Despre umilinţa cea trufaşă

martie 15, 2017 Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur

Nu vă mândriţi cu umilinţa voastră!…

Poate veţi râde de ceea ce-am zis: „Umilinţa poate duce la trufie?”

Nu vă miraţi – ea zămisleşte mândrie când nu-i sinceră. Cum aşa? Când ea urmăreşte încuviinţarea oamenilor şi nu a lui Dumnezeu, când e săvârşită întru aşteptarea laudei şi spre propria desfătare. Ceea ce e diavolesc.

Unii se trufesc umilindu-se, cugetând pentru ei o îndestulare binevoitoare. De pildă, vine la tine un frate, iar tu îl primeşti – şi-i speli picioarele – şi de îndată, mândru eşti de aceasta. Am făcut – zici – ceea ce nimeni n-a făcut: am săvârşit umilinţă.

Aşadar, cum poate cineva rămâne umil? Aducându-şi aminte de acel sfat al lui Hristos: când aţi săvârşit tot ceea ce-aţi putut, ziceţi: „Suntem nişte slugi netrebnice”.

Cel ce însuşi pe sine s-a încredinţat că n-a făcut nici o ispravă de seamă, orice ar fi făcut, acela singur e umil, fiindcă deloc nu-şi închipuie că a ajuns ţintă.

Mulţi au scos lăudăroşenie din umilinţa lor. Să nu facem aşa. Ai săvârşit o faptă de umilinţă, nu te mândri, că pierzi roada. Ca să nu se întâmple ca fariseului: s-a mândrit că a plătit dijma – şi şi-a pierdut toată răsplată. Altfel face vameşul…

Sf. Ioan Gură de Aur
/ioanguradeaur.ro/