Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Cuvînt la Duminica a V-a după Pogorîrea Sfîntului Duh

iulie 1, 2018 Categoria: Articole, Ioan Gura de Aur, Predici

„Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne va intra întru Împărăţia cerurilor” (Mat. 7, 21)

Despre rugăciunea cea nedemnă şi păcătoasă

Nu de mult eu am vorbit despre aceea, că mulţi la rugăciune, arată răceală şi trîndăvie, se arată somnoroşi, cască şi se întind, sau îndeobşte cată încoace şi încolo, şi vădesc un adevărat dispreţ pentru rugăciune.

Astăzi voi vorbi despre o altă greşală, care încă se săvîrşeşte între altele, şi care este încă mai pierzătoare şi mai primejdioasă, decît cea dinainte.

Mulţi adică arată la rugăciune multă rîvnă, se pleacă adînc, chiar se aruncă cu faţa la pămînt, varsă călduroase lacrimi, suspină cu amar, întind mîinile, şi vădesc multă ardoare; dar întrebuinţează rău această căldură şi sîrguinţă spre dauna sufletului lor. Adică ei strigă la Dumnezeu nu pentru păcatele lor şi-l roagă nu pentru iertarea greşelilor lor, ci îndreptează această rîvnă a lor împotriva vrăjmaşilor lor, plîng la Dumnezeu pentru pedepsirea şi smerirea lor.

Ei fac asemenea aceluia, care ascuţeşte sabia sa, nu pentru ca să o întrebuinţeze împotriva vrăjmaşilor, ci pentru ca să lovească cu ea propriul său trup. De asemenea se folosesc aceşti oameni de rugăciune, nu pentru a dobîndi iertarea păcatelor lor, ci pentru a cere de la Dumnezeu pedepsirea vrăjmaşilor lor. Acesta înseamnă tot la fel ca şi cînd cineva s-ar arunca în propria sa sabie, încă şi aceasta a născocit-o vrăjmaşul cel rău, Satana, pentru ca în toate chipurile putincioase să ne piardă atît prin rîvna întru rugăciune, cît şi prin trîndăvie şi răceală.

Unii jignesc pe Dumnezeu prin dispreţul lor pentru rugăciune, şi vădesc prin răceala lor nesocotinţa lor pentru Dumnezeu, alţii, măcar că arată rîvnă, dar arată această rîvnă spre nimicirea mîntuirii lor celei sufleteşti. Acela, gîndeşte Satana, este uşor de minte şi trîndav, şi aceasta este de ajuns, ca el să nu tragă nici un folos de la rugăciunea sa. Celălalt, zice Satana mai departe, este rîvnitor şi învăpăiat. Aşadar ce este de făcut? Eu nu pot slăbi rîvna lui, de aceea trebuie să caut altă cale, spre a-l pierde.

Cum însă? Eu voi face, ca el să întrebuinţeze rău rîvna sa, şi să o aplice nedrept. A se ruga împotriva vrăjmaşilor săi este o nedreptate. Dacă el face aceasta, atunci de la rugăciunea lui cea rîvnitoare nu numai nu va avea nici un folos, ci prin aceea încă mai mult se va vătăma, decît prin răceală şi prin trîndăvie. Atît de viclene sunt planurile acestui rău vrăjmaş! Pe unii îi răstoarnă în pierzare prin trîndăvie, pe alţii prin rîvnă, cînd această rîvnă a lor nu corespunde legii lui Dumnezeu.

Dar noi trebuie să auzim încă, cum sună rugăciunea lor, şi din aceea să cunoaştem nebunia sufletului lor. Eu mă ruşinez, cînd voiesc să aduc cuvintele nebunilor, dar trebuie să le aduc, trebuie să repet sunetele limbii lor cele fără de minte. Cum sună deci rugăciunea lor? „Răzbună-mă, Doamne, se roagă ei, de vrăjmaşii mei, şi arată-le, că tu eşti Dumnezeul meu”. O nebune, omule! Nu dintru aceea că noi ne mîniem, ne necăjim şi ne înfuriem, vede cineva, că noi avem un Dumnezeu, ci din aceea că noi suntem blînzi, liniştiţi şi prietenoşi, şi întru toate ne purtăm cuminte şi cu fapte bune: „Aşa zice Dumnezeu, să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune, şi să proslăvească pe Tatăl vostru cel din cer”. (Mat. 5, 16).

Nu vezi tu oare, că este împotriva lui Dumnezeu, cînd cerem de la Dînsul, ca să pedepsească pe vrăjmaşii noştri? Poate vei întreba: pentru ce acesta este împotriva lui Dumnezeu? Pentru că, îţi voi răspunde eu, Însuşi Dumnezeu a zis „rugaţi-vă pentru vrăjmaşii voştri”. (Mat. 5, 44).

Pentru că El Însuşi a pus legea aceasta. Deci dacă tu ceri de la legiuitor, ca să calce legea sa proprie, şi ceri, ca el să dea o poruncă potrivnică; dacă tu rogi pe acela, care te-a oprit a te ruga împotriva vrăjmaşilor tăi, ca să audă rugăciunea ta cea duşmănească, atunci cînd faci aceasta, nu săvîrşeşti rugăciune, ci batjocoreşti pe dătătorul legii şi înfrunţi pe acela, care altminteri ţi-ar fi dat, pentru rugăciunea ta, toate bunurile.

Şi spune mie, cum ar fi cu putinţă, ca Dumnezeu să audă rugăciunea ta, cînd tu înfrunţi pe acela, care trebuie să o audă? Cînd tu faci aceasta, zădărniceşti mîntuirea ta cea sufletească şi te arunci în prăpastie, cînd tu necinsteşti pe potrivnicul tău în faţa Domnului şi împăratului tău. Deşi nu-l loveşti cu mîinile, dar îl loveşti cu cuvintele. Aşa ceva nu ai cuteza tu în ochii stăpînirii celei pămînteşti, împotriva celui împreună cu tine rob, de frica unei pedepse aspre. Şi cu dreptate.

Dacă tu nu cutezi înaintea stăpînirii celei pămînteşti a necinsti pe cel împreună cu tine rob; apoi cum poţi tu cuteza a face aceasta înaintea ochilor lui Dumnezeu? Spune, nu te înfiori, nu te cutremuri, cînd în mijlocul rugăciunii te mînii, te înfurii, te turbezi, şi te arăţi mai grozav şi mai nemilostiv, decît acel rob din Evanghelie, care pretinde de la alt rob cei o sută de dinari? Ca să vezi, că eşti încă mai cutezător, decît acel rob, nu ai decît să-ţi aminteşti povestirea evanghelică. (Mat. 18, 24 urm.).

El era dator Domnului său cu zece mii de talanţi, dar fiindcă nu-i putea plăti, s-a rugat Domnului său, ca să aştepte (şi să-l păsuiască) pînă ce va vinde toate ale sale, că aşa să poată plăti toată datoria Domnului său. Cînd Domnul l-a văzut atît de trist, s-a milostivit asupra-i, şi i-a iertat cei zece mii de talanţi. Deci după ce acest rob s-a dus, a aflat pe alt rob, tovarăşul său, care ii era dator cu o sută de dinari, l-a apucat si cu toată asprimea şi nemilostivirea a cerut de la dînsul plata, însă Domnul cînd a auzit aceata, a poruncit să-l arunce în temniţă.

Cumpăneşte acum, cît de mult covîrşeşti tu la cruzime, pe acest rob, cînd te rogi pentru pedepsirea vrăjmaşilor tăi! Acela n-a cerut de la Domnul său, ca el să-i scoată cei o sută de dinari, ci i-a cerut el însuşi. Iar tu ceri de la Domnul, adică de la Dumnezeu, o lucrare aşa de batjocoritoare şi neieretată.

Aşa tu voieşti, ca Însuşi Domnul să pedepsească pe robul, tovarăşul tău. Acela a apucat pe tovarăşul său nu în faţa Domnului, ci afară de casă, iar tu faci aceeaşi faptă, pe cînd stai la rugăciune, înaintea ochilor împăratului tău. Deci, dacă acel rob, care n-a cerut de la Insuşi Domnul executarea datoriei, şi tocmai după ce ieşise dinaintea Domnului său, a apucat pe tovarăşul său, dacă acesta, zic n-a dobîndit iertarea de la Domnul, apoi cît de mult vei fi pedepsit tu, care ceri la Domnul tău aceeaşi lucrare rea, şi sugrumi pe tovarăşul tău înaintea ochilor lui?

Ce faci tu, neînţelegătorul? Pe cînd stai înaintea lui Dumnezeu, spre a dobîndi de la el iertarea păcatelor tale, umpli inima ta de ură şi de mînie!

Într-un timp, cînd noi trebuie să fim cei mai blînzi, cînd vorbim cum Domnul cînd plîngem, cerînd iertarea păcatelor noastre, aşteptăm îndurare, har şi iertare, cum, în acelaşi moment putem a ne mînia, a trece în furia cea de afară, şi a umplea gura noastră cu otravă şi cu amărăciune?

Spune-mi deci, cum putem noi nădăjdui, că vom dobîndi de la Dumnezeu, har şi mîntuire, cînd noi punem numai masca unei rugăciuni smerite, dar îndată ne aruncăm în cuvinte semeţe şi fără de judecată şi aşa amaram pe Domnul asupra noastră înşine?

Ai venit în Biserică, spre a vindeca rănile tale, iar nu spre a zgîndări mai tare pe ale aproapelui tău. Timpul rugăciunii este timpul îndurării şi al suspinului, iar nu al mînierii şi al urii; timpul lacrimilor, iar nu al necazului şi al duşmăniei. Pentru ce amesteci unele cu altele nişte lucruri atît de contradictorii? Pentru ce te combaţi pe tine însuţi? Pentru ce dărîmi propria ta zidire?

Cel ce se roagă trebuie mai mult decat oricine a avea o minte linistita, un duh smerit şi o inimă înfrîntă. Dar cine strigă asupra vrăjmaşilor săi totdeauna va fi lipsit de asemenea însuşiri. El este plin de mînie şi pentru aceea nu poate avea simţul cel liniştit al smereniei.

Dar poate îmi vei răspunde, că duhul tău se înflăcărează prin amintirea de vrăjmaşii tăi; inima ta se învăpăiază, şi cînd gîndeşti la nedreptatea ce ai suferit, nu poţi înfrîna învăluirea ta. Bine, dar tu trebuie să pui împotriva acestei porniri amintirea de păcatele tale şi frica de judecata cea viitoare. Adă-ţi aminte numai, cît de mare este vinovăţia ta către Domnul, şi că tu pentru toate păcatele tale eşti vrednic de osîndă, şi frica de aceasta va birui acea mînie asupra aproapelui tău, căci această frică trebuie să fie mai mare şi mai puternică, decît patimile tale. Cînd te rogi, adă-ţi aminte de iad, de pedepsele şi de chinurile cele veşnice, atunci desigur vrăjmaşul tău nu-ţi va mai putea veni în minte.

Înfrînge duhul tău şi smereşte sufletul tău prin amintirea de propriile tale păcate, atunci nu va putea mînia să învăluie inima ta.

Dar tocmai aceasta este pricina tuturor relelor, că noi călcările de lege ale altora le urmărim cu cea mai mare amănunţime, iar pe ale noastre le trecem cu vederea cu un pogorămînt foarte mare.

Şi totuşi noi trebuie să urmăm dimpotrivă. Noi pururea trebuie să ţinem în minte păcatele noastre, iar nelegiuirile altora niciodată să nu le pomenim. Cînd noi vom face aceasta, atunci şi Dumnezeu va fi milostiv şi îndurat către noi, şi noi vom înceta de a mai purta veşnice duşmănii şi veşnice vrăjmăşii către cei de aproape ai noştri. Şi dacă cîndva ne-ar mai veni vreuna, noi vom lăsa ura repede iarăşi să se ducă şi prin acesta tot aşa repede vom dobîndi şi iertarea păcatelor noastre.

Adică precum acela, care de-a pururea pomeneşte greşelile aproapelui său, opreşte prin aceasta pe Dumnezeu, de a ierta pe ale lui însuşi, aşa dimpotrivă, acela care este curat de ură, curînd este curat şi de pacate.

Căci dacă noi, care suntem păcătoşi şi din fire mînioşi iertăm, din ascultare către porunca cea dumnezeiască atacurile cele suferite, cu cît mai vîrtos Dumnezeu cel iubitor de oameni, cel plin de dragoste şi blînd, va ierta păcatele noastre, şi tocmai prin iertarea acelora va răsplăti omenia noastră către cei de aproape ai noştri? Fie ca noi toţi să fim părtaşi iertării păcatelor noastre, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.

Sf. Ioan Gură de Aur

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul