Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre Sfînta Liturghie (V)

iunie 30, 2011 Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism, Slujbele Bisericii

155. Ce valoare şi ce însemnătate are slujba Sfintei Liturghii în viaţa creştină, în comparaţie cu celelalte sfinte slujbe despre care am vorbit mai înainte?

Sfînta Liturghie, slujba Jertfei creştine, este cea mai însemnată dintre toate slujbele sfinte ale Bisericii noastre. Aşa precum Jertfa de pe cruce a Mîntuitorului a fost punctul culminant al lucrării Mîntuitorului şi totodată faptul cel mai de căpetenie din istoria mîntuirii lumii, tot aşa şi Sf. Liturghie care înveşniceşte pe pămînt acea Jertfă este miezul, încoronarea şi desăvîrşirea celorlalte slujbe prin care aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu. Ea este totodată şi singura slujbă creştină întemeiată şi săvîrşită de Mîntuitorul însuşi, de aceea nici nu se numără între cele „şapte laude”, care alcătuiesc serviciul dumnezeiesc public al fiecărei zile şi care au obîrşie dumnezeiască şi bisericească. Toate celelalte slujbe care se săvîrşesc înaintea ei, ca Vecernia şi Utrenia, servesc numai ca un fel de pregătire a Liturghiei. În ele aducem lui Dumnezeu numai rugăciune de cerere, ori laudă, mulţumire şi slăvire, pe cînd prin Liturghie Îi aducem, pe lîngă acestea, ceva mai mult: Îi aducem Jertfă care, precum am mai spus, este cea mai înaltă formă de cinstire şi preamărire a lui Dumnezeu. Valoarea, preţul sau vrednicia acestei Jertfe este neîntrecută, dacă avem în vedere că Cel ce Se jertfeşte într-însa este Însuşi Hristos, arhiereul desăvîrşit, „sfînt, fără răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi fiind mai presus decît cerurile” (Evr. 7, 26), şi ca darul nostru de jertfă este tot ce s-ar putea aduce mai de preţ lui Dumnezeu: însuşi Trupul şi Sîngele neprihănit al Fiului Său, adică tot ce a creat Dumnezeu mai sfînt, mai curat şi mai desăvîrşit, singurul dar vrednic de măreţia şi sfinţenia lui Dumnezeu.
De aceea, precum zicea Sf. Simion, Arhiepiscopul Tesalonicului, «nu este altceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa aceasta, pentru că este lucrarea Lui (a Mîntuitorului) şi înnoirea oamenilor şi părtăşie a Lui cu noi… Deci, mai presus decît toată rugăciunea şi lauda, se cade a ne griji de lucrarea aceasta a Liturghiei, căci pentru ea este toată rugăciunea şi de cele mai multe ori în zilele vieţii noastre pe ea s-o săvîrşim».

156. Ce folos şi ce cîştig sufletesc avem luînd parte la Sfînta Liturghie?

Rînduiala Sfintei Liturghii este, pentru cine o urmăreşte cu luare aminte, o adevărată şcoală de învăţătură creştină, o bogată comoară de învăţăminte, la îndemînă şi pe înţelesul tuturor. Într-însa creştinul găseşte învăţătura de credinţă a Bisericii, fie sub formă prescurtată a Crezului, fie sub forma cîntărilor şi a rugăciunilor din care e alcătuită rînduiala Sfintei Liturghii. Găsim apoi Sfînta Scriptură, în citirile din Apostol şi din Sfînta Evanghelie, în nenumăratele versete şi cuvinte din Biblie presărate din belşug în rugăciunile şi cîntările din Liturghie, precum şi în tîlcuirile Sfinţilor Părinţi din Cazanii sau în predica, rostită de preot.
Dar, mai presus de orice, găsim în rînduiala Sfintei Liturghii însăşi istoria sfîntă a mîntuirii noastre, arătată prin semnele văzute care alcătuiesc sfînta slujbă. Am văzut cum toate cele ce se săvîrşesc, se cîntă şi se rostesc în timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gîndul la Hristos Domnul, pentru că în ele Îl vedem arătat pe El şi întreaga Lui lucrare mîntuitoare.
Luînd deci parte la Sfînta Liturghie, petrecem împreună cu Iisus, ascultăm glasul Lui, suntem aproape de Dînsul; iar dacă ne împărtăşim, ne unim cu El: El petrece întru noi şi noi întru El (Ioan 6, 56).

157. Cum se explică puterea deosebită a rugăciunilor făcute în timpul Sfintei Liturghii?

Apropierea de Domnul, Care e de faţă cu Trupul pe Sf. Altar, ne dă puteri şi nădejdi nebănuite, aşa cum dădea Sfinţilor Apostoli şi Ucenici după Înviere. El Se roagă împreună cu noi; El însuşi mijloceşte pentru noi în faţa lui Dumnezeu-Tatăl, ducîndu-I rugăciunile, cererile şi dorinţele noastre şi rugîndu-Se pentru împlinirea lor (Ioan 16, 23-26; Efes. 2, 18; I Tim. 2, 5). Odată cu El se roagă pentru noi şi Sfinţii, a căror pomenire şi lauda o facem şi ale căror mijlociri le cerem de atîtea ori în cursul Liturghiei. Contopite astfel în rugăciunile Bisericii sau obştii şi unite cu rugăciunea lui Iisus, rugăciunile fiecăruia dintre noi capătă o valoare şi o putere pe care nu o au singure. «Credem că vom dobîndi cel mai mare folos sufletelor pentru care facem rugăciune la Jertfa sfîntă şi prea înfricoşată ce este pusă înainte», zice Sf. Chiril, Arhiepiscopul cetăţii sfinte a Ierusalimului, din veacul al IV-lea. Iar renumitul tîlcuitor al Liturghiei, Nicolae Cabasila, adaugă, mai tîrziu, că: «nu se mai află o altă formă de rugăciune care să poată atît de mult şi care să ne dea nădejdi mai mari ca aceea adusă prin această înfricoşată Jertfă, care a curăţat, în dar, păcatele şi fărădelegile lumii».

158. Numai cei vii folosesc din săvîrşirea Sfintei Liturghii?

Nu numai cei vii, ci şi morţii pe care îi pomenim şi pentru care ne rugăm, căci jertfa se aduce şi pentru ei. «Încă aducem Ţie această jertfă… pentru cei adormiţi întru credinţă…»; aşa se roagă preotul în taină, după sfinţirea şi prefacerea Darurilor. Cei adormiţi se împărtăşesc şi ei, la fel cu noi, din roadele binecuvîntate ale Sfintei Liturghii, căci şi lor le dă Hristos, prin Sîngele Său, iertare de păcate şi nădejdea învierii pentru viaţa de veci. Despre aceasta ne încredinţează toţi Sfinţii Părinţi şi marii Dascăli ai Bisericii.

159. Trebuie deci să luăm parte la Sfînta Liturghie?

«Ce întrebare fără rost! Dar crezi oare ca creştinii ar putea trăi fără Jertfa Liturghiei, sau că Sfînta Liturghie se săvîrşeşte fără creştini?». De aceea ne îndeamnă Sf. Maxim Mărturisitorul: «Tot creştinul trebuie să se afle des în sfînta biserică şi să nu lipsească niciodată de la Sfînta Liturghie săvîrşită în ea, pentru Sfinţii Îngeri care sunt de faţă şi scriu de fiecare dată pe cei ce intra şi se înfăţişează lui Dumnezeu şi care fac rugăciuni pentru ei; de asemenea, pentru harul Sfîntului Duh, care e în chip nevăzut pururea prezent, dar în chip deosebit mai ales în timpul Sfintei Liturghii… Să nu lipsim, aşadar, de la sfînta biserică a lui Dumnezeu, care cuprinde atîtea taine ale mîntuirii noastre în sfînta rînduială a dumnezeieştilor simboluri ce se săvîrşesc». Iar Sf. Simion al Tesalonicului adaugă: «Să venim dar cu dragoste şi cu cucernicie, de se va putea mai mult decît la altă rugăciune, la Liturghie în fiecare zi, căci din nimic altceva ca dintr-aceasta nu va avea folos credinciosul».
Cine nu ia parte la Sfînta Liturghie, acela a încetat de a mai fi creştin adevărat. Legătura lui cu Hristos e ruptă; unul ca acela s-a făcut mădular uscat, bolnav sau mort al Bisericii sau al Trupului lui Hristos (Ioan 15, 5-6). De aceea, vechile rînduieli ale Sfinţilor Părinţi pedepseau pe cei ce lipseau de la biserică mai mult de trei duminici una după alta (Canonul 11 al Sinodului din Sardica si Canonul 80 al Sinodului VI ecumenic).
Dacă deci pricini serioase te împiedică să fii de faţă la Sfînta Liturghie, trimite pe cineva din ai casei ca să dea o Liturghie pentru toţi, sau măcar pomelnicul şi o prescură, rugînd pe preot să te pomenească şi să se roage pentru tine la timpul cuvenit.

160. Cum trebuie să ne pregătim pentru Sfînta Liturghie?

Cînd vrei să iei parte la Sfînta Liturghie, adu-ţi aminte că biserica este „casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „să ne apropiem cu inima curată, în deplinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău şi spălîndu-ne trupul cu apă curată… „, cum ne îndeamnă Sfîntul Apostol Pavel (Evr. 10, 22). Încetează deci din ajun lucrul şi obişnuitele îndeletniciri zilnice; spală-ţi trupul şi curăţeşte-ţi sufletul cu rugăciune, cu înfrînare de la păcate şi cu împăcarea inimii, alungînd din ea orice ură şi orice vrăjmăşie (Matei 5, 23-24 şi I Tim. 2, 8), mai ales atunci cînd vrei să te şi împărtăşeşti. Dacă poţi, bine este să iei parte la slujba de seară (Vecernia). Iar a doua zi dimineaţă, îmbracă-te în haine curate şi îngrijite, de sărbătoare, dar nu cu găteală prea multă şi lux; îndeosebi femeile să lase obişnuitele podoabe, dresuri şi sulemeneli şi să vina cu capul acoperit (I Cor. 11, 5 şi I Tim. 2, 9 şi Aşezămintele Sf. Apostoli II, 57). Şi pentru că nu e cuviincios să ne înfăţişăm înaintea Domnului cu mîinile goale (Ies. 22, 15), dacă poţi pregăteşte din vreme darul tău pentru altar: lumînări, tămîie, prinoase din rodurile pămîntului, dar mai ales prescura, vinul şi pomelnicul cu numele viilor şi celor adormiţi ai casei şi neamului tău.

161. Cînd să venim la biserică?

Bun şi folositor lucru este să fii de faţă la întreaga Liturghie, în toate duminicile şi sărbătorile (porunca I a Bisericii). Sîrguieşte-te deci să fii din vreme în biserică. De poţi, bine este să iei parte şi la slujba dimineţii (Utrenie şi Ceasuri), căci în timpul ei se săvîrşeşte de fapt Proscomidia, care face parte din Liturghie, şi atunci se cade să dăm preotului prescurile pentru Liturghie. Dar dacă nu poţi veni mai devreme, caută să te îndrepţi spre casa Domnului cel puţin atunci cînd auzi clopotul sau toaca de Liturghie.
Iar odată ce ai ajuns în biserică, rămîi pînă la sfîrşit, căci numai aşa te vei bucura pe deplin şi de toate roadele dumnezeieştii slujbe. Cei ce nu vin la timp şi pleacă din biserică înainte de sfîrşitul slujbei, pe de o parte nu folosesc nimic din comoara de daruri a Liturghiei, iar pe de alt tulbură liniştea celorlalţi, precum şi ordinea şi buna rînduială care trebuie să domnească în biserică în timpul sfintelor slujbe. Pe bună dreptate, Sfîntul Ioan Gură de Aur aseamănă pe unii ca aceştia cu Iuda Vînzătorul, care, pentru a-şi îndeplini gîndul ticălos al trădării, a părăsit pe Domnul înainte de sfîrşitul Cinei celei de Taină. De aceea, cei ce părăseau sfîntul locaş înainte de sfîrşitul Liturghiei erau pedepsiţi în vechime cu cea mai mare pedeapsă: afurisania, sau excomunicarea, adică îndepărtarea din rîndul creştinilor (Can. 9, al Sf. Apostoli şi Can. 2 al Sinodului din Antiohia).

162. Cum să luam parte la Sf. Liturghie? Sau cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în biserică?

Întrînd în biserică nu uita că intri într-un locaş sfinţit, în casa lui Dumnezeu. Nu este, deci, de prisos: „Să ştii cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu…” (I Tim. 3, 15). În clipa cînd păşim peste pragul bisericii, să lăsăm afară toate gîndurile, toate grijile lumeşti, toate simţirile pămînteşti. În biserică se intră «cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie». Păşind în sfîntul locaş, să fim astfel slobozi de povara grijilor de toate zilele: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» şi să ne aţintim gîndul şi inima numai spre cer şi spre Dumnezeu: «Sus să avem inimile!», aşa cum ne îndeamnă preotul înainte de a începe marea rugăciune în timpul căreia se aduce Sfînta Jertfă. Păşeşte apoi uşor, spre a te închina mai întîi în faţa Sfintei Evanghelii şi a icoanei de pe tetrapod, care închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi «în faţa iconostasului; dacă ai adus lumînări, aprinde-le în sfeşnice sau în faţa sfintelor icoane, iar dacă ai adus prescură, vin şi pomelnic, dă-le preotului prin uşa dinspre miazănoapte a altarului. Închină-te cu cuviinţă şi evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stai prea mult îngenunchiat, mai ales în faţa icoanelor împărăteşti, pentru a îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile lor şi pentru ca să nu împiedici pe preot în împlinirea slujbei. Dacă însă s-a început Sfînta Liturghie, rămîi să te închini la icoane după sfîrşitul slujbei.
Mergi după aceea în linişte şi te aşează la locul cuvenit: bărbaţii la dreapta, iar femeile la stînga. Ai grijă să laşi la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni după tine si pentru sfinţiţii slujitori, cînd trebuie să cădească toată biserica. Ai grijă, de asemenea, că locul de sub policandrul cel mare să rămînă gol, pentru ca preotul să poată ieşi pe acolo cu Sfînta Evanghelie şi cu Sfintele Daruri. Cuviincios este, iarăşi, ca stranele să rămînă libere, la îndemîna celor mai în vîrstă, mai neputincioşi şi mai osteniţi decît tine, pentru ca aceştia să poată se dea jos în anumite momente ale slujbei.
Nu umbla şi nu te mişca fără rost în biserică, ci rămîi în linişte la locul pe care ţi l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniştea şi buna rînduială ce trebuie să domnească în casa Domnului, căci „Dumnezeu nu e al neorînduielii, ci al păcii” (I Cor. 14, 33). Păstrează tot timpul în ţinuta şi înfăţişarea ta trupească cuviinţa şi evlavia pe care trebuie să le avem în faţa Împăratului tuturor. Nu sta tolănit sau alene în strană, ci drept, în picioare: «Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte Sfînta Jertfă cu pace să o aducem!» Nu vorbi şi nu rîde, nu scuipa şi nu-ţi roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese, sau ce face vecinul tău, şi urmăreşte cu băgare de seamă rînduiala slujbei, luînd parte la cîntările Sfintei Liturghii, bine ştiind şi încredinţat fiind ca toate cele ce se săvîrşesc în timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toţi, slujitori şi credincioşi laolaltă. Ascultă mai ales cu multă luare aminte cele ce se citesc la Apostol şi Evanghelie, ca şi cum ai asculta pe Domnul însuşi sau pe Sfinţii Săi Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostită de preot, căci el nu vorbeşte în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviinţa şi credinţa noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfinţirii Darurilor.
Închina-te, adică fă-ţi semnul crucii şi pleacă-ţi genunchii la timpul cuvenit, adică: în timpul cîntării «Pre Tine Te lăudăm», cînd se sfinţesc darurile, la Axion, cînd preotul mijloceşte pentru noi.

163. Fac bine cei ce îngenunchează la ieşirea cu Sfintele Daruri?

Da. Lucrul acesta e îndreptăţit mai ales la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, cînd preotul iese cu Darurile sfinţite de mai înainte; trebuie să îngenunchem atunci ca înaintea Domnului, căci Sfintelor Daruri li se cuvine aceeaşi cinstire ca Domnului însuşi. Dar şi la Liturghia obişnuită (a Sfîntului Ioan sau a Sfîntului Vasile) nu e rău dacă îngenunchem, căci, cu toate că Darurile în clipa aceea nu sunt încă prefăcute în Sf. Trup şi Sînge, totuşi ele nu mai sunt nici simpla pîine şi vin, ci au fost binecuvîntate şi închinate Domnului, ca darurile care poartă închipuirea Trupului şi care se vor preface în curînd în adevăratul Trup şi Sînge. Ele merită deci să fie cinstite. Îngenunchem apoi pentru că ştim că momentul acela din Liturghie închipuie ultimul drum al Domnului spre Patimă sau spre Mormînt, de aceea se cade să ne umilim, sa plîngem pentru cele ce a suferit El pentru noi şi să cerem iertarea păcatelor noastre.
Nu fac rău cei ce „cad la Daruri”, adică suferinzii, care se culcă jos pentru a trece preotul cu cinstitele Daruri peste dînşii, la Vohod.

164. Se cuvine să cînte în biserică credincioşii?

Da. Să ne sîrguim a învăţa cîntările sfintelor slujbe, pentru că, atunci cînd le-am deprins bine, să ne alăturăm cîntăreţilor sau corului, lăudînd împreună cu ei pe Dumnezeu prin cîntare şi împlinind astfel îndemnul Psalmistului: „Toată suflarea să laude pre Domnul…!” (Ps. 150, 5). Bun lucru şi plăcut lui Dumnezeu este ca toată lumea din biserică «să slăvească cu un glas şi cu o inimă» pe Dumnezeu.
Dar dacă am ajuns să putem cînta la Liturghie – fie în cor, fie la strană – să nu cîntăm numai cu glasul, ci şi cu inima (Can. 10 al Sin. IV din Cartagina) şi să nu producem tulburare cîntînd mai tare decît ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luînd-o înainte sau rămînînd în urmă şi încurcînd astfel pe cîntăreţi; căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şi Domnului şi este spre paguba noastră sufletească.
Iar dacă nu ştim sau nu putem cînta, să ne rugăm în linişte; să ne rugăm fierbinte, cu credinţă şi din tot sufletul. Să unim rugăciunile noastre cu rugăciunile obşteşti ale Bisericii, rostite de preot sau de diacon, şi să le rostim în gînd odată cu ei.
Dar mai ales să ne silim, pregătindu-ne din vreme şi cu cuviinţă, a ne împărtăşi cît mai des cu Sfintele Daruri. Căci numai atunci petrecem împreună şi unirea noastră cu Dumnezeu este întreagă, deplină şi desăvîrşită.
Iar la sfîrşitul Liturghiei, închină-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi tot restul zilei petrece-l în cuviincioase îndeletniciri spre folosul şi îmbogăţirea sufletului.
Făcînd aşa, vom putea spune că am luat parte cu adevărat la sfînta slujbă şi vom ieşi din biserică mai luminaţi, mai buni şi mai apropiaţi de Dumnezeu, coborîndu-ne fiecare mai îndreptat la casa sa, cum spune Mîntuitorul despre vameşul cel smerit din Sfînta Evanghelie (Luca 18, 14).

>> Despre Sfînta Liturghie (I)

>> Despre Sfînta Liturghie (II)

>> Despre Sfînta Liturghie (III)

>> Despre Sfînta Liturghie (IV)

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.