Romana

Русский

Cu noi este Dumnezeu!

Informatii Utile


Categorii articole:



Istoria schimbării calendarului bisericesc (I)

decembrie 20, 2007 Categoria: Articole, Istoria Bisericii, Stil de calendar

Scurtă istorie, în acte ale Bisericii, începînd de la Canoanele Apostolice şi pînă astăzi

Sf. Nicodim Aghioritul

(din Pidalionul tipărit în tipografia Sfintei Mînăstiri Neamţul, în anul 1844):

Sf. Cuvios Nicodim Aghioritul, cel ce a întocmit Pidalionul, adăugîndu-i şi tîlcuirile.

Canon 7

Dacă vreun Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, sfînta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca Isimerie cu Iudeii o va săvîrşi, să se caterisească. (Apos: 70, 71; Sobor 6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38; Cart: 60, 81, 117).

Tîlcuire [33]
Două echinocţii face soarele în an, adică una, în timpul primăverii, iar alta în timpul toamnei. Şi să zic echinocţii (isimerii), fiindcă atunci întocmai este ziua cu noaptea, şi dipotrivă, noaptea cu ziua. Şi echinocţiul de toamnă (tomnateca isimerie), se face în luna septembrie, cînd soarele intră în prima Miră a zodiei ce se cheamă cumpănă. Nu acei în stele şi simţite, ci acei fără de stele şi gîndite.

Iar echinocţiul de primăvară (cea primăvărească isimerie), se face în luna martie, cînd soarele intră în prima Miră a zodiei ce se cheamă berbec, nu acelui simţit şi în stele, a celui ce este schimbăcios, ci a celui gîndit şi fără stele ce este neschimbăcios după astronomi. Deci echinocţiul de primăvară, pentru nepotrivirea a însăşi mişcării soarelui de la apusuri către răsărituri, nu se face totdeauna întru una şi aceeaşi zi, ci în vremea Sfinţilor Apostoli, era în 22 a lui martie, după rînduiala aceloraşi Apostoli (Cartea 5, cap 17) ori după alţii în 23. Iar în timpul primului Sobor a toată lumea, era în 21 martie, după Sevastos şi alţii. Şi acum în vremurile noastre, se face în 11, ori şi 10 a lui martie. (că după astronomii vechi, Ptolemeu şi alţii, o noapte şi o zi se pogoară în 134 de ani; precum se vede în cartea numită „Tomos agapis”, foaia 540). Acestea aşa mai înainte fiind cunoscute, Canonul acesta, ce se află în cartea 1 a Istoriei lui Teodorit, capitolul al 10-lea şi al 9-lea cum zic alţii. Dar cînd să se săvîrşească aceasta? După echinocţiu şi după Paştile legii. După echinocţiu, căci echinocţiul fiind măsură despărţitoare a unui an deplin, dacă înaintea echinocţiului vom prăznui, facem de două ori Paştile întru acelaşi an, şi după urmare de două ori însemnăm moartea Fiului lui Dumnezeu. Iar de o vom prăznui după echinocţiu, numai un Paşti facem în an, şi prin urmare o moarte a lui Hristos vestim. Pentru aceea şi însuşi Apostolii în aşezămînturile lor (cartea 5, cap 17) acestea zic. „Se cade voi fraţilor zilele Paştilor cu scumpătate a le face, cu toată sîrguinţa, după schimbarea echinocţiului, ca nu de două ori în an, a unei pătimiri să faceţi pomenire, ci odată în an, aceluia ce odată a murit. Şi iarăşi după paştile iudeilor, întîi, ca înainte să fie închipuirea, adică Junghierea Mielului, şi apoi să urmeze ceea ce se închipuia, adică Moartea Domnului şi Învierea.” Încă şi alta, ca să nu o prăznuim în altă zi a săptămînii, precum prăznuiesc iudeii, în oricare zi se întîmplă 14 a lunii, ci totdeauna Duminică, precum şi aceasta, în acelaşi loc Apostolii o zic. Că pentru aceasta şi cîteodată cînd se întîmplă a fi legiuitele paşti îale iudeilorş în zi de Duminică, noi nu prăznuim întru aceeaşi Paşti, ci în viitoarea Duminică, ca să nu prăznuim împreună cu iudeii. Fiindcă şi după însuşi adevărul lucrurilor, atunci întîi iudeii paştile lor au prăznuit, şi apoi Învierea Domnului s-a făcut, al cărui chip şi aducerea aminte aduc Paştile care pe tot anul acum noi le prăznuim. apostolesc rînduieşte, căci care Episcop, ori Presbiter, ori Diacon, ar prăznui Sfintele Paşti mai înainte de echinocţiu de primăvară, împreună cu legii Paştile Iudeilor, să se caterisească. (Fiindcă din Iudei, cei mai înţelepţi, păzeau să prăznuiască după echinocţiu Paştile, după Vlastar, precum a rînduit Moise aceasta. Iar cei mai ţărănoşi, o prăznuiau înainte de echinocţiu, după cum arată Canonul acesta, şi după urmare de două ori întru acelaşi an prăznuiau Paştile; precum aceasta înseamnă Epistolia împăratului Constantin, ca pentru Paşti [34].

Simfonie
Şi cum că cu iudeii nu se cade a împreună prăznui, ori darurile sărbătorilor lor şi azimele a le primi, şi Apostolescul Canon 70 ci şi 37 şi 38 al celui din Laodiceea rînduieşte. Ci nici se cade a ne ruga împreună cu ei, după Apostolescul Canon 65, nici untdelemn a aduce în sinagoga lor. După Apostolescul Canon 71. Şi cateriseşte pe cei hirotesiţi Canonul 1 al Soborului din Antiohia pe care nu păzesc hotarul cel pentru Paşti a întîiului Sobor, ci o săvîrşesc cu iudeii. Iar Canonul 70 şi 81 şi 117 a celui din Cartagina rînduieşte pentru zilele Paştilor cînd să se afle, şi unde să se scrie, şi la ceilalţi să se spună. Iar Canonul 11 al Soborului 6 opreşte încă şi de a chema vreun creştin pe iudei spre lecuire, ori a se scălda cu dînşii.

[33] Pentru aflarea Pashăi (Paştilor), îndreptare prea alese, şi care nu puteau a se face mai bune, zice Mathei Vlastar, au aşezat şi au dat sfîntul şi de toată lumea Soborul 1, după Canonul 1, al Soborului din Antiohia. Care în Canoanele Soborului 1, ne se află. Dar precum şi la Mathei Vlastaris, şi în sfintele Evanghelii tipărite, şi în alte cărţi multe. Deci pe amărunţita (amănunţita) cunoştinţă a Pascaliei aceştia noi lăsînd a o învăţa deosebit şi chiar Pascaliocuvîntătorii noştri, atîta numai zicem la aceasta subînsemnare, cum că patru oarecare de nevoie se caută pentru Paştile noastre:

(1) Că Paştile trebuie a se face totdeauna după echinocţiu de primăvară,

(2) Că nu se cade a se face întru aceeaşi zi, cu legiuitele Paşti ale Iudeilor (care amîndouă acestea să hotărăsc de acest al 7-lea Apostolesc Canon)

(3) Ca să nu se facă chiar şi nehotărît după echinocţiu, ci după cea întîi Lună plină a lui Martie, care se va întîmpla după echinocţiu.

(4) Ca să se facă în întîia Duminică ce se va întîmpla după Luna plină (iar aceste două din predanie le avem, şi nu din Canon). Drept aceea ca să se păzească cîte patru rînduirile acestea deopotrivă în toată lumea, şi să prăznuiască Creştinii întru aceeaşi vreme, şi întru aceeaşi zi Sfîntele Paşti, şi să nu aibă trebuinţă în fiecare an de astronomi, şi de Soboare, au tocmit de Dumnezeu înţelepţiţii Părinţi dreptarul cel pentru Paşti. Dar înseamnă că pentru nerînduiala [greceşte: anomalia] mişcării Lunii, nu se păzeşte a patra rînduire totdeauna, ci cîteodată se calcă. Fiindcă după acelaşi Vlastar, după 300 de ani, cu două zile după întîia plinălunie (Lună plină) urmează a se face legiuitele Paşti, în zi de Duminică. Iar aceste două zile, care prisosesc din nerînduiala aceasta, adăugîndu-se, trec uneori peste Duminica 1 care se întîmplă după plinalunie (Luna plină) a lui Martie, în care Duminică noi prăznuim Stîlpările, şi în cea viitoare facem Paştile. Iar din această puţină călcare, nici o abatere din Blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufletească nu urmează. Pentru aceasta şi Dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvîntul cel către cei ce postesc la Paştile cele dintîi) zice: Scumpătatea timpului, şi pîndire a zilelor Biserica lui Hristos nu ştie. Fiindcă de cîte ori mănîncă Pîinea aceasta de viaţă făcătoare, şi bea Paharul acesta, vesteşte moartea Domnului. Şi Paşti săvîrşeşti: ci fiindcă la Soborul întîi s-au adunat Părinţii şi au rînduit cînd să se facă Paştile, cinstind Biserica pretutindenea pe învoire şi pe unire, au primit rînduiala care ei au făcut. Deci trebuia după Hrisostom, şi Latinii mai mult să cinstească învoirea şi unirea Bisericii decît pe pîndirea vremilor (adică pe a echinocţiului, care s-a pogorît acum la 11 Martie, fiind în vremea Soborului 1 la 21 Martie) şi să prăznuiască Paştile cu noi, şi să nu necinstească pe cei 318 de Dumnezeu purtători şi de rane purtători Părinţi, care o au legiuit aceasta după Dumnezeiasca luminare, socotindu-i pe aceştia ca pe nişte fără de minte, şi ocărînd Biserica pe maica noastră a tuturor. Că, (zice după urmare Hrisostom) de ar fi şi greşit Biserica, negreşit nu s-ar fi pricinuit atîta mare bine, din amărunta paza aceasta a vremii, cît de mare rău s-au pricinuit din osebirea aceasta, şi din dezbinarea cea din Catoliceasca Biserică. Fiindcă zice „Nu poartă grijă Dumnezeu şi Biserica pentru acest fel de pîndire a vremilor şi a zilelor, de cît pentru singură unirea şi pacea. Şi vezi iubitul, cum Dumnezeiescul Hrisostom numeşte schismatici pe Latini, pentru că din nou au izvodit Pascalia lor şi Calendarul, nu pentru că nu este aceasta, după echinocţiu dreaptă. Pentru că şi noi vedem că echinocţiul a rămas cu adevărat 11 zile înapoi. Ci pentru că cu aceasta s-au deosebit de noi, care este o vinovăţie neiertată, după acestaşi Sfînt. Că zice întru acelaşi cuvînt, a posti cineva, şi a face Paştile în această vreme, ori în aceea, după 21 a lui Martie, să zicem, precum facem noi, ori după 11 a lui Martie, precum fac Latinii, aceasta nu este vinovăţie. Iar a dezbina cineva Biserica, şi a se împotrivi cu prigonire, şi a face împerecheri şi despărţiri, şi a deosebi pe sineşi pururea de Obştescul Sobor al Bisericii, aceasta este păcat neiertat, şi de prihană vrednic, şi are multă muncă şi pedeapsă. Că trebuie să ştie ei că şi Soboarele cele de toată lumea, care s-au făcut după cel întîi, şi ceilalţi Părinţi, vedeau cu adevărat şi ei, ca nişte înţelepţi ce erau, că mult s-au pogorît echinocţiul. Dar încă n-au voit a o strămuta din 21 martie, unde o au găsit Soborul 1. Cinstind mai mult e învoirea şi unirea Bisericii, decît e amărunţimea echinocţiului, care nu pricinuieşte, nici la aflarea Paştilor noastre o tulburare, nici vătămare Blagocestie. Iar mai ales că amărunţimea aceasta şi pricinuieşte Latinilor, două necuviinţe mari, adică, a prăznui ei Paştile, ori cu Iudeii, care este împotriva acestui Apostolesc Canon, ori mai înainte de Iudei. Şi cum că mai mult place lui Dumnezeu rînduiala Pascaliei, şi în scurt a zice, a Calendarului nostru, de cît rînduiala Pascaliei şi a Calendarului Latinilor, este văzut din minunile ce au arătat şi arătă pînă acum pentru aceasta. Căci în părţile Heliopolis cei din Egipt, unde sunt Piramidele cele două mari, în fieştecare an lucrează Dumnezeu minune ca aceasta: Adică, în seara Joii cei mari a noastre (nu a Latinilor) pămîntul varsă moaşte şi oase vechi de oameni. De care să umple un cîmp lat, care stau pînă în Joia înălţării, şi atuncea se ascund şi nicidecum se văd, pînă iarăşi în Joia cea mare. Aceasta nu este vreo basnă îbasmş, ci adevărat lucru, şi mărturisit de Istoricii vechi şi noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, şi de pururea pomenitul Nectarie Patriarhul Ierusalimului, care în hronograful Arabicesc îl povesteşte fila 266 şi cu ochii săi l-a văzut, precum din cele ce zice mai jos se vede. (Iar oasele acestea omeneşti mai înainte vestesc, învierea morţilor ce va să fie, precum le-a văzut şi Proorocul Iezechiel.) Dar scrie şi pomenita Coresie, că Paştile scria către Papa Leon (precum se arată în Epistola 63 a lui Leon) cum că Prăznuind oarecînd Paştile, Răsăritenii în 22 a lui aprilie, iar Apusenii în 25 a lui martie, un izvor de apă fiind uscat mai înainte, s-a umplut de apă în 22 a lui aprilie, la Paştile noastre, şi nu la al Latinilor. Vezi e Dosithei cartea 12 pentru Patriarhii cei ai Ierusalimului care povesteşte de o minune ce s-a făcut la Beligrad, adeveritoare calendarului nostru, şi surpătoare calendarului latin, pe care o a văzut un Paisie Patriarh al Ierusalimului , un aluat ce s-a plămădit de o latincă în ziua Proorocului Ilie, s-a prefăcut în piatră uşoară, numită Chisira.

[34] Că marele Constantin cel întocmai cu Apostolii, pe lîngă alte bunătăţi ce a făcut, a adaos şi aceasta, să roage pe întîiul Sobor a toată lumea să rînduiască ca să se prăznuiască Sfintele Paşti în toată lumea întru una şi aceeaşi zi. Că nu au suferit fericitul să vadă pentru praznicul acesta despărţită Biserica lui Hristos, şi că se fac multe soboare în osebite părţi, şi că apusenilor li se stă împotrivă pentru aceasta despre Asieni, Apusenii urmînd obiceiul bătrînilor celor mai înainte de ei, iar Asienii, urmînd lui Ioan Evanghelistul, şi celorlalţi Apostoli, precum scrie Policarp al smirnei către Victor al Romei. După Eusebie cartea 5 cap 13. Vezi şi cuvintele lui Hrisostom cele pentru Paşti. În care minunat aligoriseşte pe cele ale Paştilor vechi în Hristos.

Sinteză întocmită prin studierea mai multor izvoare de Istorie a Bisericii şi a unor documente oficiale. O parte din sursele folosite se pot regăsi şi studia si pe site-ul
revistei Catacombele Ortodoxiei.

Canonul 1 de la Sinodul local din Antiohia (Arhidiacon Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR, 1992)

/orthodoxos.net/

Lasa un comentariu

Completeaza casutele de mai jos pentru a adauga un comentariu.

Name (required)

Email (required)

Comentariul

1 Comentariu
  1. […] Istoria schimbării calendarului bisericesc (I) […]