiril plecînd de la împărat cu multe daruri, împăratul a dat poruncă către voievozii Rostovului şi Iaroslavului să dea dăjdii împărăteşti peste ani, la casa Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi la episcopia Rostovului.

Plecînd episcopul de la tătari, tînărul a ieşit în taină, lăsînd pe maica sa, rudele şi averile, ca Avraam cel de demult şi, ajungînd pe episcop pe drum, îl ruga cu lacrimi să-l ia cu dînsul în pămîntul cel sfînt al Rusiei şi să-l facă creştin. Atunci episcopul, văzînd lacrimile tînărului şi văzînd osîrdia cea fierbinte către Hristos Dumnezeu, l-a luat pe el, precum păstorul cel bun a luat oaia cea rătăcită pe umărul său, şi l-a dus în Rostov, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu.

Tînărul, ducîndu-se în Rostov şi văzînd biserica împodobită, rînduiala bunei credinţe şi cîntarea bisericească, s-a bucurat cu duhul. În soborniceasca biserică a Rostovului se cînta în strana stîngă greceşte, iar în cea dreaptă, ruseşte. Deci, tînărul a iubit credinţa creştinească foarte mult şi cerea Sfîntul Botez. Arhiereul, socotind că va fi vreo încercare de la împărat, cu acel tînăr, rudenie cu el, întîrzia botezul. Dar Dumnezeu, voind să mîntuiască sufletul celui ce-L iubea, a rînduit să fie vremea lesnicioasă de botez. Căci, împăratul Bercae murind după puţină vreme, se făcuse tulburare între tătari şi nu era timp pentru căutarea acestui tînăr. Atunci, episcopul l-a botezat şi i-a pus numele Petru. Şi îl învăţa în toate zilele cuvinte insuflate de Dumnezeu, întărindu-l în credinţă şi povăţuindu-l la viaţă îmbunătăţită, care se cuvine adevăratului creştin. Petru învăţase şi carte rusească şi petrecea totdeauna în citire şi în rugăciuni, stînd în casa lui Dumnezeu ziua şi noaptea, nelăsînd niciodată obişnuita pravilă bisericească. El era foarte bun la obicei, blînd, smerit, fără de răutate, cu bună cuviinţă şi iubit de toţi, cu postul şi cu înfrînarea curată păzind întreaga înţelepciune tinerească şi avînd locuinţa în casa arhierească. Nu după multă vreme fericitul episcop Chiril, săvîrşindu-şi viaţa sa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul, luînd scaunul după dînsul Sfîntul Ignatie. Petru nevoindu-se în curtea arhierească pe lîngă Ignatie, ca şi mai înainte, avea obicei de a ieşi uneori la cîmp să se mîngîie şi să vîneze păsări pe lîngă lacul Rostovului.

Odată, întîrziind pînă seara tîrziu, a stat să se odihnească lîngă lac. Acolo i s-au arătat în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pe care văzîndu-i în vis, s-a deşteptat de spaimă. El îi vedea la arătare, stînd deasupra lui şi strălucind în chip de soare. Deci, sculîndu-se degrabă de unde stătea şi, tremurînd, a căzut la pămînt. Iar ei l-au luat de mînă şi l-au ridicat, zicîndu-i: „Nu te teme, Petre! Noi sîntem trimişi la tine de Dumnezeu, în Care ai crezut şi te-ai botezat, ca să te mîngîiem şi să crezi că este adevărată arătarea noastră la tine, iar nu nălucire. Deci, voim ca în acest loc unde te-ai odihnit, să se zidească o biserică în numele nostru. Să te duci dimineaţă în cetate şi să iei trei icoane: icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, icoana Sfîntului Arhiereu Nicolae şi icoana Sfîntului Dimitrie, Marele Mucenic. Aceste icoane să le duci la episcop şi să-i spui: Petru şi Pavel, Apostolii lui Hristos, m-au trimis la tine, poruncindu-ţi să zideşti o biserică lîngă lac, în locul unde mi s-a arătat şi mi-au spus aceasta!

Sfinţii Apostoli, zicînd acestea fericitului Petru, i-au dat două pungi, una plină cu aur, iar alta cu argint şi apoi s-au făcut nevăzuţi. Fericitul Petru, luînd pungile ce i s-au dat, s-a închinat lui Dumnezeu în locul unde a văzut pe Sfinţii Apostoli şi a rămas acolo rugîndu-se, pînă s-a luminat de ziuă. Deci, făcîndu-se ziuă, s-a rugat şi s-a dus în cetate. După dumnezeiasca rînduială, a aflat în tîrg un zugrav cu icoanele pomenite mai sus, zugrăvite minunat, cerînd preţul de nouă arginţi, iar al zecelea, un galben. Petru, dînd preţul acela din pungile apostoleşti, a luat sfintele icoane şi s-a dus în casa arhierească.

În aceeaşi noapte şi arhiereului Ignatie i s-au arătat aceiaşi Sfinţi Apostoli, poruncindu-i să zidească o biserică în numele lor. Arhiereul s-a înspăimîntat de acea vedenie. Deci, cînd s-a făcut ziuă, a chemat la el pe voievod şi i-a spus arătarea şi porunca Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, zicîndu-i: „M-a înfricoşat foarte mult vedenia şi vorba lor şi nu ştiu ce voi face, că nu pricep în ce loc voi zidi biserica”. Voievodul i-a zis: „Stăpîne, te văd înspăimîntat şi ţi se cade cu adevărat să împlineşti toate cele ce ţi s-au poruncit de Sfinţii Apostoli!” Ei vorbind astfel, voievodul a văzut prin fereastră pe Petru venind la episcop cu sfintele icoane de la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar lumina ce strălucea din icoană, se suia mai sus decît biserica, ca o văpaie de foc spre înălţime.

Înspăimîntîndu-se voievodul, a zis: „O, stăpîne, ce este acest foc? Oare nu s-a aprins vreo zidire?” Uitîndu-se şi episcopul, a văzut acelaşi lucru şi s-a înspăimîntat. Nimeni altul nu putea să vadă acea lumină în chip de văpaie, care ieşea din sfintele icoane. Petru, intrînd cu acele icoane în palat înaintea episcopului şi a voievodului, le-a pus la loc cinstit, apoi s-a închinat lor şi le-a spus arătarea şi toate cuvintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care i se făcuseră lui într-acea noapte. Iar spre încredinţare adevărată, le-a arătat acele două pungi cu aur şi argint, ce i se dăduse de Sfinţii Apostoli. Episcopul şi voievodul s-au închinat sfintelor icoane, care străluceau în tot palatul cu o lumină minunată, şi au întrebat pe fericitul Petru unde a găsit acele sfinte icoane? El le-a spus că le-a cumpărat din tîrg. Voievodul şi episcopul se mirau, ştiind bine că în cetatea lor nu este un aşa zugrav. Deci, cercetînd, nu l-au găsit.

Fiind ceasul Sfintei Liturghii, s-au dus cu acele sfinte icoane în sfînta sobornicească biserică şi, după săvîrşirea Liturghiei, cîntînd rugăciuni, au mers afară de cetate, la acel loc unde se odihnise Petru şi i se făcuse apostoleasca arătare, aducînd şi acele sfinte icoane, cărora le urma tot poporul cetăţii. Sosind la acel loc, au făcut cîntare de rugăciune Sfinţilor mai marilor Apostoli Petru şi Pavel şi în acelaşi ceas au zidit un locaş de rugăciune şi au pus icoanele într-însul.

După aceasta voievodul, făcînd glumă sau ispitindu-l, a zis lui Petru: „Episcopul îţi va zidi biserica, dar, dacă eu nu-ţi voi da loc împrejurul bisericii, ce vei face?” Petru a răspuns: „Dumnezeu de va voi şi episcopul de va porunci, vom cumpăra pămînt de la tine”. Atunci Petru s-a dus la episcop şi i-a spus acel cuvînt al voievodului. Episcopul a zis lui Petru: „Fiule, crede purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru tine şi nădăjduieşte în rugăciunile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, că pungile cu aur şi argint care ţi le-au dat, nu se vor împuţina, nici vor scădea, precum s-a întîmplat odată prin rugăciunile Sfîntului Prooroc Ilie, în Sarepta Sidonului, la femeia cea văduvă, căreia nu i-a lipsit vadra de făină şi ulciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat. Deci, du-te la voievod şi-l întreabă cît cere pe pămîntul dimprejurul bisericii”. Petru, ducîndu-se şi întrebîndu-l, voievodul i-a zis: „Precum ai dat pentru icoane nouă arginţi, iar al zecelea un galben, aşa voiesc ca pentru pămîntul pe care voieşti să-l ai împrejurul bisericii, să-mi dai cîte nouă arginţi, iar al zecelea să fie galbenul.

Atunci Petru, nădăjduind spre Dumnezeu şi spre Sfinţii Apostoli, s-a învoit cu cuvîntul voievodului. Şi mergînd la locul acela, Petru a început să scoată din pungile date de Apostoli, nouă arginţi şi un galben, punîndu-i pe rînd pe pămînt, începînd de la iezer. Astfel a cuprins mult loc împrejurul bisericii, ca să fie mănăstirea largă iar pungile nu i s-au împuţinat, după proorocia arhiereului lui Dumnezeu, Ignatie. Voievodul, văzînd mulţimea de argint şi de aur, iar pungile lui Petru fiind pline şi nelipsite, s-a mirat foarte mult şi a zis: „Cu adevărat de mirare este această minune, căci Petru a aflat mare dar de la Dumnezeu şi de la Sfinţii Apostoli!”

Deci, voievodul a luat aurul şi argintul acela ca o binecuvîntare apostolească, iar bisericii apostoleşti cea din nou zidită, i-a dăruit sate cu moşii îndestulate, cu ape şi păduri, pe care le-a întărit cu scrisori. Astfel s-a zidit biserică aleasă, în numele sfinţilor mai marilor Apostoli Petru şi Pavel şi s-a aşezat o mănăstire lîngă ea care este şi pînă acum, cu darul lui Hristos. Dar fericitul iubea tăcerea şi la faţă nu se arăta vesel, avîndu-şi mintea adîncită în dumnezeieştile cuvinte. Pentru aceea a zis voievodul către episcop: „Oare nu se tînguieşte neamul lui Petru pentru patrie şi oare nu se gîndeşte să se întoarcă la tătărie?” El de s-ar duce acolo, fiind fiu de împărat, îi este frică să nu facă vreo împiedicare cetăţii noastre. Iar arhiereul, luînd aminte la cuvintele voievodului, a făcut cu dînsul sfat şi au socotit să-l însoţească cu nunta, căci, avînd soţie şi feciori, să nu mai gîndească la neamul său. Însă el niciodată nu se gîndea la căsătorie.

Deci, chemînd arhiereul şi voievodul la ei pe Petru, i-au zis: „Voieşti să te însoţim pe tine cu femeie?” Iar Petru a răspuns: „Stăpînii mei, eu am iubit credinţa aceasta sfîntă şi pentru ea am lăsat toate şi m-am lăsat în voia lui Hristos Dumnezeul nostru, să fie şi acum voia Domnului şi a voastră”. Atunci, voievodul, îndată i-a căutat lui o mireasă frumoasă din boieri şi l-a cununat cu ea singur arhiereul în soborniceasca biserică. Iar voievodul a numit pe Petru frate al său şi avea către el mare dragoste, atît el cît şi feciorii lui. Petru a vieţuit în legiuită însoţire cu cinste mulţi ani şi s-a făcut tată de fii. Dar şi tuturor săracilor şi scăpătaţilor le era tată, hrănind pe flămînzi, îmbrăcînd pe cei goi şi ca un alt drept Iov, fiind ochiul orbilor şi piciorul şchiopilor. El plăcea Domnului cu dinadinsul prin păzirea sfintelor lui porunci, ferindu-se de tot răul şi toată fapta bună sîrguindu-se a o împlini.

Apoi, dezlegîndu-se de însoţirea trupească, s-a însoţit Domnului prin Duhul, întru rînduiala monahicească; căci a luat pe sine îngerescul chip al monahilor şi în acela s-a mutat către Domnul, fiind la bătrîneţe adînci. Astfel, Petru, fiul de împărat, a murit la Rostov. Deci, cinstitul lui trup s-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli, cea zidită de el, preamărind Dumnezeu pe plăcutul Său, prin darul tămăduirii bolilor, ce se săvîrşeau la mormîntul fericitului Petru. Şi chiar pînă acum se dau tămăduire celor ce cu credinţă se apropie de moaşte lui, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, Celui împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, Căruia de la toţi să-i fie cinste, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.

Sfinţii Mucenici Cosma şi Damian, doctorii cei fără de arginţi

Adaugat la iulie 14, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 14, 2026

Acestia au fost din marea cetate a Romei, in zilele imparatului Carus (282-284), frati fiind, si, cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace si neluand alta parte, de la cei ce se lecuiau, decat credinta si marturisirea lui Hristos. Deci, au fost parati la imparat, ca, prin mestesug vrajitorsec, fac vindecarile si ca, astfel, in fiecare zi, parasind inchinarea la idoli, multi se apropie de Hristos.

Si a trimis imparatul, indata ostasi, sa-i prinda, si sa-i aduca inaintea lui, la judecata. Si ostasii, mergand in satul de langa Roma, unde Sfintii aveau locuinta lor, de la parinti, nu i-au aflat, deoarece credinciosii ii silisera, pe Sfinti, sa se ascunda intr-o pestera. Deci, ostasii, maniindu-se, au prins pe niste barbati cinstiti, din satul acela, si, legandu-i in lanturi, i-au dus la Roma. Afland de aceasta, Sfintii Cosma si Damian, nerabdand ca altii sa sufere in locul lor, au iesit din pestera si s-au predat singuri. Deci, ostasii eliberand pe acei barbati, au pus in lanturi pe Sfintii Cosma si Damian.

Iar, a doua zi, pe cand imparatul sta la judecata, iar Sfintii isi marturiseau credinta lor in Hristos, deodata, capul imparatului s-a sucit, cu fata la spate, si nu putea sa-l mai intoarca. Dar, cu acest prilej, imparatul insusi s-a izbavit din paganatate, ca a fost tamaduit de dansii, crezand in Hristos, el si toata casa lui, eliberand pe Sfinti, pe care i-a trimis la locul lor.

Dar dascalul pagan al Sfintilor, cel care ii invatase pe ei mestesugul vindecarilor, nerabdand slava pe care oamenii de la sate, o aduceau Sfintilor doctori fara de arginti, la indemnul vrajmasului, a primit in inima lui, gandul lui Cain. Si, sub cuvant de a culege impreuna buruieni de leac, pe un munte, i-a despartit pe cei doi frati, unul de altul, si i-a ucis cu pietre. Si asa s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos, Caruia I se cuvine slava si cinste in veci Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru Patriciul, care a vietuit întru ale lui Evandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Potit Pruncul.

Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt

Adaugat la iulie 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 15, 2026

Odraslit din pamîntul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfînt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfînt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant Dreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratîndu-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curînd, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfînt a luptat pentru apararea întregii crestinatati „pîna la moarte” cu capul sau adica, „cu pretul vietii sale”, cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemîndu-i la lupta sfînta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mînastiri si biserici zidite, atît în Moldova cît si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pîna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfînt aduce înaintea lui Dumnezeu „slava poporului sau”, adica a neamului nostru romînesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facînd nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfîntul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: „Te-am iertat si toata mînia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra”, scria Voievodul, adresîndu-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gîndul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare „de la cele vremelnice” catre „locasurile de veci”, asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormînt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica romîneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului romîn fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfînt: „iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plîngere la mînastire la Putna care era de dînsul zidita. Atîta jale era de plîngeau toti, ca dupa un parinte al lor”, zicînd mai departe cronicarul: „Ce dupa moartea lui pîna astazi îi zic Sfîntul Stefan Voda…, pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns”.

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pîna astazi, mormîntul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului romînesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfînt ramîne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapînit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfîntul Duh. Amin.

Punerea Cinstitului Veşmînt al Maicii Domnului în biserica din Vlaherna

Adaugat la iulie 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 15, 2026

In zilele dreptcredinciosului imparat Leon cel Mare (456-474) erau in Constantinopol doi barbati cinstiti, din randul senatorilor, anume Galvie si Candid, frati dupa trup. Si, sfatuindu-se intre ei, au cerut imparalului invoire de a merge la Ierusalim, sa se inchine Sfintelor locuri. Si, luand invoire, au purces la drum. Deci, ajungand in Palestina, au mers in Galileia, vrand sa vada Nazaretul si casa Preacuratei Fecioare, in care dupa Buna vestirea Arhanghelului si prin venirea Sfantuliu Duh, s-a zamislit Dumnezeu-Cuvantul cel negrait. Si, umbland ei si ostenindu-se, s-au odihnit, peste noapte, intr-un sat din apropiere. Acolo, dupa dumnezeiasca purtare de grija au gazduit la casa unei femei vaduve, batrana de ani si cinstita prin viata ei curata.

Deci, pe cand cinau ei, au vazut o alta camera deosebita, in care erau multe lumanari aprinse si, de unde, arzand tamaie, iesea o mireasma de aromate, caci acolo, era ascuns cinstitul vesmant al Maicii lui Dumnezeu, si zaceau, acolo, multi bolnavi. Si se minunau senatorii, de acel lucru strain, si, socotind ca acolo se pastreaza ceva scump, din Legea veche, au rugat pe cinstita femeie sa cineze cu ei, in vreme ce o intrebau. Iar ea, la inceput, tainuia, zicand: „Iata, cinstiti, barbati, toti bolnavii acestia, tamaduire asteapta si toate bolile nevindecate, aici, cu inlesnire, se tamaduiesc.” Iar senatorii, auzind acestea, au inceput, cu si mai mare staruinta, a o intreba: „Oare, pentru ce pricina, un dar si o putere de facere de minuni, ca acestea, s-au daruit locului acestuia ?” Iar ea, inca tainuind adevarul, a zis: „Se povesteste, in neamul nostru, ca, unuia din parintii nostri, i s-a aratat Dumnezeu, in acest loc si, de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu si se fac, acolo, minuni”. Iar ei, luand aminte la cuvintele femeii, in inimile lor s-au aprins, ca, odinioara, inimile lui Luca si Cleopa, si au grait catre dansa: „Te rugam, pe Dumnezeu cel viu, sa ne spui adevarul”. Deci, femeia, rugata fiind, a grait catre dansii: „O, barbati alesi, nimeni, pana astazi, n-a stiut aceasta taina dumnezeiasca, pe care ma siliti sa v-o spun. Dar, de vreme ce se vad dreptcredinciosi, va spun voua aceasta taina, nadajduind ca o veti pazi, nespunand-o la nimeni. Aici, este ascuns, de mine, vesmantul Preacuratei Fecioare Maria. Ca, pe cand s-a mutat la cele ceresti, in ziua ingroparii sale, uneia din stramoasele mele, dupa hotararea Preacuratei insasi i s-a dat acest vesmant. Iar ea, luand vesmantul, il pazea pe el cu cinste, in toate zilele vietii sale. Si, murind ea, l-a incredintat unei fecioare din neamul sau, poruncindu-i, cu juramant, ca si fecioria sa-si pazeasca, in cinstea Pururea Fecioarei, Nascatoarei de Dumnezeu. Si asa, din fecioara in fecioara, anii trecand, acest sfant vesmant a ajuns in mainile mele. Iar, de vreme ce nu se mai afla nici o fecioara in neamul meu, careia sa-i incredintez aceasta taina v-o spun voua, ca sa stiti, pentru care pricina se fac aici minuni”.

Deci, ei, fagaduind sa pastreze taina, au rugat pe batrana sa le ingaduie a priveghia cu rugaciuni, toata noaptea, langa sfantul vesmant. Deci, intrand ei inauntru, au vazut un sipet in care se pastra sfantul vesmant. Si, pe cand se rugau ei, cu lacrimi, catre Nascatoarea de Dumnezeu, facand multe metanii, cu lumini si cu arome, le-a venit gandul ca sa daruiasca acea comoara, imparatului lor din Constantinopol. Si, luminandu-se de ziua si multumind femeii, au dat imbelsugata milostenie si s-au dus in cale, spre Ierusalim, fagaduind sa vina iarasi, pe acolo, cand se vor intoarce in tara lor.

Au ajuns cu bine la Ierusalim si au ingenunchiat la toate locurile sfinttle de Mantuitor, apoi, au luat drumul intoarcerii. Si poposind iarasi la batrana aceea, au petrecut noaptea langa racla sfantului vesmant. Iar, la plecare, cu invoirea batranei, care nu mai avea in neamul ei nici o fecioara, careia sa-i lase aceasta mostenire, au luat cu ei sfantul vesmant, lasand multe daruri. Si, purtandu-i de grija, au mers pana la cetatea imparateasca a Constantinopolului. Acolo, au instiintat pe marele imparat Leon si pe imparateasa Verina, asemenea si pe Ghenadie patriarhul, inaintea carora, descoperind cinstita racla, au vazut sfantul vesmant, umplandu-se ei de nespusa bucurie. Deci, luandu-l, l-au dus cu slava in biserica Vlahernei si au hotarat ca in fiecare an, sa se praznuiasca, punerea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu, in acea biserica, in ziua de 2 a lunii lui iulie, in cinstea si slava Fecioarei Maria si a Celui nascut dintr-insa, Hristos, Dumnezeul nostru, celui slavit, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in veci. Amin.

Sfîntul Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului

Adaugat la iulie 15, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 15, 2026

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mic, si a ajuns pîna la vremea împaratiei lui Marcian si a lui Leon, luînd parte si la Sinodul din Efes si la Sinodul de la Calcedon. Împaratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Nascatoarei de Dumnezeu. Iar el a raspuns ca din Scriptura nu stie, dar se zice ca dupa ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cîntare îngereasca timp de trei zile. Dupa a treia zi, fiindca unul din apostoli nu se întîmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormîntul si nu se aflara moastele, ci numai cele de îngropare. Si a rugat împaratul pe Iuvenalie ca macar sicriul împreuna cu cele de îngropare, sa-l pecetluiasca si sa i-l trimita, care lucru s-a si facut. Pe acestea împaratul le-a asezat în Biserica Nascatoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie pastorind de toti anii 38, a adormit în pace.

Sfîntul Mucenic Iachint

Adaugat la iulie 16, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 16, 2026

Sfantul Mucenic Iachint era din Cezareea Capadochiei si a trait pe vremea imparatului Traian. Si slujea la curte, la paza camerelor imparatesti, si era un tanar, in varsta ca de 20 de ani, si, in taina, era crestin, rugandu-se lui Dumnezeu si pazind poruncile Lui. Dar, cu toate ca Traian era luminat si cu judecata, iubitor de popor si iubit de supusii sai, totusi, imparatul era pagan, inchinator la idoli si prigonitor al crestinilor.

Deci, intr-o zi de mare praznic paganesc, fiind de fata si imparatul, tanarul Iachint a fost parat de un ostean, din aceeasi garda, dar pagan cu credinta, ca il vazuse si il auzise, rugandu-se, in taina, unui anume Iisus, numindu-L Dumnezeul sau. S-a maniat, atunci, cumplit imparatul si a poruncit sa fie adus inaintea sa, tanarul cutezator, care, sub acelasi acoperamant imparatesc, calca legile tarii. Si Iachint a fost adus, in graba, inaintea imparatului.

Deci, fiind silit de imparat, sa guste din carnurile jertfite idolilor, tanarul crestin nu s-a plecat la aceasta, ci, mai mult, a marturisit, pe fata, credinta lui in Hristos. Pentru aceasta, a fost batut peste tot trupul si l-au inchis in temnita, punand inaintea lui, numai mancari gatite din jertfele idolilor. Ca poruncise imparatul, temnicerilor, sa nu-i dea lui paine si mancare curata, ca, prin aceasta, sa-i sileasca sa manance din acele bucate. Dar, viteazul nevoitor al lui Hristos, pana la sfarsit, n-a vrut sa guste din ele, ci a ramas postind patruzeci de zile. Si, slabind de foame, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Sfîntul Sfinţit Anatolie, Patriarhul Constantinopolului

Adaugat la iulie 16, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 16, 2026

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfîntului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tîlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfîntul Anatolie epistole episcopilor, îndemnîndu-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfîntul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasînd în locul sau pe Sfîntul Ghenadie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Diomid, Evlampie, Asclipiodot si Golinduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Alexandru, Întîiul începător al Mînăstirii Neadormiţilor .

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Marcu si Mochian.

Sfîntul Andrei din Ierusalim, Episcopul Cretei

Adaugat la iulie 17, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 17, 2026

Acesta a trait in cetatea Damascului, nascut din parinti iubitori de Dumnezeu si a fost dat, de mic, la invatatura. Deci, a fost luat de Teodor, patriarhul Ierusalimului, si l-a facut diacon si discipolul sau. Iar, adunandu-se cel de-al saselea Sinod a toata lumea (680-681), la Constantinopol sub Constantin Pogonat, imparatul (668-685) Sfantul Andrei, desi numit diacon, a fost trimis de patriarhul sau, la Sinod, cu marturisirea de credinta a Bisericii Ierusalimului. Pentru mintea si bunatatea ce avea a fost pus purtator de grija pentru hrana saracilor Bisericii, iar, peste putina vreme, a primit si harul arhierei, fiind ales episcop al Cretei.

El a alcatuit si carti pline de intelepciune, in care s-a aratat cuvantator iscusit si insuflat de Dumnezeu. Pe langa celelalte scrieri, Sfantul Andrei a alcatuit si Canonul, cel mare si vrednic de lauda, care se citeste in saptamana a cincea, din Postul mare, si care aduce nu numai pocainta, dar si multa invatatura. Ca arhiereu a innoit bisericile lui Dumnezeu si a zidit, din temelie, in cinstea Preacuratei, biserica preafrumoasa a Vlahernei. Si, Sfantul Andrei si-a pastorit credinciosii, cu frica lui Dumnezeu, pazind poporul de invataturile gresite ale ereticilor si fiind tuturor pilda vie de munca, de viata curata si de buna pastorire. Dar, anii sau n-au fost prea multi. Mergand, odata, in insula Militene, si-a primit sfarsitul vietii sale, in plina putere lasand multe scrieri Bisericii lui Dumnezeu.