Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre Sfînta Liturghie (III)

iunie 7, 2011 Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism

115. De ce partea de la începutul Liturghiei se numeşte „Liturghia catehumenilor” sau a celor chemaţi?

Pentru că, în vechime, pe lîngă creştinii botezaţi puteau lua parte la ea şi catehumenii, adică aceia care se pregăteau să intre în creştinism, trebuind să înveţe mai întîi adevărurile de credinţă creştină. Ea ţine de la Binecuvîntare pînă la cuvintele „Cei chemaţi, ieşiţi!…” , cînd catehumenii trebuiau să părăsească biserica.

116. Care sunt părţile mai de seamă ale Liturghiei catehumenilor?

Acestea sunt următoarele:

– Binecuvîntarea mare
– Ectenia mare
– Antifoanele
– Vohodul mic sau ieşirea cu Sf. Evanghelie
– Imnul trisaghion (Sfinte Dumnezeule…)
– Citirile din Sfînta Scriptura (Apostolul şi Evanghelia)
– Ectenia stăruitoare sau întreită
– Ectenia pentru catehumeni

117. Ce binecuvîntare se dă la începutul Liturghiei şi care este înţelesul ei?

Se dă binecuvîntarea cea mare prin cuvintele: „Binecuvîntată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Spunînd aceste cuvinte, preotul face semnul crucii cu Evanghelia peste antimisul de pe Sfînta Masa. Credincioşii, binecuvîntînd împreuna cu preotul pe Dumnezeu, vor fi binecuvîntaţi ei înşişi de El. Prin aceste cuvinte exprimă şi o speranţă că vom face parte din împărăţia cerească, din împărăţia luminii şi a iubirii Preasfintei Treimi, a Cărei intrare o pregăteşte Sfînta Liturghie.

118. Ce este Ectenia mare?

Este o rugăciune rostită de diacon, din mijlocul bisericii sau de un preot din altar şi alcătuită din mai multe cereri pentru felurite trebuinţe sufleteşti şi materiale ale obştii credincioşilor. La fiecare dintre aceste cereri, credincioşii (strana, cîntăreţii sau corul) răspund: «Doamne miluieşte!», strigat pios după ajutorul lui Dumnezeu. Ectenia mare o găsim şi la începutul altor slujbe, ca Vecernia şi Utrenia etc.

119. Ce sunt Antifoanele care urmează după Ectenia mare şi ce închipuie?

Sunt trei imne cîntate pe rînd de cele două strane. Dintre acestea unele au fost alcătuite de împăratul bizantin Justinian în cinstea Mîntuitorului.
Fiind alcătuite parte din versete din Psalmi, parte din cîntări ale Legii Noi, Antifoanele ne duc cu gîndul la vremea cînd Mîntuitorul venise pe pămînt, era în lume, dar lumea încă nu-L cunoştea. Ele închipuie vremea dinainte de Sf. Ioan Botezătorul, dinainte de a se aprinde Lumina (Ioan l, 8-10), cînd era încă nevoie de prooroci care să vestească venirea Domnului.
De aceea se cîntă la Antifoane psalmii profetici, în care se prooroceşte aceasta venire.
Fericirile alcătuiesc Antifonul din urma. Ele fac parte din cea dintîi cuvîntare mare (Predica de pe munte), ţinută de Mîntuitorul Hristos oamenilor (Matei 5, 3-12) şi închipuie începerea lucrării în lume a Domnului. Deschiderea uşilor împărăţeşti la sfîrşitul Antifonului al treilea arată că Mîntuitorul iese din taina vieţii necunoscute de pînă acum şi Se arată lumii.

120. Ce închipuie Vohodul cel mic sau ieşirea cu Sfînta Evanghelie?

Închipuie ieşirea Mîntuitorului în lume, spre propovăduirea Evangheliei. Sf. Evanghelie întruchipează pe Hristos însuşi; de aceea cîntam acum: «Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos». Luminile care sunt purtate înainte închipuie pe Sfîntul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, cel care a pregătit calea Domnului (Marcu 1, 2-3), şi pe toţi proorocii Legii Vechi, care au prevestit venirea Lui.

121. Ce înseamnă cuvintele „Înţelepciune drepţi”!

Prin aceste cuvinte preotul sau diaconul arată poporului Sf. Evanghelie, înălţînd-o în văzul tuturor, înainte de a intra în Sf. Altar. Prin ele preotul vrea să spună credincioşilor: „Această Sfînta Evanghelie, care se va citi îndată, este şi adevărată înţelepciune: dumnezeiască (I Cor. 1, 24-30 şi Col. 2, 2, 3); se cuvine, deci, s-o ascultaţi stînd drepţi în picioare, în semn de respect, iar nu stînd jos, ca pînă acum”. La noi însă credincioşii îşi arată respectul faţă de Sf. Evanghelie îngenunchind în timpul citirii ei, ca şi cum ar asculta pe Domnul însuşi. Cei care stau în picioare nu fac un păcat.

122. Ce închipuie Apostolul şi Evanghelia?

Apostolul, adică citirea unei bucăţi din Faptele sau din Epistolele Apostolilor, închipuie trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire, iar citirea Evangheliei închipuie pe Însuşi Mîntuitorul propovăduind mulţimilor.

123. Ce închipuie cădirea sau tămîierea din timpul Apostolului?

Închipuie atît pe Sf. Apostoli, cît şi mireasma învăţăturii dumnezeieşti răspîndite de ei în toată Biserica, după cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale! Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos, între cei ce se mîntuiesc şi între cei ce pier” (II Cor. 2, 14-15).

124. De ce partea a doua a Liturghiei se numeşte „Liturghia credincioşilor”?

Se numeşte aşa pentru că în vechime nu puteau lua parte la săvîrşirea ei decît credincioşii, adică creştinii care primiseră botezul şi care nu se făcuseră vinovaţi de păcate grele. Cei ce trebuiau să se pocăiască pentru păcate ieşeau din biserică odată cu catehumenii. E cea mai sfîntă parte a Liturghiei, fiindcă în timpul ei se săvîrşeşte Sfînta Taină a Euharistiei. De aceea se mai numeşte şi Liturghia Euharistică sau propriu-zisă. Începe cu ectenia: «Cîţi suntem credincioşi, iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm!» şi ţine pînă la sfîrşitul Liturghiei.

125. Care este miezul sau inima Liturghiei credincioşilor?

Este săvîrşirea sau aducerea Sfintei Jertfe, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor în Sfîntul Trup şi Sînge şi apoi împărtăşirea cu ele.

126. Unde se face sfinţirea Darurilor?

Pe Sfînta Masă, dar cinstitele Daruri se află pînă acum tot la proscomidiar şi deci trebuie aduse la Sfînta Masă.

127. Cînd se face această aducere?

În timpul Vohodului mare sau al ieşirii cu cinstitele Daruri.

128. Ce închipuie Vohodul mare sau ieşirea cu Sfintele Daruri?

Este strămutarea sărbătorească a cinstitelor Daruri de la Proscomidie, unde au fost pregătite, prin mijlocul bisericii, la Sf. Masă, unde urmează să fie sfinţite, prin puterea Duhului Sfînt invocată de episcopul sau preotul liturghisitor asupră lor (epicleza). Aceasta închipuie ultimul drum făcut de Domnul din Betania în Ierusalim, înainte de Patimile şi moartea Sa, adică intrarea Sa triumfală în Ierusalim, unde trebuia să Se jertfească. Mai înseamnă procesiunea de îngropare a Domnului, adică ducerea Sfîntului Sau Trup de la Golgota la locul unde era săpat mormîntul. Preotul şi diaconul, care poartă Sf. Disc şi Sf. Potir cu cinstitele Daruri, închipuie acum pe Iosif din Arimateea şi pe Nicodim, care au coborît trupul Domnului de pe Cruce şi l-au pus în mormînt.

129. Pentru ce preotul oprindu-se cu cinstitele Daruri în mijlocul bisericii, face aici pomeniri?

Pomenirile de aici se fac după pilda tîlharului răstignit în dreapta lui Iisus, care a cîştigat făgăduinţa raiului, pentru că a rugat pe Domnul: „Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni întru împărăţia Ta!” (Luca 23, 42).

130. Ce face preotul după ce intră cu cinstitele Daruri în Altar şi ce închipuie cele ce se fac atunci?

Preotul aşează cinstitele Daruri pe Sf. Antimis care se găseşte întins pe Sf. Masă, ia acoperămintele cele mici şi le pune deoparte, pune peste Sf. Disc şi Sf. Potir acoperămîntul cel mare, le tămîie şi apoi închide uşile împărăteşti şi trage dvera (perdeaua).
Sfînta Masă închipuie acum Golgota (locul Răstignirii) sau gradina în care se află mormîntul Domnului. Aşezarea cinstitelor Daruri pe ea înseamnă punerea în mormînt a Domnului. Sfîntul Antimis şi Sfîntul Disc ţin locul mormîntului; cele două acoperăminte mici sunt ştergarul sau năframa pusă pe faţa Domnului şi giulgiurile cu care a fost înfăşurat; acoperămîntul cel mare este piatra pusă pe intrarea mormîntului; cădirea Darurilor aminteşte aromatele cu care a fost uns trupul Domnului şi miresmele aduse de sfintele femei (mironosiţe) la îngropare (Ioan 19, 39-40). Steluţa care rămîne pe Sf. Disc este pecetea pusă pe piatra mormîntului, închiderea uşilor împărăteşti închipuie pogorîrea Domnului la iad cu sufletul, iar tragerea dverei (perdelei) închipuie înconjurarea mormîntului cu strajă (Matei 27,62-66). De aceea şi rugăciunile pe care le rosteşte acum preotul ne vorbesc de patimile, moartea şi îngroparea Domnului.

>> Despre Sfînta Liturghie (I)

>> Despre Sfînta Liturghie (II)

>> Despre Sfînta Liturghie (III)

>> Despre Sfînta Liturghie (IV)

>> Despre Sfînta Liturghie (V)

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.