Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Sfinţii Mucenici Agatonic, Zotic, Teoprepie, Achindin, Severian şi cei împreună cu dînşii

septembrie 4, 2007 Categoria: Calendar

septembrie 4, 2024

Mucenicul lui Hristos, AgatonicMucenicul lui Hristos, Agatonic, se afla în Nicomidia pe vremea împăratului Maximian, întorcînd pe elini de la idoli şi aducîndu-i la Hristos. El a fost prins de comitul Evtolmie. Acest comit, cînd a fost trimis de împărat în ţara Pontului pentru uciderea creştinilor, călătorind pe mare în corabie, a ajuns la locul care se numea Carpin şi acolo a aflat pe Sfîntul Zotic cu ucenicii lui, mărturisind pe Hristos. Deci i-a osîndit pe ei la moartea de cruce, iar pe Zotic luîndu-l cu sine, s-a întors în Nicomidia. Acolo a prins pe un oarecare Princips care era învăţat de Sfîntul Agatonic credinţa creştinească şi, legîndu-l cu Agatonic şi cu ceilalţi creştini, între care erau Teoprepie, Achindin şi Severian, i-a dus în Tracia, unde a venit şi împăratul, ca acolo să chinuiască pe sfinţi.

Pe cînd erau în ţara ce se numea Potama, comitul a ucis pe Sfinţii Zotic, Teoprepie şi Achindin, deoarece nu mai puteau să umble, din pricina bătăilor ce li se dăduseră mai înainte. Şi mergînd aproape de Calcedon, a omorît şi pe Sfîntul Severian, care mărturisea pe Hristos cu îndrăzneală, iar pe Sfîntul Agatonic şi ceilalţi mucenici i-a dus în Vizantia şi, acolo muncindu-i, a mers cu ei în Silivria, la locul ce se numeşte Amus, pentru că acolo era Maximian, şi acolo Sfîntul Mucenic Agatonic şi toţi creştinii aduşi din Nicomidia, fiind întrebaţi şi chinuiţi desăvîrşit, au luat judecata cea de moarte, tăindu-li-se capetele pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Trebuie sa fii logat pentru a comenta.