Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Despre rugăciune particulară (II)

mai 11, 2010 Categoria: Abecedar crestin, Articole, Catehism

24. De cîte feluri este rugăciunea, după cuprinsul ei?

După cuprins, rugăciunea este de trei feluri: 1. Rugăciunea care are ca scop să laude pe Dumnezeu; 2. Să-I mulţumească şi 3. Să-I ceară tot ceea ce este după voia Sa: «Pre Tine te lăudăm; pre Tine Te cuvîntăm; Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru».
1. Rugăciunea de laudă este aceea prin care binecuvîntăm, lăudînd pe Domnul şi Dumnezeul nostru după mărirea Lui cea nemăsurată; şi pentru veşnica Lui slavă, după cum zice Psalmistul: „În toate zilele bine Te voi cuvînta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfîrşit” (Ps. 144, 2). Călătorul prin ţări străine se minunează şi laudă locurile frumoase pe care le întîlneşte în cale, dar ce departe este frumuseţea lumii văzute de strălucirea lui Dumnezeu! Îngerii, privind nemijlocit nesfîrşita Lui slavă, Îl laudă şi Îl binecuvîntează cîntînd: „Sfînt, Sfînt, Sfînt!” (Isaia 6, 3), aşa precum au cîntat laude Mîntuitorului-Prunc, de curînd născut în Betleem (Luca 2, 14). Îngerii privesc la Dumnezeu „faţă către faţă”, cuprinşi de umilire, iar rugăciunile lor se prefac într-o neîncetată cîntare de laudă. A cînta laude lui Dumnezeu este îndeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar şi noi pe pămînt, cunoscînd slava lui Dumnezeu, din cele zidite şi din Descoperire, suntem datori mai întîi să lăudăm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre. Drept aceea, Biserica laudă necontenit pe Dumnezeu. Cîntările ei: Trisaghionul”¦, Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Savaot”¦, Doxologiile mare şi mică, Pre Tine Te lăudăm”¦, precum şi feluritele Doxologii slujite în diferite împrejurări sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cîntare de laudă este şi cîntarea Maicii Domnului: „Măreşte suflete al meu pre Domnul”¦” (Luca 1, 46).
2. Rugăciunea de mulţumire este aceea prin care arătăm că ne aducem aminte cu mulţumire şi cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Că Dumnezeu ne cere să-I fim mulţumitori pentru toate bunătăţile se vede din aceste cuvinte ale Sfîntului Apostol Pavel: „Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi” (I Tes. 5, 17-18). Rugăciunea lui Noe, la ieşirea din corabie, a fost de mulţimire (Fac. 8, 19); de asemenea şi a vechiului Istrail, la ieşirea din Egipt (Ieş. 15, 1-21). Dumnezeu însă de multe ori face să înceteze bunătăţile Sale, pentru cei ce nu ştiu să le preÈ›uiască şi nu-I mulţumesc niciodată. Din pricina aceasta, în loc de bunătăţi, vin asupra noastră necazuri.
3. Rugăciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viaţa noastră, sau aceea prin care Îl rugăm: «să ierte păcatele noastre, aşa încît să ne izbăvească şi de pedeapsă şi să reverse asupra noastră şi harul Lui cel sfînt asupra sufletului şi asupra trupului». Dumnezeu voieşte să-I cerem tot ce ne trebuie; căci fără de rugăciune El nu dă nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea să-L rugăm cu stăruinţă; vrea nu numai să-L rugăm, ci chiar să-L silim, spune Sfîntul Grigorie Dialogul. Negreşit, Dumnezeu ştie toate nevoile noastre (Matei 6, 32) şi ar putea să ni le împlinească fără cerere din partea noastră; dar El voieşte să-L rugăm, ca nu cumva să socotim bunătăţile sale ca pe nişte lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe nişte binefaceri, pentru care să-I fim mulţumiţi din inimă, cu umilinţă şi dragoste. Rugăciunea Mîntuitorului din grădina Ghetsimani şi de pe cruce; a Sfîntului Arhidiacon şi Mucenic Ştefan, în clipa în care era ucis cu pietre (Fapte 7, 59); a creştinilor care se rugau pentru eliberarea Sfîntului Apostol Petru din temniţă (Fapte 12, 5), a Sfinţilor Apostoli în corabia învăluită de furtună (Matei 8, 25) şi altele sunt rugăciuni pilduitoare de cerere.
Pe lîngă cele de mai sus, rugăciunea împăratului David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule”¦” (Ps. 50) este rugăciunea pentru iertarea de păcate, este rugăciunea de îndrumare lui Dumnezeu şi de pocăinţă. Acest psalm se rosteşte şi la slujba Mărturisirii.

25. Care sunt foloasele rugăciunii?

Prin rugăciune se poate dobîndi de la Dumnezeu orice dar. Dumnezeu însă nu îndeplineşte totdeauna şi numaidecît rugăciunile noastre. Fericitul Augustin ne spune că rugăciunea este «Cheia vistieriei darurilor dumnezeieşti», încît de la Dumnezeu poţi dobîndi orice lucru bun prin rugăciune. Însuşi Mîntuitorul făgăduieşte acest lucru, cînd zice: „şi toate cîte veţi cere, rugîndu-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22). Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă” (Matei 7, 7). Aşadar, cînd ne aflăm în strîmtorare, să alergăm la sprijinul lui Dumnezeu; că El ne va ajuta, aşa cum a ajutat pe Sfinţii Apostoli în timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se îndărătniceşte şi nu vrea să roage pe Dumnezeu, în primejdie, nu are drept să se plîngă.
Dumnezeu nu împlineşte totdeauna şi numaidecît rugăciunea noastră. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru întoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasă de multe ori rugat, pentru ca rugăciunea noastră să fie făcută cu tot dinadinsul, dîndu-ne prilej să cinstim după cuviinţă darurile primite. Deci, de voim cu adevărat să ni se împlinească rugăciunea, să ne rugăm cu atît mai mare stăruinţă şi căldura, cu cît Dumnezeu întîrzie cu împlinirea cererii noastre. Aşa făcea orbul din Ierihon: cu cît Hristos Se făcea că nu-i ia rugăciunea în seamă, cu atît el strigă mai tare: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieÈ™te-mă” (Luca 18, 38).

26. Cînd împlineÈ™te Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre?

Dumnezeu împlineşte rugăciunile noastre mai repede: 1. cînd sunt însoţite de fapte bune şi de post; 2. Cînd chema, mijlocirea Sfinţilor şi 3. cînd sunt făcute de mai mulţi împreună.
1. Postul şi rugăciunea sunt cele două aripi ale nădejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutaşul, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, însoţind rugăciunea lui cu post şi cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetăţi şi popoare au scăpat de mari primejdii în urma rugăciunilor unite cu vreo făgăduială.
2. Rugăciunea făcută în faţa sfintelor icoane sau lîngă sfintele moaşte ale Sfinţilor este mai ascultată şi mai repede împlinită de Dumnezeu. Este mai ascultată şi mai repede împlinită chemînd ajutorul Sfinţilor, fiindcă aceştia sunt prieteni ai lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu.
3. Dumnezeu ascultă mai curînd rugăciunea făcută laolaltă cu mai mulţi. Negreşit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu în orice loc ascultă într-acelaşi chip rugăciunile. Că zice Domnul Iisus Hristos: „Iarăşi grăiesc vouă că dacă doi dintre voi se vor învoi pe pămînt în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18, 19). «Această rugăciune, dăruită din toată inima, hrănită din credinţa noastră, îngrijită prin adevăr, întreagă prin nevinovăţie, curată prin castitate, agapă înfrumuseţată cu podoaba faptelor bune, această rugăciune suntem datori s-o înălţăm la altarul lui Dumnezeu, ea avînd a dobîndi pentru noi toate de la Dumnezeu». Cînd, după uciderea Apostolului Iacov, Sfîntul Petru a fost închis în temniţă, rugăciunile neîncetate, făcute de creştini pentru dînsul la Dumnezeu, au fost atît de puternice, încît Dumnezeu a trimis un înger şi în chip minunat a eliberat pe Petru din închisoare (Fapte 12, 1-11). Rugăciunea laolaltă a mai multora este că focul în grămadă de cărbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar şi butucul neuscat.

27. Cînd şi pentru ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Dumnezeu nu ascultă şi nu împlineşte rugăciunile atunci cînd cerem ceva păgubitor şi cînd nu suntem vrednici să fim ascultaţi.
1. Dumnezeu Se aseamănă cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu îi îngăduie ce iar fi păgubitor. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat stăruitor la Dumnezeu să împiedice plecarea fiului sau în Italia şi nu a fost ascultată; pentru ca această călătorie a dat Fericitului Augustin prilejul de întoarcere la Dumnezeu. «O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i împlini ceea ce ea cerea de atîta vreme», a spus mai tîrziu Fericitul Augustin.
2. Adesea Dumnezeu nu ne împlineÈ™te rugăciunile fiindcă nu suntem vrednici să ne fie împlinite: ne rugăm fără evlavie şi fără încredere (Iacov 1, 6-7); sau, păcătoşi fiind, nu voim să ne dezbărăm de relele apucături (Ioan 9, 31); sau rugăciunea e fără stăruinţă, ca şi cum lucrul cerut nu ar avea nici un preţ, sau cînd cerem rău (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).
3. Totuşi nimeni nu se roagă în deşert. Nici o rugăciune, nici cea bine făcută, nici cea rău făcută, nu este pierduta înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu împlineşte ce I se cere, El dă negreşit altceva mai bun, ne încredinţează Sfîntul Ioan Gură de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate împlini mai cu prisosinţă lucrurile pe care le cerem sau le gîndim (Efes. 2, 20). De pildă, marele stareţ Gheorghe plecase de la mănăstirea Neamţului cu gîndul să se ducă la Sfîntul Munte Athos, făcînd rugăciuni la Dumnezeu pentru a-i împlini gîndul acesta. Dar, ajuns la Bucureşti, este împiedicat să meargă încotro se rugase la Dumnezeu şi trimis la Cernica, să ridice din dărîmături vechea mănăstire părăsită şi părăginită. Astfel a ajuns el povăţuitor şi îndreptător pentru mii de călugări, care s-au perindat de atunci şi pînă astăzi în cele două mînăstiri muntene Cernica şi Căldăruşani, şi un mare dascăl sufletesc al celor ce sau apropiat de dînsul, călugări şi mireni.

28. Rugăciunea foloseşte oare la ceva celui păcătos?

Prin rugăciune, cel păcătos cîştigă iertarea şi din păcătos ajunge drept. Tîlharul răstignit împreună cu Hristos numai atît a rugat pe Mîntuitorul: „Pomeneşte-mă, Doamne, cînd vei veni în împărăţia Ta” (Luca 23, 42), şi Hristos l-a iertat. Căindu-se, vameşul a rostit numai aceste cinci cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” şi s-a întors îndreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar împăratul David, mustrat fiind pentru păcat de Natan, a grăit: „Păcătuit-am Domnului” şi Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); «Cel ce se aşterne la rugăciune pune capăt păcatului», zice Fericitul Augustin; «iar cel ce pune capăt rugăciunii începe a păcătui».
Rugăciunea face dintr-un păcătos un drept, pentru că prin ea se cîştigă darul pocăinţei şi al întoarcerii la Dumnezeu. Pămîntul, cu cît se apropie mai mult de soare, cu atît primeşte mai multă lumină şi căldură; iar noi, cu cît ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugăciune, cu atît dobîndim mai multă lumină şi putere. Rugăciunea coboară asupra noastră Duhul Sfînt şi luminează cele dinlăuntru ale noastre. Această lumină s-a lăsat văzută în afară la mulţi sfinţi, în timpul rugăciunii. De pildă, faţa lui Moise strălucea de lumină cînd s-a pogorît de pe munte, unde grăise cu Dumnezeu (Ies. 34, 29, 30); iar Sfîntul Simeon Noul Teolog (”  1022) se arată uneori, în timpul rugăciunii, înconjurat de o lumina strălucitoare, care-i pătrundea în chip uimitor carnea şi mădularele. Rugăciunea pătrunde sufletul ca o rouă cerească, care-l însufleÈ›eÈ™te şi împrospătează, aşa precum plantele răcorite noaptea de rouă dobîndesc puteri noi. Deci, rugăciunea este folositoare nu numai pentru cel ce trăieşte după voia lui Dumnezeu, ci şi pentru cel ce se zbate să părăsească drumul pierzării.

29. Cel ce trăieşte după voia lui Dumnezeu, adică cel drept, mai are nevoie de rugăciune?

Cel drept are şi el nevoie şi dobîndeşte folos din rugăciune, pentru ca rugăciunea îl ocroteşte şi îl fereşte de ispita păcatului.
Ispita este lucrul diavolului; ea întunecă mintea şi slăbeşte voinţa. Rugăciunea, dimpotrivă, alungă ispitele, luminează mintea şi întăreşte voinţa: «Rugăciunea lucrează ca apa asupra focului; este ca o ancoră de mîntuire pentru sufletul în primejdie să se înece».
«Demonii văzîndu-ne stînd la rugăciune fug repede, ca hoţii ce dau cu ochii de soldaţii cu săbiile scoase». Cel drept ajunge prin rugăciune la viaţa foarte îmbunătăţită el ce se roagă bine ştie să trăiască cinstit». Cine se adună se aseamănă, grăieşte înţelepciunea populară, iar cel ce grăieşte necontenit cu Dumnezeu oglindeşte în el desăvîrşirea. Deci, rugăciunea alungă ispitele fiindcă este pavăză de care se frîng săgeţile aprinse ale vrăjmaşului.

30. Ce se întîmplă cu cel ce nu se roagă?

Cel ce nu se roagă cade uşor în păcat şi nu poate să se mîntuiască.
Cine nu se roagă nu are nici o putere în lupta cu ispitele, el este ca un ostaş fără armă, ca o pasăre fără aripi, ca o maşina fără aburi, ca o trestie care se pleacă încotro bate vîntul. «Cel ce nu se roagă e mort gata»; e ca un peşte pe uscat, zice Sfîntul Ioan Gură de Aur; e ca un om care nu primeşte nici o hrană. Dacă Mîntuitorul a petrecut nopţi întregi în rugăciune, «noi ce trebuie să facem ca să ne mîntuim?» – întreabă Sfîntul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mîntuitorul ce să facem: să stăruim în rugăciune (Matei 26, 41).

>> Despre rugăciune particulară (I)
>> Despre rugăciune particulară (III)

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul