Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Istoria schimbării calendarului bisericesc (V)

decembrie 27, 2007 Categoria: Articole, Ecumenism, Istoria Bisericii, Stil de calendar

Sfinţii Chiril şi Meftodie, Episcopii Moraviei şi luminătorii popoarelor slave.Capitolele anterioare: Aici

” ” ” 
Scurtă istorie, în acte ale Bisericii, începînd de la canoanele apostolice şi pînă astăzi.

 

Enciclica Patriarhală din 1895
(O replică la Enciclica Papală a Papei Leon XIII (1895) “despre Reunire”)

Către cei mai sfinţi şi iubiţi de Cer fraţi întru Hristos: Mitropoliţi şi Episcopi, şi către clerul lor venerabil şi sfînt şi către toţi laicii evlavioşi şi ortodocşi ai celui mai Sfînt Tron Patriarhal şi Apostolic de la Constantinopol.

Enciclica este împărţită pe puncte:
I. Introducere
II. Motivul enciclicei: În consecinţă, Papa Leon XIII, cu ocazia jubileului episcopal, a publicat o scrisoare enciclică în luna iunie a anului de graţie 1895, adresată conducătorilor şi popoarelor lumii, prin care, în acelaşi timp, el invită Biserica noastră Ortodoxă Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos să se unească cu tronul papal, gîndind că o asemenea unire se poate obţine numai prin recunoaşterea sa ca pontif suprem şi cel mai spiritual conducător temporal al Bisericii Universale, ca unic reprezentant al lui Hristos pe pămînt şi distribuitor al harului.

III. – Orice creştin adevărat doreşte unirea Bisericilor
– Biserica se roagă pentru unirea tuturor creştinilor
– Biserica Ortodoxă a lui Hristos, de acord cu această dorinţă aprinsă, este tot timpul gata să accepte orice propunere de unire doar dacă Episcopul Romei se va îndepărta pe dată de întreaga serie de noutăţi diferite şi antievanghelice, care au fost ,,introduse pe ascuns” în Biserica sa şi au provocat divizarea ştiută a Bisericilor de Răsărit şi Apus, şi se va întoarce la învăţăturile celor şapte Sinoade Ecumenice care, întrunite întru Duhul Sfînt din reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Sfinte ale lui Dumnezeu, pentru determinarea învăţăturii drepte a credinţei împotriva ereticilor, au o supremaţie universală şi perpetuă în Biserica lui Hristos. Iar Biserica Ortodoxă, prin scrierile şi scrisorile enciclice, n-a încetat o clipă să facă cunoscut acest lucru Bisericii papale stabilind clar şi explicit că atîta timp cît aceasta perseverează în inovaţiile ei, iar Biserica Ortodoxă aderă la tradiţiile dumnezeieşti şi apostolice ale creştinătăţii, pe care Bisericile de Apus le-au păstrat atît timp cît erau într-un gînd şi erau unite cu Bisericile de Răsărit, este un lucru zadarnic a se discuta despre unire. Motiv pentru care am tăcut pînă astăzi şi am refuzat să luăm în consideraţie enciclica papală, socotind ca lipsit de rost să vorbeşti celor care au urechi, dar nu aud. Pînă cînd, de o anumită vreme Biserica papală, abandonîndu-şi metoda de convingere şi discuţie, a început spre uimirea şi perplexitatea noastră generală să întindă curse pentru conştiinţele celor mai simpli creştini ortodocşi, prin intermediul unor ,,apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos”, trimiţînd în Răsărit clerici cu haine şi port de preoţi ortodocşi şi inventînd mijloace diverse şi abile pentru a obţine prozeliţi; pentru acest motiv, legaţi de o datorie sfîntă publicăm această enciclică patriarhală şi sinodală pentru apărarea credinţei şi a cucerniciei ortodoxe, ştiind că ,,respectarea adevăratelor canoane este o datorie pentru fiecare om cumsecade, şi mai mult pentru aceia care au fost socotiţi demni de providenţă să îndrepte problemele altora”.

IV. Unirea Bisericilor separate cu ea însăşi în unica lege a credinţei este, aşa cum am mai spus, o dorinţă sfîntă şi internă a Sfintei Biserici Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos; dar fără unitate în credinţă, unirea dorită a Bisericilor devine imposibilă. Aceasta fiind problema, ne minunăm într-adevăr cum Papa Leon XIII, deşi chiar el însuşi mărturiseşte acest adevăr, cade într-o contradicţie evidentă declarînd pe de o parte că adevărata unire implică unitatea credinţei şi pe de altă parte că fiecare Biserică, chiar după unire, îşi poate păstra propriile definiţii dogmatice şi canonice, chiar atunci cînd diferă de cele ale Bisericii papale, aşa cum declară papa într-o enciclică anterioară, din 30.11.1894. Pentru că este o contradicţie clară cînd, într-o aceeaşi Biserică, unii ar crede că Sfîntul Duh purcede din Tatăl, iar alţii că El purcede din Tatăl şi Fiul; cînd unii stropesc, iar alţii scufundă de trei ori în apă botezînd; cînd unii folosesc pîine dospită pentru Taina Sfintei Euharistii, iar ceilalţi pîine nedospită; cînd unii dau poporului din potir şi din pîine, iar ceilalţi numai din pîine; şi alte lucruri ca acestea. Dar ce semnifică această contradicţie, fie respect pentru adevărurile evanghelice ale Sfintei Biserici a lui Hristos şi o indirectă concesie şi recunoaştere a lor, fie cu totul altceva noi nu putem spune ce.

V-XXI. Despre credinţa Bisericii Universale şi ereziile latinilor: Filioque, azima la sfînta împărtăşanie, lipsa epiclezei ortodoxe, sfînta împărtăşanie numai cu trupul Mîntuitorului pentru laici, purgatoriul, imaculata concepţiune a Maicii Domnului, primatul pontifului roman şi infailibilitatea papală (noutăţi apărute după Conciliul Vatican I (1869-1870) şi care sunt tratate aici pe larg).
XXII. Papa mistifică istoria naţiunilor slave, scriind că Roma a fost cea care i-a încreştinat pe slavi, şi nu Sfinţii Chiril şi Meftodie şi alţi emisari greci trimişi de la Constantinopol, care s-au luptat cu mari dificultăţi provocate de episcopii Romei! Atît ei, cît şi cei învăţaţi de către ei au suferit prigoană din partea catolicilor.
XXIII-XXV. Credincioşii să stea fermi în credinţa lor

În Palatul Patriarhal din Constantinopol, în luna august a anului mîntuirii 1895.
Preasfinţiţii arhierei: Antim de Constantinopol şi episcopii săi.

/orthodoxos.net/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul