Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Istoricul Sfîntului Munte Athos

iunie 26, 2011 Categoria: Articole, Istoria Bisericii

Sfantul Munte este o peninsula cu lungimea de 60 km o latime ce variaza intre 8-12 km, aria totala fiind de 360 Km patrati. Muntele Athos, sau Athon, după niste vechi traditiuni întunecate ar veni de la Athos, un supranume ce da zeului Joe (Jupiter) care avea un templu pe unul din vîrfurile Muntelui.

Printre celelalte temple de pe Athos, pe unul din vîrfurile cele mai înalte, era zidit templul zeului Apolon, care întrecea pe toate ca mărime, înăltime si artă.

În zilele senine, Idolul se vedea dela Constantinopol si era adorat cu însufletire. In timpurile vechi Athosul era tot atît de renumit ca si Olimpul, faimosul munte, pe înăltimea căruia sălăsluiau zeii mitologiei antice.

De la poalele Athosului si pînă la cele ale Olimpului se întinde ca o pînză albastră, frumoasa mare Egee, semănată ca o multime de insule, a căror legende sunt cunoscute de toate popoarele. Athonul însusi, nu de putine ori a slujit de sălas zeilor din Olimp.

O legendă spune, că vreme îndelungată a petrecut aici si Junona.

Muntele Athos, pe atunci era locuit de păgîni. Deasupra lui se aflau 5 cetăti: Dion, Olofiscus, Acroaton, Zissus si Cleone. Locuitorii acestor cetăti ca si cei de prin insulele din apropiere, au adus multe jertfe sîngeroase zeitătilor de pe munte, si în special lui Apolon cel de pe vîrful Athonului.

Lumea dornică să cunoască viitorul venea de prin toate părtile, spre a-l consulta si toti primeau de la dînsul răspunsuri potrivite, dar fireşte mincinoase, ca toate răspunsurile oracolelor păgîne.

După poemele lui Homer, pe lîngă Atbon, ar fi trecut flota viteazului între viteji, Achile, fiul lui Pele, regele Tesaliei, cînd împreună cu Agamenon, si înteleptul Ulise, au pornit război împotriva Troiei, „“ faimoasa cetate ale cărei ruine se văd si astăzi, pe coastele Asiei Mici.

Crestinarea Athosului

Păgînii care locuiau Sf. Munte, după o veche traditiune bisericească au primit creştinismul din vremile cele dintîi ale erei crestine, în niste conditiuni cu totul exceptionale,

Se ştie că, după înăltarea Mîntuitorului la cer si pogorîrea Sf. Duh asupra celor 12 Apostoli, printre care erau si sfintele femei mironosite, în frunte cu Sf. Fecioară Maria, urmînd poruncii Mîntuitorului: „Mergînd învătati toate neamurile”¦ si propovăduiti evanghelia la toată zidirea”, Sf. apostoli au tras la sorti, care încotro să meargă la propovăduire.

In chipul acesta, s-au orînduit toti, fiecare în cîte o parte a lumii. Cît despre Maica Domnului, singur Dumnezeu, după a Sa pronie, i-a rînduit mai înainte soarta, trimitînd pe arhanghelul Gavriil, care i-a vestit, ca să meargă la muntele Athos, unde sunt cele mai multe Temple păgîne.

Aceasta s-a îndeplinit întocmai, în următoarele împrejurări: In insula Cipru, fusese rînduit episcop, Lazăr, cel înviat a 4-a zi din morti; hirotonit de către apostolul Varnava, ucenicul Sf. Ap. Pavel.

După un timp, oarecare, Lazăr a fost cuprins de un dor nespus, de a mai vedea, odată înainte de a-si da obstescul sfîrsit pe prea Sf. Fecioară; dar stiind bine, că el nu se mai putea duce la Ierusalim, din cauza jidovilor, care-l urmăreau, ca să-l ucidă, a scris o epistolă Maicii Domnului, prin care o ruga, cu multă stăruintă si cu adîncă smerenie, ca să vină ea la Cipru, spre a-I împărtăsi blagoslovirea Fiului si Dumnezeului.

Maica Domnului, primind scrisoarea aceasta duioasă, a răspuns Sf. Lazăr, că-i va îndeplini dorinta, numai să-i trimită o corabie în portul Iaffa, ca să o ia. Primind acest răspuns, Sf. Lazăr s-a umplut de o bucurie nespusă si a trimis îndată corabia la port. Maica Domnului o astepta. S-a suit în corabie, însotită fiind de apostolul Ioan feciorelnicul „“ în grija căruia o lăsase Mîntuitorul „“ şi de alti doi apostoli şi s-au îndreptat cu corabia, spre insula Cipru.

Vîntul însă fiind împotrivă, „“ după dumnezeiasca rînduială de sus „“ se pomeneste după ceva vreme de călătorie, la limanul lui Climent, din muntele Athos, în dreptul Mînăstirii Ivirilor de azi.

Cînd s-a apropiat corabia de tărm, s-a întîmplat o minune! Toti idolii din munte au căzut cu feţele la pămînt, sfărîmîndu-se în mii de bucăţi; iar idolul Apolon, cel din vîrful Athonului răcnind groaznic, fără orînduială, ca niciodată, a strigat: Iesiti noroadelor bărbati si femei, tineri si bătrîni si alergati în grabă, la limanul lui Climent, ca să întîmpinati pe Maica Marelui Impărat si adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos! Si zicînd aceste cuvinte, îndată idolul a căzut de pe vîrful muntelui, împreună cu diavolul care locuia într”™însul, sfărîmînd coama întreagă a muntelui şi prăbusindu-se în adîncurile mării.

Norodul, auzind aceasta, s-a înspăimîntat foarte si adunîndu-se la un loc cu mic cu mare s-au pogorît în grabă la limanul lui Climent, unde au întîmpinat pe prea Sf. Născătoare de Dumnezeu si Sf. apostoli care era cu dînsa. Fiind ea pe bordul corabiei, i-au adus cuviincioasa cinstire si căzînd i s-au închinat, zicînd; „O prea sfîntă stăpînă, Maică pururea fecioară! Spune-ne luminat cum ai născut pe cel neîncăput? Cum ai hrănit cu lapte din sînul Tău pe cel ca hrăneste toată făptuirea si cum ai tinut în Sfintele Tale braţe pe cel ce tine în brate toată zidirea?”

Atunci Maica Domnului, cea cu dar dăruită, deschizînd gura a dezvăluit norodului aceluia înselat de idoli toate tainele Fiului Său, învătîndu-i să creadă si să se boteze în numele Lui.

Şi asa a crezut tot norodul si s-a botezat de la mic la mare, aducînd multumire Maicii Prea Curate.

Maica Domnului le-a mai spus următoarele cuvinte: „O fii luminaţi, ascultaţi. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul si Dumnezeul meu. Voi însă, nu veti mai rămîne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbaţi din toată lumea, ca să vieţuiască în curăţie, după chipul îngerilor.”

După aceasta, maica cea prea curată s-a suit în corabie, împreună cu cei doi ucenici care o însoţeau şi, dînd ultimele poveţe norodului şi binecuvîntîndu-l, a plecat spre insula Cipru.

Sf. Lazăr, după multă asteptare, zărind corabia apropiindu-se, mult s-a înveselit, vărsînd lacrimi de bucurie. Şi sosind corabia, Maica Domnului a povestit Sf. Lazăr cum a fost rînduită să meargă la muntele Athos, unde a adus pe tot norodul la credinţa cea adevărată.

Sfîntul Lazăr s-a bucurat mult, si luînd blagostovenia cea mult dorită, corabia cu Maica Domnului s-a îndepărtat de la tărm, pornind spre Iaffa si apoi spre Ierusalim. Nu se stie sigur cînd au venit primii monahi pe muntele Athos. Se bănuieste însă că ar fi venit chiar din timpul Sf. Apostol si Evanghelist Ioan (101 după Hr.), care însotise pe Sf. Fecioară în călătoria Sa spre Athos.

Această versiune voieste să ne spună că, chiar din timpurile vechi ale erei crestine, au debarcat aici sihastri din Asia mică, poate si din Efes, patria Sf. Evanghelist Ioan, unde viata singuratică, contemplativă, începuse a se manifesta de timpuriu.

Desigur însă, că viata călugărească de aici a luat fiintă mai întîi sub forma de sihăstrii si de schituri. Pe vremea împăratului Teodosie I (+395) si a sotiei sale Pulheria, existau cîteva Mînăstiri, care însă au fost pustiite de barbarii năvălitori. Către sfîrsitul secolului al VIII-lea, venind de la Roma, Petru Athonitul, din porunca Maicii Domnului, care i s-a aratat în vis, a găsit muntele pustiu. De aceea a trebuit să-si caute adăpost într-o pesteră întunecoasă, plină de tîrîtoare otrăvitoare, pe care numai cu rugăciunea le-a alungat. Hrana sa, la început, a fost din ierburi care cresteau în preajma pesterii, iar mai în urmă s-a învrednicit de hrană cerească pe care i-o aducea îngerul Slavei, o dată la patruzeci de zile.

În a doua jumătate a sec. IX (867) vine si se asează la Athos, pustnicul Ioan Colibaşul vestit prin sfinţenia vieţii sale. Pilda lui fu urmată de altii, asa că în scurt timp înăltimile muntelui au fost populate cu sihastrii si monahii, rîvnitori după viata îngerească, post si rugăciune de zi si de noapte, în linistea profundă a muntelui.

Vasile Macedon, împăratul Bizanţului (867-886) ascultînd rugămintea sihastrului Ioan Colibasul, îi dărui lui si urmasilor săi acest munte, care de acum înainte începe a se numi Sfîntul Munte. Privilegiul acesta al lui Vasile Macedon, îl întări si împăratul Leon Inteleptul. Pe lîngă sihaştri, mai veniră apoi şi chinoviţii, care începură să zidească mînăstiri.

Ca organizator al Sfîntul Munte este considerat Atanasie din Trapezunda, care împreună cu alţi rîvnitori de viată monahicească, întemeie mînăstirea Marea Lavră, pe la anul 963.

Pentru viaţa sa, plină de evlavie şi cuvioşie, Atanasie, ca şi Petru Athonitul, este trecut în rîndul Sfinţilor.

Prin secolul. al X-lea, viaţa monahală ajunge la mare cinste. Patriarhi, arhierei, preoti, diaconi se retrag la mînăstirile Aghiorite si intră în rîndurile monahilor. Lor le urmează împărati, printi si boieri, care, convinsi de nimicnicia vietii acesteia, se retrag din lumea desfătărilor, trăind în singurătatea muntelui sfînt, si ducînd cu dînsii averi si odoare scumpe.

Faima despre sfinţenia vieţii în Sf. Munte, s-a răspîndit în toată lumea. Principii tutoror popoarelor ortodoxe: Iberi, Ruşi, Sîrbi, Bulgari li mai ales Romîni, dăruiesc averi considerabile pentru zidirea şi împodobirea mînăstirilor din Sf. Munte.

Un subiect ce merită să fie menţionat este şi interzicerea intrării femeilor, sau femelelor în genere, în Sf. Munte. După o veche traditie, păstrată prin viu grai, se povesteste că, Plagudia, soţia împăratului Teodosie cel Mare trecînd cu corabia de la Roma spre Constantinopol, s-a abătut şi pe la Muntele Athos spre a vedea mănăstirea Vatoped zidită de soţul său.

Primită în port de către monahii a mers pînă în tinda Bisericii, unde este pînă astăzi Icoana Maicii Domnului numită vie. Aici auzi o voce tunătoare: „Opreste-te si întoarce-te înapoi căci eu sunt împărăteasa muntelui acestuia. Pentru ce ai venit să tulburi linistea supuşilor mei ? Să ştiţi că de azi înainte, nici o femeie nu va mai călca pămîntul sfînt al acestui munte”.

Auzind aceste cuvinte, împărăteasa Plagudia căzută cu fata la pămînt, pocăindu-se de îndrăzneala ce a avut, dărui mănăstirii odoare scumpe după care a plecat la Constantinopol.

De atunci si pînă azi, nici o femeie n-a mai intrat în republica monahilor a Sf. munte Athos.

Prin sec, XI-lea, Athosul îsi pierde caracterul de aşezămînt împărătesc, curat Bizantin. Atunci Rusii întemeiază aici mînănstirea lor Sf. Pantelimon, numită Rusicu, cu slujbă rusească de pe cărţi Slavoneşti, pomenite încă pe la 1143.

În curînd se înfiinţează şi mănăstirea Sîrbească Hilandaru, o frumoasă mănăstire bulgărească si un frumos schit romînesc: Prodromul.

În timpul imperiului latin, întemeiat de cruciati în anul 1204, monahii Sf. munte Athos au înscris cea mai glorioasă pagină a istoriei lor, luptînd si mărturisind, în ciuda tuturor prigoanelor catolice, credinta drept măritoare de răsărit. Martiriul, mucenicia si moartea, nu i-au putut clinti de pe temeliile credintei ortodoxe.

De atunci şi pînă azi, Sf. munte Athos a fost cheagul ortodoxiei de pretutindeni şi centrul prin excelenţă al monahismului ortodox.

/prieteniisfmunteathos.wordpress.com/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul