Sfîntul Mucenic Ipolit şi cei împreună cu dînsul

august 26, 2007 Categoria: Calendar

august 26, 2024

După sfîrşitul Sfîntului Mucenic şi Arhidiacon Lavrentie, fericitul Ipolit, mai-marele ostaş şi păzitor al celor legaţi, – care mai întîi a avut sub paza sa ca pe un legat pe Lavrentie, apoi s-a făcut ucenicul lui -, a îngropat cu cinste rămăşiţele mucenicului şi abia a treia zi după îngropare s-a întors acasă. Şi erau toţi casnicii lui – în număr de nouăsprezece suflete, bărbaţi şi femei – învăţaţi în credinţa creştinească şi botezaţi de Sfîntul Lavrentie. Deci rugîndu-se cu aceia lui Dumnezeu, s-au împărtăşit cu toţii cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sîngele lui Hristos. Apoi, după acea hrană duhovnicească, au pus masa spre întărirea trupului.

Dar mai înainte de a începe ei a mînca, au venit ostaşii care, prinzînd pe Ipolit, l-au dus la împăratul Deciu. Şi văzîndu-l pe el, împăratul a rîs şi a zis: „Şi tu te-ai făcut vrăjitor, căci ai furat trupul lui Lavrentie?” Răspuns-a Ipolit: „Eu nu sunt vrăjitor, ci creştin!” Şi mîniindu-se împăratul, a poruncit să-i sfărîme gura cu pietre. După aceea a dezbrăcat de pe el haina pe care o avea după obiceiul creştinesc. Dar Ipolit a zis: „Nu mă dezbraci pe mine, ci abia ai început a mă îmbrăca”. Zis-a împăratul: „Imi pare că nu eşti cinstitor al zeilor, de graieşti aşa cuvinte fără de minte şi nu te ruşinezi de goliciunea ta!” Răspuns-a Ipolit: „Sunt înţelept şi nu gol, că m-am îmbrăcat în Hristos. Atunci eram nebun, cînd slujeam ca şi tine diavolilor; atunci eram gol, cînd nu aveam darul lui Hristos, iar acum sunt creştin!” Zis-a împăratul: „Jertfeşte zeilor, ca să nu mori în munci, ca şi Lavrentie”. Răspuns-a robul lui Hristos: „O, de m-aş învrednici părţii Sfîntului Lavrentie, pe care tu, ticălosule, nu eşti vrednic a-l pomeni cu gura ta cea spurcată!”

Impăratul a poruncit ca pe Sfîntul Ipolit să-l întindă la pămînt şi să-l bată cu beţe. Iar mucenicul striga, pe cînd îl băteau: „Creştin sunt!” Apoi chinuitorul a poruncit să înceteze de a-l mai bate şi să-l ridice de la pămînt, spre a-l îmbrăca în haina ostăşească, după obiceiul păgînesc. Şi a zis către el: „Adu-ţi aminte de cinstea ta cea ostăşească şi să ne fii prieten, împărtăşindu-te cu noi din jertfe, precum obişnuiai înainte”. Răspuns-a sfîntul: „Eu sunt ostaş al lui Hristos, Mîntuitorul meu, şi doresc să mor pentru El!” Zis-a Deciu către eparhul Valerian: „Ia-l pe acesta cu toate averile lui şi, muncindu-l, să-l pierzi”.

Şi în ziua aceea, Valerian a trimis de a jefuit averile lui Ipolit şi a aflat că în casa lui toţi casnicii credeau în Hristos; deci a poruncit să-i aducă înaintea sa. Intre ei era şi mama lui Ipolit, pe nume Concordia. Iar Valerian, căutînd spre ei, le-a zis: „Cruţaţi-vă anii vieţii voastre, ca să nu pieriţi împreună cu Ipolit, stăpînul vostru”. Răspuns-a Concordia: „Noi dorim mai bine să murim cu stăpînul nostru cu cinste, întru credinţa lui Hristos, decît să trăim fără de cinste între voi, păgînii”. Zis-a Valerian: „Neamul de rob nu se îndreptează în alt chip, decît numai cu bătaia”.

Deci a poruncit ca pe Concordia să o bată cu vergi de plumb şi în acea bătaie sfînta muceniţă şi-a dat sufletul său Domnului. Acolo era şi Sfîntul Ipolit ţinut de ostaşi, care, văzînd pe maică-sa sfîrşindu-se muceniceşte, s-a veselit şi a zis: „Iţi mulţumesc Doamne, că ai trimis-o pe maica mea întru împărăţia Ta, înaintea sfinţilor Tăi!” Iar eparhul a zis către el: „Tu mai nădăjduieşti încă spre meşteşugul cel vrăjitoresc, nu cinsteşti pe zei şi nici nu te supui poruncii împărăteşti?” Şi umplîndu-se de mînie, a poruncit ca pe toţi, împreună cu Ipolit, să-i scoată afară din cetate, după porţile lui Tiburtie, şi să-i omoare. Şi mergînd Sfîntul Ipolit cu ei, îi întărea, zicîndu-le: „Fraţilor, nu vă temeţi, eu şi voi avem un Stăpîn deasupra noastră!” Iar după ce i-au dus la locul de moarte, pe toţi i-au tăiat călăii înaintea ochilor lui Ipolit. Iar cei tăiaţi, bărbaţi şi femei de toată vîrsta, au fost optsprezece la număr, afară de Sfînta Concordia, care fusese ucisă mai înainte în cetate. Iar pe Sfîntul Ipolit singur, din porunca eparhului, l-au legat de cozile unor cai sălbatici şi aceia l-au tîrît prin nişte locuri aspre, pînă ce şi-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.

Sfîntul Mucenic Ipolit s-a sfîrşit pătimind pentru Hristos împreună cu casnicii săi în 13 zile ale lunii august, a treia zi după sfîrşitul Sfîntului Lavrentie. Şi sosind noaptea, a venit Sfîntul Iustin preotul cu ceilalţi credincioşi şi adunînd trupurile muceniceşti, le-au îngropat în acelaşi loc. Ei au căutat şi trupul Sfintei Muceniţe Concordia, cea care a fost ucisă în cetate, dar negăsindu-l, s-au mîhnit şi au plîns. Iar acel trup era aruncat în ieşitoarea poporului, în loc necurat.

Iar a douăsprezecea zi după sfîrşitul Sfîntului Ipolit, un creştin, anume Irineu, înştiinţîndu-se de la un ostaş despre trupul Sfintei Concordia, a luat şi pe un alt creştin, anume Avundie, şi a scos noaptea de acolo acel cinstit trup neîntinat de necuraţii şi l-a dus la preotul Iustin. Iar acela s-a bucurat foarte mult şi l-a îngropat lîngă trupul Sfîntului Ipolit şi ale celorlalţi mucenici. Iar a doua zi acel lucru a fost auzit de eparhul Valerian şi a prins pe amîndoi creştinii aceia, pe Irineu şi pe Avundie, poruncind să-i arunce pe ei acolo de unde au scos trupul muceniţei şi să-i înece pe dînşii de vii în necuraţii. Deci au murit acolo amîndoi acei sfinţi, în 26 zile ale lui august. Iar Sfîntul Iulian, luînd noaptea de acolo trupurile lor, le-a îngropat lîngă moaştele Sfîntului Lavrentie, slăvind pe Hristos Dumnezeu, cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

Notă. In Prolog, în 10 zile ale acestei luni este scris că, după pătimirea Sfîntului Mucenic Ipolit, amîndoi tiranii, Deciu şi Valerian, au pierit într-a şaptea zi, astfel: Incălecînd ei pe caii lor şi mergînd la privelişte, au pierit. Iar în ceasul morţii, Deciu striga: „O, Ipolite, mă duci legat ca pe un rob?” Iar Valerian a strigat: „O, Lavrentie, cu lanţuri de fier mă tragi aşa legat?” Scriitorii de fapte bisericeşti greci au scris într-alt fel despre pieirea lui Deciu. Evsevie Pamfil, episcopul Cezareei Palestinei, în cartea VII, în capul 1, spune că a fost ucis cu copiii lui. Nichifor Calist, cartea V, în capul 33, povesteşte că a fost biruit de sciţi în război şi a fost ucis împreună cu fiul său. Gheorghe Chedrinul, scriitorul de istorii al Constantinopolului, a scris că, fiind biruit de sciţi, a fugit şi s-a înecat într-un iezer cu fiul lui, şi trupurile lor n-au fost găsite. Hronograful Apusului povesteşte că Deciu, fiind biruit de goţi, a fugit şi s-a înecat în iezer, iar fiul lui a fost ucis. Deci, faţă de aceste nepotriviri, nimic nu îndrăznim să întărim; este destul să ştim că necuraţii tirani au pierit cu sunet, iar sfinţii mucenici dănţuiesc cu Hristos.