Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Cuviosul Iosif de la Optina – file din viaţa şi învăţături

mai 22, 2008 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Sfintii de la Optina, Vietile Sfintilor

Cuviosul Iosif de la OptinaDupa invataturile Sfintilor Parinti, ASCULTAREA da nastere la SMERENIE. Acest lucru s-a dovedit cu totul adevarat in cazul P. Iosif.

Datorita smereniei sale, el nu se temea niciodata de nici un fel de asupriri; caci orice lucru merge bine pentru cel smerit pretutindeni si unul ca acesta este pregatit sa intampine totul cu BUCURIE!

"De indata ce omul incepe sa cugete la calea mantuirii apare un obstacol si o ispita."

"Se pot recunoaste astfel de oameni dupa smerenia lor (vazatoare cu duhul) fiindca vrajmasul poate da stravedere unei persoane, dar nu-i poate da niciodata smerenie – aceasta il arde".

" Cel intrebat trebuie sa vorbeasca doar pentru a le da raspuns celor ce-i pun intrebari".(si-n Pateric…, Pimen, nr. 45)

"De ce oare – se gandea un monah – staretul care este atat de bun cunoscator al invataturilor Sfintilor Parinti si atat de plin de intelepciune duhovniceasca, incat ar putea sa graiasca atatea, este intotdeauna asaltat de intrebari?” Mai tarziu, insa, staretul i-a transmis cuvintele Sf Petru Damaschinul care scria: "Nu trebuie grait nimic de zidire fara ca aceasta sa fie dorirea fratilor, pentru ca nu cumva BINELE sa fie influentat de voia libera a omului, dupa cum ne invata Apostolul:<Nu>(I Petru 5,3). Fara a fi intrebati, Sfintii Parinti nu graiau nici macar un ceea ce era spre mantuire, socotind ca este graire in desert."

"Atunci – spuse monahul – am inteles adanca intelepciune a staretului si am incetat sa-l mai judec. M-am folosit mult de scurtele sale raspunsuri pline insa de MIEZ duhovnicesc; din experienta m-am convins ca, desi altul ar putea spune multe, cuvintele sale nu raman in inima."

Staretul i-a spus unui alt monah, probabil fiindca si el era tulburat de acelasi cuget: "Multi oameni sunt nemultumiti de mine ca vorbesc putin. Nu e nevoie sa spui multe pentru a mangaia un suflet intristat; e necesar ca persoana respectiva sa poata vorbi liber, fara a fi intrerupta, iar dupa ce aceasta si-a spus toate necazurile, atunci ele se vor usura prin insasi descoperirea lor de catre persoana in cauza. Tot ce mai ramane de facut este sa adauge cateva cuvinte calde de dragoste si sa limpezeasca orice nelamurire; atunci cand persoana respectiva se intareste in credinta, se innoieste duhovniceste si este din nou gata sa patimeasca orice". (…)

El stia ca in doua-trei cuvinte sa spuna foarte mult, incat de indata totul devenea limpede si de inteles. Cele mai puternice indreptatiri ale iubirii de sine si apararea plina de mandrie a faptelor cuiva erau puse la colt de una dintre binecunoscutele sale sentinte:

"Pai, atunci, trebuie sa ai rabdare".

Nu rasfata si nu facea concesii nimanui. Ca un adevarat monah, nu-si arata afectiunea in afara; desi era binevoitor si plin de delicatete. Singura sa expresie de atentie si de afectiune fata de fiii sai duhovnicesti consta in a-i mangaia usor pe cap in situatii foarte rare.(…) Au fost cazuri cand unii oameni incapabili sa-l inteleaga si sa-l aprecieze socoteau atitudinea sa drept rece si lipsita de atentie. Fiind atrasi de afectiunea exterioara aratata de catre alti duhovnici si socotind acest lucru drept o conditie indispensabila pentru linistirea omului celui launtric, din pricina slabiciunii lor….

Un monah, care-l iubea sincer pe staret, mergea mereu la el pentru a-si descoperi gandurile. Dar vrajmasul neamului nostru, care nu voieste binele si care uraste pana si glasul celui ce se indreapta pe cale mantuirii, a cautat sa-i impiedice calea monahului catre staret, aducand asupra acestuia raceala si necredinta. Monahul nu s-a mai dus la staret.

Dar, din mila lui Dumnezeu si cu rugaciunile staretului, si-a dat repede seama ca a avut parte de o ispita a vrajmasului si revenind la staret i-a spus:

"Batiuska, iarta-mi sinceritatea, dar mi-am pierdut toata credinta in tine”.

Staretul i-as raspuns cu un ton impaciuitor, bland si parintesc: "Ei, fiule, de ce crezi oare asa de surprinzator faptul ca ai avut o astfel de ispita? Sfintii Apostoli au avut si ei indoieli de credinta in Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dar dupa neincrederea lor s-au intarit si mai mult in credinta, astefl incat nimic nu-i mai putea desparti de dragostea lui Hristos".

Parintele Iosif, ca si dascalul sau, parintele Ambrozie, nu si-a aratat vreodata deschis darurile, ci a incercat totdeauna sa le tainuiasca trimitandu-i pe cei bolnavi si suferinzi la vreun loc sfant.

Pentru monahi el a asezat mai presus de orice ascultarea si lepadarea de sine, intrucat amandoua aceste virtuti dau nastere la smerenie care Il face pe Dumnezeu sa se salasluiasca in suflet si aduce la indeplinire cuvantul Evangheliei: "Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" (Luca 17, 21).

Cand oamenii se plangeau de greutatea ascultarii si de suferinta pe care o presupunea, chipul staretului se lumina de bucurie si in ochii sai stralucea o dragoste parinteasca, spunand cu o unda de umor duhovnicesc: "Ei, si ce daca? Datorita ei veti fi mucenici".
El accentua intotdeauna faptul ca trebuie sa ai rabdare in toate, oriunde, si sa rabzi pana la capat. "Tot ceea ce iti asumi – spunea el – du la bun sfarsit, fii rabdator cu ceea ce apare in cale, nu te misca din locul tau, invinuieste-te mereu doar pe tine insuti si te vei mantui".

Odata, o persoana i-a povestit staretului despre o discutie pe care o ascultase, ca staretii de odinioara nu-si obligau ucenicii la lupte trupesti, ci mai degraba sa lucreze asupra starilor launtrice. Batiuska a spus:

"Asa sa le spui: daca nu cresteti copacul, de unde sa va mai asteptati la roade? COPACUL este postul, infranarea in toate, participarea la slujbele bisericesti, osteneala trupeasca. Atunci, rodul care este omul cel launtric, va creste pe copac".

Odata, Batiuska a fost intrebat de ce scrisorile unui om needucat, dar duhovnicesc exprimau o asemenea inteligenta duhovniceasca, incat patrundeau pana in strafundurile sufletului. Staretul a raspuns:

"Asa precum o raza de soare nu poate risipi ceata, tot astfel graiurile unui om educat, dar care nu si-a biruit inca patimile, nu au nici un efect asupra sufletului. Insa, cel ce si-a biruit patimile si a ajuns la intelegere duhovniceasca are acces la orice inima, chiar fara o educatie deosebita".

O femeie i-a spus staretului: "Da-mi un canon de rugaciuni; dar cred ca imi va fi greu". Staretul i-a raspuns:

"Ceea ce este impus este intotdeauna greu de implinit".

Mai apoi i-a vorbit despre Arhim Isaachie care cand vietuia in lume se pregatea pentru viata monahala prin nevointe ascetice; facea 1000 de metanii pe zi. Dupa ce a intrat in man. i-a spus staretului Lev de acest lucru, iar acesta l-a pus sa faca 50 in loc de o mie. La scurta vreme a venit la staret si i-a spus: "Iarta-ma, batiuska, mi-e rusine sa marturisesc, dar nu stiu de ce insa nu pot face cele 50 de metanii." Staretul l-a pus sa faca 25. A mai trecut o vreme si acesta a venit la staret spunandu-i ca nu intelege de ce in lume facea 1000 de metanii, iar aici nu putea sa faca nici macar 25. Atunci, staretul Lev i-a explicat:

"In lume vrajmasul te ajuta. Tu le faceai si te mandreai cu ele; dar aici tu le faci nu din propria ta voie, ci din ascultare. Acum iti vezi NEPUTINTA si te SMERESTI; iata de ce iti este asa de greu."

Odata a fost intrebat in timpul unei binecuvantari generale:

"Vom fi impreuna cu dumneata pe lumea cealalta? Ne vei ajuta ca sa primim raspuns bun de la Mantuitorul?".

"Da, a raspuns staretul, dar numai cei ce ma asculta neindoielnic in toate vor fi cu mine si doar pentru acestia voi mijloci la Domnul".

Staretul i-a dat aceasta invatatura unei maici oarecare:

" Daca faptele sau pacatele aproapelui tau te tulbura si-ti rapesc pacea sufletului, atunci aminteste-ti acestea:

a) Daca pacatosenia aproapelui, pe care vrei s-o indrepti, iti tulbura pacea sufletului si te irita pacatuiesti si tu. Nu poti indrepta pacatosenia prin pacatosenie; ea se indreapta prin smerenie.

b) Ravna care vrea sa distruga tot raul este ea insasi un mare rau.

c) Aminteste-ti ca ai o barna in propriul tau ochi si te uiti la paiul din ochiul fratelui tau.

d) Sunt imperfectiuni inevitabile, precum si unele care sunt chiar benefice. Binele este incercat prin rau.

e) Pilda indelungii rabdari a Domnului ar trebui sa puna stavila nerabdarii noastre care ne rapeste pacea.

f) Pilda Domnului nostru Iisus Hristos ne arata cu cata smerenie si rabdare trebuie sa ne purtam pacatosenia. Daca nu ne aflam in situatia de a le porunci altora, atunci trebuie sa ne uitam la rautatile lor cu nepatimire.

g) Orice om osandeste acele pacate ale aproapelui sau, se face insusi vinovat de ele.

h) Nimic nu ne linisteste si nu ne impaca cu faptele aproapelui atat de mult ca TACEREA, RUGACIUNEA si DRAGOSTEA.

Cineva, vorbind de o ruda care s-a sinucis, incerca sa dovedeasca faptul ca Dumnezeu il iarta chiar si pe unul ca acesta.

La aceasta staretul a raspuns:

"Nu e treaba noastra sa judecam asemenea lucruri: Domnul poate ierta chiar si asa ceva, dar treaba noastra este sa implinim ceea ce ne porunceste LEGEA. Judecatorii trebuie sa pronunte pedeapsa pentru cel care incalca legea."

Staretul a spus:

"Constiinta omului este ca un ceas desteptator. Daca suna ceasul si tu te scoli de indata, stiind ca trebuie sa te duci sa-ti faci ascultarea, mai apoi il vei auzi intotdeauna. Dar daca cateva zile la rand nu te scoli de indata spunand: <Mai>, atunci, in cele din urma, nu vei mai fi trezit de ceasul desteptator deloc".

Alta data el a zis:

"Tagaduirea este trasatura de caracter cea mai puternica din om. Daca totul este in deplin acord cu propria dorinta, omul va implini o sarcina si mai dificila; dar spune-i acestuia sa faca ceva usor si de indata acesta se va necaji. Oricum, trebuie sa faci ascultare, desi porunca poate parea gresita."

Cinci ucenici au venit la staret si i-au cerut sa fie primiti in manastire. El le-a spus sa planteze niste verze cu radacinile in sus si cu frunzele in pamant. Doi au facut dupa cum li s-a poruncit, dar ceilalti trei au spus: <Nu> si au inceput sa le planteze in felul lor propriu. Cand staretul a venit sa vada ce au facut, staretul i-a primit in manastire pe cei ce facusera ascultare, nu si pe ceilalti trei."

Odata, pe cand se plimba prin padure, staretului i s-a spus ca in manastirea H. se aflau zavorate. Batiuska a raspuns:

"Aceasta e o cale periculoasa, fiindca in singuratate patimile cresc. E mai bine sa fii laolalta cu ceilalti. Acolo, pe drum, unde merg oamenii, nu creste nici un fir de iarba, dar pe acolo, pe unde nu umbla, acolo iarba e groasa. Ele se duc la pustnicie din nerabdare, desi e spre binele nostru cand noi suntem loviti. Cu cat un copac e mai bine scuturat de vant, cu atat isi infige mai adanc radacinile spre a se intari, dar unul care se afla intr-o atmosfera calma cade imediat."

O maica de la aceasta manastire a zis: "Batiuska, binecuvanteaza-ma sa-mi rezerv dinainte o casuta pentru mine."

"Rezerva-ti putina RABDARE pentru mine! Sta scris: "Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" (Luca 21,19). Fara rabdare, nici macar o casa temporara nu va putea fi construita, ca sa nu mai vorbim de una permanenta. Rabdarea da nastere la mangaiere, iar aceasta mangaiere e curata. Dar noi mereu cautam ceva care sa fie mai usor. Ceea ce este usor pentru trup nu e benefic pentru suflet, iar ceea ce este de folos pentru suflet, inseamna osteneala si suferinta pentru trup. Prin multe suferinte trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu" (Fapte 14,22)

Staretului i s-a mai spus ca recolta era din nou slaba.

"Da, a zis el, exista o lipsa de tot felul de lucruri, in afara de pacat. Domnul ne trimite recolte slabe din pricina ca acum chiar si oamenii simpli din popor nu mai tin deloc posturile. Si in acest fel esti obligat sa postesti, fie ca vrei, fie ca nu".

Din nou, staretul a adaugat:

"In ziua de azi au loc multe sinucideri, nu numai din pricina necredintei, dar si din lipsa rabdarii. Oamenii nu mai vor sa indure nimic. Daca Domnul nu i-ar fi dat omului dorinta fireasca de a trai, atunci aproape toti s-ar sinucide.

Sf. Vasile Cel Mare scria despre un filosof pagan care a spus: <Mai inainte, voiam ca totul sa mearga dupa voia mea, dar vazand ca nimic nu se face dupa cum voiam eu, am inceput sa doresc ca totul sa se intample dupa cum se intampla; asa ca totul a inceput sa se intample dupa cum voiam eu".

Vedeti, adauga staretul, pana si paganii si-au dat seama de adevarul ca trebuie sa induri neaparat ceea ce se intampla. Toti Sfintii s-au rugat la Dumnezeu pentru RABDARE, ceea ce inseamna ca si ei aveau nevoie de ea".

"Calea noastra este cea a necazurilor. Vom calatori pe ea pana cand vom ajunge in patria noastra adevarata – VESNICIA. In lume sunt mai multe necazuri. Desi noi avem partea noastra dintr-insele, nu sunt ca cele pe care le patimesc cei din lume, fiindca ale noastre sunt din dragoste de Dumnezeu. Este trist doar ca noi ne ingrijim prea putin pentru vesnicie si ca nu induram cu rabdare nici cel mai mic repros. Noi singuri ne exageram necazurile atunci cand incepem sa ne plangem. Trebuie sa ai RABDARE si CURAJ in toate. Acestea vor fi ca o ANCORA care fereste VASUL sa nu fie zdrobit de stanci in timpul vreunei furtuni."

"Cum se ajunge la nepatimirea deplina?, a fost intrebat staretul.

"Prin deplina SMERENIE", a raspuns el.

Staretul a fost intrebat daca cuvintele Apostolului "Cel ce tine ziua o tine pentru Domnul; si cel ce nu tine ziua, nu o tine pentru Domnul" (Rom. 14, 6) inseamna ca a implini sau a nu implini este unul si acelasi lucru.

"Nu, a raspuns staretul, Sf. Apostol a spus aceasta ca noi SA NU JUDECAM pe nimeni, fiindca nimeni nu stie ce este ascuns in om. Din aceast pricina, Apostolul mai spune: "Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu osandeasca pe cel ce mananca" (Rom. 14,3). O persoana poate parea ca le implineste pe toate, dar poate ca face acest lucru cu raceala sau se faleste. Un altul nu implineste nimic, dar totusi acesta se invinuieste pe sine, se smereste si multumeste lui Dumnezeu pentru toate".

"Imi ceri sa-ti dau indrumari ca sa scapi de imprastierea gandurilor la rugaciune. E cu putinta ca noi, pacatosii, sa nu fim raspanditi la rugaciune. Totusi, trebuie sa incercam din tot sufletul sa ne adunam gandurile si sa le inchidem in cuvintele rugaciunii, cu alte cuvinte, sa intelegem fiecare cuvant al rugaciunii. Nimeni sa nu se tulbure de raceala sau de invartosarea inimii, ci socotindu-se pe sine a fi nevrednic de mangaiere si de frangerea inimii, sa se sileasca la rugaciune. Daca rugaciunea este rece, aceasta nu inseamna ca nu e bineplacuta lui Dumnezeu. Uneori, o astfel de rugaciune poate lua locul luptei daca omul se smereste si se invinuieste intru toate inaintea lui Dumnezeu".

Staretul Iosif purta orice necaz si orice neplacere cu atata bucurie si liniste, incat ceilalti nu puteau sa-si dea seama prin ce fel de incercari trecea el.

Uneori, anumite fapte ale altora care erau clar tulburatoare erau indreptate catre dansul. In acest de situatii, staretul spunea smerit: "Ce putem face? Trebuie sa avem rabdare. Nu ne va vatama, dar mare va fi folosul daca noi rabdam cu smerenie". El obisnuia sa spuna adesea: "Au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara cunostinta" (Rom. 10,2),

sau "Nu stiti fiii carui duh sunteti" (Luca 9,55).

Cand cineva trebuia sa marturiseasca faptul ca judecase persoane care erau indreptate impotriva staretului, el obisnuia sa spuna: "Nu trebuie sa judecati. La urma urmelor, nu ei, ci mai degraba vrajmasul ii incita, asa incat trebuie sa ne rugam pentru acestia."

Odata i s-a spus: "Batiuska, eviti mereu cinstirea si ea te urmeaza pas cu pas".

Staretul raspundea la acestea serios, suspinand adanc: "La ce bun? Ce nevoie ai de asa ceva? Oricum, asa cum nu trebuie sa cauti cinstirea, tot astfel nu trebuie s-o refuze cei ce vietuiesc in societate, pentru ca altii sa se foloseasca de acest lucru. CINSTIREA impusa cuiva este tot de la Dumnezeu."

(…) se ocupa cu rugaciunea inimii sau cu asa numita "lucrare a mintii in inima". Batiuska statea pe pat si pronunta cu mare evlavie si cu o cainta sincera cuvintele rugaciunii pe jumatate soptite, cu accent pe cuvintele "Doamne Iisuse Hristoase". Pentru a evita INSELAREA DE SINE, el facea rugaciunea cu un sirag de matanii care se afla intotdeauna intr-o cutiuta aflata pe masa de langa pat. Aceasta rugaciune era de sine miscatoare si plina de cainta dupa ce primea Sfintele Taine, atunci cand staretul, plin de har, era cu totul cufundat in contemplatie plina de rugaciune. Din pricina puternicei miscari a rugaciunii, el n-o putea nici macar pastra inlauntrul sau, chemand cu glas tare Numele lui Dumnezeu.

Odata a fost intrebat cum primise darul rugaciunii si daca il avea de multa vreme. Batiuska raspunse cu obisnuita sa simplitate. "Rugaciunea insasi te invata. Se spune "Da-i rugaciune celui ce se roaga, iar cel ce este inclinat sprea aceasta va auzi un cuvant despre ea pe care-l va pastra in inima sa"; dar eu am citi Filocalia si…" Staretul n-a mai continuat intrucat era limpede.

Staretul ii avertiza cu hotarare si cu asprime pe cei nerabdatori si neexperimentati sa nu se avante pentru a ajunge la inalte masuri ale rugaciunii. Ii invata pe unii ca acestia sa mearga treptat pe cale, incepand cu Rugaciunea lui Iisus rostita cu gura si cu un numar fix de rugaciuni facute pe un sirag de matanii. "Aceasta te apara de inaltarea mintii", spunea staretul. "Altminteri, netinand seama de numarul lor, ai putea crede ca ai spus multe rugaciuni, dar siragul de matanii ar putea arata faptul ca n-ai spus nici 100 de rugaciuni. Chiar daca n-ajungi pe deplin la roadele si desavarsirea in rugaciune, este bine ca cel putin sa mori aflandu-te pe aceasta cale. Nu cauta lucruri inalte (adica MANGAIERE si LUMINARE duhovniceasca); acestea vin cand binevoieste Bunul Dumnezeu".

Devenind indelung rabdator, staretul ii conducea si pe altii pe aceesi cale:

"Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre" (Luca 21, 19) si "Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui" (Mt. 10, 22) erau povetele sale favorite, asa cum au fost si pentru staretul Ambrozie. "Pentru cei neexperimentati, mai multa VATAMARE poate veni din mangaiere, chiar din cea duhovniceasca" spunea el. Dintr-insa, sufletul se inalta pe nesimtite; cand sufletul s-a obisnuit cu mangaierea slabeste, asa ca atunci cand apar necazurile, isi pierde prezenta de spirit si cade. RABDAREA este maica mangaierii, dupa Sfintii Parinti.

Cand a fost intrebat: "Ce tel trebuie sa aiba omul in rugaciune?", staretul a raspuns: "MANTUIREA, asa incat sa cereti MILA si nu mangaiere. Omul nu trebuie sa se roage din slava desarta, ci trebuie sa poarte cu multumire orice lucru dureros i s-ar intampla pe cale. Daca primim vreun oarecare fel de mangaiere la rugaciune, atunci cu atat mai mult ar trebui sa ne socotim noi VINOVATI si INDATORATI, fiindca am primit-o pentru nimic."

"Unii spun ca e cu neputinta sa asculti cu atentie ceea ce se citeste si se canta in biserica cand te rogi, dupa un numar oarecare de siraguri si matanii", a spus staretul. "Totusi, acesti oameni, in timp ce asculta, gasesc timp pentru diferite ganduri. Chiar si in timpurile vechi, Sfintii Parinti spuneau rugaciunea potrivit unui anumit numar si in acest scop au dezvoltat rugaciunea dupa metanier."

"Odata batiuska mi-a spus: "Ai grija de tine si aceasta iti va fi suficient". El mai spunea ca trebuie sa ne invinuim pe noi insine mai des, sa rabdam in toate si sa-I multumim Domnului pentru toate. Apoi staretul mi-a spus urmatoarele spre zidirea mea sufleteasca:

"Odata, unul dintre Sfintii Parinti a auzit un cersetor invinuindu-se pe sine. Era iarna si fiind pe jumatate gol, de-abia acoperit cu o rogojina, zacea pe un maldar de gunoaie si tremura de frig. In tot acest timp el isi spunea siesi: ‘Nu vrei sa duci toate acestea, nemernicule? Sfintii mucenici au patimit mai rau. Ei erau goi iarna si-si petreceau vremea in temnita cu picioarele puse in butuci. Iata, tu iti poti intinde picioarele si esti acoperit chiar si de rogojina’ ".

"Batiuska, am spus eu, sunt tare coplesit de LENE. Stiu ca nu e bine si totusi sunt biruit de ea.". Staretul mi-a zis: " In Evanghelie scrie ca "cei ce se silesc pun mana pe Imparatia cerurilor" si de aceea e bine sa te silesti in toate. E bine sa-ti tai patimile de la inceput, cand sunt doar niste vlastare; trebuie doar sa le sperii si ele vor disparea. Dar daca le lasi sa creasca si sa se intareasca si sa te cuprinda, atunci ti se vor impotrivi ca niste lei. Atunci nu vei mai avea putere sa te lupti cu ele."

Am intrebat: "In ce anume trebuie sa ne silim cel mai mult si de la ce anume trebuie sa ne infranam cel mai mult, batiuska?" Staretul mi-a spus: "De la somn, mancare, bautura si discutii; iar mai mult ca orice, nu trebuie sa vorbiti in biserica".

"Batiuska, uneori sunt cuprins de o mare ravna pentru tot binele, dar mai apoi ma cuprinde o astfel de superficialitate si lene, incat n-as mai vrea sa fac nimic. Dorm si mananc fara limite; nu mai simt dorinta de a ma ruga; las deoparte canonul de chilie – ce trebuie facut intr-o astfel de situatie?" "In asemenea situatii trebuie sa ne silim la tot binele si la rugaciune; depinde de tine cand te silesti la rugaciune la vreme de lene si delasare; dar cand ai ravna pentru tot binele, atunci aceasta este de la Dumnezeu".

Batiuska mai pomenea si aceste cuvinte pe care staretul Levi i le-a scris unei fiice duhovnicesti: "Iata, ai 3 ARME pentru razboiul duhovnicesc: SMERENIA, RABDAREA INVINUIREA DE SINE. Cu acestea vei birui".

"Batiuska, de multa vreme imi spune un gand sa nu am nimic al meu, asa cum ne invata Sfintii Parinti". Staretul a raspuns: "Pastreaza ceea de ce ai nevoie si ceea ce iti este necesar, dar sa nu aduni lucrurile inutile. Daca nu ai nimic si totusi esti intristat, atunci la ce-ti mai foloseste aceasta? E mai bine sa mergi pe calea de mijloc. Poti sa ai, dar sa nu-ti lipesti inima de nimic si sa fii de parca n-ai avea nimic; sfintii aveau o astfel de lucrare."

"Batiuska, rugaciunea lui Iisus nu-mi prea merge. Mi se pare un lucru simplu, incat as putea s-o spun mereu si pretutindeni – dar nu, eu o uit". Staretul a spus: "Da, desi e un lucru simplu, e totusi greu de pastrat. O spui de cateva ori si apoi o uiti. Iti amintesti, o spui iar de zece ori si din nou te imprastii. Intr-o zi, o poti spune de o suta de ori si sa-ti inchipui ca ai invatat rugaciunea. De aceea, la inceput, e mai bine sa numeri rugaciunile pana cand te obisnuiesti cu ea."

Dupa spovedanie i-am spus odata dragului meu parinte duhovnicesc: "Batiuska, cat de mult mi-as dori sa fiu sarguincios in cele ce am fost chemat, in implinirea voturilor monahale, precum si in toate lucrarile si faptele mele inaintea Domnului. Uneori inima imi arde de dragoste pentru Domnul si e gata sa-I implineasca voia, dar nici nu pun macar inceput bun ca vrajmasul ma si ia in primire cu ispitele. Sufletul mi se intristeaza de o astfel de superficialitate. Timpul zboara: cand voi incepe eu sa vietuiesc cu sarguinta?".

Staretul a raspuns: "Da, ce putem face? suntem mereu nepasatori inaintea lui Dumnezeu, dar atunci e cazul sa ne rugam mai mult. Stii ca Sfantul Macarie cel Mare a scris: "Trebuie sa strigam neincetat si fara sa ne rusinam la Dumnezeu ca Lui sa I se faca mila de noi si sa ne ajute, fiindca noi nu putem face nimic bun cu propriile noastre puteri. Dar daca ne vom ruga des, Il chemam pe Dumnezeu in ajutor, strigam neincetat catre El cu mare smerenie, atunci Domnul ne va ajuta".

Din nou, batiuska imi spune ca Rugaciunea lui Iisus ar trebui pronuntata limpede si cu o mica pauza dupa fiecare rugaciune. Desigur ca vin gandurile – este obiceiul vrajmasului sa presare ganduri in mintea noastra pentru a ne distrage atentia de la rugaciune. Atunci e necesar sa te cufunzi cu si cu mai multa ravna in rugaciune, iar gandurile, adica diavolul insusi, ars de infricosatorul Nume al lui Iisus va fugi. Dupa care staretul m-a surprins grozav. Eram pe punctul de a-i spune altceva cand deodata el a raspuns gandului meu, zicand: "Iar uneori vrajmasul, punand stapanire pe inima, te supara cu ura si cu osandirea cuiva". Si aceasta este exact ceea ce voiam sa spun, fiindca eu eram suparat pe cineva, dar batiuska a anticipat toate acestea.

Odata staretul imi spunea: "Multi plang, dar nu pentru ceea ce ar trebui; multi se intristeaza, dar nu pentru pacate; multi par a fi smeriti, dar nu sunt asa. Pentru a avea succes in Rugaciunea lui Iisus, trebuie sa lucrezi totul cu smerenie; mersul, privirile, imbracamintea."

Staretul spunea ca <;strong>Rugaciunea lui Iisus aduce mari foloase celui care o spune. Trebuie in tot chipul sa te obisnuiesti s-o spui spre a deveni o mangaiere, mai ales la vreme de boala. Daca cineva se obisnuieste s-o spuna tot timpul, atunci o va spune si la vreme de boala si nu se va plictisi, fiindca rugaciunea il mangaie. Dar daca un om, atunci cand este sanatos, nu se ocupa cu rugaciunea, atunci cand se imbolnaveste nu se va putea ruga, fiindca nu e deprins cu ea; astfel ii va veni tare greu. Este necesar, de aceea, sa inveti si sa te obisnuiesti cu rugaciunea cata vreme esti sanatos si s-o spui adesea. Si desi ea poate sa nu fie curata, totusi sa spui rugaciunea cu smerenie: "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul!". "Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi".

Astfel, adevarata smerenie intotdeauna fuge de onoruri si nu le cauta niciodata; dar Domnul Insusi il va alege pe vasul sau ales si-l va inalta in ochii tuturor.

Fratii din obste spuneau despre el: "Ceea ce nu reuseste batiuska al nostru printr-o porunca, implineste cu smerenia. El graieste si se uita intr-un asemenea chip, incat chiar daca nu vrei sa te smeresti, pana la urma, o faci".

Obisnuia sa spuna ca RABDAREA se invata mai degraba staruind intr-o singura ascultare; de aceea nu-i placea sa-i mute prea des pe monahi dintr-o ascultare in alta.

Staretului ii placea sa repete inteleapta zicala: "Daca acest lucru nu-i de la Dumnezeu, ci este de la oameni, se va nimici de la sine" (Faptele Ap. 5, 38)

Smerenia era trasatura caracteristica a sufletului sau, incercand sa transmita aceasta virtute si fiilor sai duhovnicesti. Adesea toate povetele sale constau din doua invataturi: "Smereste-te! Fii rabdator!" Iar daca spuneai: "Batiuska, nu stiu cum sa fiu smerit!". Batiuska iti raspundea: "Invinuieste-te pe tine!" (cu alte cuvinte, fiindca nu stii cum sa te smeresti). Iar aceasta noua invatatura lasa sa se inteleaga ceea ce spusese mai inainte: "Smereste-te!" Daca-l rugai pe batiuska sa-ti spuna un cuvant de folos, arareori auzeai altceva; aproape mereu unul si acelasi: "Smerenie si rabdare si eliberarea de ..", iar aici batiuska numea o patima.

Odata, cand ma plangeam de lipsa mea de indreptare inaintea staretului, s-a intamplat sa discut despre aceasta lipsa de indreptare in cazul unei alte persoane. Cu un bland repros in glas el mi-a zis: "Sfintii se socoteau pe ei insisi mai rai decat toti ceilalti, totusi, noi ne socotim mai buni decat toti!"

In fata tuturor necazurilor si neplacerilor vietii, este intotdeauna mai usor sa vietuiesti pe langa astfel de oameni plini de har care le comunica si altora cu generozitate din belsugul luminii si caldurii lor launtrice. Indiferent cat de ingreuiat sau de intunecat era sufletul, indiferent de situatiile dificile in care se afla vreun om, daca ai drept ancora de nadejde persoana unui staret plin de har, atunci toate valurile ispitelor sunt imprastiate. Sufletul devine luminos, usor si senin si te uimesti cum de ai putut fi atat de tulburat. Inima manioasa e smerita si sufletul tulburat este impaciuit.

Ceea ce i se intampla unui astfel de om este descris cu acuratete intr-un poem rus:

Atunci necazul din sufletul meu se imprastie,

Iar cutele de pe frunte dispar,

In ceruri eu Il voi vedea pe Dumnezeu,

Iar pe pamant aflu bucurii de negrait.

Da, astfel se intampla atunci cand lumina harului, ce lumineaza sufletul dreptului si atinge omul pacatos cufundat in intuneric, rupand valurile ingamfarii si ale egoismului, ii deschide acestuia perspectiva adevarata si corecta din care el sa poata vedea viata si tot ceea ce-l inconjoara. Iata de ce toate manastirile in care infloreste staretia duhovniceasca sunt atat de pretioase si se bucura de respect; iar spre marele nostru necaz se imputineaza in monahismul actual.

(din cartea cuprinzand viata pe scurt a Staretului Ieroschimonah Iosif de la Schitul Optina, editata la Schitul de maici Sf Ambrozie din Kazan)

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul