Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Aminteşte-ţi de nedreptăţile tale!

iulie 10, 2018 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Sfintii de la Optina

Pentru liniştirea sufletelor voastre, găsesc de cuviinţa să vă amintesc cuvintele evanghelice ale Domnului însuşi: Dacă cineva te va lovi peste obrazul stâng, întoarce-l şi pe cel drept. Adică, atunci când suntem mustraţi şi învinuiţi de cele pentru care nu suntem vinovaţi, trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre spre acele situații în care am fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Şi pentru a primi iertarea greşelilor noastre trebuie să iertăm nedreptăţile şi supărările făcute nouă de către cei din jurul nostru, ţinând minte cuvintele Domnului Care spune: „Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi Tatăl Meu cel din Ceruri vă va ierta greşelile voastre; iar dacă nu veti ierta oamenilor din inima voastră greşelile lor…”.

Groaznic și înfricoşător este acest cuvânt! Să ne străduim să împlinim ceea ce ne cere Cuvântul lui Dumnezeu, şi să renunţăm la pretenţiile noastre iubitoare de sine, care caută dreptate omenească. Într-un cuvânt să ne îngrijim ca să nu se refere şi la noi mustrarea apostolică: „Căutând să aşeze dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu nu s-au supus”.

Iar adevărul lui Dumnezeu stă în faptul că atunci când suntem „loviţi peste obrazul drept” să ne amintim faptele noastre din cealaltă parte.

Pace vouă!

Sf. Ambrozie de la Optina
Sfaturi pentru familia ceștină

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul