Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Bunăvestire. Sf. Teofan Zavoratul si singură bucurie adevărată

aprilie 7, 2017 Categoria: Articole, Predici, Teofan Zavoratul

Binevesteşte, pămîntule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cîntarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pămîntului să binevestească? Bucuria mîntuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pămîntul era în doliu adînc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. În cele din urmă, vestea cea bună a fost adusă din Cer, vestită pe tot pamantul şi primită cu bucurie. Aşadar binevesteşte, pămîntule, această mare bucurie a ta.

Apropiindu-se de pămînt, Cerurile vedeau doar plîngere, amărăciune şi tanguire. Iată că s-a luminat însă faţa tînguitorului pămînt, şi întrucît chipul desavarsirii acesteia a arătat în toată deplinătatea nemărginitele desăvîrşiri ale lui Dumnezeu, cum să se înfrîneze cerurile de la a lăuda această slavă dumnezeiască? Lăudaţi, deci, ceruri, slava lui Dumnezeu.

Cerurile, ce sunt poftite să laude slava lui Dumnezeu, sunt lumea îngerească, iar pamantul căruia i se porunceşte să binevestească bucurie mare sunt oamenii… Ingerilor ce să li se mai amintească de lăudarea lui Dumnezeu cînd ei si asa strigă cu glasuri necurmate: Sfînt, Sfînt, Sfînt Domnul Dumnezeu Savaot? Pe cînd oamenilor poate că nu este de prisos să li se amintească: „Nu uitati, prieteni, de singura bucurie adevărată, adusă nouă din cer în ceasul Bunei Vestiri făcute Preasfîntei Fecioare Maria„.

Cand Arhanghelul i-a vestit pentru întîia oară Preabinecuvîntatei Fecioare bucura-te, atunci, s-ar putea spune, au fost doar zorii zilei de bucurie care avea sa răsară după aceea… Insă si atunci din Preasfînta Fecioară, care pricepea puterea cuvintelor arhangheliceşti, a ţîşnit de la sine cîntarea:

Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu (Lc. 1, 46-47).

Prin ce cîntări pline de încîntare trebuie să-şi reverse acum bucuria sufletul care cunoaşte şi Invierea, şi Inălţarea, şi Pogorîrea Sfîntului Duh, temeiul şi proslăvirea Bisericii lui Dumnezeu pe pămînt şi sălăşluirea în ceruri a Bisericii celor întîi-născuţi! Judecînd după aceasta, n-ar trebui să fie printre noi oameni ce nu se bucură – iar dacă aşa stau lucrurile, ce să ni se mai spună: „Bucuraţi-vă!”? Cine se bucură, se bucură oricum, fie că-i aminteşti de bucurie, fie că nu-i aminteşti; deopotrivă, cel ce n-are bucurie în suflet nu se va bucura, oricît i-ai spune tu să se bucure. Să dăm mulţumită Domnului! Şi noi am fost aduşi în vistieria bunătăţilor cereşti şi stăm lîngă izvorul tuturor bucuriilor şi mîngîierilor. Daca ne-am împărtăşit de bunătăţile acestea, înseamnă că bem mîngîiere şi ne bucurăm, iar dacă nu ne-am împărtăşit nu putem să ne bucurăm, oricît ne-am încorda ca să facem asta, pînă ce nu vom gusta din bunătăţile lui Dumnezeu cele veselitoare. Aşadar noima chemării binevesteşte, pămîntule, bucurie mare este totuna cu poftirea: „Gustaţi, oamenilor, din bunătăţile aduse de Domnul pe pămînt, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va mai lua de la voi”.

Cine a şezut în beznă, a fost chinuit de ea şi apoi a fost scos la lumină, nu poate să nu simtă mîngîiere de la faptul că vede lumina zilei, soarele cel plăcut şi toate făpturile de tot felul, pe care acesta le luminează. El nu va uita nicicînd chinul de mai înainte şi nici clipa cînd a fost izbăvit de el. Si noi suntem, după firea noastră, în întuneric: a strălucit, oare, lumina lui Hristos în inimile noastre? Ochiul minţii noastre îl contemplă, oare, pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pe Acest Soare gîndit, şi toate tainele descoperite nouă despre cîrmuirea şi răscumpărarea de către Dumnezeu a lumii, contemplă el, oare, Această Lumină, Ce luminează toate cele ce sunt? Ne amintim, oare, de clipa cînd a fost alungată bezna şi ne-a înconjurat cu strălucirea Sa Lumina Cea gîndită? Cine poate să spună asta, acela să se bucure… cine nu poate, să iasă întîi din beznă, şi atunci se va bucura.

Cine s-a chinuit în lanţuri şi a fost eliberat, îşi aminteşte bine cum i-a venit vestea eliberării, cum a fost deschisă temniţa, cum i s-au sfărîmat lanţurile şi a fost scos la libertate”… şi nu poate să nu se bucure, pentru că gustă libertatea. Şi noi suntem în lanţurile păcatului, ale obiceiurilor rele lumeşti şi ale tiraniei sataniceşti. Ne amintim, oare, în viaţa noastră clipa cînd în suflet s-a pogorît ca un înger aşteptarea şi dorinţa libertăţii, cînd în el s-a revărsat o neobişnuită putere şi de pe el au căzut, unul după altul, lanţurile păcatului, lumii şi diavolului? Cel cu care s-a întîmplat asta se află pe tărîmul libertăţii fiilor lui Dumnezeu – se bucură şi se veseleşte… cel cu care nu s-a întîmplat, să caute mai întîi această libertate, şi va începe să se bucure… şi toţi sfinţii îngeri se vor bucura împreună cu el.

Cine a zăcut paralizat, acoperit de răni, şi apoi a fost vindecat poate, oare că nu aibă simţirea sănătăţii şi să nu umble bucurîndu-se de tăria şi vioiciunea pe care i le dă prezenţa noilor puteri? Şi noi suntem paralizaţi de nepăsare, suntem plini de răni de pe urma patimilor. Oare a venit la noi Doctorul sufletelor şi trupurilor, şi a luat aminte sufletul nostru la cuvîntul Lui ca slăbănogul: ia patul tău şi ca bolnavul: iată, te-ai făcut sănătos (v. In 5, 8, 14)? Cine s-a învrednicit de aceasta nu poate să nu cînte cîntare de bucurie, sărind şi jucînd, şi se va bucura.

Cine a fost în surghiun ori a fugit de acasă de bunăvoie, iar după aceea s-a întors şi a fost primit cu bunăvoinţă, oare va uita cum i-a ieşit tatăl lui în întîmpinare, cum a căzut de grumazul lui şi l-a sărutat, cum după aceea a fost spălat, îmbrăcat şi cum s-a făcut ospăţ în cinstea întoarcerii lui? Iar amintindu-şi de acestea, cum poate să nu se mîngîie cu ele neîncetat, petrecînd în casa milostivului său părinte?! Şi noi am fugit din casa Tatălui… Ne amintim, oare, cum ne-am mîhnit pentru despărţire, cum ne-am biruit sfiala şi ne-am alungat frica de întoarcere prin pocăinţă, cum am fost primiţi în milostivele braţe ale Părintelui prin dezlegarea păcatelor, cum s-a făcut ospăţ in cinstea noastră prin Sfînta Impărtăşanie? Şi – lucrul cel mai de seamă – oare purtăm în adîncul inimii încredinţarea că nu suntem în surghiun, ci în casa Tatălui, suntem în milă şi în iubire, nu sub mînie şi sub blestem? Dacă aşa stau lucrurile, duhul nostru nu poate să nu se bucure, chiar dacă trupul ar fi sfîşiat cu gheare de fier – iar dacă nu, nu avem parte de bucurie, chiar dacă am fi înconjuraţi de toate mîngîierile lumii…

Aşadar, fraţilor, cine a gustat din bunătăţile aduse pe pămînt de Domnul – adică şi această lumină a cunoştinţei, şi această libertate de legăturile păcatului, şi puterea de a face binele, şi această vindecare a rănilor inimii, şi această înfiere dumnezeiască – petrece neîncetat într-o neprefăcută bucurie cerească.

Pe aceia îi vom ferici, iar celor străini de starea aceasta le vom dori să intre în bucuria Domnului pe calea cea dreaptă a gustării bunătăţilor care aduc bucuria adevărată.

Nu vă amăgiţi, fraţilor! Bucuria duhovnicească nu este o pornire de o clipă, întîmplătoare, silită a inimii, ci este răsfrîngerea stării de bucurie statornică a întregii fiinţe, ce vine mai cu seamă din legăturile ei cu Dumnezeu şi din primirea de la El a mai înainte pomenitelor bunătăţi. Ne putem încorda inima cu de-a sila spre bucurie, însă bucuria va fi azvîrlită din ea îndată, ca un băţ aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi pentru o clipă inima zugrăvindu-i bunătăţi părute, însă aceasta va fi nu bucurie, ci beţie, care se sfîrşeşte de obicei printr-un mare chin. Luaţi seama, deci, şi nu vă amăgiţi. Puteti întîlni multe lumini – lumini ale cugetării deşarte, care nu sunt lumini ale cunoştinţei, ci nişte luminite asemenea celor care aproape întotdeauna plutesc deasupra trupurilor moarte… Luaţi seama şi nu vă amăgiţi. Sunt oameni care cred că nepunînd hotar poftelor îşi lărgesc sfera libertăţii, însă de fapt seamănă cu nişte maimuţe care se încurcă singure în plasă. Nu vă luaţi după pilda lor. Lumea îmbie cu o mulţime de mîngîieri ce par a vindeca rănile inimii, dar sunt precum mirajele din pustie sau ca apa sărată ce aţîţă setea! Instrăinaţi-vă de ele. Şi stăpînitorul acestei lumi, ce suflă răutate asupra noastră în inimă, pînă la un moment dat ne vorbeşte întotdeauna cu grai dulce, zice-s-ar părintesc, îmbiindu-ne cu îndestulare şi cu odihnă. Izgoniţi de la voi şi încercările de a vă fermeca ale acestui linguşitor.

Fie ca inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mîntuirii în Domnul Iisus Hristos. Preacurata Stăpînă de Dumnezeu Născătoare, cea dintîi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţămîntul mîntuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încît fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu. Amin!

/razbointrucuvant.ro/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul