Zile aliturgice în calendarul Bisericii Ortodoxe
februarie 10, 2010 Categoria: Articole, Slujbele Bisericii
În calendarul Bisericii Ortodoxe, zilele de luni şi marţi din săptămîna duhovnicească (prima săptămînă din Postul Mare) sunt zile aliturgice. În aceste zile în toate lăcaşurile de cult nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii.
De-a lungul anului bisericesc există zile în care nu se celebrează Sfînta Liturghie, iar aceste zile se numesc „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: Vinerea Patimilor, luni şi marţi din prima săptămînă a Postului Paştelui, miercuri şi vineri din Săptămîna Brînzei, vinerea dinaintea Crăciunului şi a Bobotezei, cînd aceste praznice cad duminica sau lunea, cînd se fac slujbele Ceasurilor şi Vecernia.
De regulă, în aceste zile aliturgice se posteşte cu ajunare deplină, şi faptul că nu se săvîrşeşte Sfînta Liturghie în aceste zile arată că, în primul rînd, acestea sunt zile de meditaţie profundă, zile de rugăciune, zile de bucurie spirituală, şi nu de tristeţe.
Adevăratul creştin, cel care posteşte, este însoţit de acea bucurie sfîntă, de acel mister adînc al apropierii de Dumnezeu, al simţirii prezentei Sale în rugăciune.
/radiolumina.ro/
Lasa un comentariu
Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.
Trebuie sa fii logat pentru a comenta.