Însemnări pe marginile (cîmpurile) Catalogului de plante şi flori – Sf. Siluan Athonitul

noiembrie 11, 2008 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Siluan Athonitul

Sufletul blînd şi smerit e mai bun decît aceste flori iar mirosul lui şi aroma e mai bună şi mai frumoasă. Domnul a înfrumuseţat florile, dar El iubeşte mai mult pe om şi i-a dat omului pe Duhul Sfînt; iar El e mai dulce decît întreaga lume şi e plăcut pentru suflet. Dacă noi L-am fi cunoscut, apoi L-am fi iubit mai mult, decît florile.
Florile le-a făcut Dumnezeu pentru om, pentru ca sufletul în făptură să-L proslăvească pe Făcător şi să-L iubească pe El. Nu trebuie să uităm de Dumnezeu nici pe o secundă in timpul zilei. El ne iubeşte pe noi, să-L iubim şi noi „” pe Dînsul, cu toată inima, şi să cerem mila Lui, şi să împlinim poruncile Lui sfinte: în ele noi vom cunoaşte pe Dumnezeu. El e inima noastră, şi dorinţa, şi veselia şi nădejdea.
Acum să urcăm cu mintea la cer, pentru că Domnul nostru acolo trăieşte şi cu milă priveşte pe pămînt, şi e bucuros foarte dacă noi ne căim de păcate şi dorim să trăim în sfinţenie, şi cu El toate cerurile se bucură că noi ne căim. Dar se întristează Domnul şi cerurile, dacă cineva păcătuieşte şi nu se căieşte. Tu, Harule al Sfîntului Duh, mi-ai dat această cunoştinţă, Slavă Domnului şi milostivirii Lui.
Iubesc eu florile, dar iubeşti tu oare pe Domnul şi îi iubeşti oare pe vrăjmaşi, care te umilesc (scîrbesc) pe tine? Dacă-i iubeşti, atunci eşti un om bun. Doamne Dumnezeul meu ajută-mă să Te iubesc aşa, cum Sfinţii Te iubeau. Ei trăiau pe pămînt şi lucrau cu mîinile, dar sufletul lor era ocupat de Dumnezeu, şi ei erau puternici în Dumnezeu. Pentru necazuri îi mulţumeau lui Dumnezeu şi în sufletele lor se smereau. Pentru osteneli şi smerenie i-a cinstit pe ei Domnul.
Vai mie, cel ce trăiesc pe pămînt, calc în picioare sfîntul pămînt şi spurc aerul, dar Domnul ma iubeşte şi îmi dă fiecare zi şi oră şi secundă a vieţii şi aşteaptă de la mine cu milostivire pocăinţă ca eu să mă smeresc şi veşnic să fiu cu El. Milostiv e Domnul nostru. El ne iubeşte, pentru noi a pătimit, a stat culcat în iesle, tot cerul se minuna – Fiul lui Dumnezeu stă culcat în iesle. A venit să ne mîntuiască şi să ne bage în rai, unde însuşi va fi, şi pe noi ne cheamă. „Unde sunt Eu, acolo şi sluga Mea va fi” (In. 12, 26). Pe Tabor Domnul a arătat Slava Sa ucenicilor, şi ei au căzut de evlavie în timpul Schimbării la faţă – iată unde-l duce Domnul pe om. Iată cum noi trebuie să trăim şi să ne străduim să-I plăcem Lui Dumnezeu!
Domnul Dumnezeu se cunoaşte prin Darul Sf. Duh şi de la vederea (contemplarea) făpturii Lui, cui şi cum Dumnezeu îi dă.
Contemplînd făpturile Domnului sufletul se miră de înţelepciunea lui Dumnezeu, cum Făcătorul a creat cerul şi pămîntul, şi toate. De la Sfîntul Duh, sufletul ştie pe Dumnezeu, atît cît Harul Sfîntului Duh descoperă şi învaţă. Iisus Hristos se descoperea pe Sine în Duhul Sfînt, cum Lui îi este plăcut, sufletul vede a Lui bunătate şi milă, şi blîndeţe, şi dragoste, şi smerenie, şi toate Dumnezeu îi va arăta sufletului prin Duhul Sfînt, şi sufletul, iubind pe Domnul din plin devine ocupat cu El.
Iată nouă, creştinilor, ne este uşor să trăim pe pămînt, nouă pe suflet ni-i bine şi plăcut. Noi sufletele ne-am obişnuit să le smerim şi pentru aceasta nouă cu milostivire Domnul ne dă Harul Său. EL ne învaţă să iubim pe Dumnezeu cu tot sufletul, şi pe aproapele, ca pe sine însuţi – iată viaţa noastră în Dumnezeu, iar vrăjmaşii ne invidiază pe noi şi vor, ca noi să uităm pe Dumnezeu, dar noi ţinuţi de harul lui Dumnezeu, îl iubim pe Dumnezeu, şi în El aflăm odihnă. Unui om Domnul i-a dat să înţeleagă cu harul Său, că există oameni, ce seamănă cu Domnul nostru Iisus Hristos, aceştia sunt cei, care împlinesc poruncile lui Dumnezeu; dar există şi oameni care seamănă cu vrăjmaşul, aceştia sunt acei care-i slujesc Lui şi nu e de mirare; din stejar se face stejar, iar din mesteacăn se face mesteacăn; aşa şi noi creştinii, avem pe Duhul Sfînt.
El ne luminează şi ne înţelepţeşte, şi ne ajută la tot binele. Domnul ca o mamă iubitoare de fii pe copil îl spală de toate spurcăciunile, aşa şi pe noi ne iartă şi cu milă ne sfinţeşte, doar noi de ne-am pocăi din suflet. Domnul cu milostivire la Sine ne aşteaptă şi ne cheamă: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pre voi” (Mt:11,28). Cît de dulce şi plăcut pentru suflet e să fie în Dumnezeu, numai să poţi să te porţi cuviincios şi smerit, spre toate poruncile îndreptîndu-te. Să privim la aceste flori. Ele toate pentru noi sunt create, cît El ne iubeşte fără măsură, numai noi de L-am iubi şi am împlini sfintele Lui porunci.
Mintea mea e plină de gunoi, doar uneori o luminează Domnul pentru rugăciunile Sfinţilor părinţi care trăiesc aici, în mănăstire. Ei sunt îngeri în trup, cu mîinile lucrează şi cu picioarele umblă pe pămînt, dar cu sufletul precum îngerii, îl iubesc pe Domnul, în smerenia duhului.
Sfinţii iubeau, să verse lacrimi în faţa lui Dumnezeu, căci erau veseli cu duhul, dar sfinţii se întristează pentru noi, cei ce trăim rău, asemenea mie. De unde se vede aceasta? Din Sf. Scriptură. Sfinţii varsă multe lacrimi pentru noi, fiindcă în ei e Duhul Sfînt. El e iubire. El în sufletele lor locuieşte, învaţă sufletul dragostea şi smerenia. El e uşor sufletului şi face ca totul să-i fie prielnic.
E bine, dacă sufletul s-ar obişnui să se roage lui Dumnezeu pentru întreaga lume şi să verse lacrimi pentru toată lumea.
Sunt mulţi astfel de monahi care plîng pentru toată lumea. Ei sunt şi la Sf. Munte Athos, pe care Domnul îl păzeşte pentru rugăciunile Sfinţilor şi a Maicii Domnului. Ea, eu cred, ştiu, că iubeşte pe acei monahi, care sunt ascultători şi des se spovedesc, şi nu primesc gînduri rele. Foarte mult Maica Domnului se întristează, pentru cei care trăiesc în nepăsare si necurăţie şi nu va fi Duhul Sfînt în sufletele lor, ci vor avea necazuri, întristare, şi supărare, Mulţumesc eu Domnului, că El ne-a creat pe noi, şi cu Sf. Botez ne-a luminat, şi ne-a dat Preacuratul Trup şi Sînge, şi se dă să fie cunoscut, cît e El de milostiv, Domnul nostru. El păcatele noastre nu le pomeneşte „” aceasta spune Sf. Scriptură şi experienţă proprie. El în chip milostiv ne aşteaptă pe noi la pocăinţă. Oamenii care se căiesc, vor trăi veşnic cu Dumnezeu şi-L vor iubi pe Dumnezeu, şi vor fi ca şi copiii dragi Tatălui. Domnul îşi va iubi făptura Sa şi oamenii vor iubi pe Făcătorul Său, şi veşnic se vor bucura în Dumnezeu.
Sufletele, încă pe pămînt cunoscîndu-L pe Dumnezeu în Duhul Sfanţ, la Dumnezeu cugetă şi sufletului îi este uşor să iubească. Bine ar fi, dacă toţi oamenii L-ar cunoaşte pe Dumnezeu. O, cît de bine ar fi pe pămînt, toţi ar trăi în dragoste şi smerenie. Multmilostive Doamne, dăruieşte-Te tuturor ca să Te cunoască. Tu eşti drag sufletelor noastre.
Smerenia Ta uimeşte sufletele noastre! Ea e minunată şi de nedescris, dar se cunoaşte prin Duhul Sfînt. El veseleşte şi smereşte sufletul. Minunat, cum într-un suflet se sălăşluieşte şi duhul smereniei, şi al dragostei.
La Dumnezeu toate-s cu putinţă. Milostive Dumnezeule, dăruieşte-ne nouă totdeauna duhul smereniei. E vesel să trăieşti, e bine, şi uşor.
Domnului Celui milostiv să fie slava, că El atît de mult ne iubeşte şi ne dă nouă harul Său. El ne învaţă să-L cunoaştem pe Domnul şi ne ajută sfintele porunci să le păzim. În ele sufletul îşi găseşte liniştea în Dumnezeu. Bucuria noastră, Domnul nostru milostiv, pe cei păcătoşi i-a iubit şi le dă lor Harul Duhului Sfînt. El e dulce, să-L compari pe pămînt cu nimic nu-i cu putinţă; iată cu ce ne-a îmbogăţit Domnul după mila Sa.
Omul, necunoscîndu-L pe Dumnezeu, se aseamănă dobitoacelor necuvîntătoare, iar cine L-a cunoscut pe Dumnezeu, acela poate să-L iubească pe Dumnezeu, se cunoaşte cu Duhul Sfînt, iar nu cu mintea simplă. A-L cunoaşte pe Domnul – e cea mai mare milă Dumnezeiască pentru suflete. Pe El nu-L cunosc împăraţii pămîntului Dar monahii Îl cunosc, cum Domnul îi iubeşte pe monahi, şi ei îl iubesc pe Domnul: „Pe cei ce Mă iubesc îi iubesc, – zice Domnul, – pe cei ce Mă proslăvesc îi voi proslăvi”. E bine să fii cu Dumnezeu; sufletul e liniştit în Dumnezeu. Acela iubeşte pe Dumnezeu, care împlineşte poruncile Lui Dumnezeu. Cel mîndru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cine iubeşte să mănînce mult, nu poate, cum se cuvine să iubească pe Dumnezeu. Ca să-L iubeşti pe Dumnezeu – trebuie să te lipseşti de cele pămînteşti, să nu fii lipit de nimic, ci tot să cugeti la Dumnezeu, şi la dragostea Lui, şi la dulceaţa Duhului Sfînt.
Sufletul care L-a cunoscut pe Dumnezeu, Ii duce dorul zi şi noapte şi cu lacrimi îl caută, căci nu poate uita dulceaţa Duhului Sfînt. Ca şi pe un ţar, dacă la-i face sărac, el nu va putea uita slava sa, şi trapeza bună; aşa şi sufletul, care L-a cunoscut pe Domnul, nu poate să fie liniştit, pînă cînd harul nu va sătura bogat sufletul cu hrana milei Dumnezeieşti. Oare eu aş fi fost frate ascultător bogat în mila lui Dumnezeu, dacă sufletul meu nu L-ar fi cunoscut pe Domnul? Eu n-aş fi suportat atîta ispite de la vrăjmaşi, dar Domnul S-a milostivit de mine, şi descriu milele şi bunătăţile Lui pentru mine, păcătosul. Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că El mult ne iubeşte, iar eu, multpreapăcătosul, nu merit nici hrana (mîncarea), nu numai harul.

Cuvînt despre Sf. Ascultare, în ce chip ea e mai presus de post şi rugăciune

Ascultarea ne smereşte. Uneori gîndurile rele şi mîndre te impun să te rogi şi să posteşti. Dar cel ascultător, totul face cu binecuvîntare, gîndind că Domnul conduce cu stareţul sau duhovnicul său. Dacă cel aflat în ascultare (fratele de la mănăstire) se va obişnui aşa: că este condus prin stareţ de Domnul, apoi el uşor se va mîntui pentru ascultare. Cel ce ascultă are toate faptele bune: rugăciunea inimii, dăruită pentru ascultare; umilinţă şi lacrimi. El iubeşte pre Domnul şi se teme ca nu cumva să-L mîhnească prin neascultare, pentru că Domnul cel Milostiv îi dă lui gînduri sfinte şi smerite. Ascultătorul iubeşte toată lumea, aducînd pentru lume rugăciuni cu lacrimi, – aşa Harul învaţă sufletul pentru ascultare.
Să cugetăm aşa: pe mine aici, în acest loc, m-a adus Domnul şi la acest stareţ, dă-ne Doamne, să ne mîntuim. Multe curse are vrăjmaşul, dar cine-şi mărturiseşte stareţului gîndurile, acela se va mîntui, căci duhovnicului i s-a dat Duhul Sfînt ca să ne mîntuiască.
Slavă, Doamne, milostivirii Tale. că Tu vrei să ne mîntuieşti şi ne ajuţi să Te cunoaştem. Tu eşti bun, Doamne, şi cît de dulce e harul Sfîntul Tău Duh. Sfinţii Lui Apostoli au trecut tot pămîntul, cu dulceaţă vorbeau de Domnul, toate sufletele credincioase simţeau în sine schimbare, căci sufletul se veseleşte de Harul lui Dumnezeu. A dat Domnul să-L cunoască toţi pe Domnul, şi mai ales El se face cunoscut celor simpli şi ascultători.
Împăratul David era cel mai mic frate şi cioban, şi Domnul îl iubea pentru blîndeţe. Cei blînzi totdeauna sunt ascultători. El ne-a scris nouă Psaltirea cu Duhul Sfînt, care trăia în el. Şi Moise proorocul era cioban la socru-său – iată ascultare. Şi Maica Domnului era ascultătoare şi Sf. Apostoli erau ascultători. Această cale ne-a arătat-o Domnul însuşi. De ea să ne ţinem şi vom primi pe pămînt roadele Duhului Sfînt. El ne va învăţa tot ce-i bun.
Cei neascultători sunt chinuiţi de gînduri rele. Să ne înţelepţească Domnul să fim ascultători, şi vom vedea milele bogate încă pe pămînt. Mintea noastră totdeauna va fi ocupat de Dumnezeu, sufletul nostru totdeauna va fi smerit, povăţuit de harul Dumnezeiesc. Cînd eu eram încă în lume, oamenii mă lăudau, şi eu credeam, că eu sunt bun. Dar cînd am venit la Mănăstire, eu am cunoscut oameni buni şi am înţeles că nu cost nici cît un deget de-al lor şi chiar cît oghelele lor – iată cum poţi să greşeşti şi să cazi în mîndrie, şi să te pierzi.
De la oameni buni vine bucurie şi veselie. A venit la noi sfîntul Vlădîca Nicolai şi multă bucurie ne-a adus. Iată e scris în Apostol: Duhul Sfînt a pus episcopi, şi Duhul dă bucurie şi veselie, cînd noi privim la Vlădîca, – el e în chipul lui Hristos. Aşa Duhul cu lumină l-a înfrumuseţat. Noi îl iubim mult pe sfinţitul episcop.
Aşa-L iubeau pe Domnul ucenicii lui Hristos, cînd se uitau în faţa Domnului şi se bucurau. Iar Domnul nostru milostiv ne-a dat pe pămînt Duhul Sfînt. El trăieşte în episcopii ortodocşi.
O episcopi ai Luminii! Duceţi-ne la Tatăl Ceresc, unde însetează sufletele noastre zi şi noapte. L-am cunoscut pe Domnul cu Duhul Sfînt. El ne-a atras să-L iubim, să-L contemplăm, şi să ne temem să nu-L întristăm cu mîndria, neascultarea. Dumnezeului nostru slavă!
Dacă trăim după voia proprie „” ne chinuim pe noi înşine, iar după voia lui Dumnezeu „“ e bine, vesel şi liniştit. Sufletul s-a plictisit pe pămînt şi şi-a amintit de Adam în rai, şi a dorit cu mintea să vadă raiul, şi să privească pomii de acolo, şi ce culoare au, şi cît de mari sunt, dacă se ating de nori sau sunt mici şi creţoşi, şi cine i-a sădit.
O, Adame, părinte, spune-ne nouă despre rai şi ne spune, cum este Domnul nostru. Şi Tu – Îl cunoşti. El a făcut raiul. El însuşi e mai bun decît raiul, tu cunoşti liniştea şi blîndeţea Lui. O, Adame, tu vezi boala şi necazurile noastre pe pămînt. Spune, cum de necaz să scapi, dacă-i posibil; nu este pe pămînt mîngîiere, ci doar tristeţea îţi mănîncă sufletul.
Lasă-te în voia Lui Dumnezeu, şi necazurile se vor micşora, şi mai uşor le vei suporta, pentru că sufletul va fi în Dumnezeu, şi în El va găsi mîngîiere pentru că Domnul iubeşte sufletul, care s-a predat voii lui Dumnezeu şi părinţilor duhovnici.
Sufletul închis nu spune păcatele părintelui duhovnic şi cade în înşelare. Ea doreşte să agonisească cele înalte, şi aceasta-i dorinţă satanică, spune Cuv. Serafim de la Sarov. Noi trebuie sa alungăm patimile din suflet şi din trup, şi să scăpăm de înşelare.
Adame, Adame, tu locuieşti în ceruri, şi vezi Slava Domnului şi auzi cîntările Domnului cum Domnul nostru se măreşte pentru Pătimirile Sale! Cîntă-ne nouă o cîntare, dacă-i posibil, ca să audă tot pămîntul şi să uităm de amărăciunea pe pămînt, căci în Duhul Sfînt se cîntă cîntările în ceruri, ele sunt plăcute, ele dau pace sufletului şi veselie. Ca să trăim în pace şi iubire, aducînd laude Domnului pentru mare a Lui milă! El ne iubeşte nemărginit.
Domnul ne-a dat pe Fiul său cel iubit. Iisus Hristos ne iubeşte fără margini şi ne cheamă la Sine: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pre voi” – în aceasta-i bucuria şi veselia noastră. Şi ce fel de odihnă e aceasta? Odihna în Duhul Sfînt, pe Care-L au creştinii ortodocşi, care împlinesc poruncile lui Dumnezeu. Dar mie îmi pare rău, de ce eu n-am împlinit poruncile şi m-am lipsit de iubirea lui Dumnezeu, şi de dulceaţa Duhului Sfînt, pe Care-L au oamenii, creştini ortodocşi, dar mai ales monahii care au uitat lumea şi au iubit pe Unul Dumnezeu. El, pentru aceasta le dăruieşte pace sufletului şi trupului. Această pace cerească, trebuie păzită. Iar dacă aţi pierdut-o, apoi veţi plînge, cum plîngea Adam cel alungat din rai. Adam a plîns mulţi ani şi striga la Dumnezeu. Mari suferinţe a purtat Adam, pentru că sufletul lui Adam a iubit mult şi de aceea multe suferinţe a dus.
O raiule, raiule ceresc, cine se va sălăşlui în tine, şi cine va privi faţa Domnului, şi cine va vedea Slava Domnului, şi cine va auzi cîntările Heruvimilor? Al cui suflet va vedea acestea? O, cum trebuie să fim de smeriţi, pentru ca Domnul, să iubească sufletul şi să-i dea odihnă veşnică ca să privească faţa Domnului şi să contempleze mila Lui!
O, cum trebuie să trăim pe pămînt, ca să vedem faţa Domnului! Slavă Domnului şi milostivirii Sale, că El aşa de mult ne-a iubit şi a făcut cale în rai să vedem puterile Domnului! O, toţi cei ce locuiţi în ceruri, voi vedeţi Slava Domnului şi priviţi frumuseţile Lui, Slava Lui!
Noi trăim la război, dacă cineva va păcătui, apoi mergi mai repede la duhovnic şi spune-i totul, iar duhovnicul să stea în epitrahil. Crede, tu te-ai îndreptat şi acum dinlăuntru a ieşit dracul pe care l-ai primit din greşeală.
Iar dacă n-ai să Te căieşti, apoi pînă la mormînt vei rămîne neîndreptat. Dracii intră şi ies din trupul nostru. Dacă omul s-a mîniat, apoi dracul a intrat în el, iar dacă s-a smerit, atunci a ieşit. Iar dacă vei sta să te rogi lui Dumnezeu, iar necuratul stă în faţa ta, nu-ţi permite să faci o metanie, apoi tu smereşte-te şi spune: mai rău ca mine nu e nimeni pe lume, şi îndată necuratul va dispărea. Ei se tem de smerenie şi de acela, care are străpungeri pentru păcate şi le este frică de spovedanie curată. Dacă tu auzi, că ai în tine draci şi îi auzi vorbind, să nu te înfricoşezi. Ei trăiesc în trupul tău, dar nu în suflet, şi smereşte-te, iubeşte postul, înfrînarea, iar votcă şi vin să nu bei.
În mine au fost draci, dar nu ştiu cîţi, dar mai tîrziu eu am aflat cîţi draci sunt în om. Dacă omul a furat şi nu s-a spovedit, atunci unul este, dacă a omorît şi nu s-a spovedit, atunci doi sunt, dacă a băut de s-a îmbătat, atunci trei sunt, dacă pe egumeni sau pe stareţ n-a ascultat, patru sunt, dacă bani a adunat, atunci în el sunt mulţi draci.
Cine nu se spovedeşte curat şi-şi face voia proprie, chiar dacă el se împărtăşeşte cu Sfinte Taine, dracii tot trăiesc întrînsul, în trup şi-i tulbură mintea, Dacă vrei ca dracii să nu locuiască în tine, atunci smereşte-te şi fii ascultător şi neagonisitor, iubeşte să împlineşti întocmai ascultarea şi spovedeşte-te curat.
Duhovnicul stă în epitrahil în Duhul Sfînt şi seamănă cu Domnul nostru Iisus Hristos şi străluceşte în Duhul Sfînt. Şi iată, cînd duhovnicul vorbeşte, Duhul Sfînt prin cuvintele lui alungă păcatul. Duhul Sfînt e dat de Domnul Sfinţilor Apostoli şi apoi episcopilor. Şi duhovnicii, şi preoţii au pe Duhul Sfînt. Un stareţ l-a văzut pe duhovnic în chipul lui Hristos. Iată cum Domnul ne iubeşte, necăutînd la păcatele noastre multe. Aşa trebuie să-I mulţumim, să-L iubim pe Dumnezeu, cum şi El de mult şi El ne iubeşte.
Domnul iubeşte sufletul curajos, ca el să nădăjduiască tare în Domnul. Mult s-a milostivit Domnul de mine. Pentru mîndrie eu am încercat atacurile dracilor şi i-am văzut, iar pentru smerenie mă îndrepta Domnul.
Aceste flori ne amintesc de raiul pămîntesc, în care trăia Adam, şi la el venea Domnul, şi lui îi era cu Domnul vesel şi plăcut, pentru că Adam iubea cu o conştiinţă curată. Iar cînd a păcătuit, atunci conştiinţa curată s-a pierdut, şi el în surghiun multe necazuri a răbdat. Sufletul lui Adam era tot în lacrimi de amar, dar el nu pierdea nădejdea, el se pocăia. Acesta pentru noi e un exemplu curat, şi noi trebuie să ne asemănăm lui Adam în pocăinţă şi răbdare. Domnului i-a fost jale de noi şi ne-a dat Fiul Său iubit. Fiul Iisus Hristos atît de mult ne-a iubit şi ni S-a dat nouă în suferinţe, şi a dat Duhul Sfînt Apostolilor, şi a pus episcopi. Şi El trăieşte în duhovnici, lor le este dat, pe noi oile, să ne mîntuiască. Ei sunt în chipul lui Hristos şi seamănă cu El. Păstorii trebuie iubiţi şi să ne cucerim în faţa lor. Dacă am vedea pe păstori, în ce Har al Sfîntului Duh se află ei! Dar nouă Domnul nu ne dă pentru că, noi suntem mîndri şi nu ne iubim. Iar dacă vom asculta de păstori, atunci Domnul cel milostiv ne va descoperi tainele dumnezeieşti. Iată cum ne iubeşte Domnul, ne căutînd la păcatele noastre multe.
O, mult ne iubeşte Domnul. Dragostea Lui se cunoaşte de la Duhul Sfînt. Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că aşa de mult ne iubeşte Domnul şi se dă să fie cunoscut, cît e El de milostiv şi cît de dulce este harul Sfîntului său Duh.
O, cum trebuie să vieţuim de smerit, în ascultare şi înfrînat, şi să ne căim în tot ceasul, să-L iubim pe Domnul sufletului care se căieşte, Domnul pentru pocăinţă îi dă Darul Sfîntului Duh.
El atrage să iubeşti fără saţ pe Domnul Dumnezeu, sufletele le încălzeşte cu harul Său, precum soarele încălzeşte toate plantele. Insă razele soarelui nu pătrund peste tot, dar Domnul e pretutindeni. Însă păcătoşilor celor mîndri El nu Se dă a fi cunoscut şi a se îndulci de Sine, de harul Său. Sufletul cînd va iubi pe Domnul, altceva nu vrea să iubească, pentru că Harul lui Dumnezeu e dulce, El pe toţi îi atrage la Dumnezeu. Iată de ce sfinţii vor vedea Slava Domnului în cer.
Sufletul pe Dumnezeu va iubi, si de această dragoste oamenii nu se pot rupe. Cum trebuie să cerem Duhul smereniei, pentru ca Domnul să ne iubească! El vrea ca noi să-L iubim şi din dragoste faţă de Dînsul să ne smerim pe noi înşine. Să nădăjduieşti că El va izbăvi pe păcătosul ce se căieşte, chiar de ai fi în înşelare, precum eu, simţeam în mine pe draci şi auzeam vorbele lor în trupul meu. Dar cînd sufletul va face pocăinţa în faţa duhovnicului, atunci dracii vor ieşi. Duhul Sfînt Care ne iartă nouă păcatele în duhovnici, le este dat lor din timpurile Domnului pe pămînt. Iar dacă credinţă nu vei avea, atunci cere de la Dumnezeu. El te va înţelepţi. Domnul vrea, ca noi Să-L rugăm simplu, precum copilul se roagă mamei sale. Dar dacă noi suntem mîndri, atunci nimic nu vom primi. Dacă suntem mîndri, atunci trebuie să cerem la Dumnezeu smerenie, şi Domnul va da smerenie ca să vezi cursele vrăjmaşului. Că ne ajută harul lui Dumnezeu, aceasta o vom cunoaşte şi vom birui patimile. Slavă Domnului şi milostivirii Lui, că El atît de mult ne iubeşte, ca ne dă să aflăm ce se întîmplă în ceruri şi cum trăiesc fraţii noştri mai mari, ca ei au plăcut lui Dumnezeu prin smerenie şi dragoste, şi în toate sunt binefăptuitori. Şi cum ei se mîngîie acolo, ne este cunoscut de la Duhul Sfînt că ei iubesc pe Dumnezeu şi Domnul îi iubeşte pe ei.
Cum e frumusetea raiului, nouă nu ne este cunoscută, şi să-l vizităm nu se poate, pentru că sufletul e nesmerit, mîndru, şi pentru aceasta Domnul nu ne dă să cunoaştem, ce se face în ceruri. Dar sfinţilor celor smeriţi, Domnul le arată raiul, însă să povesteşti clar iar, nu vei putea, că şi mintea noastră nu înţelege. Domnul, însă a zis: „Împărăţia înăuntrul vostru este”. Iar înlăuntru grădini nu-s, dar Duhul Sfînt este în creştinii ortotodocşi. Iată noi suntem fericiţi „” pe pămînt trăim, iar împărăţia Cerului e în noi.
Trebuie cercetat, nu trăieşte oare în noi păcatul, nu se ascunde oare în sufletul si trupul nostru. Pentru aceasta, pentru ca să-1 izgonim, ne-a dat Domnul pe sfinţii duhovnici.
Ei ne curăţesc prin pocăinţă, în ei locuieşte Sfîntul Duh. Cînd duhovnicul va spune un cuvînt, arde în suflet păcatul, şi sufletul simte libertate, pace. Şi dacă sufletul va aduce pocăinţă, atunci Domnul îi va da să cunoască bucurie, şi veselie în Dumnezeu. Şi atunci va fi Împărăţia în noi.
Tare trebuie să ne smerim sufletul în fiecare minut, pînă cînd el şi în somn se va smeri. Sfinţii iubeau să se smerească şi să plîngă şi pentru aceasta Domnul îi iubea şi Se dădea a fi cunoscut, pentru că e bun Domnul nostru şi este dulce Harul Sfîntului Său Duh, care a învăţat să cunoască pe Dumnezeu. Dintîi intră în suflet Duhul Sfînt şi deodată se cunoaşte Domnul nostru Iisus Hristos, şi atunci e de nedescrisă bucuria întru Domnul. O fraţilor mei scumpi, să ne străduim în fapt să ne biruim pe noi înşine, pentru ca sufletul să cunoască pe Dumnezeu. Mare e bucuria de a cunoaşte pe Dumnezeu.
Sufletul cu neînsetate îl doreşte. Mare e mila lui Dumnezeu faţă de omul păcătos. Domnul Se dă a fi cunoscut, cît e El de milostiv, cît de mult ne iubeşte. Dragostea aceasta se cunoaşte de la Duhul Sfînt. Iată cum în Biserica noastră Ortodoxă trăieşte Duhul Sfînt.
Dacă noi am fi fost smeriţi, atunci Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi. Dar aceasta-i necazul, că noi nu suntem smeriţi, şi de aceea trebuie să ducem război cu noi înşine; cine se biruieşte pe sine însuşi, aceluia Domnul îi dă pentru smerenie şi osteneală ajutorul Său cel Sfînt.

(din Scrierile stareţului Siluan)