Sfîntul Sfinţit Mucenic Marcelin, Episcopul Romei

Adaugat la iunie 20, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 20, 2026

Sfîntul Marcelin, episcopul Romei, a luat scaunul episcopiei Romei după Sfîntul Galie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, în zilele preacumplitei prigoniri a creştinilor, cînd, în treizeci de zile, s-au ucis cu diferite munci în Roma şaptesprezece mii de creştini bărbaţi şi femei. Fiind prins şi Marcelin şi adus la cercetare înaintea lui Diocleţian, s-a temut de cumplitele munci, şi a pus tămîie pe idolescul altar şi a jertfit în capiştea Vestei şi a Isidei. Pentru aceea, împăratul, dîndu-i lui cinste, l-a îmbrăcat într-o haină de mare preţ şi l-a numit amicul lui. Deci, întorcîndu-se Marcelin la casa sa, se tînguia şi plîngea cu amar, precum odinioară se tînguia şi Sfîntul Apostol Petru, cînd s-a lepădat de Hristos. El se osîndea singur pe sine şi de sine se ruşina, ca cel ce pe mulţi alţii i-a întărit întru credinţă, şi a îndemnat la muceniceasca nevoinţă.

Apoi singur a căzut în cumplită boală şi din această pricină i se zdrobea inima de durere. Pe vremea aceea, a fost în ţara Campaniei, în cetatea ce se numea Sinuesa, un sobor duhovnicesc la care se adunaseră 180 de episcopi şi preoţi. Deci, acolo a alergat Marcelin şi, îmbrăcîndu-se în sac de păr şi cu cenuşă presărată pe sine şi cu inima sfărîmată, a intrat la sobor la sfinţii părinţi, şi stînd ca un osîndit înaintea lor, îşi mărturisea păcatul său înaintea tuturor şi, tînguindu-se, plîngea şi vărsa multe lacrimi, cerînd judecată contra sa. Iar ei au grăit: „Singura ta gură te judecă pe tine. Din gura ta a ieşit păcatul, deci din gura ta să iasă şi judecata. Ştim încă şi pe Sfîntul Petru că pentru frică s-a lepădat de Hristos; dar, plîngînd amar, a cîştigat milă de la Domnul său”. Deci, Marcelin a hotărît o judecată ca aceasta, singur contra sa, zicînd: „Străină de mine să fie treapta cea sfinţită, de care nu sînt vrednic. Deci, după moartea mea, trupul meu să nu se dea obişnuitei îngropări, ci să fie lepădat cîinilor spre mîncare; iar cel ce va îndrăzni să-l îngroape, acela să fie blestemat”.

Întorcîndu-se Marcelin la Roma, după soborul acela, şi luînd haina cea de mult preţ pe care i-o dăduse Diocleţian, a aruncat haina înaintea lui, îl ocăra pe el şi blestema pe zeii lui cei mincinoşi, iar pe sine se mărturisea, plîngînd că greu a greşit. Deci, împăratul, umplîndu-se de mînie, l-a dat la muncire, apoi l-a osîndit la moarte. Astfel fericitul Marcelin a fost dus la tăiere afară din cetate, încă cu trei credincioşi: Claudie, Chirin şi Antonin; iar după dînsul, venea preotul Marcel, care după el avea să ia scaunul episcopal. Pe acela chemîndu-l mucenicul lui Hristos, Marcelin, îl sfătuia să fie tare în credinţă; şi a poruncit pentru trupul său ca nimeni să nu îndrăznească a-l îngropa în pămînt, ci să fie aruncat spre mîncare fiarelor. „Nu sînt vrednic – zicea el – de îngroparea omenească, nu sînt vrednic să mă primească pămîntul; deoarece m-am lepădat de Domnul meu, de Făcătorul cerului şi al pămîntului”.

Deci, după ce a ajuns la locul de moarte, Sfinţitul Mucenic Marcelin s-a rugat cu nădejde către Iisus Hristos, Care primeşte pe păcătoşii cei ce se nevoiesc şi cu osîrdie şi-a întins grumazul său spre tăiere şi a murit pentru Hristos, de care se lepădase întîi de frică. Împreună cu dînsul au mai fost tăiaţi şi alţi trei bărbaţi: Claudie, Chirin şi Antonin, iar trupurile lor au fost aruncate pe drum. După cîteva zile, credincioşii, adunînd trupurile lor noaptea, le-au îngropat; iar trupul lui Marcelin nimeni nu îndrăznea să-l ia şi să-l îngroape, deoarece făcuse jurămînt ca trupul lui să nu fie dat spre îngropare; astfel a stat în drum treizeci şi şase de zile. Atunci Sfîntul Apostol Petru s-a arătat lui Marcel, care din nou era episcop, zicîndu-i: „Pentru ce n-ai îngropat încă trupul lui Marcelin pînă acum?” Marcel a zis: „Mă tem de blestemul lui, pentru că pe toţi i-a blestemat, ca nimeni să nu îndrăznească a-i îngropa trupul lui”. Atunci, apostolul a zis: „Oare nu-ţi aduci aminte, de ceea ce este scris, că, cel ce se smereşte pe sine, acela se va înălţa? Deci, du-te şi-l îngroapă pe el cu cinste”.

Marcel, sculîndu-se, a mers şi a luat cinstitele moaşte ale mucenicului şi le-a îngropat în gropniţa Priscilei, de lîngă drumul Salariei. Astfel s-a sfîrşit Sfinţitul Mucenic Marcelin, episcopul Romei, lăsînd chip de pocăinţă tuturor celor ce într-acea vreme cădeau într-un păcat ca acesta; pentru că mulţi, înfricoşîndu-se de munci, se lepădau de Hristos; iar noi să slăvim negrăita milostivire a lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Aducerea cinstitelor moaste ale Sfantului marelui Mucenic Teodor Stratilat

Adaugat la iunie 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 21, 2026

Sfantul mare Mucenic Teodor a patimit pentru Hristos, pe vremea paganului imparat Licinius, in cetatea Iraclia, unde Sfantul era dregator. Iar vremea sfarsitului sau a fost in ziua de 8 a lunii februarie. Acum, in aceasta luna si zi, se cinsteste aducerea cinstitelor sale moaste, din cetatea Iraclia, in patria lui, in Evhaita. Ca, asa a poruncit Sfantul lui Uar, sluga sa, caruia, la patimirea lui, i-a zis: „Trupul meu sa-l duci in Evhaita, in tara stramosilor mei.” Deci, cel care va voi sa stie toate cele despre acest Sfant, sa citeasca patimirea lui, cea pe larg scrisa. Noi, aici, vom pomeni minunea cea luminata, care s-a facut cu icoana lui, despre care marturisesc Sfantul Anastasie Sinaitul si Sfantul Ioan Damaschin. Si minunea a fost asa: Este un loc, departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de pasi, care se numeste Carsat, unde era biserica Sfantului are Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc, l-au luat turcii in stapanirea lor si au inceput a locui acolo, au intrat in biserica Mucenicului si au pangarit-o cu toate necuratiile. Cau au bagat in ea dobitoacele lor si femeile si copii lor. Si era acolo, inchipuit pe perete, cu vopsele, chipul Sfantului mare Mucenic Teodor. Si, intr-o zi, sezand multi turci in biserica aceea si vorbind intre ei, unul a luat un arc si o sageata si incordandu-l, a tras in icoana. Si s-a infipt sageata in umarul cel drept al Sfantului si, indata, a curs sange din icoana, ca dintr-un om viu.

Si, vazand acea minune, turcii s-au mirat, insa n-au iesit din biserica, ci locuiau in ea, mai departe. Si erau acolo douazeci de saracini cu femeile si copiii lor, si, in putine zile, ca loviti de o amara moarte, toti au pierit. Iar cei ce locuiau afara din biserica, in aceeasi vreme, au ramas intregi si sanatosi. Si spune Cuviosul Anastasia Sinaitul, despre icoana aceea, pe care insusi a vazut-o, ca era pe ea urme de sange, care cursese din rana. Aceasta minune a fost spre infricosarea turcilor celor necredinciosi, iar noua, credinciosilor, spre invatatura, ca sa stim ca datori suntem a cinsti Sfintele icoane, ca prin ele, ni se da si lucreaza intru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru.

Cuviosul Zosima fenicianul

Adaugat la iunie 21, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 21, 2026

Cuviosul Zosima era de neam fenician, din Siidi, un sat din Fenicia, ca la douazeci de stadii departare de cetatea Tirului. Acesta, in viata monahiceasca deprinzandu-se cu infranarea, cu postirea si cu alte fapte bune ce straluceau la dansul, atat de mare dar si-a dobandit de la Dumnezeu, incat, nu numai ca era liber de toata tulburarea, in cugetul lui, ci si pe cele ce erau sa fie si pe cele ce se faceau in locuri indepartate, le vedea, ca si cum ar fi fost acolo, mai inainte-vazator fiind. Iar manastirea lui era aproape de acelasi sat, Siidi, in care s-a nascut. I s-a intamplat, odata, cand era in Cezareea Palestinei, unde intr-acea vreme, carmuia, ca episcop cuviosul Ioan Hozevitul, dupa numele manastirii Hozevit care era nu departe de Ierusalim, langa calea ce duce spre Ierihon. El fusese luat fara voia lui, si sfintit episcop, pentru viata lui cea imbunatatita.

Intru aceeasi cetate a Cezareei, vietuia un oarecare barbat, de bun neam, anume Archesilae, dregator cu cinstea, impodobit fiind evlavie si cu toate faptele cele bune. La aceasta era gazduit Cuviosul Zosima, fiind primit de dansul cu cinste. In vremea cand a cazut Antiohia, staretul a inceput a suspina, a se tangui cu greu si a ofta din adancul inimii. Si atatea lacrimi a varsat, incat, a udat pamantul cu ele. Apoi, cerand o cadelnita, a umplut-o cu carbuni aprinsi si cu tamaie si a cadit pe toti cei ce erau acolo. Dupa aceea, s-a intins la pamant, in chipul crucii, si a inceput cu rugaciuni si cu laude a milostivi pe Dumnezeu. Atunci, Archesilae l-a intrebat: „Pentru ce te-ai tulburat asa?” Iar el, cu mare glas, a raspuns: „Glasul infricosatei sfaramari si al caderii Antiohiei a rasunat in auzul meu si in urechile mele, a patruns.” Iar Archesilae si ceilalti ce erau acolo, minunandu-se, au insemnat, scriind ceasul acela, intru care Cuviosul a spus aceasta. Iar, dupa aceea, degraba au aflat ca, chiar atunci s-a intamplat tot ceea ce zisese staretul, caci Antiohia a cazut in vremea in care staretul, plangand, a vestit caderea ei.

Iarasi, Cuviosul Zosima, intr-o oarecare vreme mergand la Cezareea, avea cu sine un asin, care ducea lucrurile Cuviosului, cele de nevoie. Deci, i-a iesit in cale un leu, care, rapind asinul, s-a dus cu el in pustie. Iar Sfantul Zosima, a plecat dupa el. Si, dupa ce leul a mancat asinul si s-a saturat, s-a apropiat de el staretul, si, zambind, i-a zis: „Deci, asa, prietene, calea, acum, imi este mai grea, fiindca de batranete, am slabit si nu pot sa duc in spate povara pe carte o puneam pe asin. Pentru aceea, sa porti tu sarcina, daca vrei sa scapi de mine, desi este impotriva firii tale lucrul acesta. Iar, dupa aceea, te vei intoarce catre naravul tau cei dintai, salbatic si de fiara.” Atunci, leul, uitandu-si maina sa cea fireasca, a inceput a se gudura pe langa dansul si a se face bland, ca un miel. Si, prin insasi gudurarea sa, a aratat semn de ascultare. Iar Sfantul Zosima, punand pe leu povara, pe care o ducea asinul, acesta a dus-o pana la portile Cazareei, unde, Sfantul, luandu-si povara, a slobozit iarasi fiara in pustie. Prin aceasta s-a aratat puterea Domnului cea nemarginita, care supune robilor Sai, in ascultare, chiar in fiarele cele salbatice. Pe de alta parte, s-a aratat, ca omului celui imbunatatit, care se supune cu adevarat Domnului, toata cealalta faptura, desi necuvantatoare si neintelegatoare, i se supune, si ea, lui, si ii slujeste. Si, in sfarsit, se arata si sfintenia Cuviosului Parintelui nostru Zosima fenicianul. Drept aceea, slava fie Dumnezeului nostru, pentru toate, acum si pururea.

Tot în această zi, pomenirea Sfîntului Sfinţitului Efrem, Patriarhul Antiohiei.

Tot în această zi, pomenirea Sfînţilor Vasile şi Constantin, cneji ai Iaroslavului.

Sfîntul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Adaugat la iunie 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 22, 2026

Sfîntul Chiril a fost pe vremea împăratului Teodosie cel mic, nepot de soră fiind lui Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi urmaş în scaun.

Fost-a încă şi apărător al celui de-al treilea Sfînt Sinod a toată lumea ce s-a adunat în Efes (431) şi a surpat pe rău credinciosul Nestorie, care învăţa multe hule împotriva stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind întru multe bune isprăvi, s-a mutat către Domnul.

Cuviosul Chiril, Egumenul Mănăstirii de la Iezerul Alb.

Sfintele cinci fecioare canonice: Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata

Adaugat la iunie 22, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 22, 2026

În zilele lui Savorie împăratul perşilor, aproape de satul Aza, era un oarecare preot, Pavel cu numele, plin de bogăţie, avînd întru a sa sinodie cinci canonice, fecioare. Deci acestea se aflau împodobite şi strălucite cu lumina virtuţilor, liturghisind Pavel şi cîntînd împreună slujba cu ele, care se aflau ziua şi noaptea lucrînd poruncile lui Dumnezeu. Iar urîtorul de bine diavolul, nesuferind sporirea lor cea după Dumnezeu, văzînd-o cum creşte pe toată ziua şi se întinde spre cele mai bune, a pregătit pe un oarecine să vestească la Tars pe întîiul vrăjitor împărătesc că se afla un oarecare preot creştin plin de bogăţie, şi că de voieşte să cîştige bogăţia lui, să-l aducă înaintea sa, împreună cu fecioarele pe care le are întovărăşite. Căci acestea nelepădîndu-se de credinţa lor, el va dobîndi toată avuţia lor, dîndu-le pe ele spre tăiere. Atunci îndată a fost adus preotul împreună cu fecioarele, şi cu toată averea sa. Şi intrînd satana în inima preotului, a zis către arhimagul: „Pentru ce ai luat banii mei, nefăcîndu-ţi eu nici un rău?” Şi acela răspunzînd i-a zis: „Pentru că eşti creştin, şi nu păzeşti poruncile împărăteşti”. Şi Pavel i-a zis: „Şi ce-mi porunceşti să fac?” Iar acela i-a răspuns: „De te vei închina soarelui şi vei mînca sînge de jertfe, ia-ţi ale tale şi du-te la casa ta”. Atunci ticălosul căutînd împrejur şi văzîndu-şi averea jos zăcînd, a zis: „Fac toate cîte îmi vei zice”. Şi închinîndu-se soarelui, a mîncat şi din sîngele jertfelor cel închegat şi a băut din el. Iar întîiul vrăjitor împărătesc, a zis către Pavel: „Înduplecă şi pe fecioarele cele împreună cu tine ca să facă, ceea ce tu ai făcut, şi să se însoţească cu bărbaţi, şi atunci luaţi-vă bogăţia şi mergeţi unde voiţi”. Deci Pavel apropiindu-se de fecioare le-a zis: „Întîiul vrăjitor ne-a luat banii noştri, şi ne îndeamnă să facem voia împăratului şi aşa ne va da înapoi toate ale noastre. Şi iată eu am mîncat şi am băut din sîngele jertfelor, şi m-am închinat soarelui şi focului. Deci prin mine vă îndeamnă şi pe voi ca să faceţi aceasta, şi mai apoi să luaţi ale voastre şi să vă duceţi”. Iar fecioarele ca într-o unire mai întîi scuipînd în faţa lui i-au zis: „De ce ai cutezat tu a face aceasta şi a ne îndemna încă şi pe noi? Iată că un al doilea Iuda te-ai arătat. Acela pentru bani a dat la moarte pe Învăţătorul şi Stăpînul nostru, şi cîştigînd banii s-a spînzurat după ce L-a vîndut pe El. Iată şi tu, ticălosule, ca un al doilea Iuda, pentru bani ţi-ai pierdut sufletul tău, şi nici ai venit întru cugetare despre bogatul acela, ce avea mulţi bani şi zicea: Suflete ai multe bunătăţi, mănîncă, bea, veseleşte-te. Pentru aceasta a auzit: Nebunule, întru această noapte vor cere sufletul tău de la tine, iar cele ce ai gătit, ale cui vor fi? Deci îţi zicem ţie, stînd înaintea lui Dumnezeu, că amîndouă întîmplările, şi a bogatului şi a Iudei, se vor împlini de tine”. Şi iarăşi l-au scuipat pe el în faţă, ca pe un lepădat. Atunci, din porunca întîiului vrăjitor, fără de cruţare au fost bătute multe ceasuri fecioarele, care suferind toiegele ziceau:

„Noi ne închinăm Domnului nostru Iisus Hristos, iar poruncilor împărăteşti nu ne plecăm, iar tu fă ce voieşti”. Iar întîiul vrăjitor, uneltind în toate chipurile ca să cîştige banii lui Pavel, a hotărît ca prin mîna lui Pavel să taie cu sabia capetele cinstitelor fecioare, socotind că Pavel nu se va pleca a face aceasta, şi astfel va cîştiga toţi banii, dînd morţii şi pe Pavel împreună cu sfintele fecioare. Iar ticălosul Pavel, auzind aceasta şi iarăşi căutînd împrejur şi văzîndu-şi banii, a zis: „Fac toate cîte îmi vei porunci”. Şi luînd sabia a stat aproape de fecioare, iar sfintele văzîndu-l s-au spăimîntat, şi cu glas au zis către el: „Ticălosule! pastor fiind, ai ieşit împotriva turmei tale, ca un lup sălbatic ca să ne omori pe noi? Acesta este sfîntul trup şi sînge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl primim din necuratele tale mîini? Să ştii că sabia din mîna ta este pentru noi viaţa veşnică, şi noi cu adevărat ne ducem la Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu, precum mai înainte ţi-am zis, degrabă îţi vei pierde sufletul împreună cu bogăţia, prin spînzurare şi te vei duce spre tovarăşul tău Iuda”. Acestea şi altele i-au vorbit, şi făcînd mai întîi rugăciune, li s-au tăiat capetele de către Pavel. Atunci a zis întîiul vrăjitor către Pavel: „Să ştii Pavele că la nici unul din oameni nu am văzut atîta iscusinţă şi isteţime ca la tine. Pentru aceasta fără de ştirea împăratului nu te pot face slobod, căci vestindu-i-se lui prin mine pentru tine, întru mare cinste te va pune; deci acum veseleşte-te împreună cu noi, şi dimineaţă vom face cunoscut cele pentru tine”. Iar ticălosul acela a răspuns: „Fie precum ai poruncit”. Şi în noaptea aceea trimiţînd întîiul vrăjitor pe slugile sale, le-a poruncit ca să lege grumazul lui Pavel cu o funie şi să-l spînzure, şi aşa cu silnicie şi-a lepădat sufletul său. Iar dimineaţa întîiul vrăjitor, după ce l-a aflat spînzurat, spunea că el singur s-ar fi spînzurat, şi a poruncit ca să-l pogoare şi să-l arunce spre mîncare cîinilor. Şi aşa au luat sfîrşit cele mai înainte zise de sfintele femei, îndoita moarte preaticălosul Pavel suferind.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Alexandru, egumenul de Kuşta.

Sfîntul Sfinţitul Mucenic Timotei, Episcopul Prusiei

Adaugat la iunie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 23, 2026

Acesta a trăit în zilele lui Iulian Paravatul (Apostatul), chivernisindu-şi bine Biserica ce luase. Şi păstorind duhovniceşte poporul dintr-însa, şi avînd dar de minuni nespuse, a ucis cu ajutorul acoperămîntului Sfintelor Taine un balaur mare, care cu răutatea celui încuibat în locul acela, ucigaşul zic de oameni şi vechiul balaur, omora şi pe oamenii ce treceau prin acel loc şi dobitoacele numai cu suflatul lui le strica de piereau, încît în scurt timp fusese părăsit drumul ce este între Prusa şi între apele cele fierbinţi. Şi aflînd paravatul Iulian minunile ce făcea sfîntul, a trimis de l-au omorît. Şi se face prăznuirea lui în sfîntul său martiriu, ce este înăuntrul cinstitei case de bolnavi, care se află în Devteron.

Sfinţi Mucenici Alexandru şi Antonina

Adaugat la iunie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 23, 2026

Aceştia erau din satul Crodamul său Cardamul, unde Sfînta Antonina petrecea viaţa ei cu curăţie şi cu cinste. Fiind însă prinsă de conducătorul Fest şi nevrînd să se lepede de Hristos, nici să slujească demonilor, a fost băgată într-o casă de desfrînare. Şi stînd acolo fără să mănînce trei zile, i s-a arătat noaptea lumina, şi făcîndu-se tunet mare s-au deschis uşile casei, şi s-a auzit glas din cer către dînsa, îndemnînd-o să se scoale şi să se ospăteze. Deci mîncînd, a ieşit iarăşi şi a stat înaintea conducătorului şi neplecîndu-se a jertfi la idoli, a fost călcată în picioare şi bătută cu sabie de lemn; şi iarăşi fiind adusă la casa cea de desfrînare, în care prin descoperirea îngerului, intrînd Alexandru, care din pricina vîrstei lui tinere (căci era de 23 de ani), se făcea şi se arăta că mergea pentru păcat, a scos pe ascuns pe sfînta din casă, acoperindu-i capul cu haina lui, iar el a rămas acolo. Peste puţin vădindu-se lucrul de către unii slujitori care voiau să ruşineze pe sfînta, a fost adus Alexandru la conducător. Şi întrebîndu-l pentru ce a făcut lucrul acesta, n-a tăgăduit, ci a mărturisit pricina cu însăşi gura sa, şi a fost bătut cu sabie de lemn. Apoi prinzînd şi pe sfînta li s-au tăiat degetele mîinilor şi ale picioarelor şi, ungîndu-le trupurile cu catran, le-au dat brînci într-o groapă cu foc, şi acolo şi-au luat fericitul sfîrşit, în ziua de 3 mai a anului 313.

Şi se face prăznuirea lor la 10 iunie, în mănăstirea ce se zice a lui Maximin (Maximov), care este în Constantinopol, unde se află sfintele lor moaşte, din care izvorăsc multe minuni şi tămăduiri.

Sfîntul Teofan din Antiohia

Adaugat la iunie 23, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 23, 2026

Cuviosul Teofan era din cetatea Antiohiei, născut din părinţi păgîni şi rău credincioşi. Şi însoţindu-se el cu femeie, şi trei ani împreună vieţuind, aceea s-a mutat din viaţă, iar el s-a lipit de Biserica lui Hristos şi a primit Sfîntul Botez; şi făcîndu-şi o chilioara mică aproape de oraş, s-a închis în ea curăţindu-se prin toate cele ce ştia că folosesc spre desăvîrşita şi întreaga îmbunătăţire. Deci fiind înştiinţat despre o oarecare desfrînată publică, Pansemni, numită aşa pentru că multora se făcuse ea pricină de pierzare, cuviosul, făcînd rugăciune şi dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu, a ieşit din chilie şi s-a dus la aceea, căreia i-a vorbit cîte erau de trebuinţă a pleca o femeie rea şi desfrînată ca să-şi lase petrecerea ei şi să treacă la viaţa înfrînată şi cinstită. De aceste cuvinte luminîndu-i-se ei mintea şi în umilinţă venind, a primit Sfîntul botez, şi după ce şi-a rînduit cele ale sale, a urmat fericitului Teofan. Care închizînd-o în chilia sa a făcut-o pe ea lucratoare de tot felul de bunătate, căci atîta a bineplăcut lui Dumnezeu, încît şi demoni izgonea şi felurite boli vindeca, şi vieţuind împreună cu cuviosul Teofan un an şi două luni, s-au mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfantului Vasile, episcopul de Riazan.
Tot în această zi, pomenirea Sfantului Ioan, mitropolitul Tobolskului.

Sfinţi Apostoli Bartolomeu şi Barnaba

Adaugat la iunie 24, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 24, 2026

Dintre aceştia Sfîntul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfîrşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla pînă în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătîndu-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorînd din sfîntul şi cinstitul său mormînt, şi dînd la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfîntul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tîlcuieşte numele acesta: fiul mîngîierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întîi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergînd la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luîndu-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergînd la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plîns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dînsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvîrşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfîntului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfînta şi marea biserică.

Cuviosul Onufrie cel Mare

Adaugat la iunie 25, 2007 de Victor
Categoria: Calendar

iunie 25, 2026

Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt si a trait pe la anii 350-400. La inceput a petrecut, o vreme, intr-o manastire cu viata de obste, din partile Tebaidei, manastire ce se afla in pustia numita Ermopole. Chemat, insa, la viata pustniceasca dupa pilda Sfantului Ilie si a Sfantului Ioan Botezatorul, a iesit din viata de obste si a locuit in pustie, nevazand fata de om, vreme de saizeci de ani. Pe Onufrie l-a aflat Marele Pafnutie, care a calatorit in toata pustia, cea mai adanca, dorind sa cunoasca si sa scrie viata celor mai mari barbati ai pustiei. Si, umbland el saptesprezece zile prin pustie si ajungand la locul unde era Sfantul Onufrie, a mers Pafnutie la el si l-a rugat sa-i spuna numele sau si toata petrecerea vietii sale. Cunoscand, deci, Pafnutie toate acestea, din insasi gura sihastrului, a povestit, mai pe urma, monahilor dornici de pustnicie, nu numai cele despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci si despre alti cuviosi, pe care i-a aflat el, umbland prin pustie.

Ca, in viata de obste, zicea ava Onufrie, traim laolalta si unul este altuia pilda, indemn si sprijin la nevoie, acolo savarsim impreuna cantarea bisericii, iar de flamanzim, gasim painea facuta si de insetosam, avem apa din belsug. De se intampla unuia a se imbolnavi, fratii ceilalti il mangaie si-l ingrijesc si toti slujim, unii altora, din dragoste pentru Hristos. Dar noi, cei ce patimim in pustie, suntem lipsiti de toate acestea. Caci cine sa-l mangaie, de i se intampla vreo mahnire? La boala, cine sa-i poarte de grija si sa-i slujeasca? Iar de-l vor incerca ispite si indoieli, cine sa-l povatuiasca? Si de va flamanzi, unde va afla hrana? Si de va inseta, unde va gasi izvor? Pentru aceea, fara de asemanare este osteneala acestora, care traiesc singuratici in pustie. Dar s-a aprins in sufletul meu, zise Onufrie, dorinta neclintita de a merge in pustie si de a duce acolo o asemenea viata, plina de lipsuri si de grele osteneli pentru Hristos. Si, luandu-mi putina paine, pentru patru zile, si dupa indelungata cale, am vazut o pestera. M-am apropiat si am zis la usa: „Binecuvanteaza, parinte.” Si a iesit un batran cu chip sfintit. Am facut metanie, iar el m-a imbratisat cu dragoste. Iar, dupa cateva zile, mi-a zis: „Scoala-te, fiule, sa te duc in alta pestera, ca intr-insa sa vietuiesti singur.” Si aici, in acest loc, vietuiesc de saiezeci de ani.

Iar singuratatea i-a pregatit sufletul pentru cele mai scumpe descoperiri ale Duhului Sfant. Acolo el a gasit pacea inimii si acele bucurii, rupte din bucuria cereasca. Nemultumit a se ruga numai pentru nevoile sale, el facea rugaciuni fierbinti pentru Biserica si pentru necazurile oamenilor din lume. Traia din osteneala mainilor sale, hranindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Si a murit chiar atunci cand Pafnutie era acolo. Deci, l-a ingropat Pafnutie la locul acela si, indata, a vazut prabusindu-se coliba, uscandu-se smochinul, si secand apa izvorului.

Dumnezeului nostru, slava!