Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (II)

martie 3, 2015 Categoria: Articole, Religii si secte

Capitolul III: Ioan Gură de Aur – „fratele nostru”

Timpul trecea, iar eu continuam să frecventez adunările şi să cânt în cor. La o adunare fiind discutat un oarecare subiect, un frate foarte spiritual şi respectat de toţi, anume fratele P. a ţinut o predică, în care a citat un Sfânt ortodox, pe Ioan Gură de Aur, lăudând înţelepciunea lui şi stilul minunat de vorbire.

– Ioan Gură de Aur e fratele nostru, – a spus fratele P. – A activat în secolul IV, fiind un mare propovăduitor al timpului său, pe vremea când noi protestanţii încă nici nu existam.
–
Ultimele lui cuvinte mi-au atras atenţia şi am decis să aflu mai detaliat cum pot să înţeleg termenul „protestanţi”. La sfârşitul adunării m-am apropiat de fratele P. şi l-am întrebat.

– Spune-mi te rog, – am început discuţia, – la ce te-ai referit prin cuvintele „noi protestanţii”?

– Nu te mira, – mi-a răspuns fratele P., – protestantismul a apărut nu demult. Noi baptiştii, suntem una din ramurile protestantismului. Dumnezeu i-a deschis ochii lui Martin Luther şi el s-a separat de catolici, fiindcă acolo erau inchiziţii, indulgenţe, cruciade şi multe altele care se contraziceau cu Evanghelia. Protestantismul a apărut la sfârşitul secolul XVI – începutul secolului XVII.

– Atunci dar, câţi ani de existenţă are baptismul? – l-am întrebat.

– Aproximativ 500 de ani.

– Păi, Hristos a trăit pe pământ cu aproape 2000 de ani în urmă şi Biserica pe care a întemeiat-o Hristos, unde a dispărut?

– Înţelegi, – mi-a răspuns fratele, – de la început şi până în secolul XI a fost doar o singură Biserică – cea Ortodoxă, iar în secolul XI a avut loc o mare dezbinare. Occidentul s-a despărţit de Răsărit. Adică, Biserica s-a dezbinat în Ortodoxie şi Catolicism. Dar, tu nu atrage atenţia la aceste lucruri, fiindcă denumirea nu salvează. Principalul e să te închini lui Dumnezeu în duh şi adevăr.

– Bine, – am zis, nefiind satisfăcut de răspuns, – în Scriptură e scris că Dumnezeu a făcut o Biserică pe care porţile iadului nu o vor birui. De aici reiese că, Biserica nu putea să se dezbine şi respectiv cineva s-a separat de Biserică: sau catolicii au căzut din adevăr sau ortodocşii. Şi dacă Luther a cercetat catolicismul şi a hotărât că este erezie şi a ieşit din catolicism, de ce dar atunci nu s-a alipit de Biserica Ortodoxă? De ce? Oare ortodocşii tot au avut indulgenţe, inchiziţii şi cruciade?

– Nu, ortodocşii nu au avut aşa ceva. Dumnezeu nu ne va întreba ce a fost atunci, principalul e cum este acum. Dacă îţi este interesantă această temă, atunci poţi lua de la bibliotecă cartea „Istoria creştinismului”, editura „Hristianin”, 1977.

În următoarea zi am mers la bibliotecă şi am luat cartea. Citind această carte, pentru prima oară, am făcut cunoştinţă cu istoria Bisericii şi această carte mi-a trezit şi mai multe întrebări. Căutam adevărul şi doream să cercetez totul cu sinceritate. Am început atunci să-l citesc şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur şi observam că el învăţa contra învăţăturii noastre, diferit de cea a prezbiterului şi a convingerilor lui.

În adunare, comportamentul faţă de mine, s-a schimbat radical. Libertatea vizibilă a baptismului nu s-a arătat a fi aşa de liberă cum se părea. Mult stimatul de toţi fratele P. i-a povestit prezbiterului despre discuţia noastră şi despre faptul că mă interesez de careva întrebări concrete, după care au discutat şi cu mine, înlăturându-mă de la botez. Pentru mine era important să găsesc adevărul şi nu doream să renunţ de bună voie la adevăr şi să fac voia oamenilor, ca mai apoi să-mi permită să mă botez.

Capitolul IV: „Botezul”

„Botezul” la baptişti, de regulă, avea loc în iaz. Aşa a fost şi de data aceasta. Urmăream cu entuziasm cele ce se întâmplau şi să fiu sincer, această privelişte m-a impresionat. De la început au citit texte din Noul Testament despre botez, apoi cei ce urmau să fie botezaţi, şi-au scos haina de deasupra şi având o haină albă dedesubt, au intrat în apă până la jumătate. Îmi amintesc cum prezbiterul spunea că cei ce se botează trebuie să pună mâinile pe piept precum morţii. După scufundare au ieşit la mal şi unul din fraţi a citit din cartea Faptele Apostolilor capitolul 8, versetele 14-18. Apoi prezbiterul a pus mâna pe capul fiecăruia, pe rând, după care cei botezaţi au fost felicitaţi şi fotografiaţi. Chitind momentul eu m-am apropiat de prezbiter.

– Pot să vă întreb ceva?

– Da, de sigur, – a răspuns el.

– Am citit la fratele nostru Ioan Gură de Aur, că în primele veacuri ale creştinismului, Botezul se săvârşea prin scufundare întreită, precum şi Hristos a spus în Evanghelie: mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh (Mt. 28.19), adică, o scufundare era în numele Tatălui, a doua – în numele Fiului, iar a treia – în numele Duhului Sfânt. Dar la noi, de ce doar o singură dată se face scufundarea?

– La noi aşa este primit, – mi-a răspuns cu severitate.

Aşteptam ca să-mi mai spună ceva, dar a tăcut. Atunci am continuat:

– Şi încă ceva. Astăzi, printre cei ce s-au botezat, au fost câţiva oameni care au fost botezaţi în Biserica Ortodoxă. De ce, ei au fost botezaţi a doua oară? În Scriptură doar e scris: Un Domn, o credinţă, un botez (Ef. 4.5)?

– Da, eu cunosc că ei au fost botezaţi în Ortodoxie, – a spus fratele prezbiter. – Marcu 16. 16 spune: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi. Pruncii, dar, ce credinţă pot avea? Sigur că nici un fel. Nu-i aşa?

– Da, – am răspuns, – aşa este.

Întorcându-mă acasă, am deschis Evanghelia chiar acolo unde se vorbea despre copii, şi citeam: Atunci au adus la El copii, ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage; dar ucenicii îi certau. Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. Şi punându-şi mâinile peste ei S-a dus de acolo (Mt. 19. 13-15).

„Înseamnă că Domnul a poruncit ca copiilor să li se permită să vină la El, – mă gândeam eu, – dar credinţa lor? Copiii au credinţă, dar pruncii nu au. Totuşi, cred-că prezbiterul, are dreptate, probabil”. Iată că, eu iarăşi m-am adresat fratelui nostru Ioan Gură de Aur, marelui propovăduitor al secolului IV, şi am citit: „Precum la iudei tăierea împrejur îi deosebea de celelalte popoare, ca fiind poporul ales de Dumnezeu, la fel şi la noi Botezul prezintă deosebirea şi separarea celor drepţi de cei nedrepţi”.

„Interesant, – m-am gândit, – înseamnă că după părerea lui, tăierea împrejur este prototipul botezului nostru. Dar iudeii îşi tăiau împrejur pruncii în ziua a opta. Înseamnă că ei îi tăiau împrejur pe prunci nu după credinţa lor? Ce fel de credinţă poate avea un prunc de opt zile?”

Am mers la culcare, dar nicidecum nu puteam adormi: gândul că adevărul este undeva prin apropiere, nu-mi dădea linişte. „Care-i adevărul? – mă gândeam eu, – cine are dreptate? Prezbiterul sau Ioan Gură de Aur? Desigur că, trebuie să căutat răspunsul în Sfânta Scriptură, fiindcă doar ea este pentru noi unica autoritate impecabilă.” Ca să mă abat cumva de la acest gând, m-am sculat şi am conectat aparatul de radio. L-am reglat la frecvenţa care ni se permitea să o ascultăm. Spre uimirea mea, se citea Evanghelia următoare: Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi, şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au descoperit acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sânt păcatele tale! (Marcu 2. 2-5).

„Stop”, – mi-am zis, înţelegând că am găsit răspunsul pe care îl căutam. Am deconectat radiodifuzorul şi am deschis Evanghelia la acest loc şi am citit cu atenţie: „…văzând Iisus credinţa lor…”. Înseamnă că Domnul la vindecat pe slăbănog nu după credinţa lui, ci după credinţa celor care au descoperit acoperişul casei şi printr-o spărtură au lăsat patul în jos. Iată deci, care este răspunsul! Iudeii îşi tăiau împrejur pruncii nu după credinţa lor, ci după credinţa părinţilor lor. Exact aşa are loc şi Botezul la ortodocşi. Pruncii sânt botezaţi după credinţa naşilor de botez.

Capitolul V: „Euharistia”

Cu toate că aveam îndoieli, continuam să frecventez adunările. Obştea noastră, ca şi multe alte adunări ale baptiştilor se menţineau pe autoritatea prezbiterului, care pe toţi ne ţinea iscusit într-o dependenţă. Îmi amintesc cum odată am vorbit cu o doamnă mai în vârstă, doamna C., care a fost cândva ortodoxă, despre inexactităţile credinţei baptiste şi ea mi-a spus:

– Nu retrăiesc de nimic, fiindcă ştiu că fraţii mă vor înmormânta şi vor face pomană pentru mine. Ce aş mai putea dori?

– Cum ce? – am obiectat eu, – dar raiul? De înmormântat vă vor înmormânta, dar cu ce se va alege sufletul? Sufletul – este mai important.

– Da, ai dreptate, – a spus doamna C., – dar cum să-i las? Ei mi-au săpat în grădină, mi-au făcut reparaţie în casă. Nu-i cuviincios din partea mea.

Da, noi toţi îi suntem datori prezbiterului, de fiecare dată la adunare ne spunea: „Fraţilor, cine este liber săptămâna aceasta; trebuie să-l ajutăm pe un nevoiaş. Iar nevoiaşii suntem noi. Cineva are nevoie să construiască o casă, cineva să scoată cartofii din grădină, cuiva trebuie să-i reparăm automobilul.” Cu alte cuvinte, aşa noi ne ajutam unul pe altul. Totul mergea bine, numai că, de la acest ajutor reciproc, noi deveneam dependenţi de materie în afara adunării şi întrebarea de credinţă rămânea pe locul doi. Şi cu cât mai mult ajutor primeşti, cu atât mai mult se leagă conştiinţa ta de ei şi ieşirea din adunare este văzută ca o trădare.”

Odată la adunare era foarte multă lume. În timpul frângerii pâinii, după ce prezbiterul s-a rugat asupra două pahare cu vin, ele se distribuiau pe rânduri. Într-un păhar, însă, vinul s-a sfârşit şi unora nu le-a ajuns. Aşa ceva se întâmpla deseori, dar pentru prima oară am văzut cum fratele D., fără a se jena, a luat garafa cu vin şi a mers în sală, a turnat vinul în pahare şi a întrebat:

– Nu am scăpat pe nimeni din vedere? Slavă Domnului, vinul şi pâinea nu sânt Trupul şi Sângele Domnului. Noi facem acest lucru doar în amintirea Domnului nostru Iisus Hristos care a pătimit.

După adunare m-am apropiat de el şi l-am întrebat:

– Frate, de ce vorbeşti din afara Scripturii?

– Ce ai în vedere?, – a întrebat el.

– Iată, ai spus că împărtăşirea noastră nu este trupul şi sângele lui Hristos, iar în Evanghelie iată ce scrie: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Mt. 26. 26-28). Vezi, Domnul nu spune, că este doar o formă, ci cu adevărat Trupul şi Sângele Său.

– Ei, frate, acest lucru este la ortodocşi, iar la noi doar pâine şi vin, – a răspuns el.

Mai târziu am înţeles că el avea dreptate. Într-adevăr, adevăratul Trup şi Sânge, se află doar în Biserica Ortodoxă.

Capitolul VI: „Succesiunea Apostolică”

Am avut ocazia să particip la o discuţie cu fratele T, care era mai în vârstă decât noi şi deseori frecventa adunarea noastră. El a povestit un caz excelent.

– Erau vremuri grele, – îşi amintea fratele. – În anii`40, conducerea ţării ţinea sub control cu mare atenţie faptul ca, credincioşii să nu facă întruniri, dar noi ne adunam în ascuns pe la casele credincioşilor şi făceam întruniri, ne rugam, citeam Cuvântul lui Dumnezeu şi cântam. În general, eram mai mulţi înaintaţi în vârstă, copii şi câţiva tineri. Venise vara şi erau doritori să se boteze, noi însă nu aveam prezbiter. Cum să procedăm? Am început să ne gândim. Ne-am adunat, ne-am sfătuit şi am ales ca prezbiter pe un frate. El nu fusese „hirotonit”, dar noi totuşi îl numeam prezbiter. El a botezat şi a frânt pâinea mai mulţi ani. Acel frate a murit, dar unii din fraţi încă până acum sunt tulburaţi de întrebarea, dacă au fost valabile acele rânduieli care el le-a făcut, fără ca să fie hirotonit?

Atunci noi ne-am adresat cu această întrebare prezbiterului nostru şi acelor fraţi care au citit Biblia de 5 ori.

– No problem! – ne-a răspuns prezbiterul, – principalul e credinţa. Fraţii au ştiut ce fac. În cealaltă lume vom afla adevărul.

Dar eu doream să aflu adevărul încă de aici, din această viaţă, fiindcă Hristos a venit pe pământ anume pentru aceasta şi a adus adevărul deplin, ca noi să credem în El. Mai apoi va fi târziu. Dincolo ne aşteaptă înfricoşătoarea judecată şi de aceea va rămânea doar părere de rău pentru faptul că nu am căutat adevărul aici şi pentru că nu am slujit adevărului, ci minciunii. Precum şi Domnul nostru Iisus Hristos a spus: Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.(Mt. 7. 22-23)

Între timp, am găsit la librărie, unde lucra sora mea, lista ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ruse, începând cu timpurile Apostolilor până în prezent. În acea listă lipseau doar ultimii Patriarhi ruşi: Tihon, Serghie, Alexei I, Pimen şi Alexei al II-lea. Am luat lista şi am mers cu ea la prezbiter. Arătându-i acest document l-am întrebat:

– Spuneţi-mi vă rog, noi avem o astfel de listă?

– Nu, – a răspuns el, – noi nu avem astfel de liste. Succesiunea noastră şi hirotonirea se poate săvârşi direct de la Dumnezeu.

– Dar în Sfânta Scriptură se spune că, doar episcopii care au primit dreptul de la Apostoli direct, pot să hirotonească?

Se pare că aceasta a fost ultima picătură de răbdare pe care a avut-o prezbiterul. El nu mi-a răspuns nimic, dar a spus fraţilor, ca ei mai mult să comunice cu mine şi mi-a interzis să citesc orice carte, cu excepţia Bibliei şi a jurnalului „Protestant”.

În aceeaşi zi am întors la librărie cartea „Istoria creştinismului” pe care deja o citisem. Prezbiterul a ordonat ca să fie arsă şi atunci am decis să vorbesc cu un preot ortodox.

Va urma…

Călugărul Anastasie
„Pravoslavnii Crest”, N:9, 10 (33, 34) 2011.
Traducere din limba rusă de Diacon Veaceslav BODAREV,
adaptarea textului de Preot Mihail BERESTEAN

Citiţi: Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (I)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (II)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (III)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (IV)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (V)