Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Cautare


Despre Sf. Antonie cel Mare – din “Proloagele de la Ohrida” ale Sf. Nicolae Velimirovici

Adaugat la ianuarie 30, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Vietile Sfintilor

Antonie era egiptean şi s-a născut cam pe la anul 250 d. Hr., în satul Koman de lîngă Herculea. După moartea nobililor şi bogaţilor săi părinţi el şi-a împărţit moştenirea cu sora lui, care era minoră, şi i-a asigurat traiul împreună cu cîteva rude. Jumătatea sa de avere Cuviosul Antonie a împărţit-o săracilor iar el însuşi, neavînd mai mult de douăzeci de ani, s-a dăruit în întregime nevoinţelor ascetice pe care le dorea încă din copilărie.

La început Antonie s-a nevoit în apropierea satului său dar ca să scape de supărările oamenilor el s-a retras în pustia de la ţărmul Mării Roşii, unde a petrecut douăzeci de ani în singurătatea rugăciunii numai cu Dumnezeu, fără să vadă pe nimeni; acolo a suferit cu răbdare cumplitele ispite ale diavolului. Faima lui s-a întins în întreaga lume şi în jurul lui s-a strîns mulţime de ucenici pe care i-a îndrumat pe calea mîntuirii prin cuvîntul şi exemplul vieţii lui. De-a lungul celor optzeci şi cinci de ani de nevoinţe ascetice, el s-a dus doar de două ori la Alexandria.

Prima oară cu gîndul să sufere mucenicia pentru Hristos în timpul dezlănţuirii persecuţiilor, iar a doua oară la invitaţia Sfîntului Atanasie, ca să respingă acuzaţia arienilor cum că şi el, Antonie, ar fi fost arian. Antonie a murit la vîrsta de una sută şi cinci ani, lăsînd în urma lui oştiri întregi de monahi şi de următori ai lui. Continuare…

Episcopul Longhin (Mihail Jar), vicar de Bănceni, despre mobilizarea la război a tinerilor din Ucraina: Noi nu dăm copiii la moarte!

Adaugat la ianuarie 30, 2015 de Victor
Categoria: Atitudini, Biserica si societate, EUtopia, Stiri

„Atâta vă rog: să fiţi uniţi şi să nu daţi copiii la moarte. Credinţa noastră ortodoxă nu ne dă voie să ne omorâm unii pe alţii. Pentru interesele politice, pentru cei care-şi apără businessul lor, care-şi apără scaunele lor de conducere, vor să omoare lumea noastră, care trăieşte în pace şi-n Dumnezeu. Dragii mei, nu aveţi voie să împuşcaţi, să omorâţi. Dumnezeu dă viaţă, Dumnezeu o ia. Conducătorii Ucrainei au spus: „Credinţa ortodoxă este cel mai mare vrăjmaş al Ucrainei”. Aşa le-au dictat străinii, care nu pot suporta adevărul, pentru că sunt orbi.

Cum pot ridica arma şi împuşca făptura lui Dumnezeu? Are şi el mamă, soţie, copil, ca şi voi. De ce impun, cu de-a sila, să omorâm? Va ieşi adevărul la suprafaţă: sunt mii şi zeci de mii care au murit şi ei vorbesc de sute. Eu nu dau binecuvântare să mergeţi la război.
Continuare…

Despre mulţimea ispitelor, după Cuviosul Iosif Isihastul

Adaugat la ianuarie 29, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Iosif Isihastul, Iosif Vatopedinul

Se numesc ispite [1] deoarece zămislesc cercare şi, potrivit [legilor] războiului nevăzut, ele se fac purtătoare de cunoaştere duhovnicească celor cu luare-aminte. Ispită este şi se numeşte orice piedică întâlnită în lupta noastră pentru credinţă şi cucernicie, când ne îngrijim să ne găsim sub ascultare faţă de Dumnezeu. După învăţătura Părinţilor, clasificarea ispitelor este diversă. Altele sunt ispitele celor care luptă să-şi adauge câştig şi înaintare în lupta lor; altele sunt ispitele celor extenuaţi şi lipsiţi de zel pentru a se păzi de cele vătămătoare şi periculoase; altele sunt ispitele celor moleşiţi şi adormiţi, ca să se trezească. Continuare…

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei

Adaugat la ianuarie 27, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Ea s-a născut la sfârşitul secolului al treilea în Capadocia şi provenea dintr-o familie aristocrată. Tatăl ei, Zabulon, era un renumit comandant la curtea imperială din Roma. Mama ei, Suzana, era sora patriarhului Iuvenalie din Ierusalim. Atunci când Nina a împlinit doisprezece ani, părinţii ei au decis să-şi dedice restul vieţii lor lui Dumnezeu, au vândut toată averea şi au împărţit banii săracilor. Zabulon a plecat şi a dispărut în deşertul Iordanului. Suzana a mers la Ierusalim şi a fost rânduită diaconiţă la Sfânta Biserică a Învierii Domnului, pentru a avea grijă de femeile sărace şi bolnave, iar pe Nina a dat-o în grija evlavioasei stareţe Niofora pentru a o creşte.
Continuare…

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune (Cuvînt la Sf. Ioan Botezătorul)

Adaugat la ianuarie 20, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur, Predici

Săracilor li se binevesteşte” (Matei 11, 5)

La săvîrşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

Dar ce vorbesc eu despre sărac, despre rob, despre cel neînsemnat! Ba chiar şi cînd şezi în închisoare, nici aceasta nu te poate împiedica de la fapta bună. Cum aşa? Vă voi spune, iubiţilor! Continuare…

Cuvant de invatatura la Dumnezeiasca Aratare

Adaugat la ianuarie 19, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Ignatie Briancianinov, Predici, Sarbatori

Acesta este Fiul Meu Cel iubit, intru Carele am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati (Mt.3,17; 17,5).
„Asa a glasuit catre oameni Dumnezeu Tatal Cel mai inainte de veci despre Dumnezeu Fiul Cel mai inainte de veci, atunci cand Fiul, dupa voia Tatalui si prin lucrarea Duhului, S-a inomenit din Fecioara si a savarsit mantuirea omenirii pierite. Fratilor, sa dovedim ascultare fata de Fiul lui Dumnezeu, asa cum o doreste de la noi Dumnezeu, ca sa odihneasca asupra noastra harul dumnezeiesc! Poate va spune cineva: „As fi vrut si eu sa Il ascult pe Fiul lui Dumnezeu – dar cum as putea asta, cand au trecut deja aproape doua mii de ani de cand Domnul nostru Iisus Hristos a petrecut pe pamant cu trupul si a propovaduit invatatura Sa cea atotsfanta?”

Sa fim mereu cu Hristos, sa ascultam neincetat preadulcele Lui glas, sa ne hranim cu invatatura Lui cea de viata facatoare este foarte lesne: Domnul Iisus Hristos petrece cu noi pana acum. El petrece cu noi in Sfanta Sa Evanghelie, petrece cu noi prin mijlocirea Sfintelor Taine ale Bisericii, petrece prin pretutindeni-fiintarea si prin atotputernicia Sa, petrece in chip atotimbelsugat, precum se cade sa petreaca Dumnezeu, Cel Nemarginit si Atotdesavarsit. Domnul vadeste petrecerea Sa impreuna cu noi prin slobozirea sufletelor din robia pacatului, prin impartirea darurilor Sfantului Duh, prin semne si minuni multe.
Continuare…

Despre păstrarea adevărurilor cunoscute

Adaugat la ianuarie 15, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Serafim de Sarov

Nu trebuie să-ţi deschizi inima ta niciodată fără trebuinţă. Dintr-o mie, nu ştii de se va putea găsi măcar unul, care ar fi în stare să păstreze taina ta. Şi când noi înşine nu o vom putea păstra în sufletul nostru, cum putem nădăjdui că ea ar putea fi păstrată de alţii?
Continuare…

Cuvînt la Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos

Adaugat la ianuarie 14, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Predici, Sarbatori

Împlinindu-se opt zile de la Naştere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovaţi şi robiţi de dînsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat şi să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.

Continuare…

Mănăstirea mea

Adaugat la ianuarie 13, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Familia

Părintele John Moses a fost timp de aproape 20 de ani pastor metodist, până când, în 1996, s-a convertit la Ortodoxie. În acelaşi an a fost hirotonit preot, iar acum slujeşte în parohia „Sfintelor Femei Mironosiţe” din Harrisonburg, statul Virginia, SUA. Meditaţiile sale pline de miez duhovnicesc au însufleţit mulţi credincioşi din toată lumea ortodoxă.

Recent am petrecut cinci zile la Sihăstria Sfânta Cruce din Wayne, Virginia de Vest. Trebuie să spun că mersul la mănăstire a fost una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii mele de după convertirea la Ortodoxie. Cunoscuţii mei remarcă de fiecare dată că, atunci când mă întorc de acolo par, mai fericit şi mai împăcat. Liniştea, duhul de rugăciune care învăluie mănăstirea sunt cele care au cel mai mare efect asupra mea. Bineînţeles că nu este al meu a sta acolo şi că trebuie să mă întorc în „lume”. Nu trece mult şi grijile şi zgomotul lumii încep să apese din nou asupra sufletului meu. Totuşi, nu sunt trist pentru că ştiu că, asemenea părinţilor din mănăstire, şi eu sunt chemat să fiu ascet. Continuare…

Cea dintâi treaptă a renunţării: milostenia

Adaugat la ianuarie 12, 2015 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur

Aş fi mulţumit acum, dacă v-aş putea învăţa să nu fiţi zgârciţi, să pricepeţi frumuseţea milosteniei şi îndatorirea de a da ceva din ceea ce aveţi.

De veţi pune în lucrare aceste îndrumări, prea iubiţii mei, ridicaţi-vă curând la şi mai mari învredniciri. Acum se cade să lepădăm de la noi luxul prisoselnic, să ne mulţumim cu normalitatea, să ne deprindem a câştiga, prin muncă dreaptă, toate cele de trebuinţă.
Continuare…