Viaţa de familie – Sfantul Teofan Zavoratul

iulie 4, 2007 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia, Teofan Zavoratul

Viaţa conjugală nu închide uşile Împărăţiei Cereşti şi poate să nu împiedice nici duhul desăvîrşirii.

Totul constă nu în rînduielile exterioare, ci în dispoziţiile, sentimentele şi năzuinţele interioare. [I, 116]

Desăvîrşirea poate fi atinsă şi în viaţa de familie… Trebuie numai să stingeţi şi să dezrădăcinaţi patimile. Spre toate acestea să vă şi îndreptaţi atenţia. [I, 131]

Copiii „” toţi sunt îngerii lui Dumnezeu. [I, 139]

Iată, acum sunteţi stăpîn şi stăpînă… De acum veţi deveni întemeietorii unei noi generaţii. Trebuie să orînduiţi lucrurile astfel încît nu numai să lăsaţi moştenire copiilor, dar şi pe viitor să le daţi acestora trup sănătos şi suflet curajos… [I, 145]

Bine faci că stai tot timpul acasă. Rău este cînd cineva în familia sa nu-şi găseşte fericirea. Dacă o găseşti, mulţumeşte-I Domnului. Dar străduieşte-te ca întotdeauna să fie aşa.

Meşteşugul este unul singur: fiecare zi să o începi ca şi cum ar fi prima după nuntă. [I, 146]

Păstraţi cu soţia iubirea voastră reciprocă, în aceasta este izvorul vieţii fericite de familie, însă trebuie să o păziţi să nu se murdărească. [I, 147]

Numele la noi au început să fie alese nu pe placul lui Dumnezeu. Pe placul lui Dumnezeu iată cum trebuie să fie. Alegeţi numele în funcţie de zilele sfinte: fie în funcţie de ziua în care se naşte copilul, fie în funcţie de ziua în care este botezat, fie la trei zile după botez. Aici totul se va face fără să se ţină cont de vreun motiv omenesc, ci după cum va da Dumnezeu, căci zilele de naştere sunt în mîinile Lui.

Şi petrecerile de bucurie pentru naşteri au început, de asemenea, să se facă greşit. Dacă dai petrecere, schimbă totul pe alt ton şi gata. Împarte la săraci şi nevoiaşi ceea ce ar trebui să cheltuieşti pentru petrecere. Şi acest lucru să-l faci iară să stai pe gînduri. Săracilor pe care îi trimite Dumnezeu să le împărţi. Dumnezeu vede totul. [I, 152]

Cel mai mult să vă temeţi să nu se piardă sau să nu se clatine cumva încrederea unuia faţă de celălalt. Aici este temelia vieţii conjugale fericite. [I, 176]

Ceea ce v-aţi dori pentru viaţa voastră de familie lăsaţi în voia lui Dumnezeu, rugîndu-vă cu sîrguinţă, dar declarîndu-vă întotdeauna gata să primiţi tot ceea ce binevoieşte Dumnezeu să vă trimită, chiar dacă nu este uşor. [I, 187]

Familia este crucea vieţii pentru bărbat! Rabdă, supunîndu-te Domnului, şi fa tot ce ţine de tine şi lasă totul în voia lui Dumnezeu. [I, 189]

Profesiunea nu este deşertăciune: este lucrul lui Dumnezeu. Numai să o săvîrşeşti întotdeauna pentru Dumnezeu, nu pentru altceva.

La fel şi în ceea ce priveşte viaţa de familie ai o datorie… A o împlini nu este deşertăciune. Numai să săvîrşeşti faptele acestea cu conştiinţa că împlineşti voia lui Dumnezeu, [I, 198]

Oamenii se mîntuiesc nu numai în mănăstire. Şi în viaţa de familie se mîntuiesc şi în orice stare şi chemare.

…În ce constă mîntuirea părinţilor? Principalul – în buna creştere a copiilor; trebuie să-i înveţe toată calea cea bună. [II, 226]

Sunteţi familişti. Şi nu se poate să nu vă îngrijiţi de cele ale vieţii. Nici nu vă este interzis acest lucru, dimpotrivă, vă este poruncit să munciţi ca să aveţi leafa şi să-i ajutaţi şi pe alţii. Trebuie numai să nu vă chinuiţi cu grija şi, lucrînd, toată nădejdea să v-o puneţi în Dumnezeu şi tot ceea ce vă dă Dumnezeu în plus, să-I întoarceţi Lui, prin cei săraci, ca o dijmă dată împăratului. [II, 254]

Eu întotdeauna le spun mamelor, care au grijă de copii… Voi sunteţi părtaşe la nevoinţa mucenicilor, să aşteptaţi şi cununa lor. [II, 300]

Cine trăieşte în familie, acela îşi va dobîndi mîntuirea prin virtuţile specifice familiei. [II, 328]

Concluzia generală, ce reiese din cuvintele Domnului este că legăturile de familie trebuie să fie subordonate trebuinţelor duhovniceşti. [III, 514]

Sentimentul bărbatului faţă de femeie şi al femeii faţă de bărbat sunt ceva firesc, însă pot fi întotdeauna ţinute într-o asemenea măsură în care să nu clatine hotărîrile bune ale voinţei. [IV, 595]

Ataşamentul vostru faţă de copilaşi nu poate ajunge departe… şi, dacă este puternic, nu este nici o nenorocire. Copiii buni sunt de rang îngeresc… [IV, 606]

Pricina slăbirii voastre este asprimea de care daţi dovadă în discuţia cu mama voastră. Asprimea presupune slăbirea respectului sau direct lipsa de respect, iar mai vădit decît ele – nerespectarea liniştii mamei voastre. Nu există păcat mai mare ca lipsa de respect şi jignirea adresate mamei. Un mare bine le este făgăduit celor ce-şi cinstesc părinţii. Iar cei ce nu-şi cinstesc părinţii sunt lipsiţi de acest bine. [V, 817]

Sunteţi soţie, mamă şi gospodină, îndatoririle legate de acestea sunt mîntuirea dumneavoastră. [V, 841]

Este datoria părinţilor să-i mustre pe copii… Şi de ce să se teamă? Cuvîntul plin de iubire niciodată nu supără. Cel poruncitor nu aduce nici un rod. Ca Domnul să-i binecuvînteze pe copii să evite primejdiile, trebuie să vă rugaţi zi şi noapte. [V, 842]

Pe bărbat Dumnezeu l-a pus să fie protectorul femeii. Şi nu rareori, fără să conştientizeze el însuşi acest lucru, îi acordă femeii acele permisiuni sau interdicţii pe care i le insuflă Dumnezeu. [V, 858]

Rugaţi-vă cu sîrguinţă pentru copii şi Dumnezeu îi va păzi în bunele rînduieli pe cei care vor să fie păziţi şi caută acest lucru. [V, 866]

Fata care păstrează liniştea mamei este binecuvîntată, iar fiul care nu-şi cinsteşte cum trebuie mama şi nu are grijă de liniştea ei îşi închide cerul deasupra sa şi curmă îngăduinţa de acolo a binecuvîntărilor dumnezeieşti. [V, 879]

Taina căsătoriei trebuie neapărat să o primească toţi creştinii în mod creştinesc. Dar guvernului cine îi interzice să socotească legal concubinajul nelegiuit nu pentru aceşti nelegiuiţi, ci pentru copiii lor, care nu sunt cu nimic vinovaţi de fărădelegile părinţilor lor? Pentru siguranţa lor sunt necesare anumite decrete, căci fărădelegea lor creşte şi se extinde… Biserica a făcut doar o cerere către guvern – să nu facă inovaţii… Şi apoi, pe cei ce au intrat în concubinaj, în afara jurisdicţiei bisericeşti, să-i socotească nelegiuiţi şi să-i supună canoanelor corespunzătoare, cerîndu-le să se despartă. Dacă nu ascultă, rămîne doar să-i socotească păgîni şi vameşi. [VII, 1116]

În privinţa legăturilor de căsătorie trebuie să chibzuim cu mare înţelepciune. Totul s-a complicat.

Există soţii, parcă sunt nişte zgripţuroaice, şi există soţi, parcă sunt fiare sălbatice, într-un loc soţul fuge de soţie, în alt loc soţia fuge de soţ, iar trupul lor îşi cere drepturile… în tinereţe au fost nişte scîntei pline de dragoste… şi au venit copiii…

Este vorba nu despre recunoaşterea legalităţii concubinajului nelegiuit, ci despre siguranţa copiilor, care nu sunt vinovaţi cu nimic… Eu cred că s-ar putea hotărî aşa: lăsînd ilegalitatea pe capul părinţilor, să se socotească legală creşterea şi orînduirea copiilor şi să se ceară acest lucru din partea celor ce i-au născut, fără să se mute pata de pe fruntea părinţilor pe cea a copiilor cînd aceştia vor intra în rîndul celor ce trăiesc în societate, căci ei nu sunt vinovaţi. [VII, 1200]

Cu privire la faptul că în instituţii copiii nu mai rămîn aceiaşi – ce este de făcut? Vremurile s-au deşteptat. Cu toate acestea nu putem crede că tot ceea ce li s-a insuflat a pierit. Ceva tot a mai rămas şi la vremea sa va aduce rod. Nu-i lăsaţi pe ai voştri, cu ce puteţi contribuiţi astfel ca ei să nu se abată cu totul de pe drum, iar izbînda toată este de la Domnul. Rugaţi-vă mai mult şi ajutaţi-i pe cei nevoiaşi mai mult… încredinţîndu-i pe copii rugăciunilor lor. Această rugăciune este puternică. [VIII, 1222]

Căsnicia are parte de multe mîngîieri, dar este însoţită şi de multe tulburări şi necazuri, uneori foarte puternice. Ţineţi minte acest lucru ca, atunci cînd va veni ceva din acestea, să nu întîmpinaţi ca pe ceva neaşteptat. Acum sunteţi în doi. Şi bucuria este mai puternică, iar necazurile se împart mai uşor pe din două. [VIII, 1418]

Trebuie să răbdaţi: hotarul lui Dumnezeu este astfel încît nu poate fi trecut. De fiecare dată cînd vi se adună în inimă greşelile fiului, reînnoiţi credinţa că acolo este mîna Domnului şi Domnul vă trimite cele în urma cărora veţi dobîndi mîntuirea, dacă le primiţi şi le înduraţi cu blîndeţe. Gîndul acesta va îndulci tăişul şi amărăciunea lucrurilor care vă înconjoară. [IX, 149]

Copiii vă pricinuiesc multă durere. Aceasta este mucenicie maternă! Dacă veţi îndura totul cu blîndeţe şi mulţumire faţă de Domnul, într-adevăr, aşa va fi. Fie voia lui Dumnezeu cu voi în toate, iar în voi să fie devotamentul şi supunerea faţă de Dumnezeu corespunzătoare voii Lui celei sfinte. [IX, 172]

Din „Sfaturi intelepte”, Sfantul Teofan Zavoratul