În deşert se tulbură tot muritorul!

Adaugat la noiembrie 22, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Ioan Gura de Aur

Vino, creştine, să cântăm versul de psalm al alăutei lui David şi împreună cu el să facem cunoscută nimicnicia celor omeneşti: „In deşert se tulbură tot muritorul”.

Se tulbură, dar la sfîrşit va pieri. Se tulbură, dar mai înainte de a se aşeza este înghiţit. Ca focul se aprinde, dar ca trestia se preface în cenuşă. Ca vîrtejul de vînt se înalţă, dar ca praful piere. Ca flacăra focului se aprinde, dar ca fumul se împrăştie. Ca floarea se împodobeşte, dar ca iarba se usucă. Ca norul se răspîndeşte, dar ca picătura de ploaie se împuţinează.
Continuare…

„Oamenii-fluturi”, abandonati de sistem

Adaugat la noiembrie 14, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Binefacere

De-a lungul secolelor oamenii au invatat sa lupte cu diferite maladii, uneori invingindu-le, alteori „Ԡfiind invinsi. Boala fluturasului rasuna blind, insa suferintele pe care le provoaca sunt foarte dureroase. Este o maladie incurabila, de aceea sistemul medical din Moldova nu face fata acestor suferinte.

In medicina este numita epidermoliza buloasa. Este o maladie genetica, careia in popor i se zice „boala fluturasului”, deoarece bolnavul are pielea atit de sensibila precum aripile unui fluture, care se fring foarte usor.
Continuare…

Nu te mania

Adaugat la noiembrie 10, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Cuvinte duhovnicesti, Dimitrie al Rostovului

„Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda.” (Matei 5, 22)

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jignit foarte tare, „caci mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 20); „Soarele sa nu apuna peste mania voastra… Orice amaraciune si suparare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos” (Efeseni 4, 26, 31-32).
Continuare…

Cuviosul Părintele nostru Ioan de la Rila

Adaugat la noiembrie 1, 2011 de Victor
Categoria: Articole, Vietile Sfintilor

Sfîntul cuvios părintele nostru Ioan, cel mare între postnici, era din hotarele slăvitei cetăţi Sredsca, din satul care se numea Scrina, în vremea împărăţiei iubitorului de Hristos, Petru, împăratul romîno-bulgar, şi al împăratului grecesc Constantin Diogen, avînd părinţi dreptcredincioşi. După încetarea din viaţă a părinţilor săi, toate cele rămase le-a împărţit la săraci, căci din tinereţe a iubit pe Dumnezeu şi, luînd chip monahicesc, a ieşit din ţarina sa, neavînd pe trupul său decît o haină de piele. Suindu-se într-un munte înalt şi pustiu, se nevoia acolo cu viaţă îmbunătăţită, hrănindu-se cu buruieni sălbatice. După puţină vreme, din îndemnare diavolească, au năpădit noaptea asupra lui tîlharii şi, bătîndu-l foarte mult, l-au izgonit de acolo. Iar Ioan, plecînd din muntele acela, s-a sălăşluit în pustiul Rilei şi, intrînd într-un copac scorburos, petrecea în post, în rugăciune şi în lacrimi, rugîndu-se lui Dumnezeu neîncetat. În acel loc a locuit şaizeci de ani, hrănindu-se numai cu buruieni. Faţă omenească n-a văzut, ci numai fiare sălbatice.

Văzînd Dumnezeu marea răbdare a lui Ioan, a poruncit ca în acel loc să crească mazăre şi cu aceasta s-a hrănit fericitul mulţi ani. Apoi, nişte păstori, văzîndu-l, au spus despre dînsul altor oameni şi au început oamenii a veni la dînsul, aducîndu-şi bolnavii lor şi cîştigînd sănătate cu sfintele lui rugăciuni. Continuare…