Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Adaugat la august 19, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 19, 2025

Domnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci şi trei al naşterii Sale şi în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mîntuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu eşti Hristos Fiul Dumnezeului celui viu…, şi acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrîni, de la arhierei şi de la cărturari, şi să fie ucis. Din această pricină El a văzut pe ucenicii Săi mîhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicîndu-I: „Doamne, să-Ţi fie milă de Tine şi nu-Ţi fă Ţie aceasta”. Atunci, ridicîndu-le mîhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dînşii că, după puţine zile, are să le arate lor slava Sa, zicînd: „Sînt unii dintre cei care stau aici şi care nu vor gusta moarte, pînă ce nu vor vedea pe Fiul Omului stînd întru slava Împărăţiei Lui”.

Deci, trecînd şase zile de la ziua aceea în care a grăit aceste cuvinte, Domnul a plecat din latura Cezareei lui Filip, în hotarele Galileei şi a venit la Muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el ucenicii şi mult popor. Dar de vreme ce obiceiul Domnului nostru Iisus Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, îndeosebi de ucenicii Săi, de aceea a lăsat sub munte poporul şi pe ucenicii Săi şi a luat numai pe trei din ei: pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi s-a suit cu dînşii în munte să se roage.

Acolo, depărtîndu-se puţin de cei trei ucenici la un loc înalt, se ruga; iar cei trei ucenici, ostenindu-se, pe de o parte de suirea muntelui înalt, iar pe de alta, de lungimea rugăciunii, au adormit, precum zice evanghelistul Luca: Iar Petru şi cei ce erau cu dînsul, se îngreuiaseră de somn. Deci, dormind ei, Iisus Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale şi, din porunca Lui, I-au stat înainte doi prooroci, Moise şi Ilie, care grăiau cu Dînsul despre ieşirea Lui din trup şi despre ceea ce avea să se săvîrşească în Ierusalim. Din această pricină, apostolii, deşteptîndu-se, au văzut slava Lui cea negrăită, faţa cea luminoasă ca soarele, hainele Lui albe ca zăpada şi doi bărbaţi stînd şi grăind cu dînsul întru slava aceea, şi s-au înspăimîntat; şi au cunoscut – Duhul Sfînt descoperindu-le lor -, pe bărbaţii aceea că erau Moise şi Ilie, şi au înţeles vorba lor pentru patima lui Hristos cea de bună voie. Deci, stăteau cu cutremur, ascultînd cele ce se grăia.

Îndulcindu-se de vederea slavei celei dumnezeieşti, pe care au văzut-o pe cît putea să îngăduie vederea ochilor trupeşti, atît le-a arătat lor şi Domnul, pe cît putea firea omenească. Căci este cu neputinţă omului muritor să vadă dumnezeirea cea fără de moarte şi nevăzută, precum de mult Moise, care se ruga Lui, să-i arate slava feţei Sale celei dumnezeieşti în vederea ochilor. Dumnezeu i-a răspuns: Omul nu poate vedea faţa Mea şi să fie viu. Deci, sfîrşindu-se vorbirea lui Hristos cu Moise şi Ilie şi ducerea lor cunoscîndu-se prin duh de către apostoli, i-a fost jale lui Petru, că proorocii vor să se ducă de la vederea lor. Ei doreau neîncetat acea slavă a lui Hristos, ca să se îndulcească de vederea sfinţilor prooroci. Deci, Petru a luat îndrăzneală şi a zis: Doamne, bine este nouă să fim aici şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise şi una lui Ilie. Acestea grăindu-le Petru, un nor luminos, care a pus înaintea lui Hristos pe amîndoi proorocii, tot acelaşi nor, prin voia Lui cea dumnezeiască, vrînd să-i ia pe dînşii şi să ducă pe fiecare la locul său, a umbrit pe apostoli, înconjurînd vîrful muntelui aceluia. Atunci apostolii mai mult s-au temut, căci, apropiindu-se de Hristos, au intrat în nor, şi întru acel ceas s-a auzit glas din nor, zicînd: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care bine am voit, pe Acesta să-L ascultaţi! Un glas ca acesta venind de sus, de spaima cea mare n-a mai rămas putere în apostoli, pentru că s-au temut foarte mult şi au căzut cu feţele la pămînt. Deci, căzînd ei, slava Domnului s-a luat de la vederea lor şi proorocii s-au dus la locurile lor; iar Domnul, apropiindu-Se, S-a atins de ucenicii care zăceau la pămînt, zicîndu-le: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Ucenicii, ridicîndu-şi ochii, nu au văzut pe nimeni decît numai pe Iisus Hristos singur.

Pogorîndu-se ei din munte, Domnul le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre vedenia aceea, pînă ce, după primirea patimilor şi a morţii, va învia a treia zi din mormînt. Deci dînşii au tăcut şi întru acele zile nu au spus nimănui nimic din cele ce au văzut.

Cuviosul Mucenic Dometie Persul şi cei doi ucenici ai săi

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2025

Acesta a trait pe vremea imparatului Constantin si a urmasilor sai, fiind persan de neam, si a fost povatuit la credinta crestineasca de un oarecare crestin, Uar cu numele. Deci, lasand parinteasca paganatate si rudeniile, a mers catre hotarele grecesti, in cetatea care se numea Nisibe. Si, intrand intr-o manastire, a luat Sfantul Botez si s-a imbracat in chipul monahicesc si petrecea in toate nevointele vietii pustnicesti. Dar, prin uneltirea si asupririle vrajmasului drac, a fost urat de monahii de acolo si, fugind de ei, a mers la manastirea Sfintilor Mucenici Serghie si Vah, din cetatea lui Teodosie si a urmat viata arhimandritului Nurvil, despre care se spune ca saizeci de ani n-a gustat fiertura, iar somn foarte putin primea si, pe acela, fara se se culce sau sa stea, ci rezemandu-se in toiag. De la arhimandritul acesta, povatuindu-se, Cuviosul Dometie a fost sfintit diacon si, cand a aflat ca si la preotie voieste arhimandritul sa-l sileasca pe el, a plecat de acolo si, suindu-se pe un munte pustiu, vietuia in Dumnezeu, suferind arsita si frigul si toate schimbarile vazduhului. Apoi, intrand intr-o pestera, a vietuit acolo, savarsind multe minuni in numele lui Hristos, facand tamanduiri, celor ce veneau la el, si aducea, pe multi, de la idoleasca intelepciune, la credinta lui Hristos. Deci, venind Iulian imparatul, cel lepadat de Dumnezeu, cand a auzit despre el, a poruncit sa-l ucida cu pietre. Si, ducandu-se, trimisii l-au aflat pe Sfantul Dometie, cu cei doi ucenici ai lui, la ceasul al treilea din zi, savarsindu-si cuviincioasa cantare. Si, navalind asupra lor, i-au ucis cu pietre. Si asa Cuviosul Dometie, cu cei doi ucenici ai sai, si-a savarsit alergarea vietii lor, placuta lui Dumnezeu.

Sfinţii Mucenici Marin Ostaşul şi Asterie senatorul

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2025

Pe vremea împărăţiei lui Valerian şi a fiului său, Gal, era în Roma un bărbat oarecare, cinstit şi îmbunătăţit, cu numele de Asterie, senator de neam bun şi slăvit în bogăţie. El era iubit de împăraţi şi era creştin cu credinţa, şi cu toate că în vremea aceea erau cumplite prigoniri împotriva creştinilor, el îşi păzea buna sa credinţă fără prihană. Iar credinţa lui cea în Hristos a fost arătată astfel:

Pe cînd era în părţile Palestinei, i s-a întîmplat de a mers în cetatea ce se numea Cezareea lui Filip, pe care fenicienii o numesc Panead. In această cetate locuiau o mulţime de închinători păgîni, care aveau obiceiul de a săvîrşi necurate prăznuiri lîngă izvorul ce curgea din muntele Paneas, de unde se zice că izvorăşte rîul Iordanului. In acea prăznuire, jertfa care se punea diavolului se făcea nevăzută, pentru că diavolul care petrecea acolo, răpea jertfa şi o ascundea. Iar acele popoare orbite cu rătăcirea aveau acea înşelăciune diavolească ca o mare minune şi o preamăreau pe ea.

Iar Asterie, robul lui Hristos, fiind acolo şi văzînd prăznuirea diavolească ce o făceau păgînii, mai întîi l-a durut inima pentru rătăcirea şi orbirea cea sufletească a poporului înşelat, apoi, ridicîndu-şi ochii spre cer şi înălţînd mîinile, s-a rugat cu credinţă către Hristos Dumnezeu, ca să izgonească de acolo pe diavolul care înşela pe oameni. Şi îndată a fost izgonit diavolul cu puterea lui Dumnezeu şi a încetat acea înşelătoare minune drăcească; pentru că se vedea de atunci acea jertfă la arătarea tuturor, iar nu precum se obişnuia mai întîi şi se făcea nevăzută. Deci încetînd acea minune, a încetat şi prăznuirea, şi de atunci popoarele au început a nu se mai aduna acolo.

Astfel, credinţa şi rugăciunea Sfîntului Asterie a curăţat locul acela de spurcăciunile diavoleşti. Apoi, Cel Preaînalt a rînduit ca el să pătimească pentru Hristos astfel: In cealaltă Cezaree, care se numea Cezareea Palestinei, era un ostaş cu numele Marin, de neam bun, cinstit şi bogat, dar mai cinstit cu credinţa în Hristos şi mai bogat cu faptele cele bune. Acesta a fost chemat de ostaşii săi la cinstita treaptă de sutaş, deoarece acel loc era liber, după sfîrşitul sutaşului ce fusese. Iar cînd Marin era să ia dregătoria aceea, altul care o dorea, vrînd s-o cîştige pentru el, s-a apropiat de judecător, care se numea Aheos, şi l-a pîrît pe Marin, zicînd că este creştin şi nu voieşte să aducă jertfa zeilor şi chipurilor împărăteşti, deci nu se cuvine ca unul ca acela, după legea romanilor, să fie ridicat la treaptă cinstită. Iar judecătorul, îndată chemînd pe Marin, l-a întrebat de credinţa lui şi auzind din gura lui că este creştin, i-a dat vreme de trei ceasuri să se gîndească şi să-şi aleagă ori viaţa, ori moartea, pentru că aceste două îi punea înainte: sau să aducă jertfa cea necurată şi să fie viu, sau să moară pentru Hristos.

In vremea aceea, episcopul acelei cetăţi, numit Ţeotecn, apropiindu-se de mărturisitorul lui Hristos, l-a luat de mînă şi l-a dus în biserică, vorbind cu el cele folositoare. Şi ducîndu-l în Sfîntul Altar, i-a arătat Sfînta Evanghelie, apoi arătînd cu mîna şi spre sabia cea ostăşească, cu care Marin era încins, i-a zis: „O, bunule bărbat, alege-ţi unul din aceste două lucruri: sau să porţi această sabie şi să te lupţi vremelnic pentru împăratul cel pămîntesc, iar după moarte să pieri pentru vecie; sau să te lupţi pentru Impăratul cel ceresc, să-ţi pui sufletul pentru preasfînt numele Lui cel scris în această carte şi să împărăteşti cu Dînsul în viaţa cea fără de moarte, în vecii cei fără de sfîrşit”.

Iar Sfîntul Marin, îndată întinzîndu-şi dreapta spre Sfînta Evanghelie şi sărutînd-o cu dragoste, i-a zis că este gata să moară pentru Hristos. Şi i-a zis episcopul: „Lipeşte-te de Dumnezeu, lipeşte-te cu tot sufletul şi, întărindu-te cu puterea Lui, primeşte aceea care ai ales”. Apoi l-a liberat, zicîndu-i: „Mergi cu pace!” Şi ducîndu-se Sfîntul Marin din biserică, propovăduitorul care stătea lîngă uşile curţilor a început a chema pe Marin, căci trecuseră trei ceasuri. Deci mergînd Sfîntul Marin, a stat înaintea judecătorului şi mai cu îndrăzneală ca întîi a mărturisit că este creştin. Şi proslăvea cu glas mare numele lui Iisus Hristos înaintea judecătorului, iar păgînătatea idolească o ocăra. Deci judecătorul l-a osîndit la moarte şi, scoţîndu-l afară din cetate, i-au tăiat capul.

Iar în vremea tăierii lui, stătea acolo înainte Sfîntul Asterie, care, din rînduiala lui Dumnezeu, venise atunci în cetatea aceea. Şi văzînd sfîrşitul cel mucenicesc al Sfîntului Marin, a dezbrăcat haina lui cea de mult preţ şi, întinzînd-o pe pămînt, a luat cinstitul trup şi cap al mucenicului, şi, învelindu-le cu acea haină, le-a ridicat pe umerii săi şi, ducîndu-le, le-a îngropat cu cinste. Pentru aceea, şi el însuşi s-a învrednicit cununii muceniceşti, căci păgînii, prinzîndu-l, i-au tăiat cu sabia cinstitul lui cap şi a stat înaintea lui Hristos, Impăratul ceresc, în cetele sfinţilor mucenici, împreună cu Sfîntul Marin.

Acestea au fost pe vremea împărăţiei lui Galien, care, după pierderea tatălui său, Valerian, împărăţea singur. Căci tatăl lui, fiind pedepsit de mînia lui Dumnezeu pentru vărsarea sîngelui creştinesc, a fost dat la război în robia lui Savorie, împăratul Persiei, oastea romană fiind biruită de perşi. Şi fiind prins Valerian viu, a fost dus în Persia, unde slujea ca scară, sub picioarele lui Savorie, cînd acela încăleca pe cal. Şi nu putea deloc să se răscumpere din robia şi din batjocorirea aceluia, pentru că Savorie nu voia pentru el nici o vistierie prea bogată, îndestulîndu-se cu slava aceea, ca să calce pe spatele şi pe grumajii împăratului Romei. Astfel batjocorind multă vreme împăratul Persiei pe Valerian, a poruncit, spre mai mare ocară, ca înaintea poporului să jupoaie de pe el pielea, şi apoi să-l săreze cu sare. Deci rău a pierit acel rău, începîndu-şi veşnicele sale munci încă din această viaţă.

De această pierzare a tatălui său înfricoşîndu-se Galien şi cunoscînd că aceea este o dumnezeiască răsplătire pentru vărsarea sîngelui creştinesc ce s-a făcut fără cruţare, a dat poruncă prin toate părţile stăpînirii Romei să înceteze prigonirea împotriva creştinilor, iar episcopii să-şi îndrepteze bisericile cu libertate. Dar mai înainte de a veni acea poruncă în Cezareea Palestinei, aceşti Sfinţi Mucenici Marin şi Asterie, au fost munciţi pentru Hristos şi astfel au intrat în bucuria Domnului lor şi a Stăpînului nostru Iisus Hristos, Care împărăteşte împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Cuviosul Pimen, cel cu multe dureri

Adaugat la august 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 20, 2025

Despre fericitul Pimen luînd cuvînt, să ne pogorîm la mărturisirea pătimirii lui, ca să ştim cum să răbdăm cu mulţumire şi cu vitejie durerile, şi cum puterea lui Dumnezeu se săvîrşeşte întru neputinţă. Deci acest fericit Pimen s-a născut bolnav în lume, şi bolnav a şi crescut. Această boală trupească nu a dat loc celei sufleteşti întru dînsul, căci era curat de toată mîhnirea şi nu a cunoscut întinăciunea păcatului. Şi de multe ori se ruga de părinţii săi să-l dea la mănăstire, ca să se tundă în chipul monahicesc; dar aceia, ca nişte iubitori de fii, vrînd să-l aibă moştenitor după moartea lor, îl opreau.

Iar odată – Dumnezeu văzînd mai înainte ce era mai bine -, fericitul a slăbit peste măsură şi a venit întru deznădăjduire de viaţă. Atunci părinţii lui, chiar şi nevrînd, au fost siliţi să-l ducă în Mănăstirea Pecersca, poftind pe cuvioşii părinţi care locuiau în mănăstire să se roage lui Dumnezeu pentru fiul lor, ca să se tămăduiască de boală. Iar cuvioşii părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugire de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai cîştige dorinţa. Insă tatăl său şi maica sa şezînd lîngă el şi nedîndu-l să-l călugărească, fericitul era foarte mîhnit.

Şi a început a se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-i împlinească dorinţa lui, cu judecăţile care le ştie singur. Şi iată, într-o noapte, pe cînd părinţii lui şi slugile dormeau, au intrat la dînsul îngeri luminaţi, unii în chip de tineri frumoşi, iar alţii în chip de egumeni şi fraţi, purtînd în mîini lumînări, Evanghelie, cămaşă de păr, mantie, culion, şi toate cele ce erau de trebuinţă călugăriei, şi-i ziceau lui: „Voieşti ca să te tundem?” Iar fericitul cu bucurie le-a răspuns: „Cu adevărat voiesc! Domnul v-a trimis pe voi, domnii mei! Vă rog să-mi împliniţi dorinţa inimii mele!” Atunci ei îndată au început întrebările şi toate cele scrise în randuiala tunderii monahiceşti; şi astfel l-au călugărit în chipul îngeresc cel mare al monahilor, îmbrăcîndu-l în mantie şi culion şi numindu-l pe el Pimen. Apoi, dîndu-i după obicei lumînare aprinsă, au zis: „Pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi această lumînare nu se va stinge”. încă i-au mai proorocit lui că boala o să-l chinuiască totdeauna, iar cîştigarea sănătăţii o să-i fie semn de moarte. Apoi, săvîrşind toate, l-au sărutat pe el şi s-au dus în biserică, luînd perii lui într-o năframă, pe care au pus-o pe mormîntul Cuviosului Teodosie.

Iar fraţii care erau aproape în chiliile lor, auzind glasul cîntării, au deşteptat pe ceilalţi dimprejuml lor, părîndu-li-se că egumenul cu oarecare fraţi călugăreşte pe cel bolnav, ori că acum s-a pristăvit; deci toţi împreună au mers în chilia aceea unde zăcea fericitul. Şi au găsit acolo pe toţi dormind – pe tatăl, pe maica şi slugile lui -, şi i-au deşteptat; şi toţi s-au umplut de bună mireasmă, iar pe bolnav l-au văzut plin de bucurie şi veselie, şi îmbrăcat în haine monahiceşti. Atunci fraţii l-au întrebat: „Cine te-a tuns pe tine monah şi ce cîntare am auzit noi aici, pe care părinţii tăi, la tine fiind, n-au auzit-o?” Bolnavul a răspuns: „Mi se pare că a venit egumenul cu fraţii de m-a tuns şi m-a numit Pimen; deci aceia cîntau cîntarea pe care aţi auzit-o, iar lumînarea aceasta pe care o vedeţi, mi-a dat-o, zicîndu-mi că va arde neîncetat, pînă la 40 de zile şi 40 de nopţi. Iar perii capului luîndu-i în năframă, a mers cu ei în biserică”.

Acestea auzindu-le fraţii, au mers îndată la biserică, dar au găsit-o încuiată; drept aceea au deşteptat pe paraclisieri şi i-au întrebat: „A intrat cineva în biserică după rugăciunea Pavecerniţei?” Iar ei au răspuns: „Nu a intrat nimeni, pentru că şi cheile sunt ascunse la eclesiarh”. Deci au deşteptat şi pe eclesiarh, care, luînd cheile, a intrat în biserică, şi iată, a aflat pe mormîntul Cuviosului Teodosie perii puşi în năframă. Atunci au spus egumenului de toate, iar egumenul, mirîndu-se foarte tare, a început a cerceta cu dinadinsul, cine ar fi tuns pe fericitul Pimen. Dar nu a aflat, decît numai s-a cunoscut de toţi, că această purtare de grijă era de sus, de la Dumnezeu, prin sfinţii Lui îngeri.

Deci egumenul şi fraţii au socotit îndelung despre minunea ce se făcuse, dacă se va socoti tunderea fericitului după randuiala Bisericii. Dar de vreme ce despre aceasta aveau mărturie încredinţată, căci, după cuvîntul lui, fiind biserica încuiată, s-au aflat în ea perii capului lui pe mormîntul Cuviosului Teodosie, asemenea şi lumînarea ce era destulă să ardă într-o zi, a ars nestinsă 40 de zile şi 40 de nopţi, de aceea, altă tundere nu i-au mai făcut lui, ci i-au zis: „Destul îţi este ţie, frate Pimene, chipul cel dăruit de Dumnezeu şi numele cu care te-a numit. Insă spune-ne şi nouă – l-a întrebat egumenul, venind cu cărţile cele de tundere -, ce fel erau cei ce te-au tuns pe tine? Oare nu au lăsat ceva din cele scrise în cărţile acestea?” Iar fericitul Pimen a zis către egumen: „Ce mă ispiteşti, părinte? Tu singur venind aici cu toţi fraţii, ai făcut toate acestea, care sunt scrise în cărţile acestea. Şi încă mi-ai mai zis şi aceasta, că mi se cade a pătimi în boală toată viaţa mea şi, cînd va fi ieşirea mea, atunci mi se va da sănătate, încît să pot duce cu mîinile mele patul meu cel de moarte. Deci, sfinte părinte, roagă-te pentru mine, ca Domnul să-mi dea răbdare”. Auzind acestea, l-au lăsat pe el.

Deci fericitul Pimen, după proorocia celor ce l-au călugărit pe el, a zăcut mulţi ani în boală foarte grea şi urîtă, încît se îngreţoşau de el şi slujitorii, care de multe ori îl lăsau flămînd şi însetat cîte două sau trei zile, iar el răbda toate cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. Şi odată s-a întîmplat de au adus în Mănăstirea Pecersca pe un alt bolnav şi l-au tuns monah. Iar fraţii cei rînduiţi la slujirea bolnavilor, luîndu-l şi pe acela, l-au dus la fericitul Pimen, ca să le slujească amîndurora împreună şi întocmai; însă neavînd de grijă pentru o slujbă ca aceasta, pe amîndoi i-au lăsat în uitare, încît bolnavii slăbeau fără de apă. Atunci fericitul Pimen a zis celuilalt bolnav: „Frate, de vreme ce cei ce ne slujesc se îngre-ţoşează de putoarea ce iese de la noi; deci tu, dacă te-ar scula pe tine Domnul, ai fi voit să petreci în slujba aceasta?” Iar bolnavul s-a făgăduit fericitului, zicînd: „Dacă Domnul mă va tămădui, eu aş sluji cu osîrdie bolnavilor pînă la moartea mea”. Atunci fericitul Pimen i-a zis aceluia: „Iată, Domnul ridică boala de la tine şi de acum înainte, fiind sănătos, îndeplineşte făgăduinţa ta, slujindu-mi mie şi celor asemenea mie; iar peste cei ce nu au îngrijit de această slujbă, Domnul va aduce boală cumplită, ca, învăţîndu-se astfel, să se mîntuiască!” Şi îndată bolnavul s-a sculat şi a început a-i sluji, iar pe cei fără de grijă, care n-au voit să slujească bolnavilor, i-a cuprins pe toţi boala, după cuvîntul fericitului.

Iar fratele cel tămăduit de boală a slujit puţin, dar şi el, după puţină vreme, nesuferind putoarea, s-a depărtat de Pimen şi l-a lăsat flămînd şi însetat; iar el, ducîndu-se, s-a mutat în altă casă. Şi iată, deodată l-a aprins o boală înfocată, încît n-a putut să se scoale trei zile şi nemaiputînd suferi setea de apă, a început a striga: „Pentru Domnul, miluiţi-mă, căci mor de sete”. Iar fraţii care erau în altă chilie, auzindu-l, au mers la dînsul şi, văzîndu-l cuprins de boală cumplită, i-au spus despre el fericitului Pimen, zicînd: „Fratele ce-ţi slujeşte moare”. Iar fericitul Pimen a zis: „Ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera. De vreme ce m-a lăsat flămînd şi însetat, minţind lui Dumnezeu şi defăimînd prostimea mea, aceasta a luat şi el însuşi, Insă, cum suntem învăţaţi să nu răsplătim rău pentru rău, duceţi-vă şi spuneţi-i lui: «Te cheamă Pimen, scoală-te şi vino la dînsul»”.

Iar cînd cei ce veniseră i-au zis aceasta, bolnavul îndată s-a însănătoşit şi, sculîndu-se singur, a mers la fericitul nedus de nimeni. Iar fericitul l-a sfătuit destul, zicîndu-i aşa: „Puţin credinciosule, iată, te-ai însănătoşit, de acum să nu mai greşeşti! Au nu ştii că aceeaşi plată vor avea bolnavul şi slujitorul lui? Căci răbdarea săracilor nu va pieri pînă la sfîrşit, ci acelora care aici – unde este boală de puţină vreme – le este necaz şi întristare, acelora le va fi acolo veselie şi bucurie, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit. De aceea, frate, eu rabd acestea, iar Dumnezeu Care te-a tămăduit de boală prin mine, Acela poate şi pe mine să mă scoale de pe patul acesta şi să-mi tămăduiască boala; dar eu nu voiesc, pentru că cel ce va răbda pînă la sfîrşit – a zis Domnul -, acela se va mîntui.

Mai de folos îmi este să putrezesc cu totul în această viaţă, pentru ca în cealaltă, trupul meu să fie fără de stricăciune. Aici să sufăr urîta putoare, ca acolo să mă umplu de buna mireasmă cea negrăită. Bună este, frate, bisericeasca stare înainte, întru luminatul, curatul şi preasfîntul loc, unde poţi, cu îngereştile puteri nevăzute, a înălţa cîntare lui Dumnezeu. Aceea este foarte bineplăcută şi bineprimită, căci Biserica se cheamă „cer pămîntesc” şi cei ce stau întru dînsa „în cer a sta li se pare”. Iar această întunecoasă şi puturoasă casă ce este? Au nu judecată mai înainte de judecată şi o muncă mai înainte de munca cea fără de sfîrşit? Insă cel ce rabdă aici cu mulţumire, zice cu vrednicie: Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine. Pe unii ca aceştia mîngîindu-i, şi apostolul a zis: De veţi suferi certarea, ca unor fii se va afla vouă Dumnezeu, iar de sunteţi fără de certare, atunci sunteţi din desfrînare, iar nu fii. Incă însuşi Domnul ne sfătuieşte, zicîndu-ne: Intru răbdarea voastră veţi cîştiga sufletele voastre „.

Cu nişte sfaturi ca acestea bine învăţîndu-se fericitul frate, de atunci nu se depărta de a-i sluji lui. Iar Sfîntul Pimen, viteazul pătimitor şi următor adevărat al dreptului Iov, mulţumind neîncetat lui Dumnezeu, a zăcut în chinuirea sa douăzeci de ani. Apoi a sosit vremea pristăvirii lui şi s-a făcut semn în Mănăstirea Pecersca: Noaptea s-au arătat trei stîlpi de foc deasupra trapezei şi de acolo au trecut spre vîrful bisericii. Domnul singur ştie ce lucru arăta prin acel semn; însă aceasta era adevărată, că Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc, Dumnezeu cel în Treime, Acela a trimis pe îngerii Săi la sufletul mult bolnăviciosului Pimen, ca la al lui Lazăr, căci în acea zi îndată s-a făcut sănătos şi spunea că a sosit vremea plecării sale, precum îi proorociseră cei ce l-au tuns.

Deci sculîndu-se el, umbla pe la toate chiliile, închinîndu-se tuturor şi cerîndu-şi iertare, iar fraţilor bolnavi le zicea: „Fraţilor şi prietenii mei, sculaţi-vă şi petreceţi-mă!” Şi îndată cu cuvîntul lui s-a îndepărtat boala de la ei şi, însănătoşindu-se, mergeau cu dînsul. Iar el intrînd în biserică, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi, luînd năsălia nepovăţuit de nimeni pe cale, a dus-o la peşteră, în care niciodată nu fusese şi pe care nu a văzut-o de la naşterea sa. Şi intrînd în peşteră, s-a închinat la mormîntul Cuviosului Antonie şi a arătat locul la care voia să fie pus.

Apoi a descoperit o taină minunată, arătînd mormintele fraţilor care zăceau acolo aproape şi zicînd: „Aici aţi pus anul acesta doi fraţi – unul cu schimă, iar altul fără schimă; deci pe care l-aţi pus fără schimă îl veţi afla în schimă, pentru că de multe ori voia să se tundă într-însa, dar era nebăgat în seamă; însă lucrurile l-au arătat vrednic de chipul acela şi, pentru aceasta, Domnul i-a dăruit schimă după moarte. Iar pe celălalt frate, pe care l-aţi pus în schimă, îl veţi afla fără de ea, pentru că în viaţă nu o voia, nici nu a arătat lucruri vrednice de dînsa, ci zicea astfel: «De mă veţi vedea ieşind din această viaţă şi murind, atunci să mă tundeţi în schimă». Şi nu-şi aducea aminte de cel ce a zis: Nu morţii Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toţi cei ce se pogoară în iad, ci noi, cei vii, bine vom cuvînta pe Domnul!

Pentru aceasta s-a luat de la el acest dar monahicesc şi s-a dat aceluia, care a arătat lucruri vrednice; pentru că celui ce are lucruri bune, pretutindeni i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are lucruri bune, şi ceea ce i se pare că are, i se va lua. Al treilea frate este pus aici de mulţi ani şi a putrezit tot, iar schimă lui petrece nestricată, pentru că se păzeşte spre mustrarea şi osîndirea lui; căci el a cîştigat lucruri nevrednice chipului schimnicesc, fiindcă şi-a petrecut toată viaţa în lenevire şi în lucruri puturoase, neaducîndu-şi aminte de Cel ce a zis: Căruia i s-a dat mult, mult i se va cere, căci tunderea schimnicească nimic nu foloseşte celor ce n-au lucruri bune care izbăvesc de munci”.

Descoperind această taină, Cuviosul părintele nostru Pimen a zis către fraţi: „Iată, au venit cei ce m-au tuns pe mine şi vor să mă ia”. Şi îndată după aceste cuvinte, culcîndu-se, a adormit întru Domnul, iar fraţii l-au pus cu mare cinste în peşteră la locul arătat de el. Şi săpînd mormintele despre care le vorbise, ei au aflat pe cei trei monahi după cuvîntul sfîntului; pe cei doi care muriseră de curînd, dintre care de pe cel ce era pus în schimă era luată schima şi era pusă pe celălalt ce era fără schimă; iar pe al treilea, ce murise de demult, l-au aflat tot putred şi doar schima lui era întreagă. Şi mulţi s-au minunat de negrăita judecată a lui Dumnezeu, că Acela va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui, Căruia I se cuvine slava, cinstea şi stăpînirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Or Monahul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuvioasei Potamia, facatoarea de minuni, care de sabie s-a savîrsit.

Tot în aceasta zi, Aflarea moaştelor Sfîntului Ierarh Mitrofan, Episcopul Voronejului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antonie de la Optina.

Sfîntul Sfinţit Emilian Mărturisitorul, Episcopul Cizicului

Adaugat la august 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 21, 2025

Emilian, marturisitorul lui Hristos, a trait sub imparatia lui Leon Armeanul, luptatorul impotriva icoanelor, fiind episcop al Cizicului. Si, de multe ori, a fost silit sa se lepede de cinstirea Sfintelor icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea, neclintit, pe cararea Sfintilor Parinti. Pentru aceea, a suferit multe chinuri si suparari de la eretici, dar pe toate le rabda, bucurandu-se. El avea nadejde ca, pentru necazurile cele vremelnice, va dobandi bunatatile vele vesnice. Si, asa, prin patimiri si prin rele chinuri fiind stramtorat, a raposat intru Domnul, in surghiun, si s-a incununat cu cununa marturisirii.

Sfîntul Sfinţit Miron, Episcopul Cretei, făcătorul de minuni

Adaugat la august 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 21, 2025

Sfantul Miron s-a nascut si a crescut in insula Creta. La inceput a avut femeie si lucra pamantul, mancandu-si painea din sudoarea fetei sale, si pe altii hranind, pentru ca, din roadele cele ce ii cresteau, impartea saracilor si binecuvantate de Dumnezeu se faceau ostenelile lui. Caci, cat da din roade, pe atat se inmulteau ele, ca era milostiv mai mult decat ceilalti oameni. A aflat, odata, in aria sa, pe niste talhari furand, care-si umplusera sacii lor cu grau si nu puteau sa-i ridice de la pamant, iar el, in loc sa-i bata, sau sa le faca vreun rau, venind, le-a ridicat lor sarcinile si, cu mainile sale, le-a pus pe umerii lor, poruncindu-le sa nu spuna la nimeni lucrul acesta.

Pentru viata sa imbunatatita, a fost pus preot al sfintei Biserici a lui Dumnezeu si invata popoarele sfanta credinta si le intarea spre nevointele cele mucenicesti, fiind prigonire, atunci de la paganul imparat Decius. Iar, pierind Decius si prigonirea incetand, Miron a fost ridicat la scaunul de episcop. Si cinstea pomenirea Sfintilor Mucenici, celor ce au patimit pentru Hristos, in vremea prigoanei si multe semne si minuni facea. A oprit, odata, curgerea unui rau, apoi, poruncind raului, iarasi, a inceput sa curga in calea sa, si, indata, a curs raul cu mare pornire si s-a indreptat la curgerea lui cea mai dinainte. Acest mare placut al lui Dumnezeu, facand si alte minuni si petrecand toata viata sa cu iubire de Dumnezeu si cu mila de oameni, s-a mutat la Domnul, avand varsta de o suta de ani.

Tot în aceasta zi, Mutarea Moaştelor Cuvioşilor Savatie, Zosima şi Gherman de Soloveţ.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Elefterie si Leonid, si a Sfintilor prunci, care prin foc s-au savîrsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Grigorie, iconarul de la Pecerska.

Arătarea Icoanei făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, numită Tolgsca

Adaugat la august 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 21, 2025

In anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos 1314, în zilele Sfîntului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Iar Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetîndu-şi păstoria sa, s-a dus şi în mănăstirea Cuviosului Chirii Bieloezerski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul rîului Şecsna, care curge în Volga. Şi călătorind pe rîul Volga, s-a îndreptat spre cetatea Iaroslav. Iar cînd era aproape la şase stadii de Iaroslav, înserîndu-se, s-a oprit pentru înnoptare la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.

Şi era oprirea lui în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este o pădure mare şi un pîrîu ce se numeşte Tolga, care se varsă în Volga. Şi rămînînd episcopul noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculîndu-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dînsul dormind – preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Şi întorcîndu-se el spre rîu, a văzut de cealaltă parte a rîului un stîlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi un pod peste Volga pînă la stîlpul acela; deci se mira episcopul cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la rîu, nedeşteptînd pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemn; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Apoi, trecînd în partea cealaltă şi apropiindu-se de stîlp, a văzut chipul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinînd în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, stînd nu pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pămînt mai mult de cinci coţi, cît să nu o ajungă omul cu mîinile. Şi a început episcopul a se ruga cu căldură, închinîndu-se la chipul acela şi curgîndu-i lacrimi din ochi; şi, rugîndu-se din destul, s-a întors înapoi, uitîndu-şi toiagul în locul în care se rugase. Deci, trecînd iarăşi podul cel văzut peste rîu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste rîul Volga, şi s-a odihnit pînă dimineaţă.

Apoi, făcîndu-se ziuă şi toţi sculîndu-se din somn, au cîntat Utrenia după obicei. Şi cînd era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit şi au spus arhiereului că aseară puseseră toiagul în cort şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducîndu-şi aminte că uitase toiagul de cealaltă parte a rîului şi înţelegînd că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba. Apoi, abia grăind, le-a spus pe rînd ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; şi le-a poruncit să treacă rîul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.

Şi trecînd slugile rîul Volga, au căutat toiagul arhieresc şi au aflat în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, stînd acum nu în văzduh, ci pe pămînt între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinîndu-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu, spunîndu-i de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsînd calea ce ducea spre cetate, a trecut rîul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dînsul şi, văzînd chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, luminat de stîlpul cel de foc şi, căzînd, a început a se închina cu osîrdie, vărsînd rugăciuni fierbinţi cu lacrimi şi sărutînd-o cu dragoste, bucurîndu-se şi veselindu-se cu duhul. Şi se bucurau şi cei ce erau cu dînsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.

Şi s-a făcut acea minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfîntului Emilian, episcopul Cizicului. Şi a început episcopul în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mîinile sale, curăţind locul acela, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru l-au făcut toţi cu osîrdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o pînă la amiază. Despre acest lucru s-au înştiinţat toţi din cetatea Iaroslavului şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici şi mireni, bătrîni şi tineri, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzînd icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osîrdie, ajutînd la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutînd meşterilor.

Deci săvîrşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducînd în ea acel chip făcător de minuni. Şi slujind în ea, a numit-o în numele cinstitei Intrări în biserică a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, iar prăznuirea arătării icoanei a aşezat a se săvîrşi în opt zile ale lunii august. Şi cîţi din popor erau bolnavi atunci, toţi au luat tămăduire cu darul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Iar arhiereul a poruncit ca lîngă această biserică să fie mănăstire şi a numit egumenul în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întîi mic, iar după o vreme, mai mare şi ales. Acel locaş este şi pînă acum, păzit fiind de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la rîul Tolga, care se varsă acolo în Volga. Iar din ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvîrşii, dintre care cele mai alese sunt acestea:

In anul 6900 – adică 1392 de la naşterea lui Hristos -, în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cîntînd fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă, cînd preotul a zis: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”, îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir din mîna dreaptă şi a umplut biserica de mare şi bună mireasmă. Deci toţi privind acea minune cu mirare şi cu spaimă, au proslăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. Iar după Utrenie au cîntat paraclisul şi după ce l-au sfîrşit, au cîntat: „Stăpînă, primeşte rugăciunea robilor”¦”. Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stîng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgînd două izvoare de mir, unul din mîna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi altul din piciorul stîng al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar egumenul şi fraţii, văzînd acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvîntare din acel sfînt mir pe frunţile lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci cîţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată cîştigau sănătate.

După aceea, trecînd cîtăva vreme, un bărbat dregător cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpînitor în cetatea Iaroslav. Şi venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa rîului în sus. Iar acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decît patru ani de la naştere. Acel prunc îmbolnăvindu-se pe cale, a murit şi l-au adus mort la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrînd să-l îngroape acolo. Deci tatăl şi mama copilului plîngeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tînguiau nemîngîiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Şi îngrijind ei trupul mortului, au pregătit groapa şi cele de îngropare, de la întîiul ceas pînă la al nouălea. Şi cîntîndu-se rugăciunea şi obişnuita rînduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.

Iar după cîţiva ani, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a întîmplat un foc mare în mănăstire şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încît fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii şi să scoată cîte ceva de acolo. Deci biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni într-însa şi se întristau pentru aceasta foarte. Insă după acel foc au găsit acea sfîntă icoană afară din biserică, în dumbravă, stînd întreagă pe un copac, strălucită cu lumină, fiind scoasă din foc nu de mîini omeneşti, ci de mîini îngereşti.

Deci iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decît cea dintîi, înfrumuseţînd-o cu toate podoabele, încît acum se vede biserică şi mănăstire zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgînd ca din izvor din sfînta icoană, dînd tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.

Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, am pomenit puţine, pentru că nu ne ajunge vremea ca să proslăvim pe Dumnezeu, pe Preasfînta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim cu binecuvîntată închinăciune preacinstita ei icoană, pe care toate neamurile creştine sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfîntul Apostol Matia

Adaugat la august 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 22, 2025

Acesta a fost unul din cei saptezeci de Apostoli ai Domnului Hristos, care s-a numarat cu cei unsprezece Sfinti Apostoli, in locul lui Iuda Iscarioteanul. Lucrul s-a facut astfel: dupa patima cea de bunavoie si dupa Invierea si Inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ceata celor doisprezece, fiind neimplinita, Sfantul Petru, cel mai in varsta dintre Apostoli, stand in mijlocul Bisericii, a tinut cuvant despre aceasta, ca se cuvine adica, a se implini locul lui Iuda, care a cazut si a pierit, incat ceata cea de doisprezece Apostoli sa ramana intreaga si neschimbata, ca martorii cei alesi ai lui Hristos, de la Botezul Domnului, pana la Invierea lui din morti. Deci, au pus inainte de doi: pe Iosif, numit si Varsava, si pe Matia. Si, rugandu-se, au tras sortii si acestia au cazut pe Matia si a fost numarat cu cei unsprezece Apostoli. Aceasta alegere s-a intarit curand, prin trimiterea asupra lui a Duhului Sfant, in chip de limbi de foc, precum a stat si peste ceilalti Sfinti Apostoli.

Despre viata Sfantului Apostol Matia nu stim aproape nimic, decat ca si-a inchinat-o propovaduirii Evangheliei. Dupa o veche traditie a Bisericii, el a predicat cuvantul Domnului in Etiopia, unde, fiind cumplit chinuit de pagani, a fost ucis cu pietre si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Sfinţii Mucenici Iulian şi Marchian şi cei împreună cu dînşii

Adaugat la august 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 22, 2025

Luand sceptrul stapanirii grecesti, imparatul Leon, cel cu nume de fiara, care se mai numea si Conon si era de neam isaurian, a ridicat prigonire impotriva Bisericii lui Dumnezeu, scornind o noua erezie. Ca socotea, adica, Sfintele icoane, drept idoli, iar pe cei ce se inchinau lor cu credinta, ii numea inchinatori la idoli. Deci, a poruncit ca pretutindeni sa se lepede Sfintele icoane din Bisericile lui Dumnezeu, din toate casele si locuintele omenesti, sa le sfarme si sa le dea foc, sau sa le arunce in apa. Iar pe cei care nu se invoiau cu paganatatea lui, pe unii ii trimetea in surghiun indepartat, iar, pe altii, ii chinuia si ii ucidea in multe feluri. Astfel, la inceput, preasfintitul Ghermano, patriarhul Constantinopolului, care i se impotrivea, a fost izgonit de pe scaun, cu necinste si cu batai, iar, in locul lui, a ridicat pe un oarecare Anastasie, eretic, de un gand cu imparatul.

Intru acea vreme, multi dreptcredinciosi, stand impotriva ereziei, se faceau mucenici, precum au fost si acesti Sfinti, pe care ii pomenim astazi. In Constantinopol, era o poarta ce se numea „Poarta de arama”, zidita in zilele marelui Constantin. Deasupra acelei porti, era chipul Mantuitorului, de arama, stand de multi ani acolo. Pe acest chip, imparatul si patriarhul poruncisera sa-l dea jos. Deci, raucredinciosii au pus o scara, pe care s-a suit un ostas, ca sa implineasca porunca. Si s-a adunat multime mare de credinciosi care apucand scara, au aruncat-o jos. Afland de impotrivirea credinciosilor, imparatul a scos ostirea pe ulitele cetatii si a omorat multi dreptcredinciosi, barbati si femei, tineri si batrani, al caror nume numai Dumnezeu il stie. Pe cei care erau socotiti capetenii ai razvratirii, i-au prins vii. Acestia au fost: Iulian, Marcian, Ioan, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru si Leon. Luandu-i, slujitorii imparatului i-au batut fara crutare si i-au aruncat in temnita, de unde ii scoteau in fiecare zi si le dadeau cate cinci sute de lovituri, vreme de optzeci de zile. Indurand ei cu vitejie toate aceste chinuri si vazand imparatul ca multi crestini sporesc in credinta lor, a dat porunca de i-a scos in ulitele cetatii si i-a ucis.

Odata cu ei a fost taiata si una din femeile cele slavite, anume Maria Patricia, pentru dreptcredincioasa cinstire a icoanelor, iar trupul ei a fost aruncat in adancul marii. Tot atunci a fost prinsa si Cuvioasa Teodosia, monahia, ca una ce se afla in aceeasi pricina, si a luat cununa muceniceasca si se cinsteste pomenirea ei la 29 de zile, ale lunii lui mai. Si toti, cei ce au patimit pentru cinstita icoana a Mantuitorului, stau impreuna, inaintea Stapanului Hristos Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci! Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfîntului Mucenic Antonin.

Tot în aceasta zi, Soborul Sfinţilor de la Soloveţ.

Sfinţii Mucenici Lavrentie Arhidiaconul, Sixt episcopul Romei, şi cei împreună cu dînşii

Adaugat la august 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

august 23, 2025

Acestia au trait in zilele imparatilor Decius si Valerian.

Sfantul Sixt era de la Atena, unde invatase si filozofia si mergand la Roma a fost sfintit episcop, dupa ce Sfantul papa Stefan a marturisit pe Hristos. Si, pornindu-se atunci prigoana asupra crestinilor, Sfantul Sixt a poruncit lui Laurentiu, arhidiaconul sau, care era de neam din Spania, sa chivesniseasca visteria Bisericii si ajutorarea saracilor, iar el, vazandu-le toate, le-a impartit la saraci. Deci, intorcandu-se Decius din Persia, a fost adus la el Sfantul Sixt, episcopul, si, neplecandu-se a se lepada de Hristos, ci marturisindu-L, cu indrazneala, ca Dumnezeu adevarat si atotputernic i s-a taiat capul. Deci, aducandu-se si arhidiaconul Laurentiu si cercetandu-se si despre sfintele odoare, Sfantul Laurentiu a raspuns dregatorului ca Biserica are odoare si avutii de seama, pe care daca ii vor lasa timp, le va aduna, de pe unde sunt, si le va aduce inaintea lui. Si i-au statornicit sa se infatiseze dupa trei zile. Cand s-a implinit sorocul, Laurentiu a venit inaintea imparatului, aducand, in carute, multime de saraci, orbi, schiopi, muti, vaduve si orfani, care traiau din milosteniile Bisericii. Si, aratandu-i pe acestia, a zis imparatului: „Iata comorile de mult pret ale Bisericii noastre, avutii pe care furii nu le fura si rugina nu le strica si care vor pretui mai mult in fata Dreptului Judecator”. Dar imparatul, vazandu-i pe acestia, s-a pornit cu manie si a poruncit sa-l bata foarte rau pe Sfantul Laurentiu. Apoi, l-au bagat in temnita, unde Sfantul a tamaduit pe toti cei ce mergeau la el. Ceea ce vazand, tribunul Calinic a crezut in Hristos si s-a botezat.

Deci, dupa aceasta, a stat, iarasi. Laurentiu in fata imparatului si neplecandu-se a jertfi idolilor, l-au intins pe un gratar de fier ars in foc, pe care Sfantul, dand multumire lui Dumnezeu, si-a dat sufletul. Si a fost ingropat, precum se cadea, de papa Ipolit, pe care imparatul a trimis sa-l ia si a poruncit sa-l bata cu toiege de fier cu ghimpi, apoi l-au legat de cai salbatici si, fiind tarat mult, Sfantul si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Si aceasta s-a vestit in toata Roma, iar, de la Roma, in toata lumea. Si toti s-au intarit in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava in veci! Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Fericitului Lavrentie din Kaluga, cel nebun pentru Hristos.