Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (IV)

mai 20, 2015 Categoria: Articole, Religii si secte

Capitolul VIII: În căutarea adevărului

Am venit acasă şi am început să mă rog: „Doamne, Tu mă vezi pe mine, oaia Ta rătăcită. Ajută-mă să mă lămuresc. Descoperă-mi adevărul, arată-mi unde îl pot găsi. Dacă Biserica Ortodoxă este cea adevărată, iar baptiştii, bunii mei prieteni, se rătăcesc, atunci ajută-mă să înţeleg Ortodoxia şi să devin ortodox. Şi dacă nu e aşa, întăreşte-mă în baptism şi ruinează-mi îndoielile. Am înţeles un lucru – că pur şi simplu a crede în Tine, Doamne, nu este suficient pentru mântuire, fiindcă şi diavolii cred şi se cutremură. (Iacov 2, 19). Trebuie să fiu în Biserica adevărată şi unică, cea întemeiată de Hristos. Ajută-mă, Doamne, să aflu care este ea.”

Altă dată, venind la biserică să discut cu preotul, m-am oprit afară, lângă uşă, şi am început să cânt cu semivoce o cântare.

Lângă mine se juca o fetiţă de vreo cinci ani, poate şi mai mică. Ea sărea în pridvor de pe o treaptă pe alta. Şi iată că din biserică a ieşit preotul, îmbrăcat în rasă neagră, iar fetiţa, văzându-l, îndată s-a înviorat. Ochii ei albaştri au strălucit de bucurie şi ea a alergat spre preot spunându-i:

– Unchiule Iisus, unchiule Iisus, exclama ea cuprinzându-i picioarele, dacă ai şti cât de mult Te iubesc!

Preotul s-a aplecat, a mângâiat-o cu gingăşie pe cap şi ia dat o bomboană, iar fetiţa, radiind de fericire, a alergat la mama ei şi i-a arătat bomboana.

– O cunoaşteţi? l-am întrebat pe părinte.

– Nu, mi-a răspuns, văd acest copil pentru prima dată în viaţă. Copiii Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îl simt mai bine decât noi, maturii. Deseori observ acest lucru. Şi noi trebuie să ne îngrijim ca în simplitatea inimii să fim fii ai lui Dumnezeu.

După a doua întâlnire cu preotul am început să înţeleg că devin ortodox.

– Ei, a venit timpul să vă pregătiţi pentru primirea botezului în Biserica Ortodoxă, mi-a spus părintele.

Răspunsurile lui erau mai convingătoare decât cele ale prezbiterului nostru, care ne-a spus cândva că în bisericile ortodoxe preoţii tămâiază cu cădelniţa şi, de la fumul acela, multora li se face rău.

– Nici într-un loc din Sfânta Scriptură nu este vreo indicaţie despre tămâiere, a spus prezbiterul, ei îşi cădesc idolii lor.

I-am spus acest lucru preotului, iar el a zâmbit şi mi-a zis:

– Cum nu este? Sfânta Scriptură indică direct acest lucru. În Cartea Ieşirii se spune: „Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme. Această tămâiere neîntreruptă se va face pururea înaintea Domnului din neam în neam” (Ieş. 30, 7-8). Iată că şi în bisericile noastre se aprind candele şi se tămâiază. Cât despre faptul că unora li se face rău de la tămâiere, probabil că acesta e un semn de demonizare. Cum se spune în popor: „se teme ca dracul de tămâie”. Nu demult, în Lavra Sfântului Serghie s-a întâmplat un astfel de caz. A venit o delegaţie din America, iar unui oarecare ieromonah Adrian, rugător către Dumnezeu, i-au poruncit să-i întâlnească şi să-i ghideze. Menţionez că el este un părinte cu viaţă duhovnicească înaltă, face rugăciuni de izgonire a demonilor şi mulţi îl cinstesc ca pe un stareţ.

Şi iată că a ieşit părintele Adrian să întâlnească delegaţia, dar o femeie, care era printre oaspeţi, protestantă, după cum s-a aflat mai târziu, văzându-l pe stareţ, a căzut în patru labe şi a început să latre ca un câine. Urla răguşit şi înjura într-o rusă stâlcită. Diavolii doar nu-i iubesc pe sfinţi, de aceea au şi chinuit-o pe sărmana femeie. Dar părintele nu prima dată avea de a face cu demonizaţi. El s-a rugat, a însemnat-o cu semnul crucii şi demonul a ieşit din femeie. Ea a căzut inconştientă. Nimeni din delegaţie nu a înţeles ce a fost. Dar femeia ceea era o persoană importantă. Ce-i drept, în acest lucru nu e nimic de mirare, doar şi Martin Luther a fost demonizat.

– Cum aşa, demonizat? am întrebat eu.

– Aceasta nu este o născocire, a spus părintele Grigorie şi m-a condus la casa paznicului bisericii. Acolo el a scos din geanta sa o carte şi mi-a dat să citesc următorul pasaj.

„Odată, când se citea în biserică pericopa evanghelică despre demonizatul mut, fratele Augustin Martin Luther, cu faţa denaturată de spaimă a strigat: «Eu nu sunt el! Nu sunt el!» Şi a căzut jos fără simţire, ca lovit de trăsnet.”

– Desigur, am putea spune că aceasta a fost doar o întâmplare şi nicidecum demonizare, dar, dacă citim mai departe, imaginea devine clară. Deci ascultaţi: „Numele lui Iisus mă înspăimânta şi, când priveam la cruce, vedeam un fulger… În inima mea aveam îndoială, frică şi o dorinţă tainică de a-L urî pe Dumnezeu… Nici duşmanilor mei nu le-aş dori să sufere cum sufăr eu… Uram dreptatea lui Dumnezeu, mă revoltam şi cârteam împotriva Lui…”.

Părintele a închis cartea şi a spus:

– Asta a scris însuşi Luther. După cum vedeţi, starea lui sufletească nici pe departe nu era în regulă. Altădată, aflându-se în aceste stări chinuitoare, lui Luther i-a venit o idee, care a devenit baza învăţăturii lui: „Neprihănirea lui Dumnezeu este neprihănirea mea, iar păcătoşenia mea este păcătoşenia lui Dumnezeu” (Tu es justitia mea, ego autem peccatum tuum). Adică trebuie să-mi insuflu că sfinţenia lui Dumnezeu este sfinţenia mea, iar păcatele mele aparţin lui Dumnezeu. Această îndreptăţire inventată de Luther a şi devenit „dogma” principală a protestanţilor. Tocmai de aceea ei se consideră a fi sfinţi şi mântuiţi. Mai mult decât atât, ei inventează capcane pentru adepţii lor, de exemplu, spunând: „Există multe ispite, şi când vă spune cineva că nu credeţi corect, aceasta tot este o ispită.” Iată de ce e de ajuns ca cineva dintre ei să audă critici asupra protestantismului, că îndată se şi porneşte mecanismul codării: „Dacă cineva spune că credinţa noastră nu e mântuitoare, atunci este evident că prin acela vorbeşte duhul diavolului.” Şi astfel omul devine un zombi, nefiind în stare să caute adevărul. Această practică de codificare a gândirii oamenilor o au mulţi sectanţi.

Va urma…

Călugărul Anastasie
„Pravoslavnii Crest”, Nr: 9, 10 (33, 34) 2011.

Traducere din limba rusă de Diacon Veaceslav Bodarev.
Adaptarea textului de Tatiana Ionaş.

Citiţi: Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (I)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (II)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (III)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (IV)
Cum eu, fiind baptist, am descoperit Ortodoxia? (V)