Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Despre Pocăinţa (Taina Spovedaniei)

Adaugat la octombrie 13, 2009 de Victor
Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism

306. Ce este pocăinţa?

Pocainţa e Sfînta Taină prin care credinciosul primeşte de la Însuşi Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului cu zdrobire de inima.

307. Cînd a fost aşezată această Sf. Taină?

Mîntuitorul a făgăduit această Taină Sf. Apostoli, cînd le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricîte veţi lega pe pămînt vor fi legate în cer şi oricîte veţi dezlega pe pămînt vor fi dezlegate în cer” (Matei 18, 18; 16, 19). El a aşezat-o după sfînta Sa Înviere prin cuvintele: „Luaţi Duh Sfînt; cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Puterea de a lega şi a dezlega păcatele o are numai Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, cum a dovedit-o cu prilejul minunilor Sale (Luca 5, 20), dar El a dat această putere şi Apostolilor (Ioan 20, 21-23) şi prin aceştia episcopilor şi preoţilor. Pocăinţă predicată de Sf. Ioan Botezătorul şi mărturisirea păcatelor care aveau loc atunci (Marcu 1, 4-5) au prevestit pocainţa şi mărturisirea creştină.
Continuare…

Unica biserică rusă din Romînia împlineşte 100 de ani

Adaugat la octombrie 12, 2009 de Victor
Categoria: Cultura, Stiri

Singura biserică rusă din Romînia, care va împlini în această toamnă, pe 25 noiembrie, un secol de cînd a fost sfinţită, se află în inima Bucureştiului, aproape de Universitate. Acest lăcaş de cult este una dintre ultimele ctitorii ale ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei, executat în 1918 împreună cu familia sa de către bolşevici.

„Este foarte frecventată de turiştii străini. Sunt foarte impresionaţi prin faptul că e o surpriză pentru ei că au găsit un astfel de stil de biserică în Romînia. Cei mai mulţi sunt turişti care nu au un obiectiv duhovnicesc în plan, în căutările lor, ci pur turistic”, povesteşte preotul paroh al bisericii, Vasile Gavrilă.
Continuare…

Va fi adusă spre închinare icoana miruitoare a Maicii Domnului „Umilenie”

Adaugat la octombrie 10, 2009 de Victor
Categoria: Anunturi

Conform binecuvîntării ÎPS Mitropolit Vladimir, la data de 11 octombrie, ora 19.00, în parohia „Sf. Treime” din comuna Grătieşti va fi adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului „Umilenie” din regiunea Breansk, Rusia.

Icoana izvorîtoare de mir se va afla în Moldova spre închinarea credincioşilor pînă la data de 1 noiembrie. În data de 13 octombrie, ora 16.30, sfinţenia va fi adusă în Catedrala Mitropolitană, care se va afla pe parcursul zilei de 14 octombrie de hramul capitalei.
Continuare…

Drept la replică: Să depăşim ispita politizării şi învrăjbirilor

Adaugat la octombrie 9, 2009 de Victor
Categoria: Biserica si societate, Stiri

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove recomandă unor jurnalişti, care promovează anumite interese politice, să evite semănarea de vrajbă în rîndul credincioşilor. Apar tot felul de articole cu titluri „strigătoare”, dar umplute cu apă chioară, în care se scriu tot felul de aberaţii şi învinuiri în adresa Bisericii şi în special a ierarhilor şi toate acestea izvorîte dintr-o invidie diabolică.
Continuare…

Despre Taina Mirungerii

Adaugat la octombrie 8, 2009 de Victor
Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism

301. Ce este Taina Mirungerii?

Este taina prin care se dau celui nou botezat, prin ungerea cu Sf. Mir, darurile Duhului Sfînt, ca să sporească si să se întărească în viaţa duhovnicească.

302. Cînd a fost aşezată Taina Mirungerii?

Cuvîntul de aşezare a acestei Sf. Taine este porunca Mîntuitorului către Apostoli: „Şi iată, Eu trimit făgăduinţă Tatălui Meu peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Aşezarea ca Taină, aici, e făcută învăluit; ea avea să fie arătată în chip vădit şi strălucit la ziua Cincizecimii.
Aşezarea Tainei Mirungerii este adeverită prin coborîrea Duhului Sfînt în chip văzut la Botezul Mîntuitorului, apoi prin cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 1, 21-22; Efes. 4, 30). Tot aşa ne învaţă şi Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi voi, ungere aveţi de la Cel Sfînt şi ştiţi toate… ungerea pe care aţi luat-o de la El rămîne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe pe voi cineva…” (I Ioan 2, 20, 27)
Continuare…

Înalt Prea Sfinţitul Vladimir: „Să întinerim Biserica dreptmăritoare”

Adaugat la octombrie 8, 2009 de Victor
Categoria: Stiri, Tinerii

Ieri, în incinta Palatului Mitrpolitan a avut loc o întrunire a mai multor organizaţii ortodoxe şi de tineret. Această adunare a avut drept scop elucidarea celor mai grave probleme cu care se confruntă societatea, în special tinerii şi găsirea unor soluţii în acest sens. Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăulu şi al Întregii Moldove, a venit cu un mesaj de deschidere către participanţi:

Să întinerim Biserica dreptmăritoare

Dragii noştri,
Mă bucur nespus de mult că am reuşit să ne întrunim în această zi mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor bisericeşti, în special de tineret, pentru a discuta despre cele mai stringente probleme cu care ne confruntăm la zi.

Tema discuţiei de astăzi am numit-o „Să întinerim Biserica dreptmăritoare”. Tocmai aceasta-i marea problemă că Biserica a „îmbătrînit” şi cu greu răsar noile vlăstare.
Continuare…

Jurnaliştii în slujba Ortodoxiei

Adaugat la octombrie 6, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Biserica si societate, Interviuri

Interviu cu lectorul universitar Vlad Madan.

Domnul Vlad Madan, este jurnalist, lector universitar în cadrul Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. Dumnealui şi-a pus toate cunoştinţele sale în serviciul unui scop nobil şi anume promovarea Învăţăturii Creştin-Ortodoxe prin intermediul mass media. Despre calea pe care a parcurs-o pînă la jurnalismul ortodox, despre realizările în acest domeniu şi despre aspecte ale relaţiei deloc simple Biserică – Mass Media, Domnia sa ne va vorbi în continuare.
Continuare…

Duminica – ziua Domnului

Adaugat la octombrie 5, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Religii si secte

Cinstirea Duminicii

Pentru implinirea planului iconomiei mantuirii lumii, Dumnezeu a descoperit treptat voile Sale in raport cu pregatirea omenirii. Primului popor ales i-a dat Legea scrisa cu institutiile sau randuielile sale, care erau numai pentru evrei. Aceste institutii erau tipuri, sau umbre (Evr. X, 1) ale celor ce aveau sa le urmeze, dupa Hristos. Legea a fost „calauza spre Hristos”(Gal. III, 24), iar El „sfirsitul ei” (Rom. X, 4). Din cand in cand insa, Dumnezeu a aratat temporalitatea Legii Vechi si nefolosul ei pentru mantuire (cf. Ps. XXIX, 9-11 ; Evr. X, 5-9), fagaduind o Lege Noua, desavarsita si universala, Legea harului, prin Hristos, cu institutiile ei corespunzatoare.
Continuare…

Duminica 17 dupa Rusalii – Sf. Ioan Gura de Aur

Adaugat la octombrie 4, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Predici

OMILIA LII

„Si iesind Iisus de acolo, S-a dus in partile Tirului si ale Sidonului.
Si iata o femeie cananeanca, iesind din hotarele acelea, a strigat catre El, zicind:
„Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rau se indraceste”

Evanghelistul Marcu spune ca Iisus a intrat intr-o casa, dar n-a putut sa ramina tainuit.
– Dar pentru ce S-a dus Iisus in partile acelea?
Continuare…

Răstignit pe cruce sau atîrnat pe stîlp?

Adaugat la octombrie 1, 2009 de Victor
Categoria: Articole, Religii si secte


Problema instrumentului pe care a fost răstignit Mîntuitorul lumii, Iisus Hristos, este o problemă izvorîtă din cercetările Organizaţiei Martorii lui Iehova care la rîndul lor o perioadă de timp au acceptat ca instrument al omorîrii Crucea, iar mai tîrziu, în urma unor cercetări ştiinţifice, au ajuns la concluzia că Iisus Hristos „…a fost atîrnat pe un stîlp vertical obişnuit fără vreo bară transversală, numindu-l stîlp de tortură.” (Traducerea Lumii Noi, 2006, p.1694). După afirmaţiile Martorilor lui Iehova ( mai departe M.I.) „… nu există nici o dovadă că termenul grecesc ” stavros „, întrebuinţat în Noul Testament ar însemna o cruce ca aceea pe care o foloseau păgînii ca simbol religios cu secole înainte de Hristos.” ( T.L.N. p.1693-1694).
Ei mai afirmă că „…în greaca clasică termenul „stavros” are aceeaşi însemnătate ca în geaca comună (koine), în care au scris apostolii, adică un stîlp vertical, un par sau un pilon asemănător celui folosit la fundaţii.” ( T.L.N. p.1694).
Continuare…