Naşterea Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul

Adaugat la iulie 7, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 7, 2026

Hristos, Mîntuitorul nostru, Soarele cel neapus, vrînd să răsară lumii, plecînd cerurile, S-a pogorît în cel mai curat pîntece fecioresc. Deci, se cădea mai întîi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfîntul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind şi zicînd: Vine Cel mai tare decît mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrîneţile sale din pîntece sterp, precum demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naşte Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea naşterea cea peste fire din cea îmbătrînită, să creadă naşterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nemăritată şi să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrînei, aceea este împuternicită ca şi pe Fecioara Maria cea neîntinată s-o facă maică”.

Naşterea cea minunată a Sfîntului Ioan a fost înaintemer-gătoare Naşterii lui Hristos, cea minunată. Minunea se aştepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după naşterea cea minunată a Elisabetei, naşterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amîndouă Maicile, rînduiala naşterii covîrşea rînduielile firii, Dumnezeu voind aşa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

După ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile şi cunoscuţii şi toţi se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dînsa, ridicînd de la dînsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Sfîntului Arhanghel Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naşte fiu şi mulţi se vor bucura de naşterea lui! Deci, pe de o parte se bucurau rudeniile, iar de alta, aceia care erau cuprinşi cu mare dorinţă de Mesia Cel aşteptat; deşi acum nu ştiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, în vremea naşterii Mergătorului înainte lui Hristos. Deci, duhul lor se pornea într-înşii spre bucurie; iar Sfîntul Duh veselea inimile lor, ca şi cum le dădea o înştiinţare pentru cîştigarea aşteptării lor.

În ziua a opta au venit preoţii şi prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur şi toţi voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soţie de prooroc şi născătoare de prooroc, Sfînta Elisabeta era însăşi plină de darul proorociei. Deci ea, prooroceşte a poruncit ca pruncul cel născut al lor, să nu se numească cu vreun nume pînă ce nu va auzi şi de la bărbatul ei; de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa mut şi nu putea să spună soţiei sale nimic, de cînd a văzut pe îngerul, care i-a binevestit zămislirea fiului său, şi care i-a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci, Sfînta Elisabeta, povăţuindu-se de Sfîntul Duh, a numit pe prunc Ioan, ea care a cunoscut prooroceşte venirea la dînsa a Maicii lui Dumnezeu şi i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerînd o tăbliţă, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Şi îndată a deschis gura Zaharia şi limba lui s-a dezlegat din amuţire şi îndată vorbind, binecuvînta pe Dumnezeu.

Atunci toţi s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut aşa îmbătrînită, cum maica şi tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu şi cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit şi, ce a scris cu mîna, aceea a grăit şi cu limba. Deci, numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinţilor, deschizîndu-le spre lauda lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica pe toţi cei ce vieţuiau împrejur, pentru că toţi cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu şi se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoţilor, unde era casa lui Zaharia. Acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărîtă sfinţitei seminţii a lui Avraam; iar de la Ierusalim şi pînă la dînsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, şi se numea „cetatea muntelui”, pentru munţii săi cei înalţi, iar hotarele ei se numeau „părţile muntelui”, precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculîndu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei – adică în Hebron -, şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei.

Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult şi grăiau între ei: Ce să fie cu pruncul acesta? Că mîna Domnului era cu el. Dumnezeu înmulţea într-însul darul Său şi-l păzea de sabia lui Irod. Căci despre minunata naştere a lui Ioan ajunsese vestea pînă la Irod, care se mira de aceea şi zicea: „Ce să fie cu pruncul acesta?” Iar cînd S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei şi au venit magii de la răsărit, întrebînd de Împăratul cel de curînd născut, atunci Irod, trimiţînd ostaşi în Betleem să ucidă pe toţi pruncii de acolo, şi-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, şi a zis în sine: „Oare acela are să fie împăratul Iudeei? Şi, gîndindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigaşi la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimişii n-au găsit pe Sfîntul Ioan, pentru că, începînd din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit în Hebron glas şi strigare, că nu stăteau aşa departe, şi s-a ştiut pricina acelei strigări.

Atunci Sfînta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan şi a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfîntul Zaharia, precum se scrie în viaţa lui, a rămas în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rînduiala săptămînii sale, care se întîmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzîndu-se Sfînta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Dar cînd a văzut de sus pe ostaşi cercetînd cu de-amănuntul şi apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu fiul său!” Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela şi, primind-o înăuntrul său, s-a ascuns de cei care o căutau. Ostaşii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicînd: „Zaharia, dă-mi pe fiul tău”. Sfîntul Zaharia a răspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu ştiu unde este!” Irod, mîniindu-se, a trimis la dînsul a doua oară şi a poruncit, că, dacă nu-şi va da fiul, atunci să-l ucidă şi pe el. Deci, s-au dus nişte ucigaşi sălbatici ca nişte fiare, sîrguindu-se să-şi săvîrşească porunca, şi au zis cu mînie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că aşa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!” Sfîntul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veţi ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci ucigaşii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică şi altar; iar sîngele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat şi s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod şi spre veşnica lui osîndă. Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse acolo peşteră. Tot acolo curgea şi un izvor de apă şi crescuse înaintea peşterii un finic plin de roade, iar cînd era vremea mîncării, acel pom se pleca şi-şi dădea roadele sale spre mîncare, apoi iar se ridica.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta, maica Mergătorului Înainte, a murit în peştera aceea. Iar Sfîntul Ioan, rămînînd singur, a fost hrănit de înger pînă la creşterea lui şi păzit în pustietăţi, pînă în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea şi acoperea pe Sfîntul Ioan mîna Domnului, ca el să meargă înaintea feţei Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mîntuiască neamul omenesc. Deci, pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci. Amin.

Viaţa în Hristos la Sfinţii Părinţi

Adaugat la iulie 6, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti

Intalnindu-se Sfantul Grigorie Sinaitul cu Sfantul Maxim Cavsocalivitul si stand de vorba cu el, intre altele ii spuse si aceasta: „Te rog, preacinstite parinte, sa-mi spui: tii rugaciunea mintii?”-. Iar acela zambi putin si zise : „Nu vreau sa-ti ascund, cinstite parinte, minunea Nascatoarei de Dumnezeu care s-a facut cu mine. Eu, din tineretea mea, am avut multa credinta in Stapana mea, Nascatoarea de Dumnezeu, si am rugat-o cu lacrimi sa-mi dea harul rugaciunii mintii. Intr-una din zile mergand la biserica ei, cum aveam obiceiul, o rugam iarasi cu multa si nemasurata caldura a inimii mele. Si acolo, cum sarutam cu dor sfanta ei icoana, indata am simtit in pieptul meu si in inima mea o caldura si o flacara ce venea din sfanta icoana, care nu ma ardea, ci ma racorea si indulcea si aducea in sufletul meu o mare strapungere a inimii. De atunci, parinte, a inceput inima mea sa zica inauntru ei rugaciunea si mintea mea sa se indulceasca de pomenirea lui Iisus al meu si a Nascatoarei de Dumnezeu si sa fie totdeauna cu pomenirea lor. Si, din acel timp, n-a mai lipsit rugaciunea din inima mea. Iarta-ma”.
Continuare…

Sfînta Muceniţa Agripina Romana

Adaugat la iulie 6, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 6, 2026

Această sfîntă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăciunea patimilor, pentru ca împodobindu-şi sufletul cu fecioria şi cu bărbăţia, şi făcîndu-se mireasa lui Dumnezeu, a alergat cu îndrăznire şi cu vitejie la mucenicie, dîndu-se pe sine la multe chinuri pentru iubirea şi dragostea lui Hristos, Mirele său.

După aceea fiind bătută cu toiege la trup, a zdrobit prin bătăile ei oasele păgînătăţii, şi fiind dezbrăcată de haine, a mustrat şi a defăimat goliciunea vrăjmaşului. Şi legînd-o cu legături şi punînd-o la munci, şi de înger fiind dezlegată, a dezlegat toată credinţa cea rea. Drept aceea în acele chinuri şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar acestea a pătimit sfînta în timpul împărăţiei lui Valerian (253-259).

Sfîntului Mucenic Eustohie preotul şi cei împreună cu el, Gaie nepotul său, şi fiii săi Lolia (Lulo), Prov şi Urban

Adaugat la iulie 6, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 6, 2026

Sfîntul Eustohie era preot al idolilor oraşului Ousade, condus de guvernatorul Agrippa în vremea lui Maximian (285-305). În faţa spectacolului mulţimilor de Mucenici Creştini care se dădeau spre moarte pentru Mîntuitorul şi care înfăptuiau numeroase minuni, el respinse iluzia idolilor şi, prezentîndu-se la Eudoxie, Arhiepisocopul Antiohiei, fu botezat şi apoi ordonat preot. Regăsindu-şi cei trei copii: Lolia, Prov si Urban precum şi pe nepotul său Gaie, într-un sat din Lycaonia, Lystra, Eustohie îi învăţă Credinţa în Iisus Hristos şi îi boteză, precum şi pe toate celelalte rude ale sale. Continuînd pe cale, a fost arestat de păgîni şi condus în faţa guvernatorului. Cum îl mărturisea fără frică pe Mîntuitor, guvernatorul porunci să fie sfîşiat de la coaste pînă pe şolduri. Apoi, împreună cu ucenicii săi, fu încredinţat lui Agrippin, guvernatorul de Ancira, dar nici unul nu se lepădă de Hristos ca să-şi scape viaţa. Călăii îi luară atunci cu forţa pe Sfînta Lolia si pe fratele său Urban, îi aşezară faţă în faţă şi le sfîşiară obrajii. Gaie se grăbi să le recupereze sîngele în mîinile sale, pentru a se unge ca şi cu un Sfînt Balsam. El fu prins cu brutalitate si biciuit pe spate si pe pîntece. În timp ce tinerii sufereau astfel chinurile, Sfîntul Eustohie era decapitat. La cîteva zile, Gaie si cei trei copii ai lui Eustohie au fost legaţi de o roată mare de bronz şi puşi pe jăratec. Cum harul dumnezeiesc a stins flăcările, atunci ei au fost tunşi si le-au fost bătute cuie în cap, după care călăii tăiară sînii lui Lolia si Prov iar pe Urban îl loviră cu săbii de lemn cu care se antrenau soldaţii. Cum merituoşii copii continuau să îşi mărturisească credinţa, mai puternică decît moartea şi decît chinurile, ei au fost decapitaţi, pătrunzînd învingători în curtea cerească.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Artemie de Verkola.

Tot în această zi, pomenirea Sfantului Ierarh Gherman, arhiepiscopul Kazanului.

Se inchina toti oamenii la acelasi Dumnezeu?

Adaugat la iulie 5, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Ecumenism, Religii si secte

Experienta pastorala din mediul urban arata preotului atent la miscarile si mutatiile petrecute in sufletele pastoritilor sai o serie de fenomene de apostazie ce ar trebui sa provoace o adanca ingrijorare.
Unul dintre acestea este cel intalnit tot mai des sub presiunea intensei propagande pro-ecumeniste la care suntem supusi in ultimii ani: anume afirmatia „“ si deci conceptia „“ potrivit careia „exista un singur Dumnezeu, deci toti oamenii se inchina (cred, se roaga) la acelasi Dumnezeu. Continuare…

Sfîntul Sfinţitul Mucenic Eusebie, episcopul Samosatelor

Adaugat la iulie 5, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 5, 2026

Acesta a trăit în zilele împăratului Constantie, fiul lui Constantin cel mare, şi era rîvnitor fierbinte al drept-slăvitoarei credinţe, şi avea atîta vitejie a sufletului, şi atîta defăima lucrurile acestea trecătoare, şi se nevoia ca să se sporească dreapta credinţă şi Ortodoxia, măcar că împăratul avea gînd împotrivă, fiindcă era arian; pentru aceasta atunci cînd îl înfricoşa şi îl înspăimînta Constantie că-i va tăia mîna dreaptă, de nu va scoate alegerea cea făcuta de marele Meletie, care era la dînsul, el a întins amîndouă mîinile, primind cu bucurie mai degrabă tăierea lor, decît să dea alegerea cea cerută. Pe acest preacuvios părinte al nostru, în urma lui Constantie şi a lui Iulian, căzînd Valens în boala relei credinţe ariene, l-a scos din scaunul său şi l-a osîndit să fie izgonit la apa Dunării. Dar după moartea lui Valens s-a întors sfîntul la Samosata, episcopia sa, care se afla în Siria, aproape de rîul Eufratului, în Mitropolia Edesei. Apoi după multe lupte şi biruinţe ce făcuse în aceleaşi lupte, şi-a aflat sfîrşitul mucenicesc, că aruncînd o femeie făcătoare de rele şi ariană, cu o cărămidă, de sus de pe un acoperiş, lovi pe sfîntul în cap, pe care încă mai înainte de a muri, sfîntul a iertat-o, urmînd Stăpînului său şi întîiului Mucenic Ştefan. Deci se face soborul şi praznicul lui în biserica Sfîntului Ioan Botezătorul, aproape de cea a Adrianilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Galaction, care în mare fiind aruncat s-a săvîrşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenice Iuliani (Iuliana) şi Satornin fiul ei, care prin foc s-au săvîrşit.

Viaţa de familie – Sfantul Teofan Zavoratul

Adaugat la iulie 4, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia, Teofan Zavoratul

Viaţa conjugală nu închide uşile Împărăţiei Cereşti şi poate să nu împiedice nici duhul desăvîrşirii.

Totul constă nu în rînduielile exterioare, ci în dispoziţiile, sentimentele şi năzuinţele interioare. [I, 116]

Desăvîrşirea poate fi atinsă şi în viaţa de familie… Trebuie numai să stingeţi şi să dezrădăcinaţi patimile. Spre toate acestea să vă şi îndreptaţi atenţia. [I, 131]
Continuare…

Sfîntului Mucenic Iulian cel din Cilicia

Adaugat la iulie 4, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 4, 2026

Sf. Mucenic Iulian al Tarsisului s-a născut în Asia Mică, în provincia Cilicia. El era fiul unui senator păgîn şi al unei mame creştine. După moartea soţului, femeia s-a mutat la Tarsis, unde şi-a botezat fiul, crescîndu-l mai departe cu evlavie. Pe cînd Iulian a împlinit 18 ani, împăratul Diocleţian (284-305) a iniţiat prigoana împotriva creştinilor, arestîndu-l printre alţii şi pe tînărul Iulian. Ei l-au adus pe Iulian în faţa guvernatorului Marcian pentru a fi judecat, încercînd să-l convingă să renunţe la Hristos. Nici torturile, nici ameninţările, nici promisiunile de cadouri şi onoruri nu l-au putut convinge pe piosul Iulian să jertfească la idoli şi să-l părăsească pe Hristos, rămînînd ferm în credinţa sa.

Timp de un an de zile mucenicul a fost plimbat prin oraşele Ciliciei, fiind supus la interogări şi torturi, după care l-au aruncat în închisoare. Mama Sf. Iulian l-a urmat pe fiul ei, rugîndu-se la Dumnezeu să-l întărească. Mama sa a plecat în audienţă la guvernator în oraşul Aegea (Egeea), ca să ceară permisiunea de a-l vizita pe fiul ei în închisoare, minţind că ar vrea să-l convingă să jertfească la idoli. Ea a stat trei zile în închisoare cu Sf. Iulian sfătuindu-l să fie tare şi să rabde pînă la sfîrşit.

Sf. Iulian a fost adus din nou în faţa guvernatorului. Crezînd că mama lui l-a convins să renunţe la Hristos conform decretului imperial, guvernatorul a lăudat-o pentru fapta sa pînă în momentul în care ea l-a mărturisit cu hotărîre pe Iisus Hristos, denunţînd cu curaj politeismul. Auzind acestea, guvernatorul a dat ordin să i se taie tălpile cu care l-a însoţit pe fiul ei din Tarsis. Iulian a fost legat într-un sac plin cu nisip şi şerpi veninoşi şi a fost aruncat în mare. Trupul mucenicului a fost purtat de valuri pînă pe ţărmurile Alexandriei şi a fost găsit şi îngropat cu cinste de un creştin. Mucenicul Iulian s-a săvîrşit în anul 305, după care moaştele au fost transferate în Antiohia. Sf. Ioan Hrisostom a întocmit un elogiu în cinstea Sfîntului Mucenic Iulian.

Cuviosul părintele nostru Maxim Grecul

Adaugat la iulie 4, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iulie 4, 2026

Sfîntul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Paris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcîndu-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amîndoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfîntului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfîntul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începînd cu Psaltirea adnotată.

Sfîntul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfîntului Maxim, dar cînd Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfîntului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfîntul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmînd că „în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfîntul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgînilor. A tradus Comentariile Sfîntului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi cîteva lucrări proprii.

Cînd marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credinţă”. În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfîntul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a cîştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicîndu-i: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice.”

În închisoare, Bătrînul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfîntului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: „Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”

După şase ani, Sfîntul Maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfîntul a scris atunci în autobiografia sa: „Cît am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare.” Şi încă cîteva cuvinte din acest text viu: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”

Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărît că Sfîntul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfîntul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfîntul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfîntul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lîngă zidul de nord-vest al bisericii Sfîntului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormîntul Sfîntului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfîntul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Mucenic Terentie, episcopul Iconiei.

Despre necazuri şi milostenie

Adaugat la iulie 3, 2007 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti

din “Talcuiri la Epistola a doua catre Timotei, Tit, Filimon”

fragment Omilia I

Deci, iubiţilor, să nu ne descurajăm (abatem) în faţa relelor ce cad asupra noastră, căci aceasta se întîmplă spre cuminţirea noastră. „Să nu te tulburi în timpul încercării”, zice înţeleptul Isus Sirah (2, 2). Mulţi au felurite necazuri în casele lor; toţi ne împărtăşim de necazuri şi de supărări, nu însă şi de cauzele lor; ci unul are supărare de la femeie, altul de la copil, un altul de la slugă, unul de la vreun prieten, altul de la vreun duşman, celălalt de la vecin, un altul de la vreo pagubă suferită, căci multe şi variate sunt cauzele necazurilor, şi nu vei găsi deloc pe cineva întru totul lipsit de necaz sau de supărare, ci unul o are mai mică, altul, mai mare.
Continuare…