Sfîntul Siluan Athonitul

septembrie 24, 2010 Categoria: Articole, Siluan Athonitul, Vietile Sfintilor

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamîntul Rusiei în satul numit Sovsk, tinînd de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvîntului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Ajungînd cu vîrsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luînd asupra-si jugul cel monahicesc în Mînastirea Sfîntului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfînta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfîntului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mînastiri.

Stingîndu-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plîns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmînd pasilor lui Hristos, „cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mîntuiasca pre dînsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducînd” (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: „Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui„, pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratîndu-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfînt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mînastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobîndit-a pre Hristos, precum zice Sfîntul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu condeiul Duhului. Adeveresc cuvîntul acesta cei multi cari printr-însul „dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) „la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat „blînd si smerit cu inima” (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mîntuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapînirea în vecii vecilor. Amin.

>> Acatistul Preacuviosului Parinte Siluan Athonitul

În arhivele care se păstrează la Mănăstirea Sfîntului Panteleimon din Muntele Atos se găsesc următoarele însemnări legate de viaţa acestui sfînt ortodox al secolului nostru:

„Părintele Siluan, schimonah. Numele civil: Semion Ivanovici Antonov, ţăran din gubernia Tambov, districtul Lebedinsk, satul Şovsk. Născut în 1866. Sosit la Sfîntul Munte în 1892. Monah în 1896, schimonah în 1911. Ascultări: la moară, la Kalamareia (moşia Mănăstirii situată în afara Atosului), la vechiul Russikon, la economat. Decedat la 24 septembrie 1938”.

Ce puţine însemnări rămîn din viaţa unui sfînt! Şi cît de pilduitoare sunt pentru noi, în măsura în care putem să le pătrundem adîncimea duhovnicească.

Ţăran din gubernia Tambov. Familia de ţărani în care a crescut sfîntul Siluan trăia după tradiţia ortodoxă pravoslavnică, împlinind toate rînduielile creştineşti. Această familie a fost numeroasă şi era constituită din părinţi, cinci băieţi şi două fete. Încă din copilărie a asistat la confruntarea apărută în spaţiul rus între credinţa ortodoxă tradiţională şi ateismul bolşevic – susţinut de o parte a intelectualităţii şi de meşteşugari.
A trăit viaţa de tînăr în vremurile tulburi de început de secol şi a avut patimile unui rus autentic – a mîncat odată o omletă din 50 de ouă, obişnuia să bea 3 litri de votcă şi a bătut un tînăr din sat pînă i-a zdrobit pieptul.
La vîrsta adolescenţei a început să lucreze pe moşia prinţului Trubeţkoi în construcţii, ca dulgher. Aici a început să-şi pună întrebări legate de credinţă, mai ales în momentul în care una dintre bucătăresele de pe moşie s-a întors dintr-un pelerinaj şi a început să le povestească tuturor despre sfîntul zăvorît Ioan Sezenovski (1791-1839) şi despre minunile pe care le înfăptuia. Gîndul care i-a încolţit în minte a fost cel care mai tîrziu l-a ajutat să se adîncească în apele limpezi şi adînci ale credinţei creştine şi ale smereniei umane – „Dacă e sfînt, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi că nu trebuie să străbat tot pămîntul ca să-L găsesc”. De aceea, la vîrsta de 19 ani a vrut să plece la mănăstire. Tatăl lui nu i-a permis şi l-a îndemnat ca mai întîi să îşi îndeplinească datoria de cetăţean şi să termine stagiul militar. După ce a terminat perioada serviciului militar, s-a dus la părintele Ioan din Kronstadt să ceară blagoslovenie pentru a pleca la mănăstire – „Părinte, vreau să mă fac monah. Roagă-te ca lumea să nu mă ţină.” De asemenea, părintele Sofronie Saharov relatează în scrierile despre viaţa sfîntului Siluan că acesta a avut un vis în care era înghiţit de un şarpe. Şi a început de frică să se roage. Aşa i-a apărut Maica Domnului, care l-a mustrat pentru viaţa pe care o ducea, care l-a ajutat să conştientizeze starea de păcat în care se afla şi care l-a ocrotit de atunci înainte ca o maică iubitoare.

Sosit la Sfîntul Munte în 1892. După ce a fost la sfîntul Ioan din Kronstadt, a luat cîteva bucăţi de pînză şi alte cadouri pentru Mănăstirea Panteleimon şi s-a îndreptat cu tot sufletul către locul mîntuirii lui – Sfîntul Munte Atos. Sfîntul a mărturisit că din ziua în care părintele Ioan din Kronstadt se rugase pentru el, „flăcările iadului n-au încetat să vuiască” în jurul lui, oriunde s-a găsit – „în tren, la Odessa, pe vapor, şi chiar la Muntele Atos, în Mănăstire, la Biserică, pretutindeni”.

Monah în 1896, schimonah în 1911. După ce ajunge la Mănăstirea Russikon (Sfîntul Panteleimon), părintele duhovnic îl dezleagă de toate păcatele şi îl primeşte ca frate în comunitatea monastică. Aşa cum se obişnuieşte în viaţa monahală, dar şi în cea creştină, cea mai grea luptă este cea cu gîndurile. Povăţuit să spună rugăciunea lui Iisus – Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! – monahul Siluan primeşte într-o seară rugăciunea neîncetată în inima lui, în timp ce se ruga în faţa unei icoane a Maicii Domnului. De atunci, rugăciunea a început să ţîşnească în inima lui zi şi noapte, rodind smerenia, dragostea şi pocăinţa în viaţa ascetică şi simplă a sfîntului aghiorit. A trăit şi o perioadă de încercare, fiind părăsit de harul dumnezeiesc, prin pierderea rugăciunii lui Iisus. În această perioadă a început luptele cu demonii – unii îi spuneau „De acum eşti un sfînt”, alţii îi ziceau „Nu te vei mîntui”. Aceşti demoni îl conduceau spre extremele vieţii duhovniceşti, dormea o oră jumătate sau două pe noapte, se ostenea cu munca, nu se întindea niciodată în pat, plîngea mereu; astfel, s-a îndreptat spre o stare de deznădejde şi de epuizare a puterilor fizice. La capătul agoniei acestor lupte, în paraclisul de la moară, Hristos i S-a arată în icoană şi, de atunci, a ajuns la o stare de har, de bucurie duhovnicească.

Ascultări: la moară, la Kalamareia (moşia Mănăstirii situată în afara Atosului), la vechiul Russikon, la economat. A vieţuit în obştea monahală rusă cu simplitate şi cu dragoste pentru fraţii lui, povăţuindu-i spre rugăciune şi nejudecarea aproapelui. În perioada în care a fost iconom s-a rugat pentru cei care îi erau încredinţaţi, le-a purtat toate durerile, suferinţele şi bucuriile. Avea darul vederii înainte şi, de aceea, era foarte căutat de pelerini şi de credincioşi. Mulţi fraţi din Mănăstire îi criticau pe intelectualii şi pe profesorii care mergeau după sfaturi la sfîntul Siluan. Ei spuneau că merg la un ţăran care are două clase şi care nu ştie nimic. Aceştia răspundeau „nu ştie nimic, dar le face pe toate. Alţii ştiu totul, dar nu fac nimic”.

Decedat la 24 septembrie 1938. Sfîntul a petrecut viaţa pămîntească trăind iubirea fără limite a lui Hristos faţă de toţi semenii. Pentru el, îndeplinirea poruncii iubirii vrăjmaşilor însemna statutul de creştin. Ajunsese să îi iubească şi pe ateii bolşevici din Rusia, la fel cum sfinţii din închisorile noastre comuniste ajunseseră să îi iubească pe călăii lor. „Dumnezeu e Iubire, şi în sfinţi Duhul Sfînt e Iubire. Rămînînd în ceruri, sfinţii văd iadul şi-l îmbrăţişează şi pe acesta în iubirea lor. Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, Care e Iubire ce îmbrăţişează toate, şi n-au găsit calea ce duce spre El”.
Dascăl apostolic, stareţ, monah autentic, teolog, sfînt. Părintele Sofronie Saharov, cel mai fidel ucenic al său, l-a făcut cunoscut lumii ortodoxe contemporane pe sfîntul Siluan prin scrierile sale şi prin exegeza făcută asupra operei teologice şi a vieţii sfîntului.
Mesajul său profetic, exprimat prin sintagma „ţine mintea în iad şi nu deznădăjdui”, semnifică pogorîrea creştinului împreună cu Hristos la iad. Cu alte cuvinte, omul contemporan are două posibilităţi – fie să trăiască în lumea modernă împreună cu Hristos („iadul iubirii, iadul pocăinţei”), fie să accepte o existenţă fără Hristos şi fără credinţă („iadul deznădejdii”). Acest îndemn, de a asuma lumea modernă prin iubire şi smerenie, a avut un impact copleşitor deopotrivă asupra lumii ortodoxe şi asupra lumii occidentale. Scrierile sfîntului Siluan au fost traduse în aproximativ 15 limbi moderne. Ele sunt considerate scrieri mistice şi profetice pentru lumea zilelor noastre.
În anul 1987, în data de 26 noiembrie, a fost canonizat de Sfîntul Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, cu data prăznuirii în 24 septembrie, ziua în care a plecat la Domnul.
„Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atîtea încercări duhovniceşti întărit de Sfîntul Duh, nu ne lăsa să fim înghiţiţi de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povăţuitorul nostru, mijloceşte pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre şi astfel să ne mîntuim sufletele”